Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

JUSTINIAN MARINA (1948-1977)

“Chipul Patriarhului Justinian, întipărit în sufletele tuturor slujitorilor şi credincioşilor Bisericii noastre, este zugrăvit aici, cu real talent de către medicul său personal, încât oricare dintre noi toţi care l-am cunoscut şi am slujit în Biserică, în timpul arhipăstoririi sale, parcurgând minunatele pagini de amintiri ale acestor trei decenii, atât de scumpe nouă, suntem copleşiţi de emoţie.

Patriarhul Justinian a găsit soluţii tuturor problemelor Bisericii noastre, care trebuia să-şi îndeplinească misiunea sa, în vremuri de cumplită prigoană comunistă atee”. – TEOCTIST , Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Repere biografice

MARINA JUSTINIAN (din botez Ioan), patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
N. 22 februarie 1901, în Sueşti, jud. Vâlcea
26 martie 1977, în Bucureşti (înmormântat în biserica “Radu Vodă”)

Studii la Seminarul teologic “Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1915 -1923) şi la Facultatea de Teologie, din Bucureşti (1925 – 1929).

  • 1923 – 1924 – învăţător în Olteanca-Vâlcea
  • 1924 – 1930 – învăţător în Băbeni-Vâlcea
  • 1924 – 1932 – preot-paroh în Băbeni
  • 1932 – 1933 – director al Seminarului teologic şi preot slujitor la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea
  • 1933-1945 – preot-paroh la biserica “Sf. Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea
  • 1945 – rămas văduv, a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul “Vasluianul” (1945-1947)
  • locţiitor al scaunului mitropolitan din Iaşi (din aug. 1947)
  • arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei (ales 19 noiembrie 1947, înscăunat la 28 decembrie 1947)
  • locţiitor de patriarh (din februarie 1948)
  • la 24 mai 1948 ales, iar la 6 iunie 1948 înscăunat ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.

Activitatea pastoral misionară

În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.

La 19-20 octombrie 1948 Sf. Sinod a votat Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia având acum numai 5 mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adaugă două eparhii româneşti în “diaspora”.

Părintele Patriarh Justinian, în timpul slujbei de târnosire
a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, din oraşul Arad.

În 1950 Sf. Sinod a hotărât – pentru prima oară – trecerea unor ierarhi, călugări şi credincioşi români în rândul sfinţilor şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955.

Mulţimea de credincioşi adunată la Alba Iulia se îndreaptă spre Biserica Reîntregirii Neamului, unde se va face slujbă cu prilejul reîntregirii

A creat aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătâni (Dealu), pentru călugăriţe şi preotese bătâne (Viforâta).

În 1948 s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodox; de atunci şi până în 1989 au funcţionat două Institute teologice cu grad universitar (Bucureşti şi Sibiu) şi şase Seminarii teologice (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş).

Părintele Patriarh Justinian, la deschiderea cursurilor de îndrumare
misionară şi pastorală pentru seria 52-a de preoţi.

A întreţinut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine.

A făcut vizite, în fruntea unor delegaţii sinodale, la Bisericile Ortodoxe surori:

  • Rusă (de mai multe ori)
  • Georgiană (1948)
  • Sârbă (1957)
  • Bulgară (1953, 1966 şi 1971)
  • Patriarhiile ecumenică (1968), de Alexandria (1971) şi lerusalim (1975)
  • Biserica Greciei (1963, 1971 şi 1975).

Patriarhul Justinian Marina în fruntea delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române, în vizită frăţească la Biserica Ortodoxă Sârbă (Belgrad – 1957)

S-au iniţiat relaţii cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce, patriarhul vizitând:

  • Patriarhia armeană din Ecimiadzin (1958 şi 1966)
  • Biserica etiopiană (1969 şi 1971)
  • Biserica coptă (1969 şi 1971)
  • Biserica siriană din Malabar-India (1969).

Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române condusă de Patriarhul Justinian în vizită în Armenia, unde a fost primită de Patriarhul şi Catholicosul Armenilor Vasken I şi de înalţii ierarhi armeni de la Etchmiadzin în octombrie 1966

S-au iniţiat şi întreţinut relaţii cu o serie de Biserici romano-catolice naţionale, unele vizitate de partiarhul Justinian, în fruntea unor delegaţii sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor catolici şi cu Biserica anglicană (1966).

Patriarhul Justinian şi Emininţa Sa Arhiepiscop de Canterbury, Michael Ramsey semnează “Comunicatul Comun” de la Lambeth iunie 1966, între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Anglicană

La rândul lor, delegaţii ai tuturor acestor Biserici au vizitat pe patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română.

Din 1961 Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi a participat la toate acţiunile desfăşurate în cadrul mişcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene etc.

Activitatea publicistică şi editorială

Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ Apostolat social (Bucureşti, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale.

S-au editat noi periodice bisericeşti ori şi-au continuat apariţia cele vechi:

  • “Biserica Ortodoxă Română” (din 1874)
  • “Ortodoxia”
  • “Studii Teologice”
  • “Glasul Bisericii” (a Mitropoliei Ungrovlahiei)
  • “Mitropolia Moldovei şi Sucevei”
  • “Mitropolia Ardealului”
  • “Mitropolia Olteniei”
  • “Mitropolia Banatului”
  • o serie de periodice editate de comunităţile ortodoxe române de peste hotare.

S-au reeditat:

  • Biblia sinodală, în două ediţii (1968 şi 1975)
  • Noul Testament
  • toate cărţile de cult, fiecare în mai multe ediţii
  • aproape toate manualele necesare pentru învăţământul teologic superior şi seminarial
  • o serie de lucrări cu caracter teologic, istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie, preoţi, sau teze de doctorat.

Despre Patriarhul Justinian Marina

“PATRIARHUL JUSTINIAN, Mărturii, fapte şi adevăr”, Pr. Icon Stavr. Constantin Pârvu – Vicar Administrativ Patriarhal, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005

“Părintele Patriarh Justinian Marina” – carte scrisă de doctorul George Stan, acela care a fost “medic personal” – vreme de peste 15 ani


Patriarhul Justinian Marina
– un apostol al bisericii şi al neamului românesc
, Gheorghe Vasilescu, ALMANAH BISERICESC, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor, 2001

  • Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Patru trepte în cei 60 de ani de patriarhat ortodox român, vol. “Alte file de calendar de inimă românească”, Sibiu 1988, p. 44-69 (cuvântare ţinută în Sala Sinodală din Palatul Patriarhal din Bucureşti în ziua de 29 septembrie 1985)
  • Vol. Douăzeci de ani din viaţa Bisericii Ortodoxe Române. La a XX-a aniversare a înscăunării Prea Fericitului Patriarh Justinian, Bucureşti, 1968, 642 p. (sunt studii extrase din revistele: BOR, an. LXXXVII, 1968, nr. 6, p. 725-773; ST, an. XX, 1968, nr. 5-6, p. 327-483
  • “Ortodoxia”, an. XX, 1968, nr. 2, p. 189-275
  • Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Amintiri despre Patriarhul Justinian, Biserica în Misiune, Patriarhia Română la ceas aniversar, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 524-551
  • Articole omagiale din revistele mitropolitane
  • Pr. Prof. Liviu Stan, Legislaţia Bisericii Ortodoxe Române în timpul arhipăstoririi Prea Fericitului Părinte Patriarh Justinian, p. 171 -188 (şi în “Ortodoxia”, an. XX, 1968, nr. 2, p. 176-296)
  • Pr. Prof. Liviu Stan, Canonizarea sfinţilor români, p. 189-199 (şi în BOR, an. LXXXVI, 1968, nr. 6, p. 725-735)
  • Pr. Prof. Alexandru Ciurea, Strădanii şi înfăptuiri în domeniul artei religioase, p. 200-214 (şi în BOR, an. LXXXVI, 1968, nr. 6, p. 736-750)
  • Teodor N. Manolache, Note pe filele calendarului celor 20 de ani de arhipăstorie a Prea Fericitului Patriarh Justinian, p. 473-561
  • Prof. Iorgu Ivan, Organizarea si administrarea Bisericii Ortodoxe Române în ultimii 50 de ani (1925- I975),în BOR, an. XCIII, 1975, nr. 11 – 12, p. 1406-1420
  • Pr. Prof. Ene Branişte, Tiparul şi cartea bisericească în cei 50 de ani de patriarhat (1925-1975), în BOR, an. XCIII, 1975, nr. 11-12, p. 1421-1452
  • Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Cultura teologică ortodoxă românească între anii 1925-1975, în ST, an. XXVII, 1975, nr. 9-10, p. 670-686
  • Pr. Prof. Isidor Todoran, Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici în ultimii 50 de ani, în “Ortodoxia”, an. XXVII, 1975, nr. 4, p. 560- 585
  • Dr. Antonie Plămădeală, Ecumenism şi relaţii externe bisericeşti, 1944-1970, în “Ortodoxia”, an. XXXII, 1980, nr. 1, p. 159-170
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Bucureşti, 1981, p. 461-512 (ed. a II-a, Bucureşti, 1994, p. 481-523).

Construcţii şi restaurări de biserici

În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici, au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici, dintre care monumente istorice 999, iar dintre acestea 128 mânăstiri, schituri şi alte aşezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite care au fost împodobite cu pictură, în alte 271 de biserici pictura a fost restaurată. (Pr. Icon. Stavr. C-tin Pârvu, Patriarhul Justinian, Mărturii, fapte şi adevăr, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 232).

Menţionăm căteva monumente istorice bisericeşti în restaurarea cărora Patriahul Justinian s-a implicat direct, alocând sume mari şi cheltuind timp şi energie:

Catedrala şi Paraclisul Patriarhal

Biserica Mânăstirei Radu Vodă din Bucureşti (restaurată de Patriarhul Justinian), unde se află mormântul Fericitului întru pomenire Patriarh al României Justinian

Mânăstirea Zamfira restaurată de Patriarhul Justinian

Palatul Cancelariei Sfântului Sinod şi Biblioteca de la Mânăstirea Antim din Bucureşti, restaurate de Patriarhul Justinian

  • Biserica Sfântul Spiridon din Bucureşti
  • Mânăstirea Plumbuita
  • Mânăstirea Schitul Maicilor
  • Mânăstirea Crasna
  • Mânăstirea Viforâta
  • Mânăstirea Ghighiu

Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti, rectitorită de Patriarhul Justinian

  • Mânăstirea Pasărea
  • Mânăstirea Dealul din Târgovişte
  • Mânăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla
  • Mânăstirea Sinaia
  • Mânăstirea Suzana
  • Mânăstirea Zamfira

Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti

  • Mânăstirea Ţigăneşti
  • Mânăstirea Cernica
  • Mânăstirea Căldăruşani
  • Mânăstirea Agapia
  • Biserica şi clădirile de la Schitul Maicilor
  • Peştera Ialomiciorei

Au fost înzestrate cu biserici de lemn schiturile Techiorghiol, Dragoslavele, Cricov-Jercălăi, Casa sanatorială a preoţilor din Olăneşti şi parohia Cermegeşti – Vâlcea.

Mânăstirea Sfânta Ana – Techiorghiol

ROADELE IUBIRII DE OAMENI

† Justinian
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

( * Cuvântare rostita la 2 decembrie 1956 în cadrul sedintei inaugurale a serbarilor bicentenarului Asezamintelor Spitalicesti “Sfântul Spiridon” din Iasi.)

Domnule Presedinte,
Onorata Asistenta,

Comitetul de sarbatorire a bicentenarului asezamintelor spitalicesti, de pe lânga Manastirea Sfântul Spiridon din Iasi, mi-a facut invitatia sa particip la festivitatile de astazi, – în amintirea faptului ca am fost Arhiereu Vicar al Mitropoliei Moldovei si Egumen al acestei manastiri, situatii care mi-au dat prilejul sa sfatuiesc, sa încurajez în munca si sa sufar alaturi de toti aceia care au rezidit spitalul Spiridoniei, dupa distrugerile pricinuite în timpul celui de al doilea razboi mondial. Ne-a stat atunci în fata o porunca a Conducatorilor Patriei noastre, dornici sa vada ridicându-se din ruine bolnitele seculare ale Sfântului Spiridon de pe ulita Hagioaiei – si ne-a înfratit în munca privelistea zguduitoare a lasului martir.

Cuprins de adânca emotie, multumesc din adâncul inimii organizatorilor acestei reuniuni sarbatoresti pentru chemarea ce mi-au facut si îmi plec fruntea cu pietate la amintirea eroismului si spiritului de jertfa care s-a daruit aci, de fiecare din noi, alaturi de inimosul epitrop, Profesorul Academician Vasile Rascanu, la rectitorirea acestui prim asezamânt spitalicesc din Moldova.

Sa coborâm însa, deocamdata, pe povârnisul timpului, cu peste doua sute de ani în urma, ca sa cunoastem trecutul plin de sfinte învataminte si bun dreptar pentru viitor, caci – cum ne spune si poetul:

“În manastiri, spitale, pe pietre se mai tine
Din gloria strabuna si din trecutul bine
Când tac gurile moarte, vorbesc pietrele mute”.
Ioan Heliade Radulescu

Crestinismul este, prin excelenta religia iubirii; iubirea este coloana sa vertebrala. Religia aceasta a proclamat principiul iubirii omului în lipsurile lui, identificarea noastra cu cel flamând, cu cel sarac si cu cel bolnav; iar istoria de mai târziu a Bisericii crestine a întrupat principiul acesta în realitati de viata, care pun în uimire pe cercetatorii nepartinitori ai trecutului.

“Crestinismul a întins, prin iubire, sfera notiunii de om la toti oameni; el a descoperit pe aproapele în parabola Samarineanului, care face mila cu strainul si cu dusmanul sau; iar Biserica a îmblânzit pe oameni, a schimbat raporturile dintre ei, a micsorat distantele sociale, a potolit patimile omenesti, a apropiat pe om de om, a pus pe om în serviciul omului” (T.M. Popescu, “Caritatea crestina”). În aceasta sta taina biruintei pe care a câstigat-o crestinismul în lume, umbrind toate religiile si conceptiile filozofice ale lumii vechi.

Biserica a dat asistentei sociale o organizare rodnica si binefacatoare. Dar cum asistenta sociala nu este posibila fara mijloace de ordin material, a fost necesar sa se fixeze mai întâi pozitia sa doctrinara fata de natura si rolul bogatiei, care “nu este un rau în sine, dar nu este un scop; ea este un mijloc de a face bine si de a se mântui…, caci bogatul se mântuieste prin milostenie. Bogatia este un dar al lui Dumnezeu încredintat omului spre administrare. Ea nu apartine numai bogatului ci si celor saraci, devine un bun comun, prin darnicia cu care bogatii trebuie sa ajute pe cei în lipsa” (idem, ibidem).

Instructiile caritabile de asistenta sociala n-au fost cunoscute de lumea veche. Numai sub imperiul milei crestine apar: casele pentru cresterea copiilor parasiti sau a orfanilor, azilele pentru saraci si batrâni, spitalele pentru îngrijirea bolnavilor si întretinerea infimilor, xenodohiile pentru primirea calatorilor si a pelerinilor. Lumea veche nu cunoscuse case de bolnavi decât pentru soldati si pentru sclavi, adica pentru doua categorii de oameni, a caror vindecare interesa îndeosebi Statul si pe stapâni. Nu iubirea de oameni, ci folosul ce aduceau interesa îngrijirea lor. Îgrijirea bolnavilor ca oameni, indiferent de credinta, neamul, pozitia sau rolul lor social, în case destinate exclusiv acestui înalt scop umanitar, este “o foarte importanta forma a filantropiei, pe care lumea a învatat-o de la Biserica” –, cei bogati daruind averi însemnate pentru cautarea sanatatii celor suferinzi.

În toata istoria filantropiei crestine, nu se cunoaste o institutie de binefacere care sa poata sta alaturi de realizarile Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscop în Cezareea Capadociei acum o mie sase sute de ani. Acesta a ridicat, la marginea orasului sau de resedinta, o adevarata cetate a caritatii crestine, care cuprindea: azil pentru batrâni, spitale, leprozerie – prima institutie de acest fel în istorie – case pentru primirea calatorilor, orfelinat cu scoala de meserii pentru copiii nimanui si, în mijlocul acestora, “institutia sfânta, care crea si ocrotea pe toate celelalte în numele lui Iisus Hristos, o biserica”. Tot ceea ce lumea crestina a, izbutit sa înfaptuiasca mai târziu în domeniul caritatii si asistentei sociale, a avut ca punct de plecare si model desavârsit de organizare, opera filantropica a Marelui Vasile, mort în anul de la Hristos 379.

Asezamintele spitalicesti moldovene ale Spiridoniei au luat fiinta acum doua sute de ani, tot ca un fruct al credintei crestine si ca o expresie vie a religiozitatii poporului nostru. Construirea unui spital, la noi, a fost totdeauna precedata de zidirea unei biserici. Precum odinioara, în veacurile de la începutul crestinismului, în cuprinsul imperiului roman, spitalul a fost o creatie a Bisericii crestine –, tot asa, pe întinderile tarii noastre, primele asezaminte spitalicesti s-au nascut în preajma bisericilor si a manastirilor si au continuat sa existe prin purtarea de grija si bunurile acestora. La Iasi sau la Roman, la Focsani sau la Slanicul Moldovei, spitalele si sanatoriile Spiridoniei s-au nascut si au crescut sub obladuirea Bisericii, iar daniile celor avuti: negustori, boieri si domnitori, au fost facute pe seama Bisericii, spre pomenirea vesnica a donatorilor si în scopuri de binefacere si caritate crestina.

Este datoria Bisericii crestine sa savârseasca opere de binefacere, mai ales când este în cumpana sanatatea sau viata oamenilor. Bisericile si manastirile moldovene, ca si cele din }ara Româneasca, în jurul carora au fost înaltate spitale si sanatorii si care au primit de la credinciosii lor însemnate danii pentru opere de asistenta sociala – au stiut sa împlineasca, în acelasi timp, si porunca Evangheliei privind iubirea de oameni, si vrerile crestinesti ale donatorilor. Lucrând în felul acesta, Biserica neamului nostru a savârsit o opera de mare însemnatate sociala. Este titlul ei de glorie si mândria ei.

S-a spus în trecut – iar pe alocuri se mai spune si astazi – ca religia crestina desprinde pe om de tot ceea ce poate sa însemne viata pamânteasca, îndreptându-i gândurile si viata numai spre cer. Dar este un fapt, de netagaduit istoriceste, ca cel mai mult bine l-a facut pe pamânt aceasta religie crestina, în numele unei sfinte virtuti: virtutea iubirii de oameni.

Acest lucru este adeverit si cu privire la asezamântul spitalicesc al carui bicentenar îl sarbatorim astazi, caci, la numai sase ani de la întemeierea lui, Patriarhul Samuil din Constantinopol mentiona în gramata despre Manastirea Sfântul Spiridon: “… înaltata acum câtva timp…, s-a gasit de bine de cei dintâi ctitori ai bisericii, nu numai sa ramâna în cea de la început a ei cladire, ci sa se lateasca si sa creasca mai mare si în mai larg cuprins… si sa o înzestreze… cu cladiri de case si sa orânduiasca a se face bolnita si spital pentru îngrijirea si slujba bolnavilor, au luat asupra lor acest lucru placut lui Dumnezeu si al binefacerii fata de bolnavi” (Istoricul spitalului, p. 16).

În numele credintei religioase, care le-a nascut, manastirile noastre au fost centre de iradiatie culturala si ferment activ si creator în toate problemele sociale care se cereau rezolvate spre binele si fericirea pamânteasca a oamenilor. Este o profunda eroare sa se spuna ca Biserica crestina nu si-a plecat inima spre realitatile pamântesti ale vietii omenesti si ca n-a militat activ pentru promovarea institutiilor menite sa faca aceasta viata mai usoara, mai placuta si mai frumoasa; bolnitele Manastirii Sfântul Spiridon, care au fost nu numai primul spital din toata }ara Moldovei, ci si prima scoala din care s-au dezvoltat învatamântul si practica medicala în aceasta provincie istorica a neamului nostru, pun în lumina eroarea celor care gândesc astfel. Un egumen, adica un om al Bisericii, s-a aflat întotdeauna în fruntea Spiridoniei, – Arhiereii si Mitropolitii Moldovei conducând aceasta institutie cu pricepere si îndrumându-i activitatea spre îndeplinirea unui rol social de primul ordin, în trecut, ca si astazi, medicii Moldovei s-au format în clinicile Spiridoniei si – dupa câte stim –, orice medic din aceasta parte de tara încearca un sentiment de legitima mândrie când poate sa scrie în statul sau de serviciu: “Fost intern al Spitalelor Spiridoniei”. În cealalta capitala a tarii, la Bucuresti, în bolnitele si spitalele de pe lânga manastirile si bisericile cunoscute, lucrurile s-au petrecut la fel.

Biserica nu mai are astazi în grija sa directa organizarea si înzestrarea acestor spitale, care au trecut împreuna cu averile si asezamintele lor, în întregime, la Stat. Conditii istorice obiective au adus si în acest domeniu de activitate transformari si înnoiri radicale. Prin aceasta însa, Biserica n-a încetat sa se preocupe de problema sanatatii poporului. În pas cu toata orientarea medicala a vremii, Biserica sprijina acum actiunea publica de prevenire a bolilor, face adica si ea – în limitele de pastoratie ale apostolului social, opera de medicina preventiva, si initiaza pe viitorii sai clerici în actiuni sanitare de prim ajutor.

Semnificative, în aceasta privinta, sunt îndemnurile parintesti îndreptate catre clerul ortodox din tara noastra de Siodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Româna, în sedinta sa din 17 martie anul acesta, din care citam:

“… taranimea alcatuieste marea majoritate a credinciosilor Bisericii Ortodoxe Române, – si daca misiunea noastra esentiala este aceea de a calauzi pasii acestor credinciosi pe cararile ce duc la dobândirea împaratiei cerurilor, nu ne este totusi iertat sa nu ne preocupam si de viata lor materiala pe acest pamânt, în numele Celui care a venit în lume, ca “lumea sa aiba viata si sa aiba din belsug” (Ioan 10, 10)… }aranul român nu cunoaste îndeajuns cum sa se gospodareasca pentru a-si asigura o hrana substantiala, care sa-i dea energia trebuitoare în vederea muncilor agricole la care este chemat în anumite timpuri ale anului… Trebuie sa dam credinciosilor nostri de la sate putinta sa se hraneasca îndestulator, chiar atunci când simtirea lor religioasa îi îndeamna sa împlineasca pravila grea a postului…”.

Tot asa trebuie înteleasa înfiintarea cursului practic de Medicina Generala cu aplicatiuni la activitatea pastorala a viitorilor nostri preoti, care a fost inaugurat anul acesta la Institutul Teologic din Bucuresti. Caci “în lumea satelor, cel dintâi chemat la capatâiul bolnavilor, este preotul. Ca mijlocitor între om si Dumnezeu, el primeste atunci marturisirea celui aflat în suferinta si-l mângâie în durere prin împartasirea cu Sfintele Taine. Cine poate spune ca preotul si-a închinat cu aceasta, întru totul, misiunea lui fata de cel bolnav, de casa în care se afla si de vecinii ei? Împartasirii cu Sfintele Taine, el va trebui atunci sa-i adauge: sfaturi de igiena cu posibilitati imediate de aplicare, usoare medicamentatii pentru înlaturarea febrei, semnalarea gravitatii bolii, necesitatea unei internari sau operatii –, în sfârsit un arsenal întreg de masuri, care cer pricepere si cunostinte de specialitate, si pe care nu le poti stapâni fara studii adecvate”.

Se spune, pe buna dreptate, ca nimic nu poate egala în frumusete satisfactiile de ordin moral pe care ti le da în aceasta viata munca cinstita si constiinta datoriei împlinite. Adevarul acesta se verifica pentru toti cei prezenti, aici, la sarbatorirea bicentenarului acestui spital, ridicat lânga streasina Manastirii Sfântului Spiridon. Mai bine de jumatate din pavilioanele lui zaceau, acum doisprezece ani, în ruina. Rani adânci sângerau peste tot trupul Moldovei, pustiita de urgia razboiului, – dar cea dintâi dintre ranile care se cereau grabnic vindecate, consta în refacerea acestui asezamânt spitalicesc. O sarcina uriasa ne-a stat atunci în fata. Dragostea de om ne-a dat curaj si putere de munca, iar Profesorul Academician Vasile Rascanu a fost sufletul actiunii de restaurare a spitalului în ruina. Amintindu-ne acum de istoria bicentenarului acestui spital si de rolul pe care el l-a îndeplinit în viata medicala a Moldovei, noi nu putem uita munca dezinteresata a Epitropului-Profesor Vasile Rascanu si sufletul care s-a daruit de noi toti, cu un deceniu în urma, pentru rectitorirea lui. Aflam aici una din satisfactiile mari si bucuriile alese ale vietii noastre publice.

Fie ca aceste pagini glorioase din viata medicala a Moldovei si acest popas sarbatoresc în bolnitele refacute ale Spiridoniei, sa însemne un îndemn la munca si pentru generatiile viitoare, în slujba dragostei de oameni, care – fara încetare – veacuri de-a rândul, a însufletit pe înaintasii nostri pentru traducerea în viata a unui crez umanitar, înscris cu slove nepieritoare pe frontispiciile acestor asezaminte bisericesti de caritate crestina, întâmpinându-i cu astfel de cuvinte:

“Voi, care fara ajutor v-aflati truditi de boale,
Veniti, iubirea cea de om va cheama sa va scoale.
Cât e cu putinta, aici gasiti duioasa mângâiere,
Iar darul cel desavârsit, numai de sus se cere!”

Extras din Volumul
Biserica în Misiune
Patriarhia Româna la ceas aniversar, paginile 405-412

Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti 2005

Galerie foto

Patriarhul Justinian primeşte la Bucureşti vizita Patriarhului Alexie al Moscovei şi al întregii Rusii (iunie, 1962)

Vizita Părintelui Patriarh Justinian la Arad, 21-24 octombrie, 1967.
Soborul solemn înapoindu-se la Reşedinţa episcopală

Împreună cu Arhiepiscopul Dr. Michael Ramsey în mijlocul credincioşilor comunităţii ortodoxe române din Londra (iunie, 1966)

Părintele Patriarh Justinian şi Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Atenagora,
în timpul primirii solemne în Catedrala patriarhală din Bucureşti

Slujind lui Dumnezeu, în biserica Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti (1971)

Vizita Părintelui Patriarh Justinian la Arad, 21-24 octombrie, 1967.
Părintele Patriarh Justinian binecuvântând pe credincioşi la înapoierea, în sobor, de la biserica pe care a târnosit-o

Sursa: http://www.patriarh.ro

%RELATEDPOSTS%

Lasati un raspuns