Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sf. Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (4 Iunie) – partea a II-a

SFINTE MOAŞTE/HRAM

SFINTE MOAŞTE

Părticele din Moaştele Sfinţilor se află la:

Mănăstirea Peştera Sf. Apostol Andrei, Dobrogea, (de la Cernavodă spre sud în direcţia Ostrov, pe un drum aproape de cursul Dunării, până la comuna Ion Corvin. De la ieşirea din această comună, pe un drum lateral cu indicator, la cca. 3-4 km, se află binecuvântatul locaş);
Mănăstirea Cocoş, se află la cca. 6 km distanţă de comuna Niculiţel şi la cca. 35 km vest de oraşul Tulcea, Dobrogea;
Catedrala Mitropolitană Sf. Treime din Sibiu;
• Biserica Sf. Mc. Martiri de la Niculiţel, Constanţa, Bd. Unirii Nr. 100 (zona Delfinariu);
Mănăstirea Sireti – Sf. Mare Mucenic Iacov Persul. În inima Basarabiei, la 16 km de Chişinau stă de veghe, ca un ochi de cer deschis între colinele înverzite, Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul, ctitorie monahicească contemporană ce se vrea a nu ruşina tradiţia ci a o continua creator;
Mănăstirea Lupşa, comuna Lupşa, jud. Alba (DN 75, la 95 km de Alba-Iulia).

Cu rânduiala lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, pârâul satului Niculiţel-Tulcea, venind mare, a descoperit, sub şoseaua ce trece prin mijlocul localităţii, cel mai vechi şi mai bine păstrat „martirion” creştin din întreaga Peninsulă Balcanică şi printre cele mai rare şi preţioase din lume.

Cripta martirică de la Niculiţel, construită din cărămidă, cu dimensiunile de 3,70×3,50×2,30m, este împărţită în două mici încăperi supraetajate. În încăperea de sus s-au găsit patru moaşte întregi de martiri, aşezate într-o raclă comună, de lemn, după tradiţia ortodoxă cunoscută, cu mâinile pe piept şi cu capul spre apus.

Toţi martirii aveau capetele tăiate, din care trei erau aşezate la locul lor, iar al patrulea se afla pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării se află săpată în mortar următoarea inscripţie în limba greacă: „Martirii lui Hristos”, iar pe peretele din dreapta scrie: „Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos”, având deasupra crucea monogramată (Hr).

În încăperea de jos, împărţită şi ea în mici secţiuni, s-au găsit aproape o sută de bucăţi de oase sfinte, care aparţineau altor doi martiri necunoscuţi, care, probabil, pătimiseră odată cu ceilalţi patru în localitatea romană din apropiere, numită Noviodunum, astăzi Isaccea. Pe o lespede de calcar este scrisă această mică inscripţie: „Aici şi acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor”.

Martirologiul siriac şi mai ales Martirologiul ieronimian fixează data pătimirii acestor sfinţi martiri la 4 iunie şi, alături de cei patru amintiţi mai sus, înşiră şi alţi martiri, ca: Eutihie, Quirinus, Iulia, Saturninus, Ninita, Fortunio şi alţi 25 ostaşi ai lui Hristos, ale căror nume nu sunt scrise în aceste sinaxare (vieţi de sfinţi).

Deasupra criptei martirice de la Niculiţel s-a construit o bazilică din piatră şi cărămidă destul de mare, care a servit, probabil, ca lăcaş de cult al unei străvechi mănăstiri, în secolele IV-VII. În anul 602, datorită invaziei slavilor şi bulgarilor, care traversează Dobrogea spre sudul Dunării, majoritatea bazilicilor şi a centrelor creştine organizate din Dacia Pontică sunt devastate şi rămân în ruină.

Sfinţii Mucenici de la Niculiţel, Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu ceilalţi 31 de martiri, cu nume şi fără nume, de origine greci, romani, traci, daci şi capadocieni, au pătimit pentru Hristos prin tăierea capului, fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuţii sângeroase din timpul împăratului Liciniu, în anii 319-324.

După ce moaştele lor au fost aşezate provizoriu în morminte simple şi discrete de frica ostaşilor romani, sub împărăţia Sfântului Constantin cel Mare, după anul 324, când capitala imperiului este mutată la Constantinopol, creştinii din Sciţia Mică (Dobrogea), ajutaţi de episcopii de la Tomis, construiesc o criptă nouă în comuna Niculiţel şi înalţă biserică mare deasupra, unde aşază definitiv moaştele martirilor amintiţi.

Aşa a binecuvântat Dumnezeu pământul nostru străbun cu numeroşi martiri creştini, încă din primele secole şi până în zilele noastre. Aşa ne-a descoperit Mântuitorul moaştele întregi ale celor patru martiri, care au sfinţit pământul neamului cu jertfa şi sângele lor. Jertfa Sfinţilor şi Mucenicilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu a celorlalţi 31 de mucenici, de la Isaccea-Niculiţel, este una dintre cele mai mari jertfe martirice pentru Hristos, din ţara noastră. Numai jertfa marelui domn şi martir Constantin Brâncoveanu, cu a celor patru fii ai săi, poate fi pe măsura sfinţilor mucenici de la Niculiţel.

Descoperirea acestor patru sfinte moaşte întregi, unele dintre cele mai vechi şi mai bine păstrate moaşte creştine din lume, formează o minune a lui Dumnezeu săvârşită cu noi şi un semn al milei Tatălui ceresc cu poporul român, credincios şi atât de mult încercat. Ele sunt o dovadă că Mântuitorul încă ne iubeşte, că nu ne-a părăsit pentru păcatele noastre şi că ne cheamă şi pe noi, prin rugăciunile sfinţilor mucenici, la pocăinţă, la smerenie, la credinţă şi la o viaţă creştină cât mai curată, până la jertfa supremă pentru dragostea lui Hristos, ştiind că fără jertfă creştină nu este mântuire.

Din toamna anului 1971, moaştele celor patru sfinţi martiri de la Niculiţel au fost depuse în biserica Mănăstirii Cocoş, din judeţul Tulcea, unde se află şi astăzi, izvorând mângâiere şi întărire în credinţa celor ce se învrednicesc să ajungă în pelerinaj până acolo.

<sus

MĂNĂSTIREA COCOŞ

Mănăstirea Cocoş se află la 6 kilometri distanţă de comuna Niculiţel şi la aproximativ 35 de kilometri vest de oraşul Tulcea. Mănăstirea este condusă de o obşte de călugari, având drept hramuri Pogorârea Sfântului Duh (biserica mare) şi Sfântul Ierarh Nicolae (paraclisul).

Mănăstirea este aşezată într-un loc retras, la poalele unui deal învăluit în mireasma pădurilor de tei. Odată, demult, de pe acest deal s-a auzit într-o noapte cântecul unui cocoş sălbatic însoţit de o bătaie de toacă. Călugării spun că acest cântec se mai aude şi astăzi, uneori.

Prima atestare documentară a unui aşezământ religios în acest loc este din anul 1679, când aflăm despre existenţa unui schit de sihaştri, prădat de invaziile vremii.

Mănăstirea Cocoş există din 1833, ctitori fiind călugării Visarion, Gherontie şi Isaia de la Mănăstirea Neamţ, care se întorceau din Sfântul Munte Athos, înainte de a se opri aici. Ei au venit până la Isaccea, unde s-au şi aşezat.

Aceştia au cumpărat o bucată de pământ şi au construit o mică biserică din nuiele lipite cu pământ, fără turle şi fără clopote, respectând legile musulmane de atunci.

Această biserică, cu reparaţii făcute în timp, a dăinuit până în 1910 când a fost demolată. Pe locul fostului Altar a fost aşezată o troiţă pentru aducere-aminte. Pentru că era nevoie de un locaş mai mare şi mai trainic, părintele Visarion, devenit arhimandrit şi stareţ al mănăstirii, construieşte în 1853 o nouă biserică din piatră şi cărămidă, cu cheltuiala unui mocan ardelean înstărit care, călugărindu-se, a donat mănăstirii întregul său avut.

Prima biserică a avut hramul “Sfânta Treime”. După războiul de independenţă s-au construit şi cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 până în 1884 urmează ca stareţ Daniel, în timpul stăreţiei se ridică clopotniţa masivă şi monumentală înaltă de 30 m, existentă şi astăzi. În jurul clopotelor sunt 6 firide. Tot Daniel a construit clădirea chiliilor dinspre vest din faţa bisericii, în stil oriental, un pridvor şi cerdac pe ambele părţi, acoperite cu olane.

În 1959 această clădire a fost declarată monument istoric. Celelalte chilii construite de stareţii Visarion şi Daniel au fost demolate în 1910, odată cu cele două biserici, după ce se încercase fără succes, consolidarea bisericii în 1853.

În 1909 devine stareţ arhimandritul Roman Sorescu, călugărit la Ciolanu şi în 1910 termină construcţia din partea de răsărit unde azi este stăreţia, paraclisul, bucătăria şi trapeza.

La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii noi ce se leagă de clopotniţă după planul întocmit de arhitectul Toma Dobrescu şi care la capătul dinspre răsărit se termină cu o frumoasă clădire cu două etaje în care, în prezent, este muzeul.

La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale cărei ziduri nu sunt afectate de cutremurul din 28 mai 1912. Lucrată de pietrari italieni după planurile arhitectului bucureştean Toma Dobrescu, este terminată în 1913.

Odată cu începerea războiului în 1916, o mare parte din cei 86 călugări care existau în 1914 au pornit în bejenie împreună cu stareţul, luând cu ei majoritatea obiectelor de valoare pe care la întoarcere nu le-au mai adus în totalitate. Stareţul Roman Sorescu încetează din viaţă în 1919 la numai 45 de ani.

Între 1926 şi 1929 s-a construit corpul de clădiri din dreapta clopotniţei, cu etaj şi pridvor. Aici a funcţionat o vreme o şcoală de câtăreţi bisericeşti, iar în prezent este casa de odihnă a episcopiei.

Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie 1946 a ars clopotniţa, topind şi clopotele. Lucrările de restaurare au început în 1954 şi s-au terminat în 1956, în timpul păstoririi episcopului Chesarie Păunescu, fiind stareţ protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate şi chiliile din vest. Sunt instalate în clopotniţă două noi clopote de 500 kg şi 375 kg.

În anul 1971, pe teritoriul comunei Niculiţel, în apropierea mănăstirii, săpăturile arheologice au adus la lumină o criptă care adăpostea moaştele a patru Sfinţi Mucenici, primele descoperite pe teritoriul ţării noastre. Aceştia sunt creştini martiri din secolele III-IV. Inscripţiile în limba greacă din interiorul criptei atestă astăzi moaştele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moaştele celor patru să fie depuse în patru racle, la Mănăstirea Cocoş din apropiere.

La 17 ianuarie 1973 sunt aduse în mănăstire şi aşezate la loc de cinste în biserică, într-o frumoasă raclă, Moaştele Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip, ca o mărturie incontestabilă a credinţei strămoşeşti. Prăznuirea acestor martiri se face în fiecare an la data de 4 iunie.

Biserica este o construcţie masivă din piatră în formă de cruce. Absidele din naos sunt adânci şi foarte largi. Naosul se delimitează de pronaos prin doi stâlpi voluminoşi, câte unul pe fiecare parte, lipiţi de zid. Are un pridvor închis în care se intră printr-o uşă masivă în două canaturi, înaltă, cu geam în partea superioară. Are al doilea pridvor deschis, susţinut de 6 coloane masive.

Naosul de 19 m lăţime în zona absidelor luminat de câte două mari ferestre, pe fiecare parte, pronaosul lat de 9 m este luminat de câte o fereastră lată şi înaltă pe fiecare parte. Pronaosul şi naosul au împreună 24 m în lungime.

Biserica are 3 turle octogonale, străpunse de câte 8 ferestre înguste şi înalte. Turla de pe naos este foarte masivă şi înaltă. Celelalte două mai mici sunt aşezate pe fiecare parte a pridvorului.

În exterior, peretele din dreapta naosului are o firidă înaltă, pictată. La fel o firidă înaltă şi pictată este pe zidul din răsăritul altarului.

Pictura bisericii a început în toamna anului 1914, executată de pictorul italian F. da Biasse în stil neobizantin şi s-a terminat în 1916. A fost restaurată între 1957 şi 1960.

Mănăstirea are un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă adunate din parohiile judeţului Tulcea. Muzeul adăposteşte şi o colecţie de carte veche, religioasă, în special românească.

Cititi si: Sf. Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (4 Iunie) – partea I

Lasati un raspuns