Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

VIGILENŢA – armă indispensabilă creştinului

Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte este ca unul care apucă un câine de urechi.” Pr. 26:17).
Cine apucă un câine de urechi riscă să fie muşcat grav. Cine se amestecă într-o dispută care nu-l interesează riscă să suporte consecinţele naivităţii lui.Ap. Petru ne atrage atenţia: “Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca un făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia…” (1Petru 4:15).În privinţa conflictelor ce se întâmplă în lume, creştinul trebuie să aibă o atitudine dreaptă, conform principiului Scripturii.Adesea suntem tentaţi să susţinem o cauză, uitând că suntem pe pământ străini şi efemeri, uitând că:”A noastră parohie e la Isus acas’,Vremelnicele corturi le-avem doar ca popas.” (Moisescu).
Interesele meschine ale popoarelor duc la conflicte violente, care zguduie însăşi baza civilizaţiei.Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să ia parte la astfel de dispute.Privind la Domnul Isus vom observa că: El nu s-a amestecat în disputa dintre farisei şi saduchei pentru a le rezolva diferenţele; nici nu s-a ridicat împotriva jugului roman. Dar tot de la El, din pilda dăruirii de Sine învăţăm că, nu trebuie să rămânem nepăsători  faţă de suferinţele ce au loc în jurul nostru. Putem face lucrul acesta semănând dragoste peste ura ce face ravagii între oameni, turnând balsamul compasiunii peste victimele violenţei şi arătându-le “Calea, Adevărul şi Viaţa.” Domnul să ne ajute!AMIN!

Lasati un raspuns