Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Archive for the 'Tradiţii' Category

De Sfinții Împărați Constantin și Elena

Sunday, May 21st, 2017

Constantiniada Bizantină Gloria numelui de CONSTANTIN – de la lat. „constans, constantis” („constant”, „statornic”, „ferm”) – se leagă, într-o măsură parcă providenţială, de istoria de mai bine de o mie de ani a Bizanţului ortodox şi imperial – Constantinopolul întemeiat de un Constantin, într-o lună mai, şi căzut sub un alt Constantin, tot într-o lună […]

Obiceiurile stranii prin care victorienii îşi plângeau morţii. Unele se practică şi astăzi în unele zone ale României

Tuesday, May 2nd, 2017

În perioada victoriană, înmormântările erau extrem de elaborate, cei care nu urmau regulile doliului erau marginalizaţi de către societate. Unele practici, precum pomenile după îmnormântare sau înconjurarea persoanei decedate cu flori, mai sunt practicate şi în prezent. Iată o listă cu unele dintre cele mai neobişnuite ritualuri de înmormântare victoriene. Erau create bijuteri care conţineau […]

Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată. Ce nu ai voie să faci în primele zile după Paște

Wednesday, April 19th, 2017

Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată, prima săptămână după Paște, care se termină în duminica după Înviere, cunoscută și ca Duminica Tomii. Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare pentru creștini, care se termină după 50 de zile, odată cu Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh). În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus […]

CUM SĂRBĂTORESC ROMÂNII PAȘTELE ÎN 2017

Saturday, April 15th, 2017

Tradiţii de Paște la români Din totalul participanților la sondaj, 98% spun că obișnuiesc să sărbătorească Paștele, dar, cu toate acestea, doar 87% dintre ei știu ce anume sărbătoresc creștinii de Paște. Cei mai mulți dintre intervievați (92%) spun că tradițiile de sărbători sunt importante sau foarte importante pentru ei. Două treimi ale respondenților spun […]

Sfintii 40 de Mucenici: Traditii si superstitii de 9 martie

Thursday, March 9th, 2017

Pe 9 martie este sarbatoare mare pentru romani, Sfintii 40 de Mucenici! Mucenicii, Macinicii, Mosii de Martisor, Sfintisorii sau Sambra plugului reprezinta ultima zi a Babei Dochia, care, conform traditiei, moare si se preface in stana de piatra, si prima zi a Mosilor. Potrivit traditiei, in ziua de 9 martie, gospodinele prepara mucenici – prajitura […]