COLINDE ŞI POEZII CREŞTINE

RADU GYR – COLIND CERESC

Cerul şi-a deschis soborul
– Lerui, Doamne, Ler –
au pornit cu pluguşorul
îngerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglindă
şi de giuvaier,
toţi luceferii colindă
– Lerui, Doamne, Ler –

Vântul suflă cu lumina
– Lerui, Doamne, Ler –
în buhai de lună plină
legănat în ger.

Patru heruvimi cu glugă
albă de oier
sub fereşti colinde-ndrugă,
– Lerui, Doamne, Ler –
N-au venit cu grâu la poartă

,
ci au rupt din ger
stele mari ca să le-mpartă,
– Lerui, Doamne, Ler –
Şi-n Florar de roade grele,
– Lerui, Doamne, Ler –
va fi câmpul cer de stele
tolănit sub cer?

Numai tu aştepţi în tindă,
– Lerui, Doamne, Ler –
suflete ce n-ai colindă
şi nu ştii Prier.

Nici un cântec alb nu vine
fâlfâind mister,
cu o stea şi pentru tine,
– Lerui, Doamne, Ler –

ÎN SEARA DE CRĂCIUN – GEORGE COŞBUC
Afară ninge liniştit,
În casă arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

RAINER MARIA RILKE – VECINE DUMNEZEU, DE UNEORI

în româneşte de Maria Banuş

Vecine Dumnezeu, de uneori

Te tulbur, în nopţi lungi, cu-a mea bătaie –

E ca-ţi aud suflarea rareori

Şi ştiu că tu eşti singur în odaie.

Şi cînd îţi trebuie ceva, nu-i nimeni,

Cînd dibuieşti, nu îţi dă nimenea să bei:

Ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.

Sînt lîngă tine.

Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,

întîmplător, şi altfel poate fi:

un strigăt doar al unuia din noi,

şi el s-ar prăbuşi,

fără de zgomot, mut.

Din ale tale chipuri e făcut.

Şi chipurile-ţi stau ca nume-n faţă.

Şi dacă scapără lumina-n mine,

cu care-adîncul meu te regăseşte,

pe cadre, strălucind, se risipeşte.

Şi simţirile-mi care te îngheaţă

sînt fără ţară şi s-au rupt de tine.

VASILE MILITARU – NAŞTEREA DOMNULUI

Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele
De-asupra omenirii cu păcătoase gloate,
Cu Regi, pe fruntea căror sclipiau Coroane grele,
Cu-Împărăţii supuse pe veci pieirii toate…

Şi-atunci, în noaptea ceia senină si adâncă,
Zăriră Magii lumii, pe cer, o mare stea,
O stea străluminată, ne mai văzută încă,
Şi-au fost purces, cu daruri, călăuziţi de ea !…

Căci, – cititori în stele fiind în noaptea humii,
Trei Magi ştiau că vine, cu strălucire foarte,
Iisus-Mântuitorul sau Împăratul lumii,
Cel Care-avea să calce cu moartea peste moarte ?…

Ei au ştiut că’n lume Cel care-avea să vină,
Va ‘ntuneca, prin Mila-I, toţi Regii şi-Împăraţii :
La slabi, va da toege, la orbi va da lumină,
Va sătura flămânzii, va adăpa ‘nsetaţii !…

Şi L’au aflat pe-Acela a Cărui sfântă milă,
Ca soarele venit-a pe oameni să-i mângâe,
Şi Magii ‘ngenunchiară pe umedă argilă,
Şi daruri I-au dat : aur, şi smirnă, si tămâe !…

Atunci, berbecii, boii, viţeii şi asinii,
Cu-al răsuflării abur, au încălzit pe-Acel
A Cărui sfântă frunte urma s’o ‘ncingă spinii,
Şi ‘n cue mari, pe Cruce, să-L bată Israel !…

MIHAI EMINESCU

Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele
Se bucură copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Işi pieptănă pletele…
De dragul Mariei
Şi-al Mantuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

ADRIAN PĂUNESCU – SĂ FII ŞI TU UN MOŞ CRĂCIUN

Să nu uităm de cei săraci,

Acum, când pregătim fantasme,

Colinde, brazi şi cozonaci

Şi sacul Moşului din basme.

N-ajunge-un singur Moş Crăciun

Pentru copiii care-aşteaptă

Să vină el, cel sfânt şi bun,

În lumea pururea nedreaptă.

Un Moş Crăciun s-ar cuveni

Să bată-n fiece fereastră,

Să dea acestor trişti copii

Întreagă datoria noastră.

Dar haideţi să ne hotărâm

Ca, la această sărbătoare,

Să vină, de pe-acest tărâm,

Un Moş Crăciun la fiecare.

Şi eu, şi tu, şi el, şi ea,

Cu viscolirile celeste,

La noapte, ne vom transforma

În Moş Crăciunii din poveste.

Şi să avem în minţi, mereu,

Că, peste orişice păcate,

Un Moş e însuşi Dumnezeu,

Ce ne învaţă – acestea toate.

Hei, omule, cu suflet bun,

Frumos e rostul ce-ţi revine,

Să fii şi tu un Moş Crăciun,

Al celor mai săraci ca tine.

CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ – NINGE ÎNAINTE DE CRĂCIUN

Ninge înainte de Crăciun,

Frumoasa iarnă să o ţinem minte,

S-avem în case sufletul mai bun,

Să ne-ndulcim spunându-ne cuvinte.

Cu buzele ascunse în sărut,

Un zâmbet să îngheţe nu mai poate,

Şi noi, de mână, deşirăm trecut

Şi zilele ne sunt mai luminate.

Toţi oamenii sunt azi apropiaţi,

Crăciunul este ziua noastră

Şi ninge, şi noi suntem mai curaţi,

Şi fulgii pun icoane în fereastră.

ILIE MARINESCU – SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU

Ţi-am scris scrisori după scrisori

Şi rar primesc răspunsuri,

Poştaşu-mi dă mereu fiori

Dar am să-i fac recursuri.

Nu este prima oară când

Tăcerea se aşterne

Peste-ntrebările din gând:

„Cine răspunsul cerne?”

Nu-ţi scriu să-mi dai vreun avantaj,

Să-mi construieşti palate,

Nici gândul nu-mi e apanaj

Iubirilor deşarte.

Prin aste rânduri vreau să-mi dai

Doar vestea că Eşti bine,

Că viaţa este dulce-n Rai

Şi Te gândeşti la mine.

Sau poate Eşti prea ocupat

Cu cereri infinite

Şi vrei ca nici un delegat

Puterea să-ţi imite.

Fiindcă acel ce-a plagiat

Imensa-ţi bunătate,

Cu vorbe false m-anşelat

Băgându-şi coada-n toate.

Dar eu nu m-am lăsat uşor

Manipulării pradă

Şi am trimis scrisori în zbor

Doar ochiul tău să vadă

Dorinţele ascunse-n gând

Şi bine sigilate,

Aşteapt-acum la poarta-ţi, rând

Să vezi de sunt curate!

Prea mult timp însă a trecut;

De-mi cercetezi răbdarea

Spune-mi măcar de-ai aşternut

Pe visul meu uitarea!

Sau poate este de ajuns

Că-n fiecare clipă

Tăcerea este un răspuns

De care faci risipă.

Astfel, acum am înţeles

De ce iubirea sfântă

Ajunge-n sufletul ales

Doar când tăcerea cântă.

Aceste rânduri le închei

Cu-o simplă rugăminte:

Priveşte-mi viaţa dacă vrei

Prin fapte,…nu cuvinte.

Iar de scrisoarea ai citit,

Să ştii, la mine-acasă

Încerc ceea ce-ai ctitorit

Să-i dau o form-aleasă.

Te-mbrăţişez şi te iubesc,

Dar am să-ţi scriu şi mâine

Că m-ai hrănit îţi mulţumesc,

Numai cu vin şi pâine.

P.S.

Mă iartă, scrisul de mi-a fost

Sărac în rugăminte,

Dar ştiu că n-are nici un rost

Pleiada de cuvinte.

Iar dacă nu ai delegat

Pe nimeni să-mi răspundă,

Nu-nseamnă că m-ai renegat

Şi n-o iau ca osândă.

Ştiu că iubirea o împarţi

Cu dărnicie-n rugă,

Doar cei care sunt disperaţi,

Răbdarea o alungă.

Un singur semn dacă primesc

Eu am s-aştept o viaţă;

Semnez eu, fiul pământesc,

Epistola de faţă.

MARIANA DOBRIN – NOUL ÎMPĂRAT

Pentru a ta, a mea şi-a noastră vindecare,

Venea de sus din ceruri ofrandă Pruncul Sfânt,

Neprihănita, blânda fecioară, ea, Maria,

I-a fost ocrotitoare şi leagăn pe pământ.

La sânul ei curat, cu-atâta dăruire,

Ni l-a crescut cu grijă ca pe-o Minune mare,

A îndurat ocări şi zile de prigoană,

Cu mult curaj sta dreaptă în greaua încercare.

Prin sate mărginaşe, cărări necunoscute,

Maria se-ascundea cu Fiul Mic şi Sfânt,

Cu lacrimă fierbinte în trista ei privire,

Într-o imensă taină şi fără un cuvânt.

Vegheaţi în drumul lor de stelele din cer,

În noaptea-aceea-n care au fost ucişi copiii,

Pruncul cel Nou era ascuns cu grijă mare

De-ocrotitoare braţe şi sfinte-ale Mariei.

Cu inima de spaimă şi frică sfâşiată,

Maria s-a luptat nespus să-L ocrotească,

Ştia că Fiul ei e Noul Împărat,

Venit în lumea-aceasta ca să ne mântuiască.

GEORGE BACIU – DECEMBRIE S-A OPRIT

Decembrie s-a oprit pe cumpăna fântânii,

în stânga vântului îngheţat pe-o felie de cer.

Urechea potecii mânjită de sărutul lunii,

ascultă tăcerea ciutei, la gât cu fular de ger.

Scârţâie poarta de lângă tâmpla ferestrei,

prin care viscolul îşi zvârle scheletul rănit,

pădurea-şi înfige mâinile sub umărul vestei,

în refren urlă, printre colinde, un lup rătăcit.

Decembrie s-a oprit pe cumpăna fântânii

oftându-şi în silabe cearcănii cu fard de ninsori.

Suntem doi bulgări, în ultima iarnă a lumii,

topindu-ne îmbrăţişările în dezgheţul din zori.

VAVILA POPOVICI – SĂ NINGĂ

Să ningă, iubite, să ningă

în seara de – Ajun de Crăciun,

o clipă nebună te-aducă

la mine la uşă să suni.

Credea-voi că-s colindătorii

și uşa larg voi deschide

și tu-mi vei cânta un colind,

tristeţea o vei ucide.

Să ningă, o, Doamne, să ningă

şi tu prin troiene să treci…

hai vino, cânta-vom colinde,

vom spune atâtea poveşti!

Să ningă, iubite, să ningă

în seara de-ajun de Crăciun,

o clipă nebună te-aducă

la mine la uşă să suni.

În casă e cald şi e bine,

şi bradul e plin cu astre,

prin fereastră văd fulgii cum cad,

fulgii iubirilor noastre.

Să ningă,o, Doamne,

să ningă…

COSTEL IONESCU – COLIND

Am venit de prin vecini

Să colindăm la creştini

Şi în timpul dintre ani

Noi vă zicem: La mulţi ani!

Ce gâdiţi să aveţi parte

De ani mulţi şi sănătate,

Roade mai îmbelşugate

Casele cât mai bogate

Ce-am urat la dumneavoastră

Domnul să le înmulţească,

Cu har să blagoslovească,

Mereu să vă miluiască!

Mulţi ani, mulţi ani să trăiţi!

Mulţi ani, mulţi ani fericiţi!

VESTEA CEA BUNĂ – IONEL CRISTESCU – MUŞĂTEŞTI

Astăzi în lume a venit

Isus Hristos, Fiul iubit,

Păcatul ni l-a mântuit.

Pe lângă Domnul nostru să chemăm,

Cu îngerii să-l lăudam,

Vestea cea bună să cântăm.

Pe Maica Sfântă o privesc

Şi pe Copilul său ceresc

Ce a luat chip omenesc

Şi rog pe bunul Dumnezeu

Leagăn sa-şi facă tot mereu

În inima şi pieptul meu

COLIND ŞI STELE – ELENA MARIN

Colindele se pornesc sub stele.

Stelele se aprind peste colinde

Şi între ele, oamenii,

Ca nişte păpuşi ale Destinului,

Urcă şi coboară

Intr-un permanent suspin.

Unii vin din Cosmos pe pământ,

Alţii pleacă de pe Pământ în Cosmos…

Bogatii uită de săraci.

Sătuii uită de flămînzi.

Atunci Pămîntul şi Cosmosul

Se fac una şi plâng spre noi.

Cerul plânge cu lacrimi de stele,

Pământul plânge cu lacrimi de colind,

Iar lacrimile lor

Ne acoperă şi ne îneacă…

Unde o fi corabia lui Noe?

ELISAVETA NOVAC

Măreţ cuvânt creştea în înserare

dinspre apus venea lumină lină

căci dumnezeu ne trimisese Fiul

cu precita Şi Îngeri să înnopteze

pe orizonturi largi de curcubee

să ne aducă sfântă bucuria

bordeiului de lut de pe colină

cu Steua-n cer aprinsă-veşnicia

şi inimi mari băteau lîngă minunea

ce lumina cărarea vieţii noi

cu îngeri veghetori în rotocoale

BRADUL – ANGELA GUŞOI

Bradule, brăduţ de munte

Anii trec peste-a ta frunte,

Fie iarnă, fie vară

Tu nu pierzi a ta comoară.

Tu eşti mîndru şi fălos

Şi la lume drăgăstos,

Verzi sînt ramurile tale

De prin vremuri seculare.

Sosesc sărbătorile

Încep iar cântările,

Pluguşorul a venit

Tot cu brad împodobit.

Iată şi Crăciunul vine,

Să-l primim cum se cuvine,

Bradu-îl vom împodobi

Cu steluţe aurii

Cum le place la copii.

Să-l primim cum e frumos

Pe Domnul Iisus Hristos.

ECCE HOMO – ILIE VODĂIAN

Doamne, ne-ai modelat, până la unghii, din argilă

şi Ţi-a plăcut atât de mult cum arătam încât,

ne-ai cufundat în marea Ta secretă, marea vieţii,

nebănuind că într-o zi vom îndrăzni a cere

să-Ţi vedem şi chipul. Şi-a-l arăta Îţi e cu neputinţă.

Ai pus deasupra noastră mai întâi soarele,

după aceea luna. Şi stelele.

Ţinem, mereu, privirea şi mâinile întinse înspre ele

şi nu putem atinge nici una. De-a curmezişul,

pe cărările pe care Tu ni le-ai făcut, ai aşezat

în calea noastră încercări – să ne deprindem

cu hăţişul, truda şi visările.

Iar când mai reuşim un pas ’nainte se şi ivesc stihiile

prin care doar ecoul trece. Ecoul vântului rece.

Pe-altarul arderilor Tale, nenumărate jertfe am adus.

Şi chiar pe unul dintre noi, Cel fără de păcat

ce numai la chip era de-al nostru,

l-am bătut în cuie pe o cruce. Ne-am rătăcit.

Şi nu suntem mai mult decât aracii, sârmele, cârceii.

Şi, din loc în loc, câte un strugure chircit.

Pasajul dintre noi şi Tine, la capătul din partea noastră,

este, pe zi ce trece, mai întunecat.

Iertată fie îndrăzneala unui slujitor smintit!

Tu, care le ştii, le vezi şi le auzi pe toate, ce lumi lucrai

când ,,Ecce Homo’’ era încoronat cu mărăcini?

Neîndoielnic, mai presus de orice, L-ai iubit.

Pe drept cuvânt,

nimeni dintre cei de-atunci n-a înţeles lucrarea Ta

şi nici însingurarea Lui: ,,Eli, Eli, lama sabahtani!’’

CRĂCIUNUL COPIILOR – OCTAVIAN GOGA

Dragi copii din ţara asta,
Vă miraţi voi cum se poate,
Moş Crăciun, din cer de-acolo,
Să le ştie toate, toate.

Uite cum: Vă spune Badea…
Iarna’n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastră ca să vadă…

Îngerii se uită-n casă
Văd şi spun, iar Moşul are
Colo’n cer, la el in tindă,
Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie
Ce copil şi ce purtare…
Şi de-acolo ştie Moşul,
Că-i şiret el, lucru mare.

VASILE VOICULESCU – Colind II

Trup, tu dormi ?
Somnul te paşte?
Suflete, scoal’ şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
În peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L,
Sfântul Duh cu drag alină-L,
Ingerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune,
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine,
Ci cu harul care vine
Raiul tot se află-n mine.