Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului (25 Aprilie) – partea I

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Părintele Vasile Ieroschimonahul, mare trăitor al monahismului românesc din secolul al XVIII-lea, s-a născut în anul 1692. După ce „a vieţuit din tinereţe cu dumnezeiască râvnă în pustietăţi cu mari râvnitori spre viaţa cea monahicească”, cum mărturiseşte ucenicul său, stareţul Paisie (1722-1794) de la Neamţu (1), s-a statornicit, în anul 1713, împreună cu alţi părinţi călugări, în schitul Dălhăuţi, pe care l-a condus, ca stareţ, douăzeci de ani (2).

Dar schitul acesta de la marginea Ţării Româneşti, deşi era aşezat în pădure, avea în jur sate şi în apropiere târgul Focşanilor. Astfel s-a dovedit el neprielnic pentru o desăvârşită linişte; de aceea, Cuviosul Vasile s-a hotărât să temeluiască el însuşi un schit cât mai departe de aşezări omeneşti. Şi, cercetând munţii, a găsit loc de vieţuire sihăstrească la Poiana Mărului, pe atunci în ţinutul Buzăului, iar acum în judeţul Vrancea. Aici, în 1733, cu ajutorul material al domnitorului Constantin Mavrocordat, Ieroschimonahul Vasile ridică o biserică de lemn, cu hramul Naşterii Maicii Domnului, şi chilii, apoi se mută acolo cu alţi monahi, schitul Dălhăuţi rămânând tot sub ascultarea sa duhovnicească (3).

Preacuviosul Părinte Vasile era cunoscut şi preţuit, în mod deosebit, pentru trăirea vieţii sihăstreşti şi pentru învăţăturile sale de suflet mântuitoare, neabătute de la dreapta învăţătură ortodoxă. Ca urmare a acestei cinstiri, schitul său era stavropighie, adică era condus de el fără nici un amestec al episcopilor Buzăului, fiind sub directa îndrumare a mitropolitului Ţării Româneşti, iar acesta putea interveni numai atunci când s-ar fi ivit vreo abatere de la dreapta-credinţă (4).

Aşezat „într-un loc pustiu şi pe un munte înalt, la văgăuni de stânci” (5), cum arăta, cu exagerare, o jalbă a soborului, schitul a fost la început o sihăstrie cu 12 membri, care trăiau după rânduiala Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Sfântului Munte, cu viaţă de obşte pilduitoare, încît cronicarul Chiriac Râmniceanu nota că aici este „obşte minunată” (6). O însemnare de la Muntele Athos, subliniind buna organizare a vieţii călugăreşti de aici, care avea o puternică, înrâurire şi asupra altor schituri (7), adeverea că „al doilea munte sfânt se găseşte la Poiana Mărului, în România” (8). Aceasta valoroasă însemnare nu surprinde, pentru că între aceste două centre monahale exista o strânsă legătura, întreţinută prin vizite reciproce. Însuşi Părintele Vasile mergând deseori acolo, unde avea duhovnic, ultima dată, în anul 1756, când l-a tuns în cinul monahal pe fratele Platon, cunoscutul stareţ Paisie de la Neamţu, de mai târziu (9). Înalta viaţă duhovnicească ce se trăia la Poiana Mărului era atât de cunoscută, încît şi domnitorul Constantin Ipsilanti, într-un hrisov din 23 aprilie 1803, ţinea să sublinieze că: „într-acest sfânt schit locuiesc părinţii sihaştri ce petrec o viaţă îngerească şi mai presus de lume, cari neîncetat sunt rugători către Dumnezeu pentru toţi pravoslavnicii creştini…”. Pentru o mai bună rânduială a vieţii de obşte, stareţul Vasile, amintea un urmaş al său la stăreţie, dăduse canoane „ca să fie urmate pentru buna rânduială a părinţilor care trăiesc în acest schit, ceea ce s-a păstrat şi se păstrează până azi, fără vreo schimbare din partea ucenicilor lui câţi ne aflăm aici în viaţă, dintre care unul (este) şi preacuviosul Paisie, stareţul de la mănăstirea Neamţu” (10).

Şi pentru ca nu cumva viaţa de înaltă curăţie sufletească şi de aspră înfrânare să fie întinată, unul din aceste canoane oprea intrarea femeilor în schit, iar altul nu îngăduia ca obştea să mănânce carne, ci numai brânză şi lapte, sâmbăta şi duminica, iar în restul zilelor, post (11). Ca urmare firească a acestei oprelişti, obştea nu creştea vite, hrana fiindu-i asigurată de oameni scutiţi prin hrisov domnesc (12). Convingerea că monahii nu trebuie să mănânce carne si-a arătat-o Stareţul Vasile într-o scriere intitulată: Întrebătoare răspunsuri adunate din Sfânta Scriptură pentru depărtarea de bucatele ceale oprite făgăduinţei călugăreşti cei de bună voie. Aceste învăţături s-au răspândit în lumea monahală, în manuscris, până în 1818, când, cu blagoslovenia mitropolitului Veniamin Costache, s-au tipărit în mănăstirea Neamţu. Unii, afirmă el în înainte-cuvântare la această scriere, susţineau că n-ar fi păcat, nici călcare de făgăduinţă ca monahii să mănânce carne, deoarece „cu lege sau cu pravilă nu este hotărât”. Pentru lămurirea acestei nedumeriri, adaugă el, a cercetat pe Patriarhul Silvestru al Antiohiei, care, în 1749, „se afla la Bucureşti, de faţă fiind şi domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat”, şi acesta i-a dat blagoslovenie „ca să grăiesc şi să scriu împotriva celor ce învaţă ca să mănânce carne călugării”. „De aici, motivează el mai departe, luând cu pricină şi începătură, am îndrăznit, măcar deşi lipsit sunt de toată îndrăzneala cea către Dumnezeu, a aduce din Sfintele Scripturi şi de la învăţătorii Bisericii şi din tipicurile mănăstirilor celor mari pe care Sfinţita Sobornicească Biserică le primeşte şi le ţine, cum că nicicum nu se cade acum călugărilor, căutând la cei vechi, să mănânce carne”.

Adânc cunoscător al Bibliei şi al învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, Cuviosul Vasile a dat îndrumări şi pentru felul cum sihaştrii trebuie să ţină postul, pentru că, motiva el într-o scriere (13), un post nechibzuit şi peste măsură ţinut, nu pentru înfrânare, ci ca o virtute, este rodul mândriei. De aceea, arată el, “înfrânarea şi postul sunt începutul şi povăţuirea a toată calea vieţii călugăreşti”. Şi, mai departe (14), arătând el că trebuie postit cu înfrânare, zice: „împărtăşirea de bucate fără de păcat şi potrivit cu voia lui Dumnezeu se poate afla în trei stări ale sufletului: în înfrânare, în îndestulare şi în săturare. Înfrânare înseamnă a fi încă flămând când te scoli de la masă, îndestulare înseamnă a nu fi nici flămând, nici îngreunat; săturare, a se îngreuna puţintel”. Şi după ce dă alte folositoare îndrumări de felul cum trebuie ţinut postul, Părintele Vasile accentuează că „mai vârtos şi mai multă vătămare aduce postul cel fără măsură decât dezlegarea” (15).

Stareţul Vasile, care a fost schimnic, având o bogată experienţă a trăirii monahale, a îndrumat pe vieţuitorii împreună cu el şi pe alţii să nu alunece pe căi greşite în viaţa sihăstrească. Viaţa monahală – spunea el – are trei căi: prima, obştea; a doua, vieţuirea în doi sau trei fraţi, numită calea de mijloc sau împărătească, având totul în comun şi supunere unii faţă de alţii; a treia, cea mai înaltă, pustnicia, pe care o trăiesc numai cei desăvârşiti şi sfinţi, după ce s-au nevoit, pe celelalte două căi. Pe lângă aceste modalităţi de viată recomandate de Sfinţii Părinţi, zicea el, unii monahi îşi alege o alta: fiecare îşi face chilie unde vrea, trăieşte singuratic, îngrijindu-se de cele ale trupului. Aceştia însă, deşi la prima vedere ar părea că trăiesc după regula pustnicească, îşi primejduiesc mântuirea, pentru că şi-au ales, din început, acest fel de viaţă, la care se ajunge numai după ce ai trăit viaţa de obşte şi cea de mijloc, unde te-ai curăţit de orice patimă şi ţi-ai topit voia în viaţa obştii. Schimnicia înainte de vreme, mai zicea el, este pricină de mândrie şi iubire de sine, pe când trăirea laolaltă cu alţii îţi descoperă slăbiciunile, te apără de ispită şi te poate curăţi zilnic, prin harul lui Hristos, lucrând din dragoste pentru Domnul.

Pentru ca învăţătura aceasta să aibă şi mai mare putere de convingere, Cuviosul Vasile, care cunoscuse mulţi ani necazurile şi strâmtorarea pustiei, aduce în sprijinul îndemnurilor exprimate propria-i viaţă: „Eu mi-aduc aminte de când trăiam în pustie că mă mâniam tare şi pe un lemn cam era prea gros sau prea subţire pentru lucru, şi pe toporul rău, care nu tăia bine crengile, şi pe cremenea care, când eram grăbit, nu da repede scântei, din care pricină, scos din fire, blestemam nu numai făptura neînsufleţită ci şi pe diavol”. Şi tot din bogata sa experienţă, Părintele Vasile mai amintea această constatare: „Eu am cunoscut oameni care petreceau în tăcere, ca pasărea în cuşcă, şi care de întristare şi ciudă cârteau împotriva lor înşişi, ca şi cum s-ar fi aflat lângă ei unul care i-ar fi amărât” (16).

Preacuviosul schimnic Vasile era şi un adânc cunoscător al Cuvântului lui Dumnezeu, îndemânând mereu pe fraţii întru sihăstrie să fie şi ei la fel. Deci, zicea el, „ia aminte la citirea Scripturilor şi, de nu vei fi om, te vei face om, că citirea Scripturilor este tămăduire meşteşugitoare şi mântuitoare”, dar în acelaşi timp „mare întărire este a nu greşi înţelegerea citirii Scripturilor, iar mare surpare şi prăpastie adâncă este neînţelegerea Scripturilor”.

Dar pentru un doritor de viaţă îmbunătăţită nu este de ajuns numai Sfânta Scriptură, cuprinsă mai ales în Psaltire, Apostol şi Evanghelie, ci acesta trebuie să cunoască şi scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale altor nevoitori întru viaţa duhovnicească aleasă. Pentru a dovedi acest folos, scria preacuviosul: „zic unii (…) ce ne trebuie atâtea Scripturi multe, au nu este nouă destul Psaltirea şi Sfinţita Evanghelie şi Apostolul, care sunt începutul şi sfârşitul a toată Scriptura şi învăţătura; nimenea nu poate să zică, o, fraţilor, cum că nu sunt acestea izvor a toată Scriptura, însă de vreme ce acestea le-au numit Sfinţi Părinţi un postav întreg, apoi cum poate fiecare ce nu va şti meşteşugul croitoriei să croiască şi să coasă haină; şi să nu-mi zici pentru Psaltire şi pentru Sfinţita Evanghelie şi pentru Apostol, ci de vei citi şi toate cărţile învăţăturilor, iar pentru sfintele scripturi ale Părinţilor care învaţă pentru viaţa cea în taină nu vei griji nimic, nu vei şti (nimic) pentru lucrarea cea în taină a chiliei şi pentru viaţa cea duhovnicească călugărească şi cea din lăuntrul inimii…” (17).

Stareţul Vasile nu s-a mulţumit numai să îndemne la citirea scrierilor unor mari îndrumători ai vieţii duhovniceşti ci, pentru a le avea fraţii întru îmbunătăţire, el le şi răspândea, în copii, atât prin nevoinţa lui, cât mai ales a unor vieţuitori din schitul Poiana Mărului, înzestraţi cu darul scrisului frumos. Acest aşezământ devenise atunci o mare şi cunoscută vatră de înaltă spiritualitate ortodoxă (18), Stareţul Vasile fiind definit de N. Iorga „un mare predicator al culturii” (19). El a răspândit scrierile unor mari nevoitori întru desăvârşire, precum: Sfinţii Isaac Sirul şi Ioan Scărarul, Grigorie Sinaitul, Isihie al Ierusalimului şi Filotei Sinaitul. Aceste scrieri conţineau învăţături despre Rugăciunea lui Iisus sau Rugăciunea minţii. La unele din acestea, cuviosul a alcătuit înainte-cuvântări, prin care dădea îndrumări pentru înţelegerea şi practicarea ei fără greş, fiind atunci cel mai iscusit cunoscător şi trăitor al amintitelor metode de îmbunătăţire duhovnicească (20). În una din aceste prefeţe (21) el precizează: „De vreme ce cu neînţelegerea sau cu uitarea, sau fără voie sau de nevoie, sau din neputinţă trupească în fiecare zi vrând şi nevrând greşim, după cum zice Apostolul Pavel, nu ceea ce voiesc fac, ci ceea ce nu voiesc. Deci noi, întru aceste feluri de păcate ce sunt de iertare, greşim fără de iertare”. De multe ori ni se pare, continuă el, că aceste păcate sunt iertate şi nu ne pocăirn, adică nu ne pare rău, şi adesea facem vinovaţi de ele pe alţii. „Vina păcatului s-o punem pe noi înşine şi să cerem iertare de faţă, înaintea oamenilor, iar înaintea lui Dumnezeu să cerem iertare cu mintea şi în taină, că într-alt chip nu se iartă aceste păcate, măcar şi de se par că sunt de iertat”. Iertarea să se ceară în minte, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Cu această simplă rugăciune – subliniază el – toată pravila se săvârşeşte, după chipul văduvei din Evanghelie, care striga către judecător, ziua şi noaptea, cerând răsplată de la pârâşul său.

„După acest chip şi aşezământ, îndemna cuviosul, se cade şi nouă să cântăm dimpreună la o adunare cu toate cele şapte laude ce s-au zis mai sus, iar în cealaltă vreme să ne învăţăm întru rugăciunea cea cu mintea, întru care se cade să ne învăţăm ori de vom fi în chilie, sau pe cale, sau şezând, sau culcându-ne, sau oriunde vom fi, ca să nu fie mintea noastră deşartă de aducerea-aminte de Dumnezeu”. Ca să întărească această practică, nu numai pentru sihaştri ci şi pentru cei din viaţa de obşte, Stareţul Vasile argumentează că „această sfinţită rugăciune cu mintea, a lui Iisus sau lucrarea inimii n-au ieşit numai dintr-un unghiu, nici de la oarecari mici şi proşti călugări, ci, luând început din zilele apostolilor, au strălucit, prin înger în trup, în vremea marelui Pahomie”.

Pentru o şi mai mare convingere a cititorului, el aduce şi acest temei: „Şi să ştii şi aceasta că nu numai în pustie sau în singurătatea sihăstrească au fost învăţători şi cei mai mulţi săvârşitori ai acestei sfinţite lucrări. Ci mai mult în lavrele cele mari care se aflau în mijlocul oraşelor. E de mirare cum sfinţitul Patriarh Fotie, fiind ridicat la patriarhie din dregătoria boierească şi nefiind călugăr, s-a deprins cu această treaptă, adică cu această lucrare a minţii. Şi atâta a sporit, încât faţa lui strălucea ca a lui Moise, din darul Sfântului Duh ce se afla într-însul, zice Simeon Tesaloniceanul. El mărturiseşte că acela a alcătuit şi o carte despre această lucrare a minţii, cu toată înţelepciunea filozofică. Mai zice că şi Sfinţii Patriarhi ai Constantinopolei, Ioan Gură de Aur şi Ignatie şi Calist, au scris cărţi despre această lucrare. Oare nu-ţi ajung acestea, o, iubitorule de Hristos cititor, ca lepădând toată îndoiala să începi să te deprinzi cu luarea-aminte a minţii? De vei zice: „nu sunt în viaţă singuratică”, ce folos vei avea? Doar Sfântul Patriarh Calist s-a deprins cu lucrarea minţii în lavra cea mare a Athosului, slujind la bucătărie. Iar de te îndoieşti pe motiv că nu eşti în pustie adâncă, a doua pildă a atenţiei inimii îţi este Sfântul Episcop Fotie” (22).

Cunoscând acestea, Părintele nostru Vasile arăta că părerea celor care socotesc că lucrarea minţii e potrivită numai oamenilor desăvârşiţi, care au ajuns la curăţirea de patimi şi la sfinţenie, este neîntemeiată. Cei ce socotesc aşa îşi mărginesc rugăciunea numai la rostirea psalmilor, troparelor şi canoanelor, neînţelegând că ea a fost rânduită de Sfinţii Părinţi ca vremelnică, în vederea neputinţei şi prunciei minţii noastre, şi cu scopul ca noi, desăvârşindu-ne treptat-treptat, să ne ridicăm la înălţimea minţii lucrătoare şi nici într-un caz să nu ne oprim numai la rugăciunea din afară (23).

Spre deosebire de alţii, Stareţul Vasile, dând întâietate Rugăciunii lui Iisus şi apoi cântării, ţine să sublinieze însemnătatea Bisericii, în care primim harul, cu ajutorul căruia dezvoltăm viaţa noastră în Hristos: „Dar să nu socoteşti, binecredinciosule cititor, că luându-ne pe noi Sfinţii Părinţi de la multa cântare din afară şi poruncindu-ne să ne deprindem cu lucrarea minţii, nesocotesc psalmii şi canoanele. Să nu fie aceasta. Căci acestea Sunt date de Duhul Sfânt Sfintei Biserici, între care se săvârşeşte toată lucrarea de sfinţire prin hirotonie şi toată taina iconomiei lui Dumnezeu-Cuvântul până la a doua venire a Lui, în care se cuprinde şi învierea noastră. Şi nu este ceva omenesc în rânduiala bisericească, ci toate sunt ale darului lui Dumnezeu, neprimind nici un adaos de la vrednicia noastră şi nici o împuţinare pentru păcatele noastre” (24).

Faima lui de îmbunătăţit şi iscusit îndrumător al unei înalte trăiri duhovniceşti (25) s-a răspândit în toată Ortodoxia. Ca nu cumva, fără voia lui, în aceste învăţături să se strecoare vreo greşeală, în anul 1749, a avut loc la Bucureşti un sobor care le-a cercetat. Dar să-l lăsăm să istorisească pe Paisie de la Neamţu, în scrisoarea către stareţul Atanasie de la Sfântul Munte: „Pentru stareţul meu, Părintele Vasile, îţi vestesc ţie că acest om (…) mărturisit este că şi trei patriarhi: al Alexandriei, şi de Antiohia, şi al Ierusalimului, cu mulţi arhierei întâmplându-se în Bucureşti şi auzind de dânsul, l-au chemat în Bucureşti. Şi soborniceşte de dânsul întrebând şi socotind, l-au întrebat pe dânsul mult pentru credinţa sfântă şi pentru învăţătura cu care învaţă pe fraţii cei ce vieţuiesc cu dânsul şi pe cei ce vin către dânsul şi l-au aflat fără prihană şi neclătit în credinţa pravoslavnică şi învăţătura lui au socotit că de la sine nimic nu grăieşte. Şi au văzut pe dânsul că după puterea Sfintei Scripturi învaţă, urmând întru toate învăţăturii sfintelor bisericeşti învăţături şi după a preacuvioşilor părinţi şi întru nimic n-au aflat într-însul prihană. Şi foarte s-au bucurat Preasfinţiţii Patriarhi şi l-au blagoslovit pe dânsul şi au mărturisit pentru dânsul înaintea a tot soborul, ca nimeni pentru învăţătura lui să se îndoiască” (26).

Şi tot Stareţul Paisie, care l-a cunoscut prea bine pe Cuviosul Vasile, mai socotea că „acest bărbat plăcut lui Dumnezeu îi covârşea, neasemănat, pe toţi părinţii din vremea lui în înţelegerea dumnezeieştii Scripturi şi în învăţătura de Dumnezeu purtătorilor Părinţi şi în ştiinţa cea desăvârşită a Sfintei Biserici a Răsăritului, a sfintelor pravile şi a dreptei lor tâlcuiri, după Zonara şi Teodor Balsamon şi în alte înţelegeri” (27).

Şi devenise Cuviosul Schimnic Vasile atât de îmbunătăţit şi de cunoscut, încît era luat ca element de comparaţie pentru alţi părinţi din vremea lui, care mergeau pe aceeaşi cale. Se spune despre viaţa stareţului Mihail de la Trăisteni, din Ţara Românească, schit aflat atunci sub ascultarea sa duhovnicească, de unde se văd şi alte însuşiri ale sale: „că acest bărbat într-atâta sporise întru smerită cugetare şi dragoste şi întru înţelegere duhovnicească şi darul descoperirii tainelor întru dumnezeiască Scriptură de la Dumnezeu luate, încât era asemenea Stareţului Vasile, că s-a ostenit a fi râvnitor în toate ostenelele şi nevoinţele lui. Pentru aceasta, cu puţin de nu chiar asemenea acestuia, strălucea şi el în toate darurile Duhului” (28).

Calea vieţii lui fiind rugăciunea neîncetată până în clipa morţii şi petrecând viaţă sihăstrească întru curăţie, în post şi în alte înfrânări, Cuviosul Părintele nostru Vasile s-a mutat către Domnul, în cereştile locaşuri, la 25 aprilie 1767 (29).

Rămăşiţele sale pământeşti odihnesc, neştiute de noi, la Poiana Mărului, din judeţul Vrancea, dar el a rămas în amintirea urmaşilor şi a tuturor monahilor ca „sfânt stareţ” sau „bărbat sfânt”.

Pr. GABRIEL COCORA

1. Viaţa şi nevoinţele fericitului Paisie, stareţul sfintelor mănăstiri Neamţul şi Secul, date acum pe slovă nouă şi grai îndreptat de Gheorghe Racoveanu, Râmnicu-Vâlcea, 1934, p. 26.
2. Această dată reiese din actul din 13 mai 1780, al Ecaterinei Văcărescu, urmaşa ctitorilor, la Arh. St. Buc, Mitropolia Bucureşti, pach. 333, doc. 1.
3. Pr. Horia Constantinescu şi Pr. Gabriel Cocora, Poiana Mărului, în „Glasul Bisericii”, XXIII (1964), nr. 5-6, p. 466-500.
4. Hrisovul lui C. Ipsilante, din 23 aprilie 1803, în „Îngerul” (Buzău), XVI (1944), nr. 7-12, p. 34.
5. Hrisoavele domneşti de mile prevedeau, anual, danii de 12 cojoace, 12 bucăţi aba neagră şi 12 perechi cizme („Îngerul”, citat mai sus). În 1767, Stareţul Vasile reînfiinţează schitul Ciolanu, tot cu 12 călugări (I. Iorlaşcu, Ştiri noi asupra mănăstirii Ciolanu (Buzău), Buzău, 1936, p. 32).
6. Scrierea ieroschimonahului arhimandrit Chiriac Romniceanu, în „Biserica Ortodoxă Română”, XII (1889), p. 32.
7. Schitul Poiana Mărului, a avut influenţă directă asupra următoarelor aşezări monahale: Dălhăuţi, Bonţeşti, Trăisteni, Pometul Borşatanului, Rogozu, Coteşti şi Valea Neagră, din judeţul Vrancea, iar în judeţul Buzău: Răteşti, Ciolanu, Cârnu şi Găvanu (să se vadă, pe larg, articolul citat la nr. 3, Poiana Mărului, p. 483-488).
8. Toma Dobre, Poiana Mărului, în „Muguri,” (Buzău), IV (1925), nr. 1-2, p. 34.
9. Prot. Serghie Cetvericov, Paisie, stareţul mănăstirii Neamţului. Traducere de episcopul Nicodim, Tipografia mănăstirii Neamţu, 1933, p. 128.
10. Pr. Horia Constantinescu şi Pr. Gabriel Cocora, art. cit., p. 479.
11. Arh. St. Buzău, Poiana Mărului, pach. 1, pe anul 1863, f. 101.
12. Constantin Ipsilante, în hrisovul său din 23 aprilie 1803, prevede şi «liude (oameni) treizeci şi nouă scutiţi cu care să se ajutoreze şi să se chivernisească părinţii sihaştri la trebuinţele ce au: adică unii să dea grâu, nuci, mălai, porumb, alţii brânză şi urdă, alţii pescari să aducă peşte pentru hrana părinţilor… că acest schit se află la loc de munte, părinţii călugări ce lăcuesc într-însul la multă stenahorie şi lipsă; fiind loc strâmptorat de nu pot a se hrăni…” („Îngerul”, XVI (1944), nr. 7-12, p. 34).
13. Cuvânt-înainte sau înainte-călătorie celor ce vor să cetească această carte a Sfântului Grigorie Sinaitul şi să nu greşească înţelegerea ce iaste într-însa, la Pr. Dr. Paul Mihail, Schitul Poiana Mărului, un centru ortodox cărturăresc, Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor, vol. I, Buzău, 1983, p. 382-383.
14. Cuvânt-înainte sau călăuză celor ce vor voi să citească această carte a Sfântului Grigorie Sinaitul şi să nu greşească în privinţa a ceea ce este în ea, în Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, vol. VIII. Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1979, p. 603.
15. Stareţul Vasilie de la Poiana Mărului: Închipuire cum să cade să ne îndreptăm prin pocăinţă…, transcriere de C. Barbu, în „Mitropolia Olteniei”, XXVIII (1976), nr. 3-4, p. 237
16. Prot. Serghie Cetvericov, ibidem, p. 130-133.
17. „Mitropolia Olteniei”, nr. citat, p. 238.
18. Pr. Dr. Paul Mihail, ibidem, p. 380.
19. Istoria literaturii române în sec. XVIII, Bucureşti, 1901, p. 391.
20. Scrierile cunoscute ale Stareţului Vasile se împart în: 1, Înainte-cuvântări la operele lui Grigorie Sinaitul, Filotei Sinaitul, Nil de la Sorsca, Isihie al Ierusalimului. 2. Adaosuri la opera lui Nil de la Sorsca. 3. Scrieri păstrate în copii. Până acum, opera sa este identificată în 58 de manuscrise. (Vezi Pr. Dr. Paul Mihail, op. cit., passim.).
21. Închipuire cum să cade … să ne îndreptăm prin pocăinţă, p. 239-240
22. Filocalia, vol. VIII, p. 593-594.
23. Prot. Serghie Cetvericov, ibidem, p. 207.
24. Filocalia, vol. VIII, p. 592
25. Părintele Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, mare cunoscător al scrierilor filocalice româneşti, afirmă că Părintele Vasile era „celebru pentru viaţa sa duhovnicească” şi că Paisie a venit la noi, „poate şi atras de faima sau chemarea lui Vasile” (Filocalia, cit., p. 88.)
26. Dr. Antim Anghelescu, episcop al Buzăului, Scrisorile unor monahi…, Ed. Sfintei Episcopii a Buzăului, 1947, p. 66-67.
27. Viaţa şi nevoinţele fericitului Paisie…, Râmnicu-Vâlcea, 1935, p. 26
28. Ibidem, p. 31.
29. Potrivit însemnării de pe manuscrisul slavo-român 397 de la Biblioteca Academiei R.S.R.) la Pr. dr. Paul Mihail, op. cit., p. 363.

SLUJBA SFÂNTULUI CUVIOS VASILE DE LA POIANA MĂRULUI

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 4, glas 1,

Podobie: Ceea ce eşti bucuria …

Pe iconomul cel vrednic şi slujitorul lui Hristos, pe cel ce cu trezvie a înmulţit talantul cel dat lui de Stăpânul tuturor, pe înţeleptul Vasile, să-l lăudăm cei credincioşi, întru cântări cinstind slăvită pomenirea lui (de două ori).

Prea lăudate Părinte Vasile, ai ridicat pe umeri crucea ostenelilor, următor fiind Stăpânului tău şi împreună moştenitor cu El; deci, cu osârdie, roagă-L pe Dânsul să ne dea nouă mila şi ajutorul Lui.

Cu bucurie să salte obştea monahilor, cinstind după dreptate pe marele Părinte, pe dascălul lucrării duhovniceşti cel încercat şi preaînţelept, a cărui limbă iscusită cu dulce grai dumnezeiasca voie a vestit.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Astăzi, împreună ne adună praznicul de peste an al Cuviosului Părinte Vasile, cel de Dumnezeu înţelepţit şi luminat de Duhul. Să ne apropiem, dar, cu credinţă de masa cea tainică şi îmbelşugată, pe care o pune înaintea tuturor şi să ne facem părtaşi acesteia, umplându-ne sufletele de bunătăţile cele duhovniceşti ale nevoinţelor şi învăţăturilor lui, pentru care, cu mulţumire, să cântăm bunului dăruitor: purtătorule de Dumnezeu şi de obşte învăţătorule şi tăinuitorule de cele negrăite, povăţuitorule al monahilor şi lauda a toată Ortodoxia, nu înceta, rugându-te lui Hristos, Iubitorului de suflete, să ne călăuzească şi să ne mântuiască pe noi, robii Săi.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

LA STIHOAVNĂ

Stihiri, glasul al 2-lea (forma glasului al 6-lea)

Podobie: Casa Efratului …

Bun povăţuitor pe calea pocăinţei şi a lucrării minţii ai fost, preaînţelepte Părinte Vasile.

Stih: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.

Frica de Dumnezeu ai pus-o temelie vieţii tale, Sfinte, şi ţi-ai zidit pe dânsa locaşul bunătăţilor.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi.

Aripi duhovniceşti având, Preacuvioase, credinţa şi lucrarea, te-ai înălţat cu duhul, înălţându-ne de pe pământ la cer.

Slavă …, asemenea:

Lauzi neîncetat Treimea Cea Preasfântă, fiind acum, Părinte, în ceruri cu toţi sfinţii şi cu cereştile puteri.

Şi acum…, a Născătoarei, asemenea:

Oamenii pe pământ şi îngerii în ceruri slăvesc, Fecioară-Maică, minunea întrupării din tine a lui Dumnezeu.

TROPARUL SFÂNTULUI,
glasul al 8-lea:

Învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povăţuitorule al călugărilor, propovăduitorule al harului, dascălul rugăciunii minţii celei cu trezvie lucrate, Părinte Cuvioase Vasile, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă … Şi acum …, al Născătoarei-Învierii, acelaşi glas:

Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat şi Învierea ai arătat ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta; arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorule, pe poporul cel deznădăjduit.

ECTENIA ÎNTREITĂ
şi
OTPUSTUL

După obişnuitul psalm, se cântă Fericit bărbatul…, starea întâi, iar de va fi sâmbătă seară, se cântă catisma toată.

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile, glasul 1,

Podobie: O, preaslăvită minune …

Harul cel dumnezeiesc, acum, pe al său vas ales îl slăveşte luminat, chemând pe dreptcredincioşi la prăznuirea cea de peste an a marelui nevoitor, de Dumnezeu purtătorul Vasile, preabunul povăţuitor pe calea luptelor celor duhovniceşti, cel ce totdeauna se roagă Stăpânului tuturor pentru cei ce urmează viaţa şi învăţătura sa.

O, dumnezeiască dragoste! Că, dorind pe Hristos, din pruncie L-ai urmat; cu posturi şi privegheri ţi-ai supus trupul tău, iar sufletul ţi l-ai sfinţit cu rugăciunea cea necontenită a inimii; în toate te-ai arătat smerit şi blând şi iubitor al ostenelilor, cu cuvântul şi cu fapta învăţând pe ucenici să alerge pe calea cea îngustă a sfinţeniei.

De Dumnezeu purtătorule Părinte Vasile, al răbdării stâlp ai fost, făclie a înfrânării, vas al harului, al scrierilor părinteşti cunoscător încercat şi învăţător, de-a pururi rugător către Hristos, duhovnicesc îndrumător al monahilor; iar acum, în ceruri, roagă-te Stăpânului a toate să dea Bisericii Sale pace şi lumii mare milă.

Slavă …, glasul al 6-lea:

Cuvioase Părinte, ascultând chemarea Domnului, ai urmat Lui şi, luând pe umeri crucea ta, ţi-ai petrecut viaţa cu iubire de osteneală, cu smerenie multă şi întru neîncetată rugăciune, câştigând prin acestea harul Duhului Sfânt în inima ta şi gustând mai înainte fericirea cea netrecătoare; pentru aceasta, potrivit vredniciei şi numirii tale, făcându-te moştenitor împărăţiei celei de sus şi stând acum înaintea lui Hristos-Dumnezeu, nu conteni rugându-te pentru noi, fiii tăi cei după duh, ca să fim izbăviţi de primejdii şi să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a praznicului sau Dogmatica glasului 6:

Cine nu te va ferici, Preasfântă Fecioară, sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta? Precum Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, Acelaşi din tine, cea Curată, a ieşit, negrăit întrupându-Se, din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-Se pentru noi, nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecate fiind cunoscut; pe Acela roagă-L, Curată, cu totul fericită, să se mântuiască sufletele noastre.

VOHODUL,

Rugăciunea Lumină lină…

PROCHIMENUL ZILEI

PAREMIILE

De la Pilde, citire:
(10, 6-7; 3, 13-16; 8, 5-9 s.a.)

„Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care a cunoscut priceperea. Că mai bună este îndeletnicirea cu acestea decât vistieriile de aur şi de argint. Şi mai scumpă este decât nestematele; şi tot ce este de preţ nu este vrednic de ea. Pentru că lungime de zile şi ani de viaţă sunt în dreapta ei, iar în stânga ei bogăţie şi slavă. Că din gura ei iese dreptatea; legea şi mila pe limbă le poartă. Deci, ascultaţi-mă pe mine, fiilor, că lucruri de cinste am să vă spun; şi fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi se găteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta, vă rog pe voi şi pun glasul meu înaintea fiilor oamenilor. Că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Ale mele sunt sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc pe mine, iar cei ce mă caută vor afla har. Înţelegeţi, dar, cei fără răutate chibzuială şi cei neînvăţaţi puneţi la inimă. Ascultaţi-mă pe mine, că iarăşi lucruri de mare preţ voi grăi şi cuvinte drepte voi scoate din buze. Gâtlejul meu va vesti adevărul, fiindcă urâte îmi sunt mie buzele mincinoase. Drepte sunt toate graiurile gurii mele; nimic într-însele nu-i strâmb sau încâlcit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg şi netede celor ce au aflat cunoaşterea. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră şi să vă umpleţi de Duh”.

De la Pilde, citire:
(1, 7, 20; 2, 1-5; 3, 34; 4, 18, 20, 22-26; 6, 3-5, 20, 22-23)

„Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu, înţelegere bună este tuturor celor ce o săvârşesc. Evlavia faţă de Dumnezeu este începutul priceperii, dar cei necredincioşi defaimă înţelepciunea şi învăţătura. Înţelepciunea îşi înalţă glasul şi cu îndrăzneală grăieşte: Fiule, dacă vei primi graiurile mele şi din poruncile mele îţi vei face comoară, dacă auzul tău va asculta înţelepciunea, dacă inima ţi-o vei lipi de cunoaştere şi fiilor tăi o vei pune înainte spre învăţătură; dacă tu vei chema prevederea şi glasul tău îl vei pune în slujba bunei-cugetări; dacă o vei căuta ca pe argint şi întru adânc vei săpa ca după o comoară, atunci vei cunoaşte frica de Domnul şi vei dobândi cunoştinţa de Dumnezeu. Domnul le stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. Căile drepţilor întocmai ca lumina strălucesc; ei merg înainte şi răspândesc lumină. Fiule, ia aminte la graiul meu, pleacă urechea ta spre cuvintele mele, păzeşte-le pe ele în inima ta. Cu toată vegherea păzeşte-ţi inima, că din ea pornesc ieşirile vieţii. Îndepărtează de la tine grăirea întortocheată, alungă de pe buzele tale viclenia. Fiule, fă ceea ce-ţi poruncesc eu, şi te vei mântui: să nu dai somn ochilor tăi şi genelor tale dormitare, ca să scapi ca o căprioară din cursă şi ca o pasăre din laţ. Păzeşte legile tatălui tău şi nu lepăda poruncile maicii tale. Când umbli, călăuză să-ţi fie; când dormi, să te păzească, iar când te scoli, să stea de vorbă cu tine. Că porunca legii este sfeşnic şi lumină şi drum de viaţă şi mustrare şi învăţătură”.

De la Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(7, 1, 7-10, 25-30; 8, 1-4; 10, 17)

„Om muritor sunt şi eu, asemeni tuturor, coborâtor din neamul celui întâi-zidit, dar m-am rugat şi mi s-a dat pricepere; cerut-am, şi mi-a venit duhul înţelepciunii. Am ţinut la ea mai mult decât la sceptre şi decât la tronuri şi am socotit bogăţia a fi nimic pe lângă ea; nici piatra nestemată n-am pus-o alături de ea, fiindcă, faţă de ea, tot aurul din lume e ca nişte nisip puţin şi înaintea ei argintul se socoteşte ca noroi. Am iubit-o mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar mai presus de lumină, pentru că strălucirea ei nu se stinge niciodată. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, este curată revărsare a slavei Atotţiitorului, încât nimic spurcat n-o poate întina. Căci ea e strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda nepătată a lucrării lui Dumnezeu şi icoană a bunătăţii Lui. Una fiind, toate le poate şi, rămânând în sine neschimbată, toate le înnoieşte şi, pătrunzând în sufletele cele cuvioase, în fiecare generaţie, face din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci. Cu adevărat, Dumnezeu nimic nu iubeşte mai mult decât pe cel ce petrece întru înţelepciune. Ca aceasta este mai de cinste decât soarele şi decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, o afli mai presus, căci noaptea urmează luminii, dar răutatea nu poate nimic împotriva înţelepciunii. Mi-a fost dragă înţelepciunea, şi am cercetat-o din tinereţile mele şi am căutat să mi-o aduc mireasă şi am iubit mult frumuseţea ei. Îşi slăveşte bunul ei neam, având împreună-vieţuire cu Dumnezeu, şi Stăpânul tuturor a iubit-o, căci este cunoscătoare tainică a ştiinţei lui Dumnezeu. Ea a dat celor cuvioşi răsplată pentru ostenelile lor şi i-a călăuzit pe ei pe o Cale prea minunată”.

LA LITIE

Stihiră, glasul 1, însuşi glasul:

Cine va spune, Părinte, ostenelile tale, focul cel dinlăuntru al dumnezeieştii râvne, lacrimile şi postul, prin care ai supus toată pornirea trupului? Sau cine nu se va minuna de răbdarea ta, de dragostea cea părintească spre toţi deopotrivă, de rugăciunea ta cea fără încetare, prin care sufletul ţi l-ai curăţit, l-ai luminat şi l-ai sfinţit, harul cel dumnezeiesc umbrindu-te, ca pe cel împodobit cu smerenia cea adevărată? Primeşte, dar, acum, rugăciunile noastre şi mijloceşte de la Hristos, înaintea Căruia stai, mântuire sufletelor noastre.

Slavă …, glasul al 5-lea:

Cuvioase Părinte, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, până ce sufletul şi trupul de patimi ţi-ai curăţit şi pe tine însuţi te-ai gătit locaş Duhului, şi, venind Hristos cu Tatăl, sălăşluire întru tine au făcut; deci, arătându-te slujitor Treimii Celei de o fiinţă, propovăduitorule de lucruri minunate, înţelepte Vasile, roagă-te pentru sufletele noastre.

Şi acum …, a praznicului sau a Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi glas:

Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, şi te slăvim, credincioşii, după datorie, pe tine, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihiri, glasul al 2-lea
Podobie: Când de pe lemn …

Scrieri folositoare ai lăsat ca o moştenire cinstită, înţelepţeşte tâlcuind cărţile Părinţilor despre lucrarea cea lăuntrică, Vasile Preacuvioase, pe monahi învăţându-i ca neîncetata rugăciune către Iisus pierde pe vrăjmaşii diavoli, taie ca o sabie patimile şi în inimi pune focul harului.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi.

Limpede tuturor ai arătat ca, prin ascultare smerită, prin rugăciunea inimii şi prin osteneli, după putinţa trupului, se câştigă dorita curăţire de patimi, mintea se adună şi se luminează prin har, dragostea de Dumnezeu şi de semeni din belşug se revarsă în suflet şi îl face locaş al Sfintei Treimi.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Său.

Lupta cea preabună ai luptat şi ai săvârşit alergarea, credinţa neclintită păzind, şi acum, în ceruri stând, pe Cel Dorit îl priveşti; deci, şi noi, Cuvioase, cântări îţi aducem şi cu lacrimi te rugăm să mijloceşti de la Hristos bună ocrotire şi pace pentru sfintele mănăstiri, Părinte Vasile.

Slavă …, glasul al 8-lea:

Mulţimile călugărilor pe tine, îndreptătorule, te cinstesc, Vasile, Părintele nostru; că prin tine au învăţat cu adevărat a umbla pe calea cea dreaptă; fericit eşti că lui Hristos ai urmat şi ai biruit puterea vrăjmaşului; cel ce eşti cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepţii şi cuvioşii împreună-locuitor; cu aceia roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.

Şi acum …, a praznicului sau a Născătoarei-Învierii, glasul al 8-lea:

Fecioară nenuntită, care pe Dumnezeu negrăit L-ai zămislit cu trup, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, rugăciunile robilor tăi primeşte-le, ceea ce eşti cu totul fără prihană, care tuturor dăruieşti curăţire de păcate, primind acum rugăciunile noastre, roagă-te să ne mântuim noi toţi.

LA BINECUVÂNTAREA PÂINILOR
TROPARUL SFÂNTULUI
(de două ori)

şi

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară …
(o dată)

UTRENIA

La Dumnezeu este Domnul…, se cântă troparul Sfântului (de două ori), glasul al 8-lea,

Slavă… Şi acum…, al Născătoarei-Învierii, acelaşi glas.

După întâia catismă, SEDELNELE, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe Înţelepciunea …

Părăsind desfătările cele lumeşti şi urmând din tot cugetul pe Hristos, Părinte Vasile, ai primit harul Duhului, dobândind înfiere la Tatăl luminilor şi, prin posturi cu lacrimi, deplin nevoindu-te, patimile toate desăvârşit le-ai stins, Sfinte; purtând şi numele împărăţiei, întocmai cu numele, şi răsplătire ai aflat. Roagă pe Hristos Dumnezeu ca să dea iertare de păcate tuturor celor ce te cinstesc.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei, însăşi podobia:

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind, lumii ai născut pe Cel ce ţine toate, Maica lui Dumnezeu, şi în braţe ai avut pe Cel ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii şi Domnul. Pentru aceasta, te rog, Preacurată Fecioară, şi cu credinţă strig către tine ca să mă izbăveşti de greşeli când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu. Stăpână Fecioară curată, ajutorul tău atunci să-mi dăruieşti, că toate le poţi, câte le voieşti.

După a doua catismă, SEDELNELE, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea …

Desăvârşit urmând sfatul Stăpânului, ai lăsat toate pentru El de bunăvoia ta, de Dumnezeu purtătorule, Părinte Vasile; cel ce eşti cu îngerii părtaş şi cu sfinţii locuitor, roagă pe Hristos Dumnezeu pentru noi, cei ce te prăznuim, ca să primim, prin mijlocirile tale, pace şi mare milă.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei, însăşi podobia:

De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminată curăţia ta, Gavriil, mirându-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie sau ce te voi numi pe tine?; nu mă pricep şi mă minunez. Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!

POLIELEUL şi MĂRIMURILE, glasul 1,
(cu stihurile din 14 octombrie – Sf. Cuvioasă Parascheva):

Fericimu-te pe tine, Preacuvioase Părinte Vasile, şi cinstim pomenirea ta, povăţuitorule al călugărilor şi împreună-vorbitorule cu îngerii.

Veniţi toţi credincioşii să lăudăm pe Cuviosul Stareţ Vasile, zicând: pe lauda Buzăului şi a Vrancei.

SEDEALNA

După Polieleu, glasul 1 (forma glasului al 2-lea):

Podobie: Mormântul Tău …

De slava cea deşartă fugind, înţelepte, ai ridicat război necuratelor patimi şi, pururea pe Domnul în ajutor chemându-L, biruinţa ţi-a dat, Cuvioase Vasile, rob al duhului făcându-ţi tu trupul şi vas al Preasfântului Duh.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei, aceeaşi podobie:

Pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Tatăl, în braţe îl cuprinzi ca o maică, Fecioară, şi multă îndrăznire având către Dânsul, roagă-L pururea să izbăvească de patimi pe toţi cei ce vin, cerând cu bună credinţă preasfântă ocrotirea ta.

ANTIFONUL ÎNTÂI al glasului al 4-lea

Apoi, PROCHIMENUL, acelaşi glas:
Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Său.

Stih: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă.

EVANGHELIA de la Matei 11, 27-30
(Evanghelia de joi din săptămâna a IV-a după Pogorârea Sfântului Duh)

PSALMUL 50,

Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Vasile, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…, acelaşi glas:

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta …

Stihiră, glasul al 6-lea:

Cuvioase Părinte Vasile, în tot pământul a ieşit vestirea faptelor şi a învăţăturilor tale, pentru care în ceruri ai aflat răsplătire; taberele diavoleşti le-ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat; îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace pentru sufletele noastre.

CANOANELE

CANONUL SFÂNTULUI, glasul al 8-lea
Cântarea 1

Irmos: Apa trecându-o ca pe uscat …

Te rog, Cuvioase, să-mi luminezi smerita mea minte ca să laud viaţa ta şi tuturor să arăt, Părinte, înţelepciunea şi nevoinţa ta.

Din tânără vârstă te-ai ostenit, dorind prea fierbinte să urmezi Sfinţilor Părinţi, cu fapta, cu cuvântul şi cu gândul, mergând pe urmele acestora.

Slavă…

Cu tot dinadinsul, ai cercetat Scripturile Sfinte şi dintr-însele ai cules nectar dătător de viaţă, din care, Sfinte, hrăneşte şi turma ta.

Şi acum…

Sălaş desfătat al lui Dumnezeu ai fost, Preacurată, că în sfânt pântecele tău, voind, a locuit Cuvântul, spre mântuirea firii omeneşti.

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut …

Dragostea de viaţa pustnicească te-a făcut să vii, Cuvioase, pe pământ românesc şi, ca un pom roditor lângă izvoare de apă, ai adus la vreme rod, spre folosul tuturor. Petrecând multă vreme la Dălhăuţi, în sfinţita mănăstire, ai fost ca lumina în sfeşnic, călăuzind pe toţi prin înţeleptul cuvânt, cel întărit cu lucrarea şi prin rugăciunea ta plină de dragoste.

Slavă …

Cu pricepere multă povăţuind turma ta, te-ai făcut păstorilor pildă şi chip monahilor. Pentru aceasta, te rugăm, Cuvioase Părinte, nu înceta să mijloceşti, rugându-te pentru noi.

Şi acum …

Chivot eşti şi năstrapă şi scaun sfânt Domnului şi cinstită scară ce suie de pe pământ la cer pe cei ce laudă şi se închină, Fecioară, îndoitei naşteri a Cuvântului.

SEDELNA, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu taină …

Înaintea împăratului a toate ai umblat în viaţa ta, Părinte, şi acum cu sufletul îi stai înainte, Vasile cel cu nume împărătesc, îndreptătorule al cetelor călugăreşti prin lucrare şi prin cuvânt. Drept aceea, roagă pe Hristos ca să dobândim şi noi milă în ziua judecăţii.

Slavă… Şi acum…, însăşi podobia:

Porunca cea cu taină luând-o întru cunoştinţa cel fără de trup, în casa lui Iosif, degrab a stat înainte, zicând celei ce nu ştia de nuntă: Cel ce a plecat cu pogorârea cerurile încape fără schimbare tot întru tine, pe Care şi văzându-L în pântecele tău luând chip de rob, mă spăimântez a striga tie: Bucură-te, Mireasă pururea Fecioară!

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, taina …

Loc ales, cu bună linişte, ai aflat, Părinte, Poiana Mărului şi acolo ai zidit locaş, sihăstrească viaţă rânduind în el. Cuviinţa monahilor, aspra vieţuire şi buna rânduială au făcut să fie mănăstirea ta pildă bună celor ce se nevoiesc.

Slavă …

Cuvioase Vasile, tuturor ai dat folositor îndemn să se roage lui Hristos, zicând: Doamne Iisuse, miluieşte-mă !

Şi acum …

Heruvimii te laudă ca pe ceea ce eşti mai presus de ei, că în pântecele tău cel sfânt S-a sălăşluit Cuvântul Tatălui.

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi …

Cete de călugări te-au urmat, văzând viaţa ta, înţelepciunea în cuvânt şi în purtări, şi harul Duhului pe tine luminându-te. Ca un netrupesc pe pământ ai vieţuit, postind şi priveghind adesea multe nopţi şi potolind prin acestea zburdarea trupului.

Slavă …

Dulcele nectar cel din cărţile Părinţilor, ca o albină l-ai cules şi îl împarţi prin ale tale scrieri celor ce doresc folos.

Şi acum …

Pe pământ S-a arătat Cel ce şade întru cei de sus şi din tine S-a născut cu trup, Preacurată, Ziditorul tuturor, Hristos.

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule …

Comoara vieţii cereşti o ai aflat înlăuntrul tău şi, ca pe ea s-o câştigi, ai vândut tot ce aveai, adică te-ai lepădat de tine însuţi, Sfinte, şi ai dobândit în schimb comoara harului. Ca o făclie ai fost prin strălucirea virtuţilor şi nu se cuvenea ca să fii pus sub obroc; de aceea, Hristos te-a aşezat luminător de obşte sfintei cete a monahilor. Obştesc Părinte ai fost, povăţuind sihăstriile din Dălhăuţi şi Trăişteni şi Poiana Mărului, pe care le cercetai, dând învăţătură celor ce acolo vieţuiau.

Slavă …

Dorindu-şi spor sufletesc, au alergat sub povaţa ta monahii care trăiau la Cârnu şi la Răţeşti şi ai pus nou început Mănăstirii Ciolanu, trimiţând pe ucenicii tăi.

Şi acum …

De supărări, de nevoi, de prigoniri şi de pagube, păzeşte pe robii tăi, Maica lui Dumnezeu, că pe tine te avem toţi folositoare şi liman cu bună linişte.

CONDACUL SFÂNTULUI, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare, Doamnă …

Pe minunatul călăuzitor al monahilor, pe învăţătorul rugăciunii cel prea încercat şi pe omul cel ceresc, pe pământescul înger, pe povăţuitorul duhovnicesc cel mult vestit, să-l cinstim cu bucurie şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Vasile, propovăduitorule al harului !

ICOSUL

Graiul omenesc cum va putea să cuprindă cereasca lucrare, sau limba de lut cum va izbuti să aducă laudă vrednică celui ce este înger în trup, lui Vasile, cel ce poartă nume întocmai cu dumnezeiasca răsplătire primită? Dar, chemând în ajutor mijlocirea celui spre care se îndreapta cântarea, cutezăm a-l vesti tuturor pe acesta, ca pe un învăţător iscusit al rugăciunii lucrate de minte în inimă. Acesta pe toţi dreptslăvitorii i-a povăţuit ca să cheme, fără încetare, cu evlavie multă, mila lui Hristos spre noi, păcătoşii. Deci, cunoscând puterea acestei minunate şi tainice lucrări, cu bucurie, să strigăm purtătorului de Duh învăţător de obşte: Bucură-te, Sfinte Părinte Vasile, propovăduitorule al harului !

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a 25-a, se face pomenirea Sfântului Cuvios Vasile de la Mănăstirea Poiana Mărului.

Acesta s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, la anul 1692, în părţile Rusiei. Iubind din tinereţe viaţa virtuoasă, a părăsit lumea şi a petrecut destulă vreme în pustnicie, în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Mosenschi din preajma Kievului, cu dumnezeiască râvnă vieţuind şi cercetând adesea, pentru folos sufletesc, pe monahii rugători şi pe alţi pustnici încercaţi în lucrarea lăuntrică. Făcându-se în locurile acelea prigoană asupra credinţei ortodoxe şi, mai ales, împotriva monahilor, a părăsit patria sa, împreună cu fericitul său ucenic, Mihail ieroschimonahul, venind în Ţara Românească şi aşezându-se la Mănăstirea Dălhăuţi, unde nu peste mult timp a fost ales întâistătător, povăţuind cu înţelepciune şi blândeţe acel sfânt locaş vreme de aproape 20 de ani. Dorind apoi să se retragă la un loc mai liniştit, a plecat cu o parte din ucenicii săi, 12 la număr, la Mănăstirea Poiana Mărului, în Munţii Buzăului, şi a fost povăţuitor vieţii monahiceşti din această parte de ţară, căci sub îndrumarea lui au venit monahii de la schiturile Trăişteni, Cârnu, Răţeşti, Ciolanu, Bonteşti, Pometul, Rogozu, Coteşti, Gavanu şi Valea Neagră, aşezate în Munţii Buzăului şi ai Vrancei. Acest bărbat plăcut lui Dumnezeu, cu neasemănare pe toţi părinţii care vieţuiau în vremea aceea îi covârşea întru înţelegerea dumnezeieştii Scripturi, şi întru învăţătura de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, şi întru înţelepciunea duhovnicească, şi întru desăvârşita cunoaştere a dogmelor Sfintei Biserici a Răsăritului şi a Sfintelor ei Canoane şi a dreptei lor tâlcuiri.

Acest Cuvios Părinte a fost duhovnic şi povăţuitor al Sfântului Paisie de la Neamţ, pe care l-a şi tuns în rânduiala călugăriei în anul 1750, pe când se aflau în Sfântul Munte al Athosului. Cuviosul Stareţ Vasile a alcătuit şi câteva scrieri foarte folositoare pentru cei ce doresc să citească şi să înţeleagă corect operele Sfinţilor Părinţi care vorbesc despre rugăciunea inimii şi despre trezvie. El a adunat mărturii din vieţile şi învăţăturile sfinţilor monahi, din pravilele călugăreşti şi din tipicul bisericesc, dovedind că nu se cuvine a dezlega monahii niciodată la mâncarea de carne. A scris, de asemenea, un prea frumos cuvânt despre pocăinţă. Fiind cercetat de patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, aflaţi atunci la Bucureşti, a fost binecuvântat de aceştia, iar învăţătura lui a fost socotită întru totul ortodoxă şi folositoare de suflet.

Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti, fiind cuprins de boală, a răbdat cu mulţumire şi petrecea în continuă rugăciune a inimii. În această fericită stare, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi a trecut cu pace la Domnul, la 25 aprilie, în anul mântuirii 1767, fiind cinstit de toţi ca un dascăl încercat al sfintelor nevoinţe şi ca un ales povăţuitor duhovnicesc.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin !

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii cei ce au mers …

Cuvioase Părinte, prin cuvintele tale, ai învăţat pe toţi cu multă umilinţă şi cu luare-aminte să se roage neîncetat ca să primească de sus cerească mângâiere.

Arătat-ai, Părinte, că temeiul de obşte al nevoinţelor e sfânta ascultare, tăierea voii proprii şi gândirea la Dumnezeu, prin care tot cel ce vrea se curăţă de patimi.

Slavă …

La citirea Scripturii îndemnai totdeauna pe ucenicii tăi, dorind să dobândească temeinică cunoaştere a poruncilor Domnului, pe care, de le vor păzi, vor moşteni viaţa.

Şi acum …

Preacurată Fecioară, mai-nainte, prin Duhul, profeţii te-au numit năstrapă şi porfiră, toiag, masă şi sfeşnic, chivot sfânt şi cădelniţă şi scaun pe care stă Cel necuprins de toate.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul ceresc …

Din bogăţia de cuvântări înţelepte ale celor ce au scris despre trezvie, ai cules, Părinte, nectarul cel de taină. Pe Nil din Sorsca, pe Filotei Sinaitul şi pe marele Isihie Sihastrul i-ai avut, Părinte, spre bună îndrumare.

Binecuvântăm pe Tatăl …

Cu rugăciunea cea lucrătoare a minţii, ai deprins pe ucenicii tăi, Sfinte, dând drept călăuză pe Grigorie Sinaitul.

Şi acum …

Râul cel dulce al îndurărilor tale, peste sufletele cele întristate, nu conteni a-l vărsa, Fecioară Preacurată.

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat, Născătoare …

Părinte şi duhovnic ai fost, Cuvioase Vasile, preaînţeleptului stareţ Paisie, cel ce vestea pretutindeni a ta sfinţenie. Cunoaştere deplină a cărţilor Scripturii şi a Părinţilor celor purtători de Duh şi a Canoanelor Sfinte, aveai, Vasile.

Slavă …

Învaţă-ne, Părinte, cu duh de pocăinţă şi cu luare-aminte, să ne rugăm şi să chemăm în tot ceasul mila Stăpânului.

Şi acum …

Iertare de păcate, dăruieşte-ne nouă, Preacurată, şi, mijlocind pentru noi către Fiul tău, moştenitori ne arată vieţii veşnice.

LUMINÂNDA SFÂNTULUI, glasul al 3-lea:

Podobie: Cercetatu-ne-a pe noi …

Lepădând cele de pe pământ, ai ales pe cele veşnice, Cuvioase Părinte Vasile; pentru aceasta, te-a împodobit Hristos cu strălucirile harului şi te-a ales îndrumător cinstitei cete a monahilor.

Slavă… Şi acum…,
a praznicului sau a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Pe tine, Preacurată de Dumnezeu Născătoare, cetele îngereşti te preamăresc şi adunările creştinilor, ca trup luând din tine Dumnezeu, a unit întru Sine cele cereşti cu cele pământeşti.

LA LAUDE

Se pun stihirile pe 4, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria …

Veniţi, acum, credincioşilor, să lăudăm pe Cuviosul Stareţ, Vasile, a Buzăului şi Vrancei duhovnicească podoabă şi următorul rânduielii Atonului, cel ce pe toţi ortodocşii i-a învăţat rânduiala rugăciunii lui Iisus.

De bucurie ne umple această sfântă zi a prăznuirii tale, Părinte înţelepte, pe noi toţi, fiii tăi, cei ce lăudăm minunată viaţa ta, de Dumnezeu purtătorule Vasile, cel ce cu îngerii acum petreci.

Cuvioase Părinte, dorind din inima ca să urmezi pe Domnul, din tinereţile tale, cu totul grija cea lumească ai lăsat şi ai luat pe umeri crucea ta şi, răstignindu-te prin osteneli, duhovniceşte cu Hristos te-ai proslăvit.

Preacuvioase Părinte, nu înceta a ruga pe Atotţiitorul să caute din ceruri spre via cea sădită de dreapta Sa şi îngrijită de tine cu dragoste, ca să fie izbăvită de tulburări, roade dând la vreme Stăpânului ei.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Limba ta, cea totdeauna gata spre învăţătură, răsunând în urechile inimilor, deşteaptă sufletele celor leneşi şi, prin cuvintele tale cele grăitoare de Dumnezeu, scară se afla, suind pe cei de pe pământ la ceruri; pentru aceasta, Vasile, lauda ortodocşilor, nu înceta rugându-te lui Hristos să lumineze cu dumnezeiască lumină pe cei ce te cinstesc pe tine.

Şi acum…, a praznicului sau a Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi glas:

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

DOXOLOGIA MARE, TROPARELE, ECTENIILE
şi
OTPUSTUL

LA SFÂNTA LITURGHIE

FERICIRILE, pe 8:

Din Canonul Sfântului:
Cântarea a 3-a şi cântarea a 6-a.

PROCHIMENUL, glasul întâi:
Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.

Stih: Auziţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.

APOSTOLUL:
Din Epistola către Evrei 13, 7-l6
(caută la 3 septembrie).

EVANGHELIA:
De la Matei 13, 44-54,
(caută la ziua de vineri în săptămâna a V-a după Rusalii).

CHINONICUL, glasul al 7-lea:
Întru pomenire veşnică va fi dreptul …

Lasati un raspuns