Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Căsătoria – startul familiei

Conform Bibliei, căsătoria este cadrul unic desemnat de Dumnezeu pentru exprimarea intimităţii sexuale. Fidelitatea partenerilor reflectă dragostea neschimbătoare pe care Dumnezeu o manifestă în relaţia cu fiecare fiinţă umană. Crearea Evei demonstrează planul divin pentru căsătoria lui Adam şi pentru toate căsătoriile ulterioare: o relaţie monogamă, heterosexuală. Biblia denunţă explicit relaţiile sexuale extramaritale (Exodul 20:14; Proverbe 5:1-20; Matei 5:27,28), precum şi relaţiile dintre persoane de acelaşi sex (Levitic 18:22; Romani 1:26,27; 1 Corinteni 6:9).

Raportul stabilit inițial exclude orice formă de subordonare esențială sau ontologică a femeii față de bărbat, ambii fiind creați după chipul și asemănarea divină (Geneza 1:26, 27). Deși au fost creați egali, bărbatul și femeia sunt totuși diferiți, fiind ființe umane complementare, cu roluri specifice, conform sexului fiecăruia.

Medicul Petru Blaj, în cartea sa Eseuri despre omul – OM, notează câteva observaţii semnificative: „În greaca biblică, termenul gamos înseamnă: căsătorie, sărbătoarea căsătoriei, nuntă şi de la acest termen provin ‘gameţii’ ca denumire a celulelor sexuale bărbăteşti şi femeieşti, care prin unire dau zigotul, ce va forma o nouă fiinţă, lucru imposibil într-o convieţuire sau coabitare homosexuală. Tot în greaca biblică, cuvântul oikogenea, ce înseamnă familie, este format din oikos, ce înseamnă casă, şi genno, ce înseamnă a naşte, a face pui, a se înmulţi. Aflăm astfel, că atunci când ne referim la familie trebuie să înţelegem o casă unde se nasc pui – copii. Ceea ce este din nou imposibil într-o convieţuire homosexuală sau lesbiană” [4]. Dumnezeu aşteaptă adeziunea fiecărei fiinţe umane la planul stabilit iniţial cu privire la sexualitate: persoanele necăsătorite să trăiască în celibat, iar cele căsătorite să trăiască în fidelitate (Exod 20:14; Matei 5:27,28; 1 Corinteni 6:15-19; Evrei 13:4).
Angajamentul căsătoriei

Biblia se referă la căsătorie folosind conceptul de angajament sau legământ, soţul şi soţia având atât drepturi, cât şi îndatoriri (Geneza 2:23; Maleahi 2:14; Geneza 21:27-32). Iubirea, ataşamentul, fidelitatea, mutualitatea şi altruismul sunt ingredientele esenţiale ale angajamentului sacru al căsătoriei (Cântarea cântărilor 2:16), între ele fiind prezentă şi unitatea în credinţă (2 Corinteni 6:14-18).

Deşi familia ar trebui să fie de neînfrânt în faţa adversităţilor vieţii, suntem totuşi constrânşi să recunoaştem că există circumstanţe care pot duce la dizolvarea angajamentului căsătoriei. Divorţul este antiteza acestui angajament şi reprezintă o alterare a intenţiei divine originale (Maleahi 2:16; Matei 19:8). Erodarea capacităţii umane de relaţionare nu este o boală exclusivă a civilizaţiei actuale, Iisus Christos apelând la contemporanii Săi să evalueze foarte riguros alternativa divorţului (Matei 19:9).

Biblia nu recomandă despărţirea cuplurilor aflate în criză, ci iertarea reciprocă, aceasta fiind soluţia unică pentru reînnoirea iubirii. Vindecarea relaţiilor rănite este principiul divin promovat de Biblie, în vederea evitării colapsului căsătoriei (Ieremia 3:1; Osea 3:1-3; Luca 17:3; Efeseni 4:32). Pregătirea premaritală, consilierea familială şi asistenţa acordată familiilor afectate de tulburări sunt în rezonanţă deplină cu intenţia originală a lui Dumnezeu pentru supravieţuirea familiei.
De ce este nevoie de familie?

În primul rând, conform principiilor biblice, cuplurilor căsătorite le revine responsabilitatea perpetuării familiei umane (Geneza 1:28). Copiii sunt consideraţi un dar de la Dumnezeu, de aceea părinţii sunt chemaţi să aprecieze acest privilegiu (Psalmii 127:3; 1 Timotei 5:8). Asigurând împlinirea nevoilor fizice, emoţionale, intelectuale şi spirituale, familia este primul loc unde valorile sunt învăţate, iar capacitatea relaţionării cu Dumnezeu şi cu oamenii este dezvoltată. Personalitatea, aptitudinile şi abilităţile individuale astfel deprinse de copii vor avea o influenţă care depăşeşte graniţele familiei, extinzându-se spre binele general.

În al doilea rând, familia este nucleul de unde sunt aşteptate reacţiile benefice pentru vindecarea suferinţelor societăţii. Intersectarea destinelor prin căsătorie este prefigurată de intervenţia salvatoare a lui Iisus Christos în istoria umană, răstignirea Sa pe cruce fiind expresia supremă a iubirii. În consecinţă, principiul Crucii guvernează familia creştină şi reprezintă motorul contribuţiilor la binele colectiv.

În al treilea rând, familia biblică ne conduce către locul unic pe care-l numim acasă. „Nu rareori întâlnim copii zvăpăiaţi, care aleargă pe drum, se îmbrâncesc grăbiţi spre undeva. Dacă îi opreşti şi îi întrebi: ‘Încotro?’, îţi răspund într-un glas: ‘Acasă’. Ce înseamnă acest cuvânt pentru copiii în cauză nu este greu de presupus”[5]. Prin Biblie, Creatorul ne asistă în călătoria spre familia care înseamnă, pur şi simplu, acasă. Drum bun, călătorule!

Lasati un raspuns