Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Întărind suflete

“…Întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă, şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (F.A 14:22).

Suferinţa este o durere fizică sau morală, necesară copiilor lui Dumnezeu, tuturor celor care se silesc în fiecare zi să urce tot mai sus pe treptele desăvârşirii.
Căpetenia mântuirii noastre, Domnul Isus Cristos, a fost făcut desăvârşit prin suferinţe, iar ucenicul nu este mai mare ca Maestrul său.
Ap. Pavel a avut un singur scop în viaţă, « …alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus. » (Filipeni 3 :14).
După ce se justifică Filipenilor cine este şi cine a fost mai înainte, Pavel le scrie care este lupta sa.
« Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui ; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea , la învierea din morţi. » Filipeni 3 :7-10).
Pentru a ajunge să îndeplinească aceste lucruri, ap. Pavel a suferit foarte mult.
În 2Cor. Cap.11 începând cu v 23 până la 27, aminteşte câteva din marile lui suferinţe. Pe lângă toate acestea citim că, în fiecare zi  îl apăsa grija pentru toate Bisericile. Incredibil, dar adevărat.

Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie adevăraţi soldaţi pe câmpul de bătaie. Lupta se dă pe două fronturi. Atât în interior, cât şi în exterior. În interior presiunea cărnii păcătoase de care se foloseşte satan, iar din afară vin influienţele seducătoare ale lumii. Lupta este pe viaţă şi moarte şi, de multe ori, împing suferinţele noastre până la extrem.
Suferinţele vin adeseori chiar de la membri propriei noastre familii, atât pământeşti, cât şi spirituală. Ele rup legături care s-au fortificat în ani de zile.

Fiind conştient de necesitatea suferinţelor, Pavel întăreşte pe creştinii din Roma, spunându-le : « Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre ; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. » ( Rom. 5 :3,4).
Apostolul a apreciat, ca nimeni altul, calea care duce la cer, faptul că viaţa cuiva, oricât ar ţine, nu este decât un moment în comparaţie cu eternitatea.
De aceea, pentru încurajarea urmaşilor lui Isus şi întărirea lor sufletească, el a scris că, « …în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe suferinţe. »
« Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu,
Oricât ar fi de greu necazul meu.
Oricât aş suferi, cântarea mea va fi :
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu.
AMIN !

Lasati un raspuns