Atelier de pictura de oua de Pasti la Coslada
Ca si in anii precedenti, Federatia Asociatiilor Romanesti din Spania, FEDROM, in colaborare cu Departamentul de Imigrare din Coslada, Romadrid Cultural Club si Asociatia Pueblo Rumano organizeaza sambata, 16 aprilie, in Plaza del Sol din Coslada, un atelier de pictura de oua de Pasti, transmite Romanian Global News, care citeaza FEDROM. Actiunea va incepe la ora 11:00.
Romanii care vor sa aiba parte de clipe frumoase sunt indemnati sa imparta cu organizatorii experienta acestei frumoase traditii romanesti. Locul ales pentru desfasurarea evenimentului, din Plaza del Sol, se afla langa statia de metrou si tren din Coslada.