Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sf. Mc. Irineu, Episcop de Sirmium (6 Aprilie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

La începutul secolului al IV-lea, păstorea la Sirmium (azi Mitroviţa), reşedinţa provinciei romane Pannonia Inferior, un episcop cu numele de Irineu.
În urma mai multor edicte potrivnice noii credinţe, a început în provinciile dunărene ale Illyricului, unde creştinii erau numeroşi, cea mai grea persecuţie cunoscută până atunci în Imperiul Roman. Astfel a fost arestat de către prigonitori şi Episcopul Irineu.

Din actul sau martiric, alcătuit după procesul-verbal de judecată, aflăm că Sfântul Irineu era episcopul Bisericii din Sirmium; el avea familie şi copii în vârstă fragedă. Era deci un episcop tânăr.

Probus – guvernatorul provinciei – i-a poruncit Sfântului Irineu să se supună poruncilor împărăteşti şi să jertfească zeilor, renunţând la credinţa sa în Domnul Iisus Hristos. Dar alesul Domnului a amintit cu hotărâre adevărata credinţă: «-Cel ce jertfeşte la alţi dumnezei, afară de Domnul, să se piardă!» (Ieş, 22, 20). Demnitarul împărătesc i-a repetat şi acestui episcop ceea ce spusese unor martiri judecaţi mai înainte: ori îşi păstrează viaţa, ca păgân, ori va muri în chinuri, ca alţi creştini. Dar fericitul Irineu, luminat de Duhul Sfânt, i-a precizat: «-Mi s-a poruncit să primesc mai degrabă chinurile decât să sacrific demonilor, tăgăduind pe Dumnezeu».

Perseverând în gândurile sale diabolice, ocârmuitorul i-a repetat că, de nu jertfeşte, va porunci să fie dus la chinuri. Iar Sfântul Irineu, cu chipul transfigurat de lumina cea neînserată, i-a mărturisit: «-Mă bucur de vei face-o, ca să fiu şi eu părtaş la suferinţele Domnului». Atunci nelegiuitul a poruncit să fie supus caznelor. Şi pe când îl chinuiau cu cea mai mare cruzime, Probus i s-a adresat din nou, îndemnându-l să jertfească zeilor. Dar Sfântul Irineu a răspuns că suferinţele sale sunt, în realitate, o dreaptă mărturisire a credinţei sale în Dumnezeul Căruia I-a jertfit întotdeauna.

Venind însă părinţii lui, soţia, rudeniile şi, văzând cât era de schingiuit, îl rugau să se supună poruncii păgânului. Chiar copiii lui, îmbrăţişându-i picioarele, îi ziceau: «-Ai milă de noi, tată!». Toţi plângeau pentru tinereţea şi frumuseţea lui şi-l îndemnau să jertfească zeilor. Se auzeau acolo bocetele rudelor, plânsul slujitorilor, vaietele prietenilor, care, cu toţii, lăcrămau şi-l rugau: «-Ai milă de floarea tinereţii tale!». Dar Sfântul Irineu, cuprins de o dorinţă mai înaltă, având înaintea ochilor porunca Domnului Care a zis: «Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 10, 33), n-a răspuns nimănui, căci se grăbea să ajungă la împlinirea chemării celei de sus.

Văzând că nu-l poate convinge cu atâtea mijloace de tortură să se lepede de credinţa în Mântuitorul şi să jertfească zeilor, Probus a poruncit ca Sfântul Irineu să fie pus sub pază la închisoare.

După oarecare timp, aflându-se din nou la judecată, guvernatorul a poruncit să fie adus iarăşi sfântul, la miezul nopţii, insistând să jertfească zeilor spre a fi cruţat de alte cazne. Iar episcopul, plin de curaj, nu s-a înduplecat: «-Fă ceea ce ţi s-a poruncit, iar aceasta să n-o aştepţi de la mine!». Păgânul, mânios, a poruncit atunci ca Sfântul Irineu să fie bătut cu vergi. Iar acesta a mărturisit plin de nădejde: «-Am pe Dumnezeu, Căruia am învăţat să-I slujesc din copilărie. Lui mă închin. El mă întăreşte în toate şi Lui îi aduc jertfă, iar zeilor făcuţi de mâini omeneşti nu li se cuvine nici o cinstire». Probus l-a ameninţat cu moartea. La auzul acestor cuvinte, a grăit cu nădejde: «-Sunt ferit continuu de moarte, când, prin chinurile pe care crezi că mi le-ai făcut, dar pe care nu le simt, primesc pentru Domnul viaţa cea veşnică».

Întrebându-l guvernatorul din nou, dacă are soţie, părinţi şi copii, fericitul mărturisitor a susţinut că nu are. «-Dar aceia pe care i-am văzut în şedinţa trecută şi plângeau, cine erau?» insistă Probus. La aceasta, Sfântul Irineu i-a răspuns că ai săi erau. Dar el are o dragoste şi mai aprinsă: «-Să ştii, o Probus, că există o învăţătură a Domnului meu Iisus Hristos care spune: Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine» (Matei 10, 37). Astfel Sfântul Irineu, privind spre cer la Dumnezeu şi luând aminte lafăgăduinţele Lui, dispreţuind amăgirile lumeşti, mărturisea că el nu cunoaşte şi nu are nici un părinte, afară de Dumnezeu.

Guvernatorul a căutat atunci să-l înduioşeze cu aceste cuvinte: «-Jertfeşte măcar pentru copii!». Dar mărturisitorul lui Hristos a rămas neînduplecat: «-Copiii mei au acelaşi Dumnezeu pe care-L am şi eu, Care poate să-i mântuiască. Iar tu, fă ceea ce ţi s-a poruncit!». Tulburat, Probus, care se ferea să-l facă martir, a mai stăruit pe lângă statornicul păstor, spunându-i: «-Te sfătuiesc, tinere, jertfeşte, ca să nu te dau chinurilor». «-Fă ceea ce vrei, a răspuns Sfântul Irineu. Vei vedea chiar acum câtă putere de răbdare îmi va da Domnul Hristos faţă de cursele tale».

În cele din urmă, guvernatorul Probus, mânios că nu-l poate convinge să renege pe Domnul Hristos, a poruncit ca Sfântului Irineu să i se taie capul cu sabia, iar trupul său să fie aruncat în râul Sava, care se varsă în Dunăre. Sfântul Irineu, primind moartea ca pe o a doua biruinţă, mulţumind lui Dumnezeu, s-a rugat: «-Îţi mulţumesc, Doamne, Iisuse Hristoase, Care prin felurite pedepse şi chinuri mi-ai dat tărie şi m-ai socotit vrednic să mă fac părtaş slavei Tale celei Veşnice».

Şi, după ce a ajuns la podul care se numeşte al lui Basent, dezbrăcându-se de hainele sale şi ridicând mâinile spre cer, s-a rugat fierbinte: «-Doamne Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile, ca îngerii să primească sufletul robului Tău, Irineu, cel ce moare, pentru numele Tău şi pentru poporul care sporeşte în credinţa Bisericii soborniceşti. Pe dreptslăvitorii creştini întăreşte-i în credinţa ortodoxă».

Şi astfel, fiind tăiat cu sabia de către ostaşi, a fost aruncat în râul Sava (1). Urmaşii acestora au transmis din veac în veac faptele de îngerească statornicie în credinţă şi de putere de jertfă ale Episcopului Irineu de la Sirmium, a cărui slăvită pomenire se face la 6 aprilie.

Preot. Pr. Dr. Ioan Rămureanu

1. Martiriul Sfântului Irineu de Sirmium, ed. Herbert Musurillo, în vol. The Acts oi the Christian Martyrs, Oxford, 1972, retipărit în 1979, p. 294-301; text latin cu trad. engleză; Pr. prof. I. Rămureanu, Martiriul Sf. Irineu de Sirmium (+ 6 apr. 304), în Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 207-221.

SCRIERI

Mucenicia Sfântului Irineu: După ce a fost tăiat cu sabia, sângele său s-a amestecat cu apa râului Sava.
Alexandru Briciu / Viețile Sfinților / în Ziarul Lumina – Luni, 06 Aprilie 2009

În fiecare an, la 6 aprilie, Biserica săvârşeşte pomenirea Sfântului Mucenic Irineu, cel care a fost episcop de Sirmium în timpul domniei împăratului roman Diocleţian (284-305). Informaţii preţioase despre viaţa bisericească a primelor comunităţi creştine ne-au rămas din aşa-numitele „Acte martirice“, documente întocmite după procesele de judecată ale celor ce au pătimit pentru credinţa lor. Astfel, aceste izvoare păstrate în limba latină sunt, astăzi, adevărate tezaure impregnate de informaţie, cu detalii despre prinderea creştinilor, interogarea lor, dialoguri între mucenici şi prigonitori, rugăciuni rostite de cei ce pătimeau, dar şi nume de persoane, toponime sau hidronime ce pot localiza istoric şi geografic evenimente ale Bisericii primare. Dintr-un astfel de Act martiric aflăm că Sfântul Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium şi a fost judecat şi condamnat la moarte de Probus, guvernatorul provinciei.

Cetatea Sirmium se afla în provincia romană Pannonia Inferioară, lângă Singidunum (Belgradul de astăzi) şi era reşedinţa împăratului Galeriu, ginerele lui Diocleţian. Acea zonă geografică era locuită, în principal, de strămoşii noştri daco-romani şi de traci romanizaţi. Provinciile dunărene ale Illyricului, în care creştinii erau numeroşi, au fost ocupate de soldaţi rânduiţi să pună în aplicare decretele imperiale de persecutare a creştinilor, sub conducerea guvernatorului Probus. Printre creştinii arestaţi şi aduşi la judecată s-a numărat şi Irineu, tânărul episcop al cetăţii Sirmium. Acesta era căsătorit şi avea copii mici, întrucât atunci episcopii erau fie monahi, fie căsătoriţi. Regula privitoare la celibatul episcopilor avea să fie prevăzută mai târziu, în cadrul Sinoadelor Ecumenice.

„În ce fel s-au deprins creştinii să dispreţuiască moartea pentru credinţa lor în Dumnezeu“

Pentru credinţa sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în faţa guvernatorului Probus, care i-a spus ceea ce se spunea fiecărui creştin în acea perioadă: fie îşi păstrează viaţa, ca păgân, fie va muri, ca alţi creştini. La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop. Pentru aceasta, a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii. Şi au venit cei apropiaţi lui, părinţii, soţia şi copiii săi, care, văzând ce suferinţe îndura, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului. Tuturor le-a răspuns prin cuvintele Domnului Hristos: „De cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el în faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri“. După care a fost din nou aruncat în închisoare şi chinuit. Guvernatorul Probus, iscusit în a apela la grijile lumeşti pentru a-i face pe creştinii slabi să renunţe la credinţă ca să-şi salveze viaţa, l-a mai ispitit o dată, folosindu-se de copiii săi. I-a spus să jertfească idolilor pentru ei, ca să nu rămână orfani. Nici această ultimă încercare nu a reuşit, astfel că Probus a dat sentinţa de condamnare: să fie aruncat în râul Sava, un afluent al Dunării. Singura dorinţă a episcopului Irineu a fost să fie ucis cu sabia, ca toţi să cunoască „în ce fel s-au deprins creştinii să dispreţuiască moartea pentru credinţa lor în Dumnezeu“.

Conform Actului martiric, a fost adus la locul de osândă – podul lui Basent -, de unde a înălţat o frumoasă rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile Tale, ca îngerii să primească sufletul robului Tău Irineu, cel ce moare pentru numele Tău şi pentru poporul Tău, care sporeşte în Biserica Ta universală din Sirmium. Îţi cer şi mă rog milostivirii Tale să mă primeşti şi pe mine şi să binevoieşti a-i întări şi pe aceştia în credinţa Ta“. Astfel, fiind tăiat de ostaşi cu sabia, a fost aruncat în râul Sava, în ziua de 6 aprilie, anul 304.

Pătimirea tânărului Dimitrie, diaconul episcopului Irineu.

Conform unor Martirologii, la doar trei zile după martirizarea episcopului Irineu, a fost ucis cu suliţa tânărul Dimitrie, diaconul acestuia. Nu a trecut mult timp şi a venit anul 313, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a acordat libertate religioasă creştinilor. Astfel, moaştele sfinţilor puteau fi cinstite în biserici fără teama chinurilor. Moaştele mucenicului Dimitrie au primit darul unor vindecări minunate de boli şi neputinţe. După mai bine de un secol, prefectul Leonţiu al Illyricului a ridicat în cinstea lui două biserici: una în Tesalonic, în care i-a aşezat sfintele moaşte în ziua de 26 octombrie 413 şi una în Sirmium, oraş pe care slavii aveau să-l numească, până astăzi, Mitroviţa, după numele său. Unii istorici socotesc că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, prăznuit de Biserică la 26 octombrie, nu este altul decât diaconul Dimitrie din Sirmium. Pomenirea lui la acea dată s-ar datora faptului că în acea zi i-au fost aşezate sfintele moaşte în biserica din Tesalonic.

Lasati un raspuns