Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

De ce dispare crestinismul din Orientul Mijlociu

Intr-o piata din Nazaret, foarte aproape de Biserica Bunei Vestiri, un verset din Coran avertizeaza faptul ca “oricine se indreapta catre orice alta religie in afara de cea musulmana, nu va fi acceptat, iar in Viata de Apoi acestia vor fi cei pierzatori”. Perspectiva pierderilor in realitatea de aici, si nu in viata de apoi, ii inspaimanta pe crestinii din ce in ce mai putin numerosi ce traiesc in locul unde a luat nastere aceasta religie.

In locul de origine al lui Iisus Hristos, acolo unde totul a inceput in urma cu doua mii de ani, crestinii de astazi se simt sub asediu. Aceasta teama de a recunoaste ca esti crestin nu se limiteaza la Nazaret sau la tara Sfanta. Pe toate teritoriile tarilor arabe, crestinii se intreaba daca nu cumva adeptii religiei lor se afla pe cale de disparitie, deoarece acestia sunt amenintati de catre islamistii radicali sau sunt fortati sa nu isi paraseasca locuinta si sa isi caute o noua viata in strainatate.

Cele doua masacre de la Catedrala “Our Lady of Salvation” din Bagdad si de la Biserica Copta din Alexandria au consolidat ideea de persecutie moderna care vizeaza golirea teritoriilor arabe de crestini, ce sunt in numar de 15 milioane, in comparatie cu musulmanii, care numara de 300 de milioane in regiune.

“Ne aflam intr-o noua era de persecutie a crestinilor” afrima Rifa’t Bader, un preot catolic iordanian, a carui congregatie este alcatuita in principal din refugiatii veniti din Irak. “Suntem victimele unui lucru de care nu suntem responsabili, ca de exemplu ocupatia taramurilor palestiniene de catre istraelieni, politica americana din Orientul Mijlociu, in special ocuparea Irakului”.

Irakul este un caz aparte. Dupa invazia anglo-americana din 2003, crestinii indigeni asirieni au suferit o reactie care a dus la reducerea numarului lor de la un milion la aproape 400.000. Un refugiat din Amman, un profesor de chimie, in varsta de 66 de ani, care si-a dat numele de Abu Sinan, a declarat ca “in tara mea, 1400 de ani de coabitare cu musulmanii s-au dezintegrat in doar cinci ani”. Pentru arabii crestini din jurul acestei regiuni, aceasta tragedie a fost una prezisa.

Cu o luna inainte de invazie, Riah Abu el-Assal, un palestinian, fost episcop anglican al Ierusalimului, l-a avertizat pe Tony Blair: “veti fi responsabil pentru golirea Irakului, patria lui Aavram, de crestini”. Dupa aproape 2.000 de ani, crestinii irakieni se gandesc in prezent la disparitia lor. Unii dintre episcopi chiar dau sfaturi in legatura cu lupta necesara pentru a evita acest lucru.

Maher, in varsta de 24 de ani, a fost paznic al bisericilor in timpul atacurilor petrecute in cartierul sau din Baghdad, al-Jadriya. El precizeaza faptul ca doar cinci familii crestine au mai ramas in al-Jadriya. Acesta asteapta in Amman pentru a se alatura apoi supravietuitorilor din familia lui, care s-au retras in Statele Unite. “Dupa un timp, alegerea mea a devenit una simpla: daca vreau sau nu sa traiesc”, isi explica el exilul.

Daca pentru crestinii irakieni se apropie apocalipsa, pentru arabii de aceeasi religie abia incep sa se simta sentimentele de vulnerabilitate pe pamanturile stramosesti.

In Egipt, revolutia din Piata Tahrir a fost urmata de conflicte intre crestinii copti si musulmani, acestea trezind suspiciuni ca elemente din fostul regimul al lui Hosni Mubarak ar fi incercat sa amplifice falia dintre cele doua comunitati.

In Iordania, minoritatea de crestini a prosperat sub protectia monarhiei Hasemite, detinand astazi aproximativ o treime din economie, desi acestia reprezinta mai putin de 3% din populatie. Cresterea numarului de revolte impotriva coruptiei si a dificultatilor economice ar putea ameninta pozitia minoritatii crestine, dar si a regelui Abdullah.

In Siria, unde crestinii reprezinta 10% din populatie, acestia au o legatura stransa cu regimul lui Bashar al-Assad, membru al minoritatii alawaite. “Teama lor este ca, daca regimul va cadea si vor conduce sunnitii, ce formeaza majoritatea, crestinii vor fi pusi la zid, la fel ca si alawitii”, sustine un observator apropiat al Siriei.

Regimul Assad a aplicat toleranta religioasa chiar si cu forta. Sirienii, vazand demonii sectanti eliberati in Irak, iar mai inainte in Liban, se ingrijoreaza ca aceasta regiune sa nu se transforme intr-un nou Balcani, mai ales in fata protestelor fara precedent. Raymond Moussalli, un preot sirian din Amman, afirma ca “in cazul in care sectarismul se va raspandi in Siria, toata aceasta regiune va exploda, mai ales Iordania si Libanul”.

Crestinii care au guvernat initial Libanul, cu precadere prin intermediul sectei maronite, au iesit invinsi in razboiul civil din 1975-1990, si se afla, in prezent, impartiti intre factiuni aliate cu siitii musulmani condusi de Hizbollah si ramasite ale vechiului partid “Phalange”. Razboiul si emigrarile au redus astfel numarul crestinilor la aproximativ o treime din populatie.

Libanezii din toate sectele reusesc sa se descurce in strainatate, in special in domeniul finantelor si a sectorului de servicii, pastrand in acelasi timp legaturile cu familiile aflate in Liban. Pentru multi arabi, crestinii ofera o viziune culturala reconfortanta asupra lumii, afirma Kamal Salibi, un istoric libanez.

“Golful reprezinta o colonie levantina. Levantii nu exercita o putere politica, dar isi insusesc o mare parte din bani. Acestia sunt preferati in favoarea oricui altcuiva” adauga istoricul . “Sauditii prefera compania libanezilor, ba chiar a celor crestini” incheie Kamal Salibi.

In Israel si in teritoriile palestiniene ocupate, presiunea emigrarilor este imensa, atat pentru crestini, cat si pentru musulmani. Dar crestinii, deoarece au o educatie mai buna, precum si un pasaport, au sanse mai mari de a parasi tara. Acest fenomen dateaza inca de pe vremea otomanilor. Cu toate acestea, atunci cand Israelul a confiscat Ierusalimul de Est (partea araba) in urma razboiului arabo-israelian din 1967, pe acel teritoriu se aflau 28.000 de palestinieni crestini. in prezent, au mai ramas aproximativ 5.000, numarul acestora fiind inca in scadere.

Episcopul Abu el-Assal atrage atentia asupra Cartierului Latin din Nazaret, ce era prin traditie populat de crestini si unde isi gaseau aderentii bisericile romano-catolice, greco-catolice si cele maronite. “Ma indoiesc ca din totalul locuitorilor cartierului, 5% mai sunt crestini in prezent”, afirma cu tristete episcopul.

Episcopia anglicana a fost intemeiata de regele Prusiei in 1841. Cu mult timp inainte de acest eveniment, crestinii se aflau in avangarda fata de fortele arabe. Cu dorinta de a scapa de sub conducerea Bizantina, acestia i-au ajutat pe califul Omar sa cucereasca Ierusalimul in anul 638, iar apoi pe Saladin sa recucereasca Orasul Sfant de la cruciati, in anul 1187. Raouf Abu Jaber, un istoric de la Oxford care conduce consiliul grec ortodox al Iordaniei si Palestinei, afirma ca “musulmanii nu ar fi putut sa preia aceste teritorii fara ajutorul crestinilor indigeni, care erau arabi”.

Crestinii, in aceeasi masura ca si evreii, au ajutat la cresterea civilizatiei islamice prin conectarea la mostenirile grecesti. Crestinii au fost cei care au condus in mod disproportionat la “trezirea araba” din secolele 19-20, nu doar prin intermediul unor noi politici, dar si prin educatie, medicina si stiinta.

Arabismul a fost lansat de catre crestini, partial ca o forma de auto-aparare impotriva turcilor. “Este evident ca nu islamismul sunnit, care era religia imperiului, a dus la aparitia arabismului”, sustine Fadi Malha, un avocat maronit.

Printul Hassan bin Talal, fratele regelui Hussein al Iordaniei, cunoscut ca fiind avocat, sustine ca doar “crestinii au dus la separarea religiei de stat in interesul nationalismului arab, doar ca cei din est trebuie sa se straduiasca mai mult pentru a crea propria lor poveste. Amenintarea nu este numai pentru crestini, ci si pentru musulmani, pentru religie ca un intreg. Singura cale de a opri extremismul este de a dezvolta o autoritate morala”.

Tareq Mitri, un ministru libanez al Consiliului Mondial al Bisericilor, afirma ca odata cu revolutia din Iran din 1979 se observa si cresterea numarului de musulmani, fapt ce explica de ce un numar atat de mare de crestini din Orientul Mjlociu accepta regimurile despotice actuale, mai ales cand liderii ameninta ca alternativa este teocratia islamica. Ministrul sustine ca “daca luam in calcul evenimentele ce au loc zilele acestea in lumea araba se poate observa ca islamistii nu sunt atat de influenti pe cat se crede”.

Samir Franjieh, un intelectual de centru-stanga dintr-un puternic clan maronit, considera ca “daca musulmanii si crestinii iau parte la o lupta comuna pentru aceleasi valori, problema de coexistenta va fi rezolvata”.

Chiar si Abu Sinan, profesorul de chimie refugiat, prefera sa se gandeasca mai mult la viitorul sau: “exista speranta in urma acestor revolutii ale tinerilor. Ei au mintile deschise si isi creeaza viitorul propriu. Greseala noastra a fost de a glorifica generalii mai degraba decat oamenii de stiinta”.

Cu toate acestea, golirea teritoriilor din estul Marii Mediterane de populatia crestina inca obsedeaza pe multi oameni, nu doar pentru ca ar distruge un patrimoniu de peste 2000 de ani, dar ar duce si la distrugerea puntilor dintre est si vest.

Episcopul palestinian, Abu el-Assal, sugereaza ca “frumusetea acestui teritoriu este mozaicul. Orientul Mijlociu reprezinta amestecul de civilizatie si cele trei credinte abrahamice. in cazul in care crestinismul ar disparea, acest taram ar inceta sa mai fie Terra Santa, ci ar fi doar un muzeu”.

Sursa: FT

Lasati un raspuns