Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Mii de pelerini prezenți la Mănăstirea ”Sfânta Ana” Rohia, de sărbătoarea ”Adormirea Maicii Domnului”

Saturday, August 18th, 2018

”Adormirea Maicii Domnului” este cel mai mare praznic dedicat Maicii Domnului de către Biserica Ortodoxă Română, iar în această zi sfântă, mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Sfânta Ana din Rohia, acolo unde un sobor de peste 40 de preoți și diaconi, conduși de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Român Ortodox al Maramureșului și […]

Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea a fost prezent la Hramul Bisericii ”Sfântul Proroc Ilie” din Ruscova

Saturday, August 4th, 2018

Un program încărcat de evenimente culturale are loc în întreg județul în această perioadă, iar președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea încearcă să onoreze cât mai multe invitații care îi sunt adresate. Astfel, în cursul zilei de duminică, 29 iulie, a fost prezent la Festivalul ”Tradiții și obiceiuri la poalele Muntelui Șatra”, din Cupșeni, primar […]

Ceremonia de dezvelire a bustului preotului ctitor Nicolae Gherman a avut loc în cadrul Zilelor Rohiei, ediția XX

Wednesday, August 1st, 2018

În intervalul 23 – 30 iulie 2018, la Mănăstirea ”Sfânta Ana” Rohia s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a ”Zilelor Rohiei”. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș au fost prezenți luni, 30 iulie, la biserica ortodoxă din Rohia, pentru a participa la ceremonia de dezvelire și sfințire a […]

Masa Haiducului Pintea construită în Săcel a fost sfințită de un sobor de preoți

Tuesday, August 22nd, 2017

Mare sărbătoare mare în Săcel, sâmbătă, 19 august 2017, acolo unde autoritățile locale au chemat un sobor de preoți pentru a sfinți cel mai nou monument ridicat în comună, Masa Haiducului Pintea, (Grigore Pintea zis Pintea Vitezul). Gavrilă Dologa, primarul comunei Săcel a invitat la acest eveniment atât primarii din zonă, cât și reprezentanții Consiliului […]

Gabriel Zetea: Concerte extraordinare de colinde în Baia Mare și Bâsana, în cadrul evenimentului ”Crăciun în Maramureş”

Thursday, December 22nd, 2016

Cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului „Crăciun în Maramureş”, organizată sub egida Consiliului Județean Maramureș, s-a anunţat a fi una inedită, deoarece manifestarea s-a extins în întreg judeţul, fiind stabilite acțiuni diverse între 15 și 28 decembrie 2016. Încă din 15 decembrie, la nivelul unităților administrativ teritoriale din Maramureș se organizează activităţi culturale specifice Crăciunului, […]

Gabriel Zetea: Preasfinția Sa, Iustin Sigheteanul a fost prezent la ședința festivă a Consiliului Județean Maramureș

Thursday, December 22nd, 2016

Ultima ședință din anul 2016 a Consiliului Județean Maramureș a avut loc joi, 22 decembrie, de la ora 13.00, în cadru festiv. Debutul ședinței a fost unul deosebit, în întreaga încăpere răsunând glasurile colindătorilor Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania”, sosiți pentru a vesti nașterea Mântuitorului. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a dorit să mulțumească reprezentanților […]