Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Chemare la Inviere pentru romanii ortodocsi din Munchen

Avand in vedere numarul mare de credinciosi care vin la biserica pentru a se impartasi de bucuria Praznicului Invierii Domnului, Preasfintitul Parinte Episcop Sofian Brasoveanul va savarsi in anul acesta Slujba Invierii impreuna cu Utrenia Pastilor si cu Liturghia Invierii in biserica St. Rupert (Kiliansplatz 1, 80339 München, statia de U-Bahn „Heimeranplatz”, liniile U4 si U5), sambata seara, 23 aprilie, intre orele 21:00-00:45, transmite Romanian Global News, care citeaza Centrul Bisericesc Roman Ortodox din Munchen.

Slujba Invierii va incepe cu ritualul impartirii luminii urmat de o procesiune in jurul bisericii. La sfarsitul Sfintei Liturghiei se va imparti painea binecuvantata, numita „Pasti”, precum si traditionalul ou rosu si o felie de cozonac. Cei care nu au posibilitatea participarii la intreaga slujba, vor putea primi aceste daruri pascale, incepand cu orele 22:00, la iesirea din biserica. Bucuria Pastilor isi gaseste insa adevaratul sens si implinirea mai ales in participarea la Sf. Liturghie si in impartasirea cu Sfintele Taine.

A doua Inviere sau Vecernia Dragostei se va savarsi in ziua de Pasti, duminica, 24 aprilie, la ora 18:00, la Capela Sf. Siluan. In cadrul acestei slujbe Evanghelia va fi citita, conform traditiei, in mai multe limbi. Luni, 25 aprilie si marti, 26 aprilie, a II-a si a III-a zi de Pasti, Sf. Liturghie se va savarsi la Capela Sf. Siluan cu incepere la ora 09:30.

Lasati un raspuns