Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Ce facem inainte de rugaciune ?

Pe cat de importanta este perioada de antrenament pentru o proba sportiva, pe atat de important este modul in care ne petrecem perioada dinaintea rugaciunii pentru rugaciunea in sine. Desi nu este o competitie tipica, rugaciunea are totusi nevoie de o pregatire atenta ce nu trebuie nicidecum sa fie trecuta cu vederea.
Rugaciunea este starea inaintea lui Dumnezeu, deci un fapt permanent, drept pentru care a incadra rugaciunea numai intre niste ore este o mare inselare. Sfantul Pavel ne indeamna imperativ, zicand: “Rugati-va neincetat” (I Tesalonice 5, 17). La randul lor, Sfintii Parinti ne indeamna si ei la o neincetata stare de rugaciune, zicand: “Daca te rogi numai atunci cand te-ai sculat la rugaciune, inseamna ca nu te rogi deloc.”

Cu toate acestea, sunt anumite momente in zi in care savarsim rugaciunea sezand pe loc, intr-un loc tainic. Seara, la culcare, si dimineata, la trezire, avem nevoie sa ne impartasim de har, rugandu-ne lui Dumnezeu, cu rugaciunile mostenite de la sfinti sau cu propriile noastre cuvinte. Spre a rodi si a nu ne obosi si mai mult, aceste rugaciuni zilnice trebuie sa fie insotite de o pregatire adecvata.

Ce facem inainte de rugaciune ?

Credinta ca exista un inceput si un sfarsit al rugaciunii arata o profunda neintelegere a acesteia. Pentru a ne feri de aceasta inselare, Parintii Bisericii au afirmat, zicand: “Cand inceteaza rugaciunea, incepe pacatul, iar cand incepe pacatul, inceteaza rugaciunea.” Daca e sa vorbim insa de un “inceput” al rugaciunii, se cade sa il plasam pe acesta ceva mai inainte de a ingenunchea si a lua in mana cartea cu rugaciuni.

Deoarece pregatirea pentru rugaciune joaca un rol de seama in rugaciunea noastra zilnica, putem spune ca incepem sa ne rugam mai inainte de a rosti rugaciunile dorite. Astfel, identificand perioada dinaintea rugaciunii cu insasi rugaciunea, Sfantul Ioan Scararul ne spune: “Noi incetam sa ne rugam inainte de a incepe.”

Rugaciunea nu este numai o datorie zilnica, mecanica si impersonala, ci este insasi viata noastra, pe care uneori nu mai stim sa o traim. Nerabdarea si neintelegerea faptului ca in rugaciune stam inaintea lui Dumnezeu sunt principalele cauza care ne fac sa nu acordam nici un pic de atentie pregatirii pentru rugaciune. Oricat de neputinciosi am fi, se cade sa intelegem ca rugaciunea inaltata lui Dumnezeu nu este totuna cu trimiterea unui “e-mail” sau a unui “sms” catre un prieten.

Pentru a ne aseza in rugaciune, avem nevoie ca mintea si inima noastra sa nu fie imprastiate, ci sa fie adunate “aici si acum”. Astfel, pentru a alunga cu usurinta toate gandurilor straine si a ne aduna mintea in cuvintele rostite, avem nevoie de o linistire sufleteasca si trupeasca anterioara asezarii la rugaciune.

Sfantul Teofan Zavoratul aseamana timpul dinaintea rugaciunii cu cel dinaintea scrierii unui articol, cand autorul sta in liniste, isi aduna gandurile si se gandeste la ce are de scris. In aceasta privinta, el spune: “Fie dimineata, fie seara, mai inainte de a te aseza la rugaciune, stai putin pe loc, in tacere, sau mergi putin, de unul singur. Incearca astfel sa iti limpezesti mintea, alungand toate gandurile si grijile cele lumesti. Dupa aceasta, gandeste-te la cine este El, Cel caruia tu Ii inalti rugaciune. Apoi, adu-ti aminte cine esti tu, cel care te inchini. Fa acest lucru in asa fel incat sa se nasca in inima ta simtaminte de pocainta si de recunostinta, ca in inima unuia care sta inaintea lui Dumnezeu. Cand inima ta va deveni constienta de acest lucru, ea va simti nevoia sa se roage, drept pentru care ea va impiedica primirea oricarui gand strain. Fara pregatire, cum poate fi vorba de adunare a gandurilor si simtire a inimii in rugaciune? Fara pregatire, rugaciunea incepe tremurand, iar nu convingator. Pentru aceasta, o asemenea atitudine fata de rugaciune (neatentia acordata pregatirii) este o crima… una serioasa, capitala chiar. Vezi rugaciunea ca pe munca cea mai de pret a vietii si o tine in centrul inimii tale. Adreseaza-te ei ca unui lucru de capatai, iar nu ca unui lucru secundar. Odata simtita, rugaciunea curata te va purta cu ea in continuare, dand viata vietii tale duhovnicesti.”

Cugetand la pacatele noastre, ne vom da seama cat de vinovati suntem inaintea Celui care atat de mult ne iubeste. “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi” (I Ioan 1, 8). Indiferent insa de multimea pacatelor noastre, rugaciunea ne pune pe calea izbavirii de acestea. “Socotiti-va ca sunteti morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu” (Romani 6, 11). Cerand iertare pentru neiubirea noastra, nu o vom primi, atata timp cat nu iertam, dupa cum citim: “Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresealele voastre” (Marcu 11, 25). Cat timp inima noastra nu are in ea ura, neiertare si viclenie, rugaciunea ne va fi primita de Dumnezeu: “Daca inima noastra nu ne osandeste, avem indraznire catre Dumnezeu” (I Ioan 3, 21).

Mai inainte de a ne aseza la rugaciune, sa ne indeletnicim deci cu lucruri duhovnicesti: sa oprim televizorul, radioul, internetul si telefonul; sa citim din carti duhovnicesti; sa ramanem singuri si sa tacem; sa ne gandim la noi si la pacatele noastre; sa ne gandim la iubirea lui Dumnezeu. Numai facand acest lucru ne vom putea ruga in liniste, avand gandurile adunate si inima atenta la cuvintele rostite.

Preluare dupa http://www.crestinortodox.ro

Lasati un raspuns