Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș îl felicită pe IPS Ioan pentru noua datorie la care este chemat, aceea de Mitropolit al Banatului

ips_ioan_mitropolit_banat-180Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan,
La acest moment important din viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a Neamului Românesc – al alegerii şi apropiatei întronizări în scaunul arhiepiscopal al Timişoarei şi în cel mitropolitan al Banatului, acum, la puţină vreme după împlinirea a două decenii de vrednică, rodnică şi binecuvântată slujire arhipăstorească în scaunul eparhial al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, în numele conducerii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Vă adresăm sincere felicitări, însoțite de urările adresate Bunului Dumnezeu, pentru ca Înaltpreasfinţia Voastră, să aveţi parte, în continuare, de multă putere de muncă, de realizări la fel de rodnice şi împliniri duhovniceşti, toate însoţite de un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!”

Şi cu acest prilej, Vă adresăm mulţumirile noastre pentru tot ceea ce aţi făcut pentru revigorarea românităţii de la izvoarele Oltului şi Mureşului, prin întărirea comunităţilor ortodoxe din Episcopia Munţilor, inclusiv prin truda jertfelnică depusă în calitate de preşedinte de onoare al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. Aigurându-Vă de întreaga noastră preţuire, vă promitem că vă vom purta mereu în rugăciunile noastre, rugându-vă să fiţi încontinuare altături de noi, deoarece avem mare nevoie de sprijinul Înaltpreasfinţiei Voastre.

Alături de bucuria acestei divine împliniri pentru destinul personalităţii Sfinției Voastre, vă mărturisim că avem inima strânsă că rămânem în mijlocul viforelor fără să fiţi făclia noastră, dar în acelaşi timp, plini de poveţele care ni le-aţi dat şi neclintiţi în hotărârea de a duce mai departe construcţia durată împreună – veghea pentru dăinuirea românilor din judeţele unde aţi păstorit cu atâta har ca Arhiepiscop.

Dumnezeu să Vă răsplătească pentru toate împlinirile de până acum şi să Vă ajute să le sporiţi, pe mai departe, spre binele Bisericii Ortodoxe Române şi a Neamului Românesc!

Întru mulţi ani Părinte Mitropolit Ioan al Timişului, Banatului, Timocului şi al tuturor românilor din Balcani! Al românilor din Grădina Maicii Domnului!

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=15886:forumul-civic-al-romanilor-din-covasna-harghita-i-mure-il-felicit-pe-ips-ioan-pentru-noua-datorie-la-care-este-chemat-aceea-de-mitropolit-al-banatului&catid=52:asociatii–ambasade&Itemid=73

Lasati un raspuns