Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Isus, tradat si tagaduit – „Fiul omului”, vandut cu o sarutare

La sfarsitul Cinei de pe urma, dupa ce au cantat cantarea, Domnul a pornit cu ucenicii spre Muntele Maslinilor. Pe drum, Isus i-a instiintat despre prinderea Lui in aceea noapte, despre poticnirea si imprastierea lor si chiar despre moartea si invierea Sa.
Domnul s-a aratat plin de curaj, indemnandu-i pe ucenici sa fie linistiti si sa nu li se tulbure inima. Dar dupa ce au trecut paraul Chedron si au ajuns in Ghetsimani, situatia s-a schimbat si Domnul a simtit povara ce apasa pe umerii Sai.

Apostolul Matei, in Evanghelie, ne reda cuvintele Domnului: “Sufletul Meu este cuprins de o intristare de moarte.” (Matei cap. 26:38).

Dupa ce a lasat pe opt din ucenicii Sai la poarta gradinii, Isus i-a luat cu El pe prietenii Sai mai apropiati, Petru, Iacob si Ioan, pentru a veghea impreuna cu El. S-a despartit si de acestia, indepartandu-se de ei “ca la o aruncatura de piatra,” ne spune Evanghelia dupa Luca.

Apoi a ingenuncheat si a inceput sa se roage Tatalui. Simturile Sale din aceea noapte n-au putut fi impartasite nici chiar de cei mai iubiti ucenici ai Sai. Desi ei isi dadeau seama ca, de data aceea in Ghetsimani nu era ca altadata, ca se intampla ceva misterios, totusi cei trei n-au putut simti tristetea prin care a trecut Isus.

Multi oameni nu inteleg, chiar crestini, insemnatatea incercarii Domnului care, acolo in Ghetsimani, a fost atat de grea incat a produs sudori ca niste picaturi de sange pe fata Sa. Multi aseamana purtarea Domnului cu ceea a urmasilor Sai care, chiar nedesavarsiti fiind, au suferit martirajul cu un curaj eroic, si de aceea se intreaba: De ce Domnul, care a fost perfect, a trebuit sa treaca prin sentimente de frica mai mari decat urmasii Sai.

Pentru a lamuri acest lucru prezentam doua argumente:

1) Viata desavarsita a Domnului nostru, pe care a pus-o in moarte, valora cu mult mai mult decat o viata pierduta pusa in moarte (o viata care, oricum, mai devreme sau mai tarziu se sfarseste).

2) Neamul omenesc, noua zecimi, este mort, desi mai umbla pe picioare. De aceea nu poate, decat foarte slab, sa pretuiasca valoarea vietii. Pentru Domnul a fost altfel. El fiind perfect isi dadea seama, cum nici un om nu poate face, cat de pretios lucru este viata.

El era Printul vietii. Pentru El moartea era o incercare speciala. Desi credea pe deplin fagaduintele Tatalui, ca daca va fi credincios pana la moarte va fi inviat, totusi nu a avut inaintea Sa o dovada ca cineva a inviat cu adevarat. Pentru ca El trebuia sa fie Cel intai nascut dintre cei morti – parga celor adormiti.

Domnul a cunoscut toate intamplarile prin care trebuia sa treaca. Este incorect a presupune ca afirmatia: “Tata, daca este cu putinta, sa treaca paharul de la Mine”, ar fi insemnat ruga Lui pentru a scapa de moarte. Paharul a fost rusinea si batjocura prinderii si arestarii Sale ca a unui facator de rele, ca a unui talhar ordinar.

Procesul i s-a intentat fara forme legale. Condamnarea si crucificarea Sa a fost ca a unui criminal. Pentru pacatul omenirii, Domnul ar fi putut muri ca oamenii, in general, dar El a suferit moarte de cruce cu rusinea si dispretul ei. Aceasta a fost proba si Domnul a trecut cu bine toate probele, stiind ca aceasta era voia Tatalui.

In tot acest timp, Iuda, care se targui mai inainte cu preotii cei mai de seama asupra tradarii lui Isus, a primit de la acestia o cohorta de ostasi ca sa-L aresteze si sa-L execute inainte de Paste. Se presupune ca trupa condusa de catre Iuda a mers, mai intai, la casa unde Isus a luat cina impreuna cu ucenicii. Negasindu-L, au mers in Gradina Ghetsimani.

Locul era cunoscut de catre Iuda, pentru ca adeseori Isus a mers acolo, fie singur, fie cu ucenicii pentru a se ruga. Acolo Iuda, printr-un sarut viclean, si-a vandut Prietenul. Invatatura pe care o putem trage de aici este ca sunt multe lucruri prin care putem si noi trada pe Domnul si pe fratii Sai.

Banda de “poterasi “care avea misiunea sa-L aresteze, crezand ca Isus se va ascunde, a mers cu faclii aprinse ca sa-L gaseasca printre maslini, a mers dupa El cu sabii si ciomege. Cand dau cu ochii de Isus, soldatii au cazut cu fata la pamant. Domnul s-a predat de buna voie, cu o conditie – sa-i lase pe ucenici sa plece. Ce caracter maret vedem in Domnul! S-a uitat de tot pe Sine si s-a ingrijit numai de prietenii Sai.

Nu se stie din ce cauza gloata aceea cu sabii si ciomege a cazut la pamant in fata unui neinarmat. Ne gandim la doua aspecte:

1) Fie ca unii L-au cunoscut pe Isus si puterea Sa si s-au infricosat

2) Fie ca Domnul chiar a intrebuintat o putere supranaturala asupra lor pentru a le arata ca El are putere ca sa se apere, daca vrea.

Cand Petru a scos sabia sa apere pe Domnul, probabil si-a adus aminte de cuvintele lui Isus: “In noaptea asta toti veti avea in Mine prilej de poticnire”, precum si de fagaduinta Sa: “Chiar daca toti ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea”. Zelosul Petru. Domnul l-a iubit si s-a rugat pentru credinta lui, chiar daca stia ca-L va tagadui.

“Baga-ti, Petre, sabia in teaca. Nu voi bea paharul pe care mi L-a dat Tatal sa-l beau?” Cata umilinta in a implini voia Tatalui! Era convins ca Tatal nu va permite sa vina peste El niciun rau, care n-ar fi spre binele Lui si al lumii intregi.

Aceasta este o invatatura minunata pentru noi, pentru toti care se lupta sa ramana in Hristos si sa calce pe urmele Lui. Acestia trebuie sa stie ca toate incercarile vietii sunt masurate, ca Domnul nu toarna in paharul de mahniri nicio experienta amara care n-ar fi spre folosul lor. Vindecarea urechii taiate, ce-a din urma minune a Domnului, este inca o dovada despre frumusetea caracterului Sau.

Acest lucru inseamna pentru noi: “Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvintati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc.” Matei 5:44.

Domnul a aratat ca este plin de dragoste si ca nu are nici un resentiment si nici o ura contra celor ce au venit sa-L aresteze. Din moment ce Domnul s-a predat de bunavoie, legarea Lui nu era necesara. Dar ceata de ostasi, impreuna cu aprozii ideilor, L-au legat pe Isus, dorind sa demonstreze tuturor ca au pus mana pe un dusman periculos si un raufacator.

Iuda L-a insotit pana la Ana cu care se targuise si de la care a primit argintii. Intr-adevar, Fiul omului a mers la moarte dupa cum era scris. Faptul ca era scris, nu l-a scuzat cu nimic pe Iuda pentru ca si-a tradat cu dispret Prietenul.

Vanzatorul insusi este unul din martorii declarati ai nevinovatiei lui Isus prin cuvintele: “Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat.” (Matei 27:4).

Lasati un raspuns