Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

OMENIREA APROAPE DE CATASTROFĂ! Sfârşitul lumii a fost aproape, atât de aproape că nu-ţi vine să crezi

O analiză a unor observaţii istorice a scos la suprafaţă un adevăr teribil pentru omenire: Terra a fost foarte aproape de un eveniment cataclismic în urmă cu 129 de ani. Atunci, Terra a fost aproape de un eveniment apocaliptic.

La jumătatea lunii august a anului 1883, un astronom din Mexic a făcut o observaţie extraordinară. José Bonilla a numărat aproximativ 450 obiecte acoperite de o ceaţă ciudată ce treceau prin dreptul Soarelui.

Hector Manterola, de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexico City, afirmă că Bonilla a văzut fragmente dintr-o cometă care tocmai se descompusese.

Cercetătorii au calculat distanţa la care s-ar fi aflat fragmentele de cometă şi au ajuns la concluzia că acestea au trecut la o distanţă de 538 km – 8062 km de suprafaţa Pământului.

Ei au mai precizat că fragmentele ar fi variat în diametru, cele mai mici măsurând 50 de metri, iar cele mai mari 800 de metri, în timp ce cometa ar fi cântărit peste un miliard de tone.

“Aşadar, dacă ar fi lovit Terra, am fi avut parte de 3725 de evenimente similare celuia din Tunguska, în cursul a doar două zile. Cel mai probabil, acest lucru ar fi dus la dispariţia vieţii pe Pământ”, concluzionează cercetătorii, conform descopera.ro.

http://www.libertatea.ro//detalii/articol/omenirea-aproape-de-catastrofa-sfarsitul-lumii-a-fost-aproape-atat-de-aproape-ca-nu-ti-vine-sa-crezi-465430.html

Lasati un raspuns