Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Familia: instituţie divină

Biblia vorbeşte despre căsătorie în termenii unei instituţii fundamentale pentru existenţa omenirii. În cadrul primei cărţi biblice, Geneza, Însuşi Dumnezeu stabileşte modelul celulei de bază a societăţii umane: unirea din dragoste, dintre un bărbat şi o femeie, într-un angajament de o viaţă întreagă (Geneza 2:21-24). În Noul Testament, Iisus Christos reafirmă aceeaşi concepţie despre familie, subliniind valabilitatea ei, ca parte a ordinii primordiale a creaţiei (Matei 19:4-6). Căsătoria şi Sabatul sunt instituţiile cele mai vechi ale omenirii, prima având un avans de o zi faţă de cealaltă (Geneza 1:26 – 2:3).

Conform raportului creaţiei, în prima zi de vineri a planetei, Dumnezeu a oficiat prima căsătorie, mirele fiind Adam, iar mireasa, Eva. Fiecare nuntă biblică ne invită să readucem la viaţă binele nealterat oferit omului de Dumnezeu. Acest imperativ este cu atât mai justificat, cu cât civilizaţia noastră a redefinit dramatic comuniunea căsătoriei. Defăimată de Hollywood, batjocorită de staruri, concurată în forţă de aşa-numitele relaţii maritale alternative, familia biblică pare să fie o specie pe cale de dispariţie. Lista argumentelor contra căsătoriei biblice se extinde cu dovezi dureroase: violenţă familială, abuzuri sexuale, divorţuri traumatizante, copilării mutilate, infidelitate.

Prima căsnicie, cea din Grădina Edenului, nu a cunoscut însă nimic de felul acesta. Nobleţea unică a căsătoriei este întărită prin semnificaţia spirituală pe care Biblia i-o atribuie: imagine a relaţiei dintre Christos şi biserica Sa (Efeseni 5:21-33). Astfel, în mod implicit, comuniunea căsătoriei este definită de sfinţenie, iubire reciprocă, unitate, responsabilitate, permanenţă, respect şi exclusivitate.

Familia – locul iubirii

Femeia este „un ajutor potrivit” pentru bărbat, cei doi fiind parteneri în procreere şi în stăpânirea pământului. Raportul stabilit iniţial exclude orice formă de subordonare esenţială sau ontologică a femeii faţă de bărbat, ambii fiind creaţi după chipul şi asemănarea divină (Geneza 1:26, 27).

Deşi au fost creaţi egali, bărbatul şi femeia sunt totuşi diferiţi, fiind fiinţe umane complementare, cu roluri specifice, conform sexului fiecăruia. Biblia nu conţine o „fişă a postului” pentru rolul de soţ sau soţie, însă subliniază clar principiile care domină relaţia dintre cei doi: iubire absolută, respect, altruism, valori comune, susţinere materială, spirit de sacrificiu. Subordonarea reciprocă neutralizează tendinţa naturii umane de a deţine puterea. Relaţia dintre parteneri este definită în termenii subordonării Bisericii faţă de Christos: creştinii ascultă de Christos, care Îşi oferă viaţa ca sacrificiu suprem pentru salvarea lor.

Principiul iubirii autentice conduce la atitudinea de căutare cu orice preţ a fericirii celuilalt. Sacrificiul de sine pentru binele celuilalt este principiul biblic al fericirii personale şi legea care defineşte atât statutul soţului, cât şi pe cel al soţiei (Efeseni 5:21-33). Climatul dominat de iubire şi încredere este intenţionat în acelaşi timp ca mediu optim pentru creşterea copiilor, atât fizic, cât şi spiritual. Extinderea cantitativă şi calitativă a vieţii sociale, valorile şi idealurile promovate, formarea şi dezvoltarea individuală sunt strâns legate de sănătatea emoţională a familiei.

Evanghelia are ca ţintă finală reunirea în familia lui Dumnezeu a fiinţelor umane reînnoite moral şi spiritual. În sensul acesta, menţinerea sau refacerea calităţii relaţiilor dintre părinţi şi copii este parte importantă a ultimului apel al Evangheliei, adresat omenirii la finalul istoriei răului: „Iată că vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4:5,6).

Lasati un raspuns