Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Biserica recuperată de la comunişti a fost inaugurată

Aniversarea celor 75 de ani a „primului muzeu în aer liber” a început ieri cu inaugurarea unei noi aripi, Satul Nou ce cuprinde şi Biserica Turea.
Ceremoniile protocolare desfăşurate în curtea parcului n-au deranjat cu nimic seriile de turişti asiatici sau nord-europeni, care se bucurau de fiecare căsuţă şi fiecare gospodărie, pozându-se insistent cu rapsozi populari, cu meşteri, cu orice purtător al unui costum popular.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, cozonaci şi covrigi, iar prăjiturile de casă, turtele, mierea sau şuncile ardeleneşti au fost suficient de atractive ca să fie şi cumpărate. Tulnicăresele din Avram Iancu, Alba, au deschis serbările, însoţite de câte un rar cântec al cocoşilor, „vedetele” fotografilor  de la Muzeul Satului.

Biserica Turea, construită la 1760

Cel mai important moment a fost deschiderea sectorului de Sud nou amenajat. Situată lângă Palatul Elisabeta, noua aripă a fost denumită Satul Nou (după Satul Vechi al lui Dimitrie Gusti). În această zonă va fi reconstituit centrul satului ca spaţiu emblematic pentru viaţa spirituală, economică, socială rurală.

Prima alee, cea a minorităţilor, a fost inaugurată ieri sub numele academicianului Nicolae Cajal, în timp ce un grup de tineri au interpretat dansuri secuieşti. Pe această alee vor fi reconstituite gospodării tipice pentru comunităţile de saşi, ruteni, turci, tătari, evrei şi se va sfârşi cu gospodăria de secui de la Bancu.

Totodată s-a redeschis superba Biserică din lemn Turea, Cluj, construită la 1760 şi transferată abia în 1952 Muzeului Satului. Micuţa biserică (12m/5m) a avut o aventură incredibilă, ea fiind adusă la Bucureşti în 1905 de Al. Tzigara Samurcaş pentru a fi montată la Muzeul Naţional. „Intenţia nu s-a înfăptuit şi bârnele componente au rămas în pivniţele Muzeului de Istoria Partidului Comunist care luase locul Muzeului Naţional din Piaţa Victoriei. În anul 1952, conducerea Muzeului Satului a solicitat Muzeului PCR piesele componente bisericii şi (…) a reconstituit-o”, povesteşte muzeograful Georgeta Stoica, precizând că „din păcate, din vechea pictură murală nu a mai rămas nimic”.

Conducerea muzeului a anunţat că vrea să facă acest spaţiu viu (museum vivium). Astfel că intenţionează să repună Biserica Turea în circuit, să o sfinţească şi ocazional să se celebreze slujbe sau chiar cununii şi botezuri. Ieri a avut loc primul pas: din interiorul său au răsunat acordurile Corului de muzică bizantină „Anton Pann”, al Patriarhiei Române.

Săptămâna aniversară a Muzeului Satului va continua până duminică, cu târgurile meşteşugarilor pe ritmurile dansurilor populare sau pe acordurile rapsozilor. Sunt organizate ateliere, proiecţii de filme, dar şi concerte ale, precum recitalul lui Marius Mihalache şi Lorin Mihalache sau recitalul Harry Tavitian. Programul complet poate fi consultat pe noul web-site al muzeului.

Ziua Fondatorilor

Primul muzeu în aer liber

Lucrările de amenajare, în Parcul Carol al II-lea, a primului muzeu în aer liber din Bucureşti au început în 1936. Proiectul a fost susţinut intens de Fundaţia Regală „Principele Carol”, iar pe parcursul lucrărilor, regele însuşi a vizitat şantierul de patru ori, dornic ca deschiderea să aibă loc la data stabilită. La 17 mai a fost inaugurat şi de atunci, în fiecare an se serbează şi Ziua Fondatorilor, a „celor care au visat şi au realizat Muzeul Satului Românesc (…) Un remember pentru tot ceea ce a însemnat munca monografiştilor Şcolii Sociologice şi a echipelor conduse de Dimitrie Gusti”, a explicat directorul instituţiei, Paula Popoiu.

Printre însemnările lui Gusti s-a găsit şi discursul său de la inaugurare, în care descrie efortul de strămutare a caselor ţărăneşti la „muzeul de la Şosea”. Scria că acestea au fost transportate în 56 de vagoane cu 130 de săteni, la care s-au adăugat alţi lucrători, ajungându-se la peste o mie de oameni numai pentru ridicarea gospodăriilor.

În total au fost 29 de gospodării, în 1936, iar astăzi s-a ajuns la 348 de monumente şi 53.450 de obiecte organizate în depozite de patrimoniu.

Sursa: http://www.romanialibera.ro

Lasati un raspuns