Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Internaţionalismul religiei lui Cristos şi ideea unei Biserici Universale

Sensibilitate etnică şi confesională este titlul unui studiu menit a vedea lumina tiparului într-o istorie a Bisericii Greco–Catolice, în Banatul Cărăşean,  pe care o are în lucru distinsul om de cultură şi istoric, profesor dr. Ionel Bota, ce face o succintă analiză a sensibilităţii etnice şi confesionale în Banatul Montan unde creştinismul a găsit un teren prielnic, relaţiile interetnice în această zonă desfăşurându–se constant sub semnul echilibrului iar cadrul instituţional şi religios constituind un factor de civilizaţie, cu toate că nu o dată li se poate imputa o anumită restricţionare a conştiinţei identitare şi să amintim doar faimoasele „APPROBATAE” articolul II care dădeau drept de liber exerciţiu celor patru religii recepte: evanghelică, reformată (în limba vulgară-calvină) luterană sau augustană, romano-catolică, unitariană sau antitrinitară[1]. Vorbind despre elementul românesc bănăţeanul Aurel C. Popovici susţine că sentimentele religioase ca şi acelea morale, estetice rezultă din dragoste de limbă, credinţă, moravuri, port şi datini poporale[2].

Creştinarea timpurie a autohtonilor provine din refugiul comunităţilor creştine de la sudul Dunării peste fluviu în timpul prigoanei lui Diocleţian şi este un argument la consolidarea conştiinţei identitare, Banatul ca şi Dobrogea sunt supapele de penetrare ale ideii creştine într-un ţinut puternic romanizat[3].

La fundamentele conştiinţei identitare române stă Biserica Greco-Catolică. În anul 1717 se înregistra şi în Oraviţa solicitarea unei părţi a clerului şi a cnezilor români din Banat pentru Episcop român ceea ce ar putea însemna dorinţa de a trece la unire. Riposte anti-unire se resimt în tot veacul XVIII şi în Banatul Cărăşean[4].

Românii sunt catolici în dogmă şi bizantino–ortodocşi în rit. În anul 1937, în nomenclatorul Vaticanului, greco-catolicismul este confesiune catolică de rit bizantin[5]. Unirea a deschis posibilitatea afirmării pe plan european a originii şi  drepturilor românilor transilvăneni. Un decret din 20 august 1782 încearcă să reglementeze relaţiile dintre ortodocşi şi uniţi, Francisc I dorind lărgirea unirii[6].

Fondată la 1777 Episcopia de Oradea are şi parohii bănăţene în subordine, episcopia de Lugoj luând fiinţă de abia în 1853. Parohiile din zona Banatului Montan sunt organizate însă înainte, de către Vasile Erdeli (Ardeleanul, 1794-1862), Episcop de Oradea Mare, printre acestea şi cea de la Ilidia. La fondarea parohiilor cărăşene au loc însă şi incidente cu creştinii ortodocşi la Cârnecea şi Comorâşte. Preoţii greco-catolici şi protopopul districtului Oraviţa participă la delegaţiile pelerinilor români la Papa Leon XIII, Benedict  XV, Pius XI,  la întâlnirea cu ultimul se afirmă cu tărie originea latină a românilor. Protopopul orăviţan Silviu Poşiar (1914–1944) semnează alături de alţi 5000 de credincioşi din toată lumea, răspunsul afirmativ dat Papei Pius XI, care în Enciclica DIVINNII REDEMTORI, critica bolşevismul. De altfel districtul protopopesc Oraviţa–Vărădia este citat laudativ pentru credincioşie şi râvnă duhovnicească în Enciclica AD CATHOLICI SACERDOTTI din Roma pe data de 20 decembrie 1935[7].

Episcopul Lugojului, Alexandru Niculescu, într-o conferinţă susţinută la reuniunea Greco–Catolică Sfânta Maria din Cluj, vorbeşte despre internaţionalismul religiei lui Cristos, prezentând ideea unei Biserici Universale. În 1902 ideea însă va suscita doar îndoieli considerându-se de o parte a intelectualităţii naţionaliste că o Biserică Universală ar slăbi legăturile cu pământul patriei mame[8]. Ideea Bisericii Universale este curajoasă chiar şi pentru secolul XXI pe care îl trăim.

(fragment din cartea CARISMA UNITĂŢII. Elemente ecumenice aparţinând modelului de convieţuire interetnică şi multiconfesională din Banat-Alexandru-Paul Gherman)

Masterand: Alexandru-Paul Gherman Anul II

Universitatea Babeş-Bolyai  Cluj-Napoca Fac. de Teologie Greco-Catolică

[1] Cf. Constituţiile(…), în volumul Constituţiile Aprobate ale Transilvaniei, 1653, trad. de Herlea Al., Napoca V., Ed. Dacia, Bucureşti, 1993, pp. 47-49.

[2] Cf. A.C. Popovici, Naţionalism sau democraţie, o critică a civilizaţiei moderne, Ed. Minerva, Bucureşti, 1910, p. 30.

[3] Cf. I. Barnea, Contribuţiuni la studiul creştinismului în Dacia, în Revista Istorică Română, XII-XIII, fascicola 3 ,Bucureşti, 1942-1943, p. 31.

[4] Cf. N. Nicolao, S. Dragomoir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, Sibiu, 1920, p. 20.

[5] Cf. I. Lupaş, Istoria Unirii Românilor, Ed. Minerva, Bucureşti, 1937, p. 48.

[6] Cf. C. Suciu, Lupta Blajului pentru chestiunea naţională pe teren politic pe timpul episcopului Lemeni  în Cultura creştină, XIV, nr.3, Blaj, 1925, pp. 66-71.

[7] Cf. A.T. Laurian, Documente despre starea politică şi religioasă a românilor din Transilvania, în Al. Popescu, Magazinu Istoricu pentru Dacia, III, 1846, p. 12.

[8] Cf. Al. Niculescu, Biserica Unită în cadrul bisericii catolice universale, Ed. Tipografia Naţională, Lugoj, 1930, p. 4.

Lasati un raspuns