NAZCA Semne de SUS, semne de JOS
Una dintre principalele locatii spre care se indreapta atentia celor ce urmaresc completarea puzzle-ului civilizatiei umane se afla la aproximativ 320 de kilometri de capitala peruana Lima.
Desertul geometric
Platoul situat intre vaile Inca si Nazca, intins o suprafata de 450 de kilometri patrati, ofera privirilor un peisaj desertic inedit, strabatut de desene stranii, cu dimensiuni impresionante. Imensele figuri geometrice, alcatuite din linii perfect drepte si, adesea, paralele, sunt inconjurate de forme trapezoidale, de simboluri si desene biomorfe.
Date fiind dimensiunile sale, ansamblul nu poate fi vizualizat decat de la mare inaltime. Intre formele ce il compun, pot fi recunoscute acelea ale unui paianjen, ale unei pasari colibri, ale unui pelican si ale unei maimute, dar si forme umane. Unii arheologi cred ca ar fi fost trasate cu 200 de ani inainte de Hristos. Megalomanie, religie sau stiinta? Desenele de la Nazca au fost descoperite in anii ’30 ai secolului trecut, de catre ocupantii unui avion care survola zona in cautare de apa. Atunci a aparut si ideea asocierii platoului cu un aeroport.
Unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai teoriilor extraterestre, scriitorul elvetian Erich von Däniken, a sugerat in numeroase randuri ca ansamblul ar fi fost conceput pentru a servi drept pista de aterizare pentru navele unor antici vizitatori din spatiu. Asa cum era de asteptat, replica oamenilor de stiinta a venit prompt: suprafata platoului este alcatuita din sol moale si pietris, inadecvata aterizarii vreunei aeronave.
Ceea ce oamenii de stiinta au ignorat (sau au omis in chip deliberat) este posibilitatea ca aterizarea sa nu necesite in mod obligatoriu roti. Dar, din nou, si aceasta este o speculatie. Si atunci care este rostul bizarei lucrari? In anii ’40, exploratorul american Paul Kosok o considera „cel mai mare manual de astronomie din lume”, vazand in dispunerea liniilor sale indicii care trimiteau clar la un observator astronomic.
In 1968, Gerald Hawkins a testat teoria lui Kosoh, facand analiza computerizata a liniilor ce compun ansamblul de la Nazca. Programul le-a pus pe acestea in relatie cu evenimente astronomice petrecute la data trasarii lor. Rezultatele au fost nerelevante. Una dintre cele mai viabile ipoteze despre natura desenelor a fost formulata de catre exploratorul englez Tony Morrison. In timpul unor cercetari privitoare la folclorul locuitorilor din Anzi, Morrison a descoperit traditia altarelor de rugaciune legate intre ele prin cai de acces drepte, gratie carora credinciosii se deplasau de la un templu la altul.
Cercetatorul englez a propus teoria conform careia liniile de la Nazca ar reprezenta trasee similare la scara mult mai mare, iar simbolurile ar fi servit unor ceremonii religioase. Ingineria enigmei Odata gasite explicatii satisfacatoare in legatura cu scopul construirii vastului ansamblu, a aparut intrebarea cum a fost el realizat. Liniile drepte sunt usor de trasat, chiar si pe distante mari, cu unelte simple.
Prin fixarea a doua scanduri ca repere, se obtine o linie dreapta, de-a lungul careia poate fi plasata, ulterior, o a treia scandura. Evident, procedeul poate fi repetat la nesfarsit. Simbolurile, pe de alta parte, necesita un proces ceva mai laborios, dar nu deosebit de complex. Pentru inceput, e necesara schitarea lor la scara redusa, pe un plan impartit intr-o retea de sectoare patrate, dupa care pot fi reproduse pe sol la dimensiunile dorite.
