Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Omul, coroana creaţiei

Lecţie pentru începători

Înfrânt de vicisitudinile vieţii, saturat de ştiinţă şi filozofie absurdă, omul a căutat întotdeauna refugii care să-l elibereze din strâmtele zări impuse de condiţia umană şi să găsească adevărul despre el, despre originea sa. Cine l-a întocmit şi l-a aşezat pe planeta aceasta, cu ce scop, care este menirea existenţei lui? Cei mai mulţi au abordat acest subiect din punc de vedere ştiiţific, iar alţii au privit spre o cauză primordială a tuturor lucrurilor, spre un Suveran al Universului pe care l-au numit Dumnezeu.

Exerciţiul înţelept al inteligenţei omului sincer, dorinţa arzătoare de a ieşi din bezna ignoranţei şi a trece dincolo de hotarele mărginirii lui a constituit în toate veacurile lupta necruţătoare între întuneric şi lumină.

Când Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră…” (Gen. 1:26), atunci s-a modelat cea mai frumoasă făptură de pe planetă, dotată cu înţelepciune, dreptate, putere şi iubire, fiind astfel după chipul Său şi încoronată ca domn al Pământului, reprezentând asemănarea Sa.

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Gen. 2:7). Din acest punct de vedere, omul este sinteza dintre materie şi spirit. Împăratul David zice: “Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrările Tale…” (Ps. 139:13-16).

Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu au înveşmântat pe om în mantia dragostei Sale, înnobilândul cu toate vituţile.

Având simţ moral, adică facultatea de a deosebi între principiul drept şi principiul nedrept şi fiind înzestrat cu voinţă liberă, omul a avut posibilitatea să aleagă între bine şi rău. El a ales răul, dar nu pentru că nu putea face altfel. Omul a ascultat mai bine de creatură decât de Creator. Astfel, drama omului începută în Eden, trecând peste veacuri, a produs dezastre incalculabile pentru familia umană, ca urmare a înstrăinării omului de la căminul părintesc.

Primul capitol din istoria rasei umane a fost scris de Adam. El este punctul de plecare, izvorul ce s-a dezvoltat într-un torent, şi lovindu-se de stânci a adus jalea şi pustiirea peste întregul Pământ.

În loc să sesizeze manevrele lui satan, să lupte cu toată isteţimea pentru a se opri din coborârea spre degradare, omul a părăsit câmpul de bătaie devenind sărac şi gol, dezbrăcat de toate veşmintele pe care le-a primit de la Dumnezeu.

Sărmanul om! Ce trist faliment!

Astăzi, descendenţii aceluiaşi om ignoră dezastrul produs de satan, ce i-a îndepărtat pe părinţii lor de fericirile eterne; chiar mai mult, susţin cu cerbicie cauza adversarului. Nu pot discerne, ori poate nu vor, că acest adversar a fost călăul părinţilor lor.

Unii sunt atât de înşelaţi de sofisteriile satanei, prin care el a amăgit pe primii noştri părinţi, încât nu mai cred că există Dumnezeu. Tuturor acestora “un vas de lut” le zice: “Crezi că dacă te eschivezi de lumină, prin aceasta poţi să stingi soarele de pe cer”?

Alţii cred în Dumnezeu, dar Îl consideră ca pe un dusman puternic, gata a chinui pe oameni în vecii vecilor. Aceştia s-ar supăra pe Dumnezeu dacă n-ar fi răzbunător faţă de semenii lor care ignoră crezurile pe care le profesează ei astăzi. Analizând situaţia şi privind la succesiunea de întâmplări dezastruoase ce a înstrăinat pe om tot mai mult de Dumnezeu, ne punem întrebarea: Dacă omul este coroana creaţiei pământeşti a Marelui nostru Stăpân ceresc, dacă el s-a unit cu principiile adversarului dezonorând pe adevăratul Creator, va mai găsi vreodată milă din partea lui Dumnezeu? Va mai fi el vreodată reabilitat? Biblia ne răspunde afirmativ.

Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16). Sacrificarea vieţii Domnului Isus în folosul omului constituie Preţul Răscumpărării.

Adam şi toţi descendenţii săi, întreagă rasa umană peste care moartea şi-a pus tenebroasele ei amprente, vor beneficia de împăcarea cu Dumnezeu pe care ne-a dăruit-o Domnul Isus Cristos. “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1Ioan 2:2).

Fiecare individ care a existat, există şi va exista pe pământ, este responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru viaţa pe care a primit-o în dar. Este responsabil pentru “binele sau răul pe care l-a făcut câtă vreme a trăit în trup.”

Omul, această fiinţă care datorită înzestrării cu chipul lui Dumnezeu este capabil să filtreze viaţa prin alambicul logicii, are o misiune specială în amestecul de întuneric şi lumină din care i se compune viaţa. El trebuie să cunoască “ieslea” Stăpânului său şi să mărturisească faptul că acest Stăpân este Dumnezeul cerurilor, viu şi adevărat.

Dreptul Iov afirmă în cartea sa: “Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău, şi eu ca şi tine am fost făcuţi din noroi” (Iov 33:6). Şi dacă toţi oamenii au fost făcuţi din acelaşi material, toţi sunt egali. Toate fiinţele inteligente sunt egale în ceea ce priveşte esenţa, dar diferite din punct de vedere al calităţii.

Progresul ştiinţei din zilele noastre, însă, narcotizează creerii strămoşeşti ai omului făcând din el o marionetă în mâna semenilor săi. “Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit.” (Ecl. 8:9).

Biblia ne învaţă că “Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin Omul pe care l-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi.” (F.A 17:31). Omul rânduit de Dumnezeu este Isus Cristos şi în “Numele Lui să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ…” (Filip. 2:10).

Citind aceste lucruri şi meditând asupra lor, omul cu mintea raţională va fi îndemnat să cerceteze şi să se coboare în el însuşi. În disciplina lui interioară va găsi o părticică din chipul lui Dumnezeu. Rugăciunea lui către acest Creator inteligent al vastului Univers va fi pătrunsă de o sete cumplită după apa vieţii, după cunoştinţa adevărului. Va observa că nu-i iertat omului să existe ca un ignorant pe pământ, fără să aducă omagiu înţelepciunii nespus de felurită a lui Dumnezeu.

Prea a făcut multe Dumnezeu pentru om, ca El să nu fie adorat cu toată puterea fiinţei noastre.

În faţa acestui Suveran al Universului ne închinăm cu veneraţie şi respect. AMIN!

Lasati un raspuns