COLINDE ŞI POEZII CREŞTINE
RADU GYR – COLIND CERESC
Cerul şi-a deschis soborul
– Lerui, Doamne, Ler –
au pornit cu pluguşorul
îngerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglindă
şi de giuvaier,
toţi luceferii colindă
– Lerui, Doamne, Ler –
Vântul suflă cu lumina
– Lerui, Doamne, Ler –
în buhai de lună plină
legănat în ger.
Patru heruvimi cu glugă
albă de oier
sub fereşti colinde-ndrugă,
– Lerui, Doamne, Ler –
N-au venit cu grâu la poartă
,
ci au rupt din ger
stele mari ca să le-mpartă,
– Lerui, Doamne, Ler –
Şi-n Florar de roade grele,
– Lerui, Doamne, Ler –
va fi câmpul cer de stele
tolănit sub cer?
Numai tu aştepţi în tindă,
– Lerui, Doamne, Ler –
suflete ce n-ai colindă
şi nu ştii Prier.
Nici un cântec alb nu vine
fâlfâind mister,
cu o stea şi pentru tine,
– Lerui, Doamne, Ler –
ÎN SEARA DE CRĂCIUN – GEORGE COŞBUC
Afară ninge liniştit,
În casă arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.
E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.
Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.
Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.
RAINER MARIA RILKE – VECINE DUMNEZEU, DE UNEORI
în româneşte de Maria Banuş
Vecine Dumnezeu, de uneori
Te tulbur, în nopţi lungi, cu-a mea bătaie –
E ca-ţi aud suflarea rareori
Şi ştiu că tu eşti singur în odaie.
Şi cînd îţi trebuie ceva, nu-i nimeni,
Cînd dibuieşti, nu îţi dă nimenea să bei:
Ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sînt lîngă tine.
Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întîmplător, şi altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
şi el s-ar prăbuşi,
fără de zgomot, mut.
Din ale tale chipuri e făcut.
Şi chipurile-ţi stau ca nume-n faţă.
Şi dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adîncul meu te regăseşte,
pe cadre, strălucind, se risipeşte.
Şi simţirile-mi care te îngheaţă
sînt fără ţară şi s-au rupt de tine.
VASILE MILITARU – NAŞTEREA DOMNULUI
Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele
De-asupra omenirii cu păcătoase gloate,
Cu Regi, pe fruntea căror sclipiau Coroane grele,
Cu-Împărăţii supuse pe veci pieirii toate…
Şi-atunci, în noaptea ceia senină si adâncă,
Zăriră Magii lumii, pe cer, o mare stea,
O stea străluminată, ne mai văzută încă,
Şi-au fost purces, cu daruri, călăuziţi de ea !…
Căci, – cititori în stele fiind în noaptea humii,
Trei Magi ştiau că vine, cu strălucire foarte,
Iisus-Mântuitorul sau Împăratul lumii,
Cel Care-avea să calce cu moartea peste moarte ?…
Ei au ştiut că’n lume Cel care-avea să vină,
Va ‘ntuneca, prin Mila-I, toţi Regii şi-Împăraţii :
La slabi, va da toege, la orbi va da lumină,
Va sătura flămânzii, va adăpa ‘nsetaţii !…
Şi L’au aflat pe-Acela a Cărui sfântă milă,
Ca soarele venit-a pe oameni să-i mângâe,
Şi Magii ‘ngenunchiară pe umedă argilă,
Şi daruri I-au dat : aur, şi smirnă, si tămâe !…
Atunci, berbecii, boii, viţeii şi asinii,
Cu-al răsuflării abur, au încălzit pe-Acel
A Cărui sfântă frunte urma s’o ‘ncingă spinii,
Şi ‘n cue mari, pe Cruce, să-L bată Israel !…
MIHAI EMINESCU
Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele
Se bucură copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Işi pieptănă pletele…
De dragul Mariei
Şi-al Mantuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.
ADRIAN PĂUNESCU – SĂ FII ŞI TU UN MOŞ CRĂCIUN
Să nu uităm de cei săraci,
Acum, când pregătim fantasme,
Colinde, brazi şi cozonaci
Şi sacul Moşului din basme.
N-ajunge-un singur Moş Crăciun
Pentru copiii care-aşteaptă
Să vină el, cel sfânt şi bun,
În lumea pururea nedreaptă.
Un Moş Crăciun s-ar cuveni
Să bată-n fiece fereastră,
Să dea acestor trişti copii
Întreagă datoria noastră.
Dar haideţi să ne hotărâm
Ca, la această sărbătoare,
Să vină, de pe-acest tărâm,
Un Moş Crăciun la fiecare.
Şi eu, şi tu, şi el, şi ea,
Cu viscolirile celeste,
La noapte, ne vom transforma
În Moş Crăciunii din poveste.
Şi să avem în minţi, mereu,
Că, peste orişice păcate,
Un Moş e însuşi Dumnezeu,
Ce ne învaţă – acestea toate.
Hei, omule, cu suflet bun,
Frumos e rostul ce-ţi revine,
Să fii şi tu un Moş Crăciun,
Al celor mai săraci ca tine.
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ – NINGE ÎNAINTE DE CRĂCIUN
Ninge înainte de Crăciun,
Frumoasa iarnă să o ţinem minte,
S-avem în case sufletul mai bun,
Să ne-ndulcim spunându-ne cuvinte.
Cu buzele ascunse în sărut,
Un zâmbet să îngheţe nu mai poate,
Şi noi, de mână, deşirăm trecut
Şi zilele ne sunt mai luminate.
Toţi oamenii sunt azi apropiaţi,
Crăciunul este ziua noastră
Şi ninge, şi noi suntem mai curaţi,
Şi fulgii pun icoane în fereastră.
ILIE MARINESCU – SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU
Ţi-am scris scrisori după scrisori
Şi rar primesc răspunsuri,
Poştaşu-mi dă mereu fiori
Dar am să-i fac recursuri.
Nu este prima oară când
Tăcerea se aşterne
Peste-ntrebările din gând:
„Cine răspunsul cerne?”
Nu-ţi scriu să-mi dai vreun avantaj,
Să-mi construieşti palate,
Nici gândul nu-mi e apanaj
Iubirilor deşarte.
Prin aste rânduri vreau să-mi dai
Doar vestea că Eşti bine,
Că viaţa este dulce-n Rai
Şi Te gândeşti la mine.
Sau poate Eşti prea ocupat
Cu cereri infinite
Şi vrei ca nici un delegat
Puterea să-ţi imite.
Fiindcă acel ce-a plagiat
Imensa-ţi bunătate,
Cu vorbe false m-anşelat
Băgându-şi coada-n toate.
Dar eu nu m-am lăsat uşor
Manipulării pradă
Şi am trimis scrisori în zbor
Doar ochiul tău să vadă
Dorinţele ascunse-n gând
Şi bine sigilate,
Aşteapt-acum la poarta-ţi, rând
Să vezi de sunt curate!
Prea mult timp însă a trecut;
De-mi cercetezi răbdarea
Spune-mi măcar de-ai aşternut
Pe visul meu uitarea!
Sau poate este de ajuns
Că-n fiecare clipă
Tăcerea este un răspuns
De care faci risipă.
Astfel, acum am înţeles
De ce iubirea sfântă
Ajunge-n sufletul ales
Doar când tăcerea cântă.
Aceste rânduri le închei
Cu-o simplă rugăminte:
Priveşte-mi viaţa dacă vrei
Prin fapte,…nu cuvinte.
Iar de scrisoarea ai citit,
Să ştii, la mine-acasă
Încerc ceea ce-ai ctitorit
Să-i dau o form-aleasă.
Te-mbrăţişez şi te iubesc,
Dar am să-ţi scriu şi mâine
Că m-ai hrănit îţi mulţumesc,
Numai cu vin şi pâine.
P.S.
Mă iartă, scrisul de mi-a fost
Sărac în rugăminte,
Dar ştiu că n-are nici un rost
Pleiada de cuvinte.
Iar dacă nu ai delegat
Pe nimeni să-mi răspundă,
Nu-nseamnă că m-ai renegat
Şi n-o iau ca osândă.
Ştiu că iubirea o împarţi
Cu dărnicie-n rugă,
Doar cei care sunt disperaţi,
Răbdarea o alungă.
Un singur semn dacă primesc
Eu am s-aştept o viaţă;
Semnez eu, fiul pământesc,
Epistola de faţă.
MARIANA DOBRIN – NOUL ÎMPĂRAT
Pentru a ta, a mea şi-a noastră vindecare,
Venea de sus din ceruri ofrandă Pruncul Sfânt,
Neprihănita, blânda fecioară, ea, Maria,
I-a fost ocrotitoare şi leagăn pe pământ.
La sânul ei curat, cu-atâta dăruire,
Ni l-a crescut cu grijă ca pe-o Minune mare,
A îndurat ocări şi zile de prigoană,
Cu mult curaj sta dreaptă în greaua încercare.
Prin sate mărginaşe, cărări necunoscute,
Maria se-ascundea cu Fiul Mic şi Sfânt,
Cu lacrimă fierbinte în trista ei privire,
Într-o imensă taină şi fără un cuvânt.
Vegheaţi în drumul lor de stelele din cer,
În noaptea-aceea-n care au fost ucişi copiii,
Pruncul cel Nou era ascuns cu grijă mare
De-ocrotitoare braţe şi sfinte-ale Mariei.
Cu inima de spaimă şi frică sfâşiată,
Maria s-a luptat nespus să-L ocrotească,
Ştia că Fiul ei e Noul Împărat,
Venit în lumea-aceasta ca să ne mântuiască.
GEORGE BACIU – DECEMBRIE S-A OPRIT
Decembrie s-a oprit pe cumpăna fântânii,
în stânga vântului îngheţat pe-o felie de cer.
Urechea potecii mânjită de sărutul lunii,
ascultă tăcerea ciutei, la gât cu fular de ger.
Scârţâie poarta de lângă tâmpla ferestrei,
prin care viscolul îşi zvârle scheletul rănit,
pădurea-şi înfige mâinile sub umărul vestei,
în refren urlă, printre colinde, un lup rătăcit.
Decembrie s-a oprit pe cumpăna fântânii
oftându-şi în silabe cearcănii cu fard de ninsori.
Suntem doi bulgări, în ultima iarnă a lumii,
topindu-ne îmbrăţişările în dezgheţul din zori.
VAVILA POPOVICI – SĂ NINGĂ
Să ningă, iubite, să ningă
în seara de – Ajun de Crăciun,
o clipă nebună te-aducă
la mine la uşă să suni.
Credea-voi că-s colindătorii
și uşa larg voi deschide
și tu-mi vei cânta un colind,
tristeţea o vei ucide.
Să ningă, o, Doamne, să ningă
şi tu prin troiene să treci…
hai vino, cânta-vom colinde,
vom spune atâtea poveşti!
Să ningă, iubite, să ningă
în seara de-ajun de Crăciun,
o clipă nebună te-aducă
la mine la uşă să suni.
În casă e cald şi e bine,
şi bradul e plin cu astre,
prin fereastră văd fulgii cum cad,
fulgii iubirilor noastre.
Să ningă,o, Doamne,
să ningă…
COSTEL IONESCU – COLIND
Am venit de prin vecini
Să colindăm la creştini
Şi în timpul dintre ani
Noi vă zicem: La mulţi ani!
Ce gâdiţi să aveţi parte
De ani mulţi şi sănătate,
Roade mai îmbelşugate
Casele cât mai bogate
Ce-am urat la dumneavoastră
Domnul să le înmulţească,
Cu har să blagoslovească,
Mereu să vă miluiască!
Mulţi ani, mulţi ani să trăiţi!
Mulţi ani, mulţi ani fericiţi!
VESTEA CEA BUNĂ – IONEL CRISTESCU – MUŞĂTEŞTI
Astăzi în lume a venit
Isus Hristos, Fiul iubit,
Păcatul ni l-a mântuit.
Pe lângă Domnul nostru să chemăm,
Cu îngerii să-l lăudam,
Vestea cea bună să cântăm.
Pe Maica Sfântă o privesc
Şi pe Copilul său ceresc
Ce a luat chip omenesc
Şi rog pe bunul Dumnezeu
Leagăn sa-şi facă tot mereu
În inima şi pieptul meu
COLIND ŞI STELE – ELENA MARIN
Colindele se pornesc sub stele.
Stelele se aprind peste colinde
Şi între ele, oamenii,
Ca nişte păpuşi ale Destinului,
Urcă şi coboară
Intr-un permanent suspin.
Unii vin din Cosmos pe pământ,
Alţii pleacă de pe Pământ în Cosmos…
Bogatii uită de săraci.
Sătuii uită de flămînzi.
Atunci Pămîntul şi Cosmosul
Se fac una şi plâng spre noi.
Cerul plânge cu lacrimi de stele,
Pământul plânge cu lacrimi de colind,
Iar lacrimile lor
Ne acoperă şi ne îneacă…
Unde o fi corabia lui Noe?
ELISAVETA NOVAC
Măreţ cuvânt creştea în înserare
dinspre apus venea lumină lină
căci dumnezeu ne trimisese Fiul
cu precita Şi Îngeri să înnopteze
pe orizonturi largi de curcubee
să ne aducă sfântă bucuria
bordeiului de lut de pe colină
cu Steua-n cer aprinsă-veşnicia
şi inimi mari băteau lîngă minunea
ce lumina cărarea vieţii noi
cu îngeri veghetori în rotocoale
BRADUL – ANGELA GUŞOI
Bradule, brăduţ de munte
Anii trec peste-a ta frunte,
Fie iarnă, fie vară
Tu nu pierzi a ta comoară.
Tu eşti mîndru şi fălos
Şi la lume drăgăstos,
Verzi sînt ramurile tale
De prin vremuri seculare.
Sosesc sărbătorile
Încep iar cântările,
Pluguşorul a venit
Tot cu brad împodobit.
Iată şi Crăciunul vine,
Să-l primim cum se cuvine,
Bradu-îl vom împodobi
Cu steluţe aurii
Cum le place la copii.
Să-l primim cum e frumos
Pe Domnul Iisus Hristos.
ECCE HOMO – ILIE VODĂIAN
Doamne, ne-ai modelat, până la unghii, din argilă
şi Ţi-a plăcut atât de mult cum arătam încât,
ne-ai cufundat în marea Ta secretă, marea vieţii,
nebănuind că într-o zi vom îndrăzni a cere
să-Ţi vedem şi chipul. Şi-a-l arăta Îţi e cu neputinţă.
Ai pus deasupra noastră mai întâi soarele,
după aceea luna. Şi stelele.
Ţinem, mereu, privirea şi mâinile întinse înspre ele
şi nu putem atinge nici una. De-a curmezişul,
pe cărările pe care Tu ni le-ai făcut, ai aşezat
în calea noastră încercări – să ne deprindem
cu hăţişul, truda şi visările.
Iar când mai reuşim un pas ’nainte se şi ivesc stihiile
prin care doar ecoul trece. Ecoul vântului rece.
Pe-altarul arderilor Tale, nenumărate jertfe am adus.
Şi chiar pe unul dintre noi, Cel fără de păcat
ce numai la chip era de-al nostru,
l-am bătut în cuie pe o cruce. Ne-am rătăcit.
Şi nu suntem mai mult decât aracii, sârmele, cârceii.
Şi, din loc în loc, câte un strugure chircit.
Pasajul dintre noi şi Tine, la capătul din partea noastră,
este, pe zi ce trece, mai întunecat.
Iertată fie îndrăzneala unui slujitor smintit!
Tu, care le ştii, le vezi şi le auzi pe toate, ce lumi lucrai
când ,,Ecce Homo’’ era încoronat cu mărăcini?
Neîndoielnic, mai presus de orice, L-ai iubit.
Pe drept cuvânt,
nimeni dintre cei de-atunci n-a înţeles lucrarea Ta
şi nici însingurarea Lui: ,,Eli, Eli, lama sabahtani!’’
CRĂCIUNUL COPIILOR – OCTAVIAN GOGA
Dragi copii din ţara asta,
Vă miraţi voi cum se poate,
Moş Crăciun, din cer de-acolo,
Să le ştie toate, toate.
Uite cum: Vă spune Badea…
Iarna’n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastră ca să vadă…
Îngerii se uită-n casă
Văd şi spun, iar Moşul are
Colo’n cer, la el in tindă,
Pe genunchi o carte mare.
Cu condei de-argint el scrie
Ce copil şi ce purtare…
Şi de-acolo ştie Moşul,
Că-i şiret el, lucru mare.
VASILE VOICULESCU – Colind II
Trup, tu dormi ?
Somnul te paşte?
Suflete, scoal’ şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
În peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L,
Sfântul Duh cu drag alină-L,
Ingerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune,
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine,
Ci cu harul care vine
Raiul tot se află-n mine.
Selecţie realizată de Maria Diana Popescu, Agero