Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Chinul pe care îl suportau marii cântăreţi până acum 100 de ani. De ce Vaticanul castra toţi băieţii care intrau în cor

Wednesday, November 1st, 2017

De multe ori se aude de sacrificiile pe care le fac artiştii pentru a-şi perfecţiona abilităţile, dar nimic atât de extrem precum castrarea. Sacrificiul ireversibil avea scopul de a păstra vocea subţire şi, astfel, artiştii puteau atinge note foarte înalte chiar şi la o vârstă mai înaintată. Deşi castrarea era o metodă folosită încă din […]

Giulgiul din Torino relevă un detaliu important: sângele de pe el susţine teoria conform căreia Iisus a fost învelit în această pânză

Friday, July 28th, 2017

Giulgiul din Torino este pătat cu sângele unei victime a torturii, arată un nou studiu, susţinând astfel teoria potrivit căreia Iisus Hristos chiar a fost învelit în bucata de pânză după ce a fost coborât de pe cruce. Oamenii de ştiinţă susţin că sângele de pe giulgiu nu are caracteristicile specifice unei persoane sănătoase, aceştia […]

O nouă parohie românească care reunește românii de pe cele două maluri ale Prutului, la Fossano – Mondovì, în Italia

Saturday, July 22nd, 2017

Cu binecuvântarea Preasfințitului părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, din data de 8 iunie a.c. s-a constituit parohia ortodoxă românească, Sf. Ierarh Iacob Putneanul mitropolitul Moldovei în oraşele Fossano – Mondovi, transmite Pr. Paroh Nicolae Puşcaşu, preluat de Romanian Global News. Prin mila lui Dumnezeu, cu rugăciunea Ierarhului nostru şi prin bunăvoinţa autorităţilor […]

Din toamnă, românii din diasporă pot studia teologia ortodoxă în limba maternă

Friday, April 28th, 2017

Biserica Ortodoxă Română vine în sprijinul românilor din diaspora care doresc să studieze teologia ortodoxă în limba maternă. O extensie universitară a Facultăţii de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti a fost înfiinţată în Italia, la Roma. Primii studenţi vor începe cursurile în toamna acestui an, scrie www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News. Preafericitul Părinte Daniel, […]

Descoperire şocantă într-o pictură celebră veche de peste 600 de ani

Thursday, March 23rd, 2017

Cercetătorii italieni au examinat o pictură veche în care este prezentată prima apariţie a infecţiei cu parazitul drancunculiasis, un vierme de aproape un metru lungime. În prezent, această boală edemică mai este prezentă în Chad, Etiopia, Mali şi sudul Sudanului, boala se transmite prin intermediul apei infestate cu purici din genul Cyclops care conţin larve […]