Lecții din mănăstire: Căsătoria ca martiriu
„Întreaga viață creștină poartă amprenta iubirii de logodnă dintre Cristos și Biserică” – CBC 1617.
De ce oare niciodată nu suntem cu adevărat pregătiți pentru cele mai importante lucruri care ni se întâmplă în viață? Cel puțin așa mi se întâmplă mie. Nici căsătoria nu a făcut excepție. Cunoșteam învățătura Bisericii despre căsătorie, dar majoritatea lucrurilor trebuie să fie experimentate ca să le înțelegem cu adevărat. M-am căsătorit cu Manny în urmă cu aproape șaptesprezece ani (oho – șaptesprezece ani, oare când a trecut timpul ?!). Am fost binecuvântați să fim căsătoriți de abatele Nicholas, care era părintele spiritual al amândurora și ocupa un loc cu totul special în inimile noastre.
Îmi amintesc cum stăteam împreună cu părintele și treceam în revistă ceremonia căsătoriei (pe care o văzusem doar pe video). El ne explica ce anume urma să se petreacă la nuntă și spunea că vom purta cununi la ceremonie. Înțelegeam prea puțin pe atunci cât de semnificative erau coroanele. Părintele probabil ne explicase că acele coroane simbolizau că noi suntem regele și regina căminului nostru, dar semnificau și martiriul. Eu eram mai degrabă interesată de ce fel de coroane era nevoie. Doream să fiu sigură că știu în detaliu tot ceea ce trebuia pentru căsătorie. Acele detalii (și toate celelalte lucruri pentru care își fac griji miresele) m-au împiedicat să mă întreb ce a dorit mai exact să spună pr. Nicholas cu privire la coroane.
La nunta noastră, pr. Nicholas a subliniat de mai multe ori în predică faptul că o căsătorie este icoana Preasfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Ne-a explicat că în iubirea pe care ne-o dăruim unul altuia și copiilor noștri suntem chemați să revelăm o licărire din iubirea pe care Preasfânta Treime o manifestă în interiorul său: iubirea necondiționată și fără de sfârșit. Acest lucru este accentuat în ceremonia de nuntă atunci când preotul îi ia pe tinerii căsătoriți și îi conduce în jurul mesei de trei ori, în „dansul lui Isaia”. Ori de câte ori are loc acest „dans”, el simbolizează intrarea creștinului în viața Preasfintei Treimi și în iubirea eternă care există între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Indiferent dacă dansul acesta are loc la botez, la căsătorie sau la hirotonire, întotdeauna ochii oamenilor se umplu de lacrimi.
Înainte de acest dans, se așază cununile pe capetele mirilor, atunci când preotul cântă „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii”. În timp ce se desfășoară dansul, se cântă următoarele: „Isaie, dănțuiește; Fecioara a avut în pântece și a născut Fiu, pe Emanuel, Dumnezeu Om; Răsăritul este numele Lui, pe care mărindu-l, pe Fecioara o fericim. Sfinților Mucenici, care bine v-ați luptat și v-ați încununat, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre. Mărire Ție, Cristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor și bucuria Mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o ființă.”
Acest cântec are o profundă semnificație, ca de altfel întreaga ceremonie a căsătoriei. Mai întâi, se proclamă Întruparea lui Cristos și venirea Împărăției lui Dumnezeu. Cuplul, în calitate de creștini botezați, participă la regalitatea lui Cristos (preoția regală, 1Petru 2,9), iar acum vor participa în calitate de Rege și Regină ai bisericii casei lor – care este propria lor parte din împărăția lui Dumnezeu. La începutul ceremoniei, când cuplul pășește în biserică împreună (după ce le-au fost puse inelele de către preot), se cântă Psalmul 127/128 „Fericiți toți cei ce se tem de Domnul / care umblă în căile Lui…” Aceasta este una dintre „cântările treptelor”, intonate de pelerinii evrei pe drum către Templul din Ierusalim. Cântat la ceremonia căsătoriei, semnifică faptul că mirii își aduc viețile ca ofrandă lui Dumnezeu și viața lor de cuplu căsătorit va fi asemenea iubirii pe care Cristos o are pentru Biserica Sa. Căsătoria va fi parte a Împărăției lui Dumnezeu; o împărăție care își va găsi împlinirea la sfârșitul timpului, în cer.
Lumea are mare nevoie acum, așa cum a avut de altfel întotdeauna, de creștini care să dea mărturie despre sfințenia căsătoriei creștine și despre iubirea lui Dumnezeu pentru lume. În cursul dansului sunt amintiți martirii, întrucât coroana simbolizează de asemenea martiriul. Semnificația cuvântului „martir” este de „mărturisitor”. Cuplul este chemat să dea mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu și despre iubirea Preasfintei Treimi. Aceasta va însemna să și dăruiască viața, să moară pentru propria voință și propriul ego. Cuplul căsătorit își va dărui acum viețile lui Dumnezeu, unul prin celălalt. Renunțarea la sine zi de zi, preocuparea mai mare pentru celălalt, dăruirea completă de sine care dă naștere la copii și îi crește într-o casă sfântă – iată ce va caracteriza martiriul cuplului.
Sfârșitul cântului amintește de Sfinții Apostoli și Martiri și de predicarea lor despre Preasfânta Treime. Tocmai despre aceasta este chemat noul cuplu căsătorit să dea mărturie – iubirea Preasfintei Treimi. Primii lor pași în calitate de soț și soție au fost făcuți mână în mână și conduși de preot, care poartă Sfânta Evanghelie – în continuare, toți pașii lor vor fi făcuți împreună, urmându-l pe Cristos pentru toată veșnicia.
Întreaga ceremonie (pe care vă recomand să o citiți aici) este plină de frumusețe, pasaje din Sfânta Scriptură și rugăciuni ca Dumnezeu să binecuvânteze cuplul, în special să îl binecuvânteze cu copii. Copiii sunt giuvaierele din coroana cuplului (dacă Dumnezeu alege să le dăruiască copii). Cuplul căsătorit este chemat să își trăiască viețile nu numai unul pentru celălalt, ci și pentru copii, și întreaga familie este chemată să slujească Biserica – făcând astfel, ei își vor trăi viețile pentru Dumnezeu.
Când ne-a căsătorit pr. Nicholas, nu am înțeles cât de dificili pot fi unii pași în urmarea lui Cristos. A muri pentru sine și a trăi pentru celălalt și pentru copii ia în fiecare zi alte forme. A purta unul altuia poverile cu iubire este dificil și este nevoie pentru aceasta de harul lui Dumnezeu. Faptul de a ști că viața în căsătorie înseamnă a ne ajuta unul pe celălalt să dobândim mântuirea ar trebui să ne facă să înțelegem aceasta va fi un câmp de luptă. Ultimul lucru pe care Satana îl dorește pentru noi este dobândirea mântuirii și, ca atare, așa cum a intervenit în a distruge comuniunea pe care o trăia primul cuplu căsătorit, va face tot ce îi stă în putință pentru fiecare dintre noi. Iar patimile noastre păcătoase ne fac să-i cădem pradă cu prea multă ușurință.
Adeseori poți auzi sfaturi de genul: „Să aveți o seară numai pentru voi o dată pe săptămână” și altele asemenea, pentru a ajuta cuplul să aibă o căsătorie puternică și de durată. Oricât de folositoare ar fi, acestea nu va vor salva căsătoria și nu o vor face să fie sfântă. Singura cale pentru a avea o căsnicie puternică și de durată este să lupți pentru sfințenie, individual și împreună, ca și cuplu și de asemenea ca familie. Căsătoria creștină este chemarea la golirea și moartea sinelui – ceea ce nu se poate împlini decât prin harul Domnului. Adevărata criză a căsătoriei este faptul că creștinii nu înțeleg măsura jertfei de sine zilnice care li se cere atunci când se căsătoresc. Nu ai cum să scapi de cruce dacă dorești să fii creștin, iar căsătoria creștină are o sumedenie de cruci.
Toate lecțiile din această serie (Lecții din mânăstire) sunt destinate să ajute oamenii în aprofundarea relației cu Dumnezeu și între ei înșiși, și așa cum am scris într-un articol despre a deveni o mamă mai bună, doar devenind creștini mai buni putem avea căsnicii mai bune. Iubirea naturală între soți și copii nu este suficientă: este necesar ca această iubire să fie transformată și să devină „agape” – participare la iubirea care este împărtășită în interiorul Preasfintei Treimi și pe care Preasfânta Treime o are pentru noi.
Căsătoria creștină este o chemare serioasă. Cuplurile creștine sunt chemate să fie o icoană a Preasfintei Treimi. Când mă gândesc la forfota și la grijile și la rochia de nuntă și la toate celelalte detalii ale acelei zile, îmi vine să râd. Lucrurile acelea s-au uitat demult și oricum, au puțină importanță pe termen lung. Coroanele sunt totuși coroane cu care Manny și cu mine dorim să fim înmormântați, și ne rugăm ca Dumnezeu să le accepte în Împărăția Lui, așa cum s-a rugat pr. Nicholas când ni le-a ridicat de pe cap, în urmă cu mulți ani: „Primește cununile lor în Împărăția Ta, curați, fără prihană și apărați de rele păzindu-i, în vecii vecilor. Amin”.
http://lumea.catholica.ro/2015/11/lectii-din-manastire-casatoria-ca-martiriu/
