Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Albumul de fotografie Precum in cer, asa si pe pamant: Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca

Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Lerui, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / îngerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata.

“Unul si acelasi fotograf poate face zeci de feluri de poze. Uneori, cu unul si acelasi aparat. Poate raspunde unei comenzi de reportaj; poate imortaliza cunostinte, situatii, locuri; se poate mira, bucura, induiosa pe cont propriu, acumuland poze “pentru sertar”; poate “fura” nostalgii, ezitari, asteptari, inaltari si uniri colective de care imaginea da seama mai bine decat propria lui judecata ; poate declansa ca sa-si asigure o amintire plata si poate obtine… un miracol.

S-au asezat in acest album peste 210 cadre ca sa spuna povestea unui fel de a fi din interiorul ortodoxiei romanesti, asa cum arata ea in ultimii doi-trei ani (2008-2011).

Cristina Nichitus Roncea si-a deschis aici arhiva de mirean care fotografiaza in biserici si manastiri, in atelierele si bucatariile lor, in chilii si prin muntii in care calugarii se duc “la pustie”.

A avut sansa de a fi acceptata si ingaduita cum putini sunt, gratie unui firesc si unei simplitati inspirand liniste si incredere.

Sentimente justificate din ceea ce se poate vedea in album: o priza directa a evenimentului, iar nu punerea lui in scena; bucurii mari si sarbatori ale inimii, nu o antologie a fastului; momente de meditatie autentica si altele de munca la fel de adevarata, care tin laolalta viata spirituala si intruchiparea ei materiala, cerul si pamantul existentei, iar nu plasmuiri eterice asociate cu cine stie ce abstractii.

Pentru cei care vor sa-si curete sufletul, ca si pentru cei care nu cunosc aceasta anume Romanie sau pentru strainii care n-o cunosc deloc, invitatia la calatorie prin ortodoxia rasariteana de la noi are gustul fermecat al traditiei traite chiar la timpul prezent.

Printr-un noroc, obiectivul proaspat al aparatului de fotografiat s-a mutat de pe monumentul de arhitectura mereu pus in rama pe omul in rasa neagra care matura imprejurul lui, pe cel care aprinde candela, coase vesminte preotesti, duce vitele la pascut si ingrijeste de batrani ! O mica deplasare de accent: pasul de furnica dintre idee si inima.” (Adina Keneres – Editura Compania)

“De obicei, lucrarile de acest fel staruie asupra valorii artistice a ctitoriilor – manastiri sau biserici de mir – din tara noastra si a comorilor de arta si cultura – icoane, obiecte de cult, manuscrise, carti – pastrate intre zidurile lor. De asta data insa, obiectivul fotografic a urmarit altceva: trairea intru Domnul a celor care au cautat mantuirea prin desavarsire, dar si legatura lor cu lumea credinciosilor, in mijlocul carora continua sa traiasca.” (Acad. Florin Constantiniu)

Intalnirea cu Mos Craciun: Parintele Justin Parvu

Imi doresc ca albumul acesta sa aduca un smerit omagiu marelui marturisitor al ortodoxiei romane Justin Parvu, ctitorul Manastirii Petru Voda, la 20 de ani de cand s-a pus piatra de temelie a sfantului lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste. Fara binecuvantarea, viziunea si caldura sa parinteasca, aceste imagini nu ar fi existat.

Multumesc, de asemenea, pentru buna primire si ingaduinta, tuturor preotilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, surorilor, maicilor, fratilor si calugarilor din Manastirile Petru Voda, Paltin, Sihla, Sihastria, Secu, Neamt, Agapia, Varatec, Humor, Voronet, Moldovita, Sucevita, Arbore, Putna, Trei Ierarhi, Galata, Copou, Miclauseni, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Catedrala Patriarhala si “Sfanta Maria” din Techirghiol.

Cuvant inainte al profesorului Florin Constantiniu: Un album care ne inalta intr-o lume purificata

Pentru a înţelege mai bine crâmpeiele de viaţă bisericească – monastică, în primul rând – coborârea la obârşie este necesară. Una din caracteristicile creştinismului românesc este pătrunderea şi răspândirea învăţăturii lui Hristos de-a lungul unei lungi perioade, de la timpurile apostolice la încheierea etnogenezei românilor.

Dacă în cazul bulgarilor, ungurilor, ruşilor, de pildă, cunoaştem momentul, când un conducător politic – ţar, rege, mare cneaz – a impus creştinismul poporului său, românii apar dintru început ca un popor creştin. Miracol şi enigmă, întocmai ca şi continuitatea daco-romană, apoi română, la nord de Dunăre, în perioada migraţiilor (secolele III-XIII) s-ar putea repeta. În fapt însă, difuzarea creştinismului şi formarea poporului român au fost două procese concomitente, care s-au asociat în chipul cel mai strâns. Creştini am fost de când am apărut ca neam.

În Evul mediu, în lumea creştină, orice autoritate politică, era, în mod obligatoriu, dublată de una religioasă: alături de voievod, cneaz, rege stătea un prelat – episcop, mitropolit sau, la nevoie, un stareţ care-şi dobândise o autoritate spirituală. Când s-au întemeiat domniile româneşti, voievozii au avut alături ierarhi recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Aşa cum creştinarea românilor s-a desfăşurat pe tăcute şi neştiute, tot astfel, în împrejurări care rămân în obscuritate, în spaţiul carpato-dunărean, organizarea bisericească s-a aflat sub semnul hesihasmului (isihasmului), acel curent, care, originar încă din secolele IV-V, s-a afirmat plenar în secolul al XIV-lea prin învăţătura Sfântului Grigore Palama. Obiectivul lui era înălţarea, prin asceză, a omului până la perceperea luminii taborice, a strălucirii Mântuitorului, vădită în Schimbarea la Faţă. Atingerea unei trepte atât de înalte, de curăţie sufletească şi de comunicare cu Dumnezeu, pe Care „a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor”, cerea o forţă spirituală, capabilă să lupte cu ispitele şi să găsească, prin rugăciunea neîncetată, calea spre Domnul.

Dacă, atunci, în secolele XIV-XV şi chiar mai târziu, până la reînnoirea paisiană nu am avut clerici de rafinamentul teologic al palamiştilor, în schimb, hesihaştii români au devenit sihaştrii, pustnici, călugări retraşi în solitudine, dar gata oricând să dea sfatul cel bun pentru zidirea spirituală sau conduita în lume. Termenul însuşi de „sihastru” şi, mai ales, locul ocupat de el în imaginarul popular – unde este înconjurat de respect – dă măsura legăturii puternice dintre trăirea isihastă şi percepţia ei în masa credincioşilor.

Ajungem astfel la altă trăsătură a monahismului românesc: dialogul permanent dintre monahi şi laici. Trei factori sunt de avut în vedere pentru a înţelege această realitate. Mai întâi, permeabilitatea socială: în imensa lor majoritate, călugării au aceeaşi origine rurală ca şi masa credincioşilor. Ţăranul se recunoaşte în ţăran, în graiul, reprezentările, obişnuinţele atât ale unora, cât şi ale altora. În al doilea rând, rezultat al împrejurărilor vitrege – am fost mereu „în calea răotăţilor” – numai o elită cu totul restrânsă a clerului avea o înaltă cultură teologică; grosul clerului călugăresc şi mirean se împărtăşea din aceeaşi cultură de sorginte populară, ca şi credincioşii care îl frecventau. Dialogul devenea astfel foarte lesnicios. În sfârşit, prin stilul de viaţă, călugărul, supus ascultării, avea de îndeplinit diverse munci fizice, care, într-o lume agrară, erau, de regulă, activităţi legate de cultura pământului şi creşterea vitelor. Ţăranul, venit la mănăstire, vedea pe „părintele” lucrând la câmp sau îngrijind de vitele sau stupii mănăstirii, întocmai ca şi el în gospodăria lui.

Toate acestea „au spart” zidurile mănăstirii şi au integrat organic comunităţile călugăreşti în societatea românească. Respectul credinciosului de rând pentru omul în rasă nu-l înstrăinează în nici un chip pe cel din urmă de cel dintâi. Cleric şi laic se află într-o desăvârşită unitate spirituală şi mentală.

Aceste trăsături ale vieţii bisericeşti s-au păstrat nealterate din Evul mediu până astăzi. Este ceea ce explică locul eminent ocupat de Biserică în viaţa societăţii, prestigiul de care ea se bucură, forţa credinţei vădită, cel mai pregnant, în marele aflux de credincioşi la sărbătorile Bisericii.

Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect.

Într-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată. Cartea de faţă este, deopotrivă, o sursă de inspiraţie şi o chemare la împărtăşirea unor valori de esenţă divină. Indiferent de opţiunea celui care o va lua în mână – credincios sau ateu – cartea îi va fi de mare folos.

Acad. Florin Constantiniu

Cristina Nichitus Roncea / «Precum in cer, asa si pe pamant» – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca. Editura Compania, Bucuresti, 2011.

http://precum-in-cer.ro

2 Raspunsuri to Albumul de fotografie Precum in cer, asa si pe pamant: Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca

  1. Un album care te incalugareste. Ziaristul Corneliu Vlad, Ziaristi Online si Fotomagazin.ro despre Precum in cer, asa si pe pamant | "Precum in cer, asa si pe pamant"

    […] Stuttgart, Agentia de carte, Artline.ro, Artspirit.ro, Art-Emis.ro, Basarabeni.ro, Asii romani, Credinta-adevarata.ro, Necenzurat.ro, Stiri Maramures, Optimal Media, Totpal’s Daily News, Revista Singur, Melidonium, […]

  2. Raaj

    Buna ziua. Manastirea Radu Voda este un loc mirific,uitat de vreme, nu iti vine sa crezi ca esti in Bucuresti, in centru. Am aflat de aceasta manastire si sfantul Nectarie de la bona copilului meu. Am mers o data si apoi alta data si acum cand sunt intr-o stare proasta stiu sigur ca acolo imi incarc bateriile. Pe Sfantul Nectarie il consider sfantul ocrotitor al familiei mele. Ma rog la Sfantul Nectarie pentru sanatate si observ ca am o liniste in suflet de cand merg la Radu Voda.Ma rog la Sfantul Nectarie pentru ca raspunsul la analiza tatalui meu sa fie buna si sa aibe grija de mine si de familia mea si sa ama ierte pentru pacatele facute cu voia si fara voia mea.Slujbele sunt deosebit de frumoase si linistitoare , nu stii cand trece timpul si ajungi la sfarsitul slujbei. Pluteste ceva in atmosfera iar mirosul de tamaie este incantator.Ma rog sa ajung cat mai des posibil la Radu Voda.

Lasati un raspuns