Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Parintele Nicolae de la Rohia

La Manastirea Rohia, scriitorul si eseistul Nicolae Steinhardt si-a trait ultimii ani de viata intr-o voita si ciudata retragere si regasire spirituala. La 16 august, anul 1980 (adica in plina perioada de ceausism cumplit pentru Romania), Nicolae Steinhardt este calugarit de IPS Teofil Herineanu, arhiepiscopul Clujului.

Nicolae Steinhardt devine astfel calugar la parintele staret al Rohiei, Serafim Man. Scriitorul acesta emblematic pentru libertatea lui de gandire in plin comunism moare la 29 martie, anul 1989, la Spitalul din Baia Mare. Scriem azi despre Steindhardt ca personalitate emblematica devenita a Maramuresului si in acelasi timp ca personalitate culturala emblematica a Romaniei inclusiv interbelice, alaturi de Constantin Noica. In anul 1959, Steindhardt refuza categoric presiunile securitatii care el dorea ca martor al acuzarii impotriva lui Noica, drept care e introdus in “lotul” acestuia si condamnat la 13 ani de munca silnica pentru “crima de uneltire contra ordinii sociale”.

Aflat la Jilava, in inchisoare, la 15 martie 1960, Nicolae Steinhardt este botezat intru Hristos de catre ieromonahul basarabean Mina Dobzeu, avandu-l nas de botez pe Emanuel Vidrascu (fost sef de cabinet al maresalului Antonescu), iar ca martori ai tainei pe Alexandru Paleologu si doi preoti catolici, doi preoti uniti si unul protestant, ceea ce da botezului un caracter ecumenic.

In august anul 1964, dupa eliberarea din inchisorile comuniste, Steinhardt isi desavarseste taina botezului prin ungerea cu mir si primirea sfintei impartasanii la schitul Darvari din Bucuresti.

Intre 1964 si 1969 este incarcator-descarcator pe un camion de “Alimentara”. In anul 1968 sufera un grav accident de circulatie. Din anul 1969 isi reia activitatea literara. Am scris despre Nicolae Steinhardt cateva cuvinte de aducere aminte si de indemn pentru a-i parcurge opera literara. Manastirea Rohia are in patrimoniul ei 10 ani de rugaciune si creatie a unui evreu crestinat (fiu al unui inginer si arhitect, Oscar Steinhardt, mic proprietar al unei fabrici de cherestea in zona Bucurestiului), pentru a puncta valoarea unei personalitati ce si-a legat destinul de Maramures cu demnitate si bunatate spirituala.

Lasati un raspuns