Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Românul are dansul în sânge. Pe Valea Prahovei, colindele au fost înlocuite cu ritmuri latino, iar petrecăreţii au dansat până dimineaţa

După o zi întreagă de schiat, turiştii de la munte au dat dovadă de multă energie. Şi cum noaptea e lunga, distracţia a continuat şi de această dată până în zori. Colindele au fost înlocuite de ritmuri populare, latino şi dance. Petrecerile de la pensiuni au avut mare succes aşa că niciun turist nu a rezistat tentaţiei ringului de dans.

Formaţia a avut grijă să-i ţină în picioare pe petrecăreţi ore în şir.

Deşi la majoritatea pensiunilor din zona Bran-Moeciu seara de Crăciun este sărbătorită tradiţional cu cântece specifice, aceşti tineri au ştiut să-şi aleagă locaţia astfel încât să se distreze după bunul lor gust.

Seara de Crăciun a fost trăită la maxim de turiştii aflaţi în staţiunile de pe Valea Prahovei. După reprizele de schi, turiştii s-au distrat din plin în pensiunile sau hotelurile în care au fost cazaţi.

Rând pe rând, turiştii s-au aşezat în poala moşului şi au recitat poezii, au cântat şi au spus bancuri pentru a primi cadouri.

Lăutarii au întreţinut atmosfera până târziu în noapte, iar turiştii au trăit din plin sărbătoarea Crăciunului.

 

Sursa: http://www.antena3.ro/romania/romanul-are-dansul-in-sange-pe-valea-prahovei-colindele-au-fost-inlocuite-cu-ritmuri-latino-iar-petrecaretii-au-dansat-pana-dimineata-197233.html?utm_medium=email&utm_source=infoportal_newsletter&utm_content=newsletter

Lasati un raspuns