De ce se tem naţionaliştii de proiectul „deshumarea”
Scandalul iscat după deshumarea domnitorului Vlaicu Vodă a avut şi un efect pozitiv. A adus în atenţie un proiect istoric extrem de important: stabilirea originii etnice a primilor voievozi ai Valahiei.
Una dintre cele mai mari controverse din lumea culturală are la origine un proiect extrem de serios. Este vorba de proiectul prin intermediul căruia cercetătorii Academiei Române, ai Universităţii Babeş-Bolyai şi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” încearcă să stabilească originea etnică a primilor voievozi ai Valahiei, cu ajutorul unor analizelor ADN-ului prelevat din necropolele domneşti. Tabăra „naţionalistă” a încercat să împiedice concretizarea proiectului, de teamă că analizele vor arăta o origine cumană ori pecenegă a dinastiei Basarabilor. O altă problemă este dată de faptul că cercetările ar putea arăta că primii voievozi valahi ar fi de origine maghiară. Cronicile arată clar faptul că, în special pe linie maternă, Basarabii se înrudeau cu marea aristocraţie din regatul medieval al Ungariei. Pe de altă parte, tinerii cercetători implicaţi în proiect spun că istoriografia românească poate să îşi recâştige credibilitatea pierdută în deceniile de ceauşism doar prin arătarea adevărului istoric.
Proiectul este condus de academicianul Octavian Popescu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Române. Probele biologice vor fi examinate de specialiştii Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe al Universită-ţii Babeş-Bolyai, de către o echipă condusă de cercetătorul Beatrice Kelemen. De asemenea, vor fi verificări făcute de specialiştii de la Universităţile din Bilbao, Spania, şi din Nijmegen, Olanda, spune istoricul Alexandru Şimon, de la filiala clujeană a Academiei Române. Proiectul Genesis nu va viza doar populaţia românească, ci şi populaţia săsească, secuiască şi turanică ce era prezentă în Evul Mediu pe actualul teritoriu al României.
Primul pas al acestui proiect a fost deschiderea mormântului atribuit lui Vlaicu Vodă, din biserica domnească de la Curtea de Argeş. „Mormântul a mai fost deschis o singură dată, în anii 1920, dar conţinutul său s-a păstrat extrem de bine”, a spus Alexandru Şimon. Cercetătorii au avut surpriza să constate că persoanele care au deschis pentru prima dată mormântul au aşezat invers craniul decedatului. Cercetătorii au prelevat mai multe fragmente osoase, de la nivelul craniului, al mâinii şi al picioarelor, precum şi din resturile îmbrăcăminţii celui înmormântat, adică o curea de piele şi resturile unei tunici.
Proiectul mai vizează şi cercetarea mormintelor voievodale din incinta Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitorită de Neagoe Basarab. Concret, este vorba de mormântul voievodului Neagoe Basarab şi de cel al ginerelui său, voievodul Radu de la Afumaţi. Apoi, vor fi analizate şi probele care vor fi prelevate din mormântul voievodului Mircea cel Bătrân, de la Mănăstirea Cozia, precum şi cele recoltate din necropola Mănăstirii Dealu, acolo unde a fost adus capul voievodului Mihai Viteazu, după ce acesta a fost ucis pe Câmpia Turzii.
Secvenţele de ADN vor fi comparate şi între ele, pentru a vedea dacă voievozii se înrudesc între ei sau nu. Proiectul Genesis a fost pus însă sub semnul întrebării după ce ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, a dorit să îl oprească. În opinia noului ministru, nu este importantă originea etnică a voievozilor, ci ceea ce au reprezentat ei pentru istoria românilor. Însă Puiu Haşotti a renunţat să oprească acest proiect după ce cercetătorii au promis că vor menaja susceptibilităţile religioase care ar putea apărea.
Ascendenţă maghiară
Analiza ADN-ului recoltat de la voievozii Valahiei ar putea aduce o nouă perspectivă asupra istoriei românilor. Deja sunt cunoscute dezbaterile crâncene care au urmat publicării teoriei istoricului Neagu Djuvara. În esenţă, această teorie spune că statele care au apărut după prăbuşirea Imperiului Roman au fost create de minorităţi războinice, de ceea ce este desemnat îndeobşte prin expresia „popoarelor migratoare”, şi nu de populaţiile sedentare rămase în urma destrămării Imperiului. Astfel, Neagu Djuvara argumentează cu faptul că Franţa a fost constituită la iniţiativa francilor, o populaţie germanică ce a fost asimilată mai târziu de populaţia galo-romanică, Spania a fost constituită de vizigoţii germanici, care au fost apoi asimilaţi de populaţia romanică din Iberia, iar în cazul României ar fi vorba de o minoritate războinică, de origine cumană, care ar fi fost apoi absorbită de populaţia romanică de pe acest teritoriu, adică de români.
Analizele ADN-ului recoltat de la voievozi vor arăta dacă aceştia au o origine asiatică sau nu. Însă ceea ce este aproape sigur este că analizele vor arăta că voievozii români au o ascendenţă maghiară. Şi asta datorită căsătoriilor dintre voievozii români şi nobilele maghiare. Astfel, soţia lui Basarab I, doamna Margareta, era aproape cert maghiară. Succesorul său, Nicolae Alexandru, a fost căsătorit cu certitudine cu trei unguroaice. Prima sa soţia, Maria Lackfi, este mama voievodului Vladislav Vlaicu. Iar acesta a fost căsătorit cu o altă aristocrată de origine maghiară, doamna Clara. În epocă, astfel de alianţe erau obişnuite, iar obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. Ca o paralelă, Regele Mihai al României provine dintr-un tată, Regele Carol al II-lea, care era fiul unui monarh, Regele Ferdinand I, de origine germană şi al reginei Maria, de origine britanică. Mama Regelui Mihai I, Regina mamă Elena, era fiica regelui Greciei.
În epoca voievozilor Nicolae Alexandru şi Vlaicu Vodă, politica de alianţe matrimoniale a creat o adevărată ţesătură regională. În timp ce Vlaicu Vodă domnea peste Valahia, una dintre surorile sale era soţia cneazului Serbiei, Ştefan Uroş al V-lea, iar cealaltă era soţia ţarului Ioan Straţimir al Vidinului. O a treia soră a voievodului muntean era căsătorită cu unul dintre cei mai importanţi nobili ai Ungariei, palatinul Ladislau de Oppeln. Cei trei cumnaţi au reprezentat o forţă regională capabilă să se opună atât regatului Ungariei, în contextul în care, în bătălia de pe Ialomiţa, Vlaicu Vodă l-a învins pe voievodul Transilvaniei, Nicolae Lackfi, ruda sa maternă. Mai mult, Vlaicu Vodă a alungat oastea maghiară care îl detronase pe cumnatul său, ţarul Ioan Straţimir de Vidin, şi l-a repus pe acesta pe tron. După acest episod, Vlaicu Vodă a colaborat bine cu regele Ludovic al Ungariei.
Cei doi au participat la lupte împotriva alianţei formate din sultanul turc Murad şi de ţarul bulgar din Târnovo. Una dintre cele mai importante bătălii a fost cea de pe râul Cirmen, la care au luat parte contingente valahe, sârbeşti şi bizantine, care au luptat contra otomanilor şi bulgarilor, în 1371. Practic, această bătălie a marcat debutul conflictelor dintre otomani şi voievodatul valah, botezat de turci Kara Iflak şi care a primit, în studiile lui Nicolae Iorga, denumirea consacrată de Ţara Românească.
În eventualitatea unei victorii, ajutat de politica de alianţe dinastice, Vlaicu Vodă ar fi putut să devină un adevărat hegemon al Peninsulei Balcanice. Însă eventualităţile şi speculaţiile contează mai puţin în istorie. Astfel, dincolo de originea etnică a dinastiei Basarabilor, care ar putea fi cumană, maghiară ori românească, rămâne faptul că această familie voievodală a ctitorit cea mai durabilă construcţie statală românească, embrionul statului român de azi.
Voievozi catolici?
Una dintre ipotezele istorice avansate de Neagu Djuvara este aceea că Basarab I, voievodul căruia îi atribuie o origine cumană, ar fi fost catolic. Există un document al Papei Clement al VI-lea, care îl laudă pe viitorul domn Nicolae Alexandru, numit în actul latin „nobilul bărbat Alexandru Bassaratti” pentru zelul său catolic. Cel de-al doilea voievod valah ar fi adoptat religia ortodoxă după înfiinţarea Mitropoliei UngroVlahiei, prin transferarea mitropolitului, kir Iacint, şi a scaunului mitropolitan în nordul Dunării, ca urmare a aprobării obţinute de la patriarhul Constantinopolelui, Callistus I. Cu acea ocazie, voievodul Alexandru şi-a luat şi numele de Nicolae. Neagu Djuvara scrie că sunt frecvente în istorie cazuri în care cei care treceau de la o confesiune la alta îşi luau un al doilea nume, iar în cazul lui Nicolae Alexandru Basarab această regulă a fost respectată cu stricteţe.
