Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 Iulie) – partea I

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Acest cuvios părinte este numărat printre cei dintâi români cunoscuţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi începutul celui următor. Numele, viaţa şi sfinţenia moaştelor sale se bucurau în trecut de mare cinste şi evlavie în nordul Moldovei, îndeosebi în oraşul natal, Rădăuţi, atât pentru numărul faptelor minunate, cât şi pentru darul nestricăciunii cu care le-a binecuvântat Dumnezeu.

Cuviosul Leontie s-a născut din părinţi binecredincioşi, care i-au dat o creştere cu totul aleasă, curată, sfântă, legându-l cu inima şi cugetul de Dumnezeu. Căci de mic iubea slujbele din biserica Sfântul Nicolae, ţinea posturile, practica rugăciunea în taină, se simţea legat de toţi oamenii şi mai ales de copiii mici şi orfani, cu care-şi împărţea hrana şi bucuriile vârstei. Pentru aceea era şi el iubit, fiind socotit un „copil bătrân”.

Dar fericitul Leontie avea şi câţiva buni dascăli sufleteşti, dintre care cel dintâi era preotul bisericii, care l-a botezat, precum şi unii cuvioşi sihaştri ce se nevoiau în pădurile seculare de pe valea Putnei. Ori de câte ori se întâlnea cu aceştia le cerea binecuvântare şi cuvinte de folos pentru mântuirea sufletului. Ba, uneori, el singur se ducea pe la chiliile sihaştrilor din codrii Rădăuţilor şi le ducea de mâncare, iar de la ei primea sfaturi părinteşti.

Între anii 1359-1365, Bogdan I, primul domn al Moldovei, a zidit din temelie în Rădăuţi o nouă biserică de piatră cu hramul Sfântul Nicolae, a făcut chilii în jurul ei şi a întemeiat o frumoasă mănăstire pentru el şi familia sa. Văzând aceasta, râvnitorul Leontie, care ardea cu duhul pentru dragostea lui Hristos, a intrat şi el în nevoinţa călugărească, aici, în mănăstirea Bogdana. Şi se smerea înaintea tuturor, fiind foarte ascultător în toate, încât se mirau cuvioşii călugări de râvna lui pentru Dumnezeu. Era apoi nelipsit de la slujbele bisericii, tăcut, blând şi se ruga neîncetat cu lacrimi şi privegheri de noapte.

Egumenul mănăstirii, înţelegând prin Duhul Sfânt că este un vas ales al Bisericii lui Hristos, l-a tuns în monahism, punându-i numele de Lavrentie. Dar tânărul nevoitor nu avea aici îndestulată odihnă şi sporire duhovnicească. Căci era cunoscut de mulţi credincioşi şi rude, iar sufletul său suspina după fericita linişte şi viaţă pustnicească. Deci, luând binecuvântare de la egumenul şi duhovnicul său, s-a retras la sihaştrii ce se nevoiau în codrii Rădăuţilor de pe valea Putnei. Acolo erau câţiva călugări vestiţi în nordul Moldovei pentru asprimea nevoinţei şi sfinţenia vieţii lor. Aceştia s-au făcut povăţuitori şi părinţi duhovniceşti tânărului nevoitor Lavrentie. Ei l-au deprins meşteşugul Rugăciunii lui Iisus şi îndemânarea luptei cu nevăzuţii duşmani, care ispitesc pe om cu gânduri rele şi cu tot felul de patimi, dintre care cel mai greu de biruit sunt mândria şi desfrânanea.

Astfel vieţuind Cuviosul Lavrentie şi mult sporind în nevoinţa sihăstrească, în smerenie, rugăciune şi râvnă pentru Hristos, îndată au început să se adune în jurul chiliei sale câţiva ucenici iubitori de viaţă isihastă. Apoi, vestindu-se tot mai mult numele şi faptele lui, s-au adăugat acolo şi alţi sihaştri, rugându-l să le fie egumen şi părinte duhovnicesc. Deci, neputând să le refuze dragostea şi buna-credinţă, a primit să le fie întâistătător şi îndrumător. Nu după multă vreme, împreună cu ucenicii săi, a înălţat o mică biserică de lemn într-o poiană, a făcut chilii, a pus rânduială de slujbă sihăstrească şi aşa a luat fiinţă pe la sfârşitul veacului al XIV-lea prima sihăstrie cunoscută în nordul Moldovei sub numele de „Schitul lui Lavrentie” sau, popular, „Schitul Laura”. Fiind înştiinţat de aceasta mitropolitul Moldovei, Iosif Muşat de la Suceava, îndată a sfinţit biserica şi, hirotonind preot pe Cuviosul Lavrentie, l-a numit egumen şi părinte sufletesc al schitului şi al tuturor sihaştrilor ce se nevoiau în pădurile neumblate din nordul Moldovei şi de pe valea Putnei. Iar rânduială de viaţă a monahilor, fixată de smeritul stareţ obştei sale, era aceasta: în fiecare zi primeau hrană o dată, la asfinţitul soarelui, în afară de sărbători; somnul dura trei, până la patru ore pe noapte, iar de la miezul nopţii până dimineaţa se adunau în biserică şi săvârşeau Utrenia şi Laudele, după rânduiala Sfântului Munte şi tradiţia pustnicească. Ziua făceau rucodelie la chilii, adică munceau individual, şi citeau Psaltirea o dată pe zi. Se mărturiseau în fiecare săptămână şi primeau Sfintele Taine Duminica şi la marile praznice. Cei mai tari în virtute posteau câte două-trei zile în şir, ţineau tăcere desăvârşită toată ziua şi noaptea făceau până la o mie de metanii şi de închinăciuni. Sihaştrii mai sporiţi şi schimonahii aveau binecuvântare, în posturi, să se retragă în adâncul codrilor seculari, pentru a petrece singuri în înfrânare şi neîncetată rugăciune. Plecau în linişte când se începea postul şi se întorceau înaintea marilor praznice, pentru a primi Trupul şi Sângele lui Hristos şi a se bucura împreună cu toţi fraţii.

Aceasta era neputinţa pustnicească a sihaştrilor din schitul Cuviosului Lavrentie. Fiecare se străduia după putere şi după harul primit şi pe toate le îndeplinea cu dragoste, ştiind că fapta bună făcută cu mânie şi cârtire, fără binecuvântare şi din interes, iar nu pentru lauda lui Dumnezeu, nu are nici o plată, ci, mai degrabă, osândă şi mustrare de conştiinţă.

Pe la începutul veacului al XV-lea schitul ieroschimonahului Lavrentie avea zeci de sihaştri şi ucenici, printre care se număra şi monahul Daniil, devenit mai târziu Cuviosul Daniil Sihastrul. Pe acest tânăr ostaş al lui Hristos l-a crescut duhovniceşte Cuviosul Lavrentie cu atâta grijă şi osârdie, încât i-a devenit adevăratul său părinte sufletesc. Şi nu erau alţi sihaştri mai sporiţi în această aşezare decât cuvioşii Lavrentie şi fiul său duhovnicesc, Daniil. Amândoi posteau câte două şi trei zile în şir. Amândoi făceau privegheri de toată noaptea neîncetată rugăciune şi cugetare duhovnicească. Amândoi se retrăgeau din timp în timp la linişte în munţi, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu şi a izgoni pe diavoli cu postul şi cu sabia rugăciunii. Amândoi sihaştrii s-au învrednicit de la Dumnezeu de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni. Că ştiau mai dinainte cele vii-toare, cunoşteau gândurile şi ispitele celor ce veneau la dânşii şi vindecau pe mulţi bolnavi, cu rugăciunile lor. Din această cauză alergau numeroşi credincioşi bolnavi la schitul Cuviosului Lavrentie să primească sănătate.

Întemeind Alexandru cel Bun episcopia Rădăuţilor, iar biserica mănăstirii Bogdana transformând-o în catedrală episcopală, se gândea pe ce bărbaţi mai vrednici şi cu viaţă aleasă să-i pună episcopi şi iconomi ai Tainelor Bisericii lui Hristos. Rămânând vacantă episcopia de la Rădăuţi şi auzind marele domn de viaţa şi faptele minunate ale Cuviosului Lavrentie, împreună cu mitropolitul Sucevei şi cu tot clerul l-au ales episcop al Rădăuţilor, chiar fără voia lui. Deci, încredinţând schitul Laura ucenicului său, monahului Daniil Sihastrul, fericitul ieroschimonah de mai târziu a mers nevrând la scaunul său episcopal de la Rădăuţi, de unde era de metanie. Dar nici aici nu a părăsit nevoinţa sa sihăstrească de rugăciune neîncetată, de post, milostenie şi privegheri îndelungate. Însă nevoinţa călugărească, pe care o făcea în taină, o împletea cu slujirea Bisericii lui Hristos, adică cu săvârşirea sfintelor slujbe, cu sfinţirea noilor locaşuri, cu sfătuirea credincioşilor, cu apărarea dreptei-credinţe şi mai ales cu multă milostenie. Fericitul Lavrentie era un păstor al dragostei, al rugăciunii şi al faptelor bune. Zilnic împărţea săracilor şi văduvelor ajutoare, bani, mâncare şi cuvinte de mângâiere.

Dar sufletul acestui episcop nu putea avea pace deplină la Rădăuţi. El suferea mereu după mult iubita lui linişte, unde se formase şi unde putea vorbi numai cu Dumnezeu. Apoi, atât vârsta înaintată, cât şi slăbirea firii sale l-au silit să se retragă din scaunul episcopal şi să se reîntoarcă la sihăstria sa de pe valea Putnei, mai sus de satul Vicov, unde îl aşteptau ucenicii.

Aici, mai ostenindu-se câţiva ani în aspră nevoinţa pustnicească, în post şi rugăciune cu lacrimi, Cuviosul Lavrentie a ajuns la măsura desăvârşirii, încât cunoştea cele viitoare şi vindeca multe boli şi suferinţe omeneşti. Deci, cunoscându-şi dinainte sfârşitul, a cerut să fie tuns în marele şi îngerescul chip al schimniciei, după obiceiul monahilor români, primind numele de Schimonahul Leontie. Apoi, chemându-şi numeroşii săi fii duhovniceşti, adică pe sihaştrii care se nevoiau în schitul întemeiat de dânsul şi pe toţi care locuiau în codrii Vicovului şi ai Putnei, le-a dat multe sfaturi şi le-a rânduit egumen şi părinte sufletesc pe cuviosul Daniil Sihastrul, ucenicul său. La urmă, dându-le ultima sărutare şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos şi a fost înmormântat de ucenicii săi în biserica de lemn a schitului Laura, întemeiat de el, unde se îndeplineau minunate vindecări de boli. Aceasta se petrecea spre sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun.

Auzind de viaţa şi minunile ce se făceau la mormântul Sfântului Leontie de la Laura, credincioşii şi clerul episcopiei Rădăuţilor au cerut mitropolitului Moldovei să le aprobe scoaterea din pământ a acestui mare odor duhovnicesc şi strămutarea lui în catedrala episcopală din mănăstirea Bogdana-Rădăuţi. Aşa au fost dezgropate şi aduse cu multă cinste moaştele Sfântului Leontie, însoţite de sute de clerici, călugări, ieromonahi, egumeni şi mii de credincioşi cu făclii aprinse în mâini, în cântări duhovniceşti şi în sunete de clopote. Aici au fost aşezate în biserica episcopală, în partea dreaptă a naosului, şi veneau zilnic mulţi credincioşi să le sărute, să se închine şi să ceară mijlocirea Sfântului Leontie în necazurile lor. Şi mulţi bolnavi şi suferinzi dobândeau sănătate şi împlinirea cererilor lor, cu darul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Sfântutui Leontie. Veneau credincioşi, atât din împrejurimi cât şi de departe, încât vestea minunilor cuviosului se răspândise chiar şi peste hotarele Moldovei. Astfel, un învăţat teolog de la Kiev, ieromonahul Zaharia Kopîstenski, în cartea sa Palinodia, scrisă în anii 1621-1622, prin care apăra credinţa ortodoxă, enumera câţiva dintre sfinţii ortodocşi din ţările vecine, printre care amintea şi câţiva sfinţi moldoveni. Iată ce scrie el: „La români, la Suceava, în biserica mitropolitană, Sfântul Ioan cel Nou, mucenic al credinţei, în raclă argintată şi aurită, zace cu trupul întreg, unde şi minuni se fac spre vindecarea pelerinilor. În Rădăuţi, în episcopie, Sfântul Leontie, Făcătorul de Minuni, zace cu trupul întreg. În Voroneţ, în mănăstire, Daniil Sfântul, Făcător de Minuni. Şi alţii, nu puţini” (p. 340).

Bătrânii din Rădăuţi şi din împrejurimi mărturisesc că Sfântul Leontie se bucura de mare cinste în acest oraş, încât şi strada numită astăzi Bogdan Vodă, unde se află vechea catedrală episcopală muşatină, se chema în popor „Drumul Sfântului”, pentru că pe aici veneau credincioşii să se închine la moaştele lui şi tot pe aici se scoteau ele în procesiuni şi litanii prin oraş şi pe câmp, în timp de mare secetă. Tot tradiţia locală şi bătrânii mărturisesc că ziua de prăznuire a Sfântului Leontie de la Rădăuţi era fixată la 1 iulie, când se făcea mare pelerinaj la moaştele cuviosului. După terminarea Sfintei Liturghii, se oferea o masă comună în curtea bisericii Bogdana, încât mâncau sute de pelerini, săraci şi copii orfani. Această zi de prăznuire, cu masă de obşte, se numea din bătrâni „Praznicul Sfântului” şi nu se pomenea în Rădăuţi alt praznic mai mare ca al acestui cuvios. Ba încă şi localnicii ofereau atunci de mâncare pelerinilor şi săracilor, în casele lor, spre pomenirea şi în cinstea Sfântului Leontie.

Această mare tradiţie s-a păstrat în Moldova de Nord, timp de două secole, pentru că şi moaştele lui au stat în catedrala episcopală de la Rădăuţi din jurul anului 1430, până în anul 1639, când au fost răpite de năvălitori. În legătură cu aceasta, un document al lui Vasile Lupu, încheiat la 20 aprilie 7147 (1639), arată că o ceată de tâlhari, veniţi de peste hotarele Moldovei de Nord, au prădat oraşul Rădăuţi, noaptea, jefuind printre altele toate odoarele de preţ ale bisericii episcopale şi mai ales racla cu moaştele Sfântului Leontie. Auzind de această nelegiuire, însuşi domnul Moldovei, Vasile Lupu, a venit la faţa locului, care apoi deplânge, în documentul amintit, starea jalnică creată, prin cuvintele: „Domnia mea am văzut pe acea sfântă episcopie lipsită de oameni şi prădată de tâlhari…”.

Aşa au dispărut din ţara noastră moaştele acestui mare sfânt român, despre care nu s-a mai putut afla nimic până în zilele noastre. Praznicul lui de la 1 iulie s-a păstrat însă cu aceeaşi evlavie şi adunare de credincioşi în pelerinaj, cu agapele din curtea mănăstirii Bogdana, până în vara anului 1783; atunci austriecii, care ocupaseră nordul Moldovei, desfiinţează Bogdana transformând-o în parohie, iar pe călugări îi risipesc peste tot. După acest an, vechea tradiţie şi cultul Sfântului Leontie de la Rădăuţi dispar încetul cu încetul, păstrându-se astăzi doar mici urme în evlavia bătrînilor, în povestirile populare, în toponimia şi folclorul local. Din veacul al XVII-lea şi vechiul schit Laura devine metoc al mănăstirii Putna. Mai târziu, biserica schitului devine biserică de parohie a satului Laura de astăzi.

Moaştele Sfântului Leontie de la Rădăuţi, împreună cu ale Sfântui Ioan cel Nou de la Suceava au mângâiat, au întărit în credinţă şi au alinat suferiţele sufleteşti ale creştinilor moldoveni timp de peste două secole. Iar după răpirea lor, Dumnezeu a binecuvântat poporul binecredincios al ţării noastre cu alt odor de mare preţ, racla Cuvioasei Parascheva, adusă în vara anului 1641.

Prin nevoinţa sa bineplăcută lui Dumnezeu, Sfântul Leontie a înnoit deopotrivă viaţa de sihăstrie şi cea de obşte, preoţia şi arhieria, slujirea evanghelică a credincioşilor, ajutând la mântuirea multor suflete. Dintre numeroşii săi ucenici se remarcă Daniil Sihastrul. El n-a fugit de oameni, ci s-a desăvârşit prin înfrânare şi rugăciune, devenind mijlocitor pentru mântuirea tuturor. Iar după mutarea la Domnul, a lăsat sfintele sale moaşte făcătoare de minuni, ca şi prin ele să mângâie pe credincioşi, să aline suferinţele oamenilor şi să mărturisească pe Hristos. Pe toate le-a săvârşit din dragoste, ca fiu după har al Dumnezeului dragostei, Celui în trei Persoane închinat şi mărit, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Căruia I se cuvine slava, în veci. Amin (1).

Ierom. Ioanichie Bălan

1. Bătrânii din nordul Moldovei cântă şi astăzi în cinstea Sfântului Leontie de la Rădăuţi.
„Soarele răsare,
Mănăstire mare
Cu vlădica-n frunte
Cine să-l asculte ?
Călugării mii
Iesă din chilii
Cu egumenul
Şi cu dichiul
Mi se înşirară
Pe prispă afară
Şi mări-ncepură
A cânta din gură.

Un călugăraş
Cântă mai pe nas,
Iar egumenul
Ţine isonul.
Pe vlădică-apoi
îl luară doi
De mi-l îmbrăcară
În strai nou de vară
Şi cârjă mi-i dară.
Apoi toţi intrară
Pe uşi în altară.
Soarele răsare,

Slujba-i slujbă mare,
Sânta mănăstire
Plină-i de-omenire.
Moaştele lucesc,
Bine-amirosesc;
Câţi îs lângă ele
Scapă de boli grele.
Câţi din Rădăuţi
Scapă de boli iuţi:
Numai Domnul ştie,
Slava Lui să fie
De-acum pe vecie!”

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 331-337, Sfântul Leontie de la Rădăuţi.

SLUJBA SFÂNTULUI IERARH LEONTIE DE LA RĂDĂUȚI

LA VECERNIE:

După obişnuitul psalm, se cântă: Fericit bărbatul…, starea întâia.

La Doamne, strigat-am…, stihirile pe 8, glas 1

Veniţi credincioşilor, să lăudăm pe Sfântul Leontie, ierarhul preaînţelept şi cuviosul mult nevoitor care prin rugăciunile sale neîncetate, cu puterea lui Dumnezeu, dă tărie credinţei noastre ortodoxe. (de două ori)

Veniţi credincioşilor, să cinstim cu cântări duhovniceşti pe Slăvitul Leontie, cel ce din pruncie a iubit rugăciunea şi cu dragoste nemăsurată s-a făcut folositor tuturor celor încredinţaţi lui spre duhovnicească păstorire.

Cum să nu ne minunăm de cel ce s-a făcut pildă de smerenie şi ascultare, care cu dragoste desăvârşită şi aleasă înţelepciune a cârmuit obştea călugărilor şi mulţimea credincioşilor prin cuvântul de învăţătură şi împărtăşirea harului dumnezeiesc prin Sfintele Taine ale lui Hristos.

Vas cu totul sfinţit al Duhului Sfânt ai fost cu adevărat, Sfinte Ierarhe Leontie, că şi după adormirea ta lucrător de minuni te-ai arătat, vindecând bolile sufleteşti şi trupeşti ale celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.

Prin vrerea lui Dumnezeu, sfintele tale moaşte au fost scoase din mormânt pentru folosul duhovnicesc al tuturor, iar cei neputincioşi atingându-se de ele cu credinţă, vindecare primesc prin tine de la Dumnezeu.

Tăinuind cu smerenie nevoinţele tale cele duhovniceşti, darul minunilor ai primit de la Dumnezeu, făcându-te de folos şi după adormirea ta, precum ai fost în toată viaţa pământească, Sfinte Ierarhe Leontie, omule ceresc şi îngerule pământesc.

În cumpătare şi osteneli, în multe privegheri şi rugăciuni neîncetate ţi-ai curăţit sufletul şi trupul, ierarhe de Dumnezeu înţelepţit. Pentru aceasta vas ales arătându-te, ai primit daruri duhovniceşti întocmai cu Apostolii.

Slavă…, glas 8

Mulţimile călugărilor şi cetele ierarhilor acum se adună împreună cu ceata dreptmăritorilor creştini întru lauda iubitorului de sihăstrie şi slujitorului ales al arhieriei, slăvitul Leontie, care, cu nemăsurată dragoste şi dreaptă credinţă, a păstorit turma cea cuvântătoare încredinţată lui spre povăţuire. Drept aceea după cuviinţă să strigăm: bucură-te Leontie, slava călugărilor şi podoaba arhiereilor.

Şi acum…, Dogmatica, glas 8: Împăratul cerurilor…

LA LITIE

Stihira, glas 4

Pustnicească nevoinţă ai săvârşit pe pământ, părinte Leontie, şi pornirile patimilor cu izvorul lacrimilor tale le-ai potolit; roadele bunei credinţe agonisind, la slujirea arhierească ai fost chemat, ca să păstoreşti turma cea cuvântătoare cu dragoste şi înţelepciune, pentru care strigăm: bucură-te, prea lăudate, podoaba cea preafrumoasă a nevoinţei şi stâlpul Bisericii cel neclintit; bucură-te îndreptătorul cel mare a celor ce rătăcesc; bucură-te, bucuria tuturor.

Slavă…, glas 4

Bucură-te, străveche catedrală a Rădăuţilor, că fiul şi păstorul tău duhovnicesc, Sfântul Leontie, care a născut şi crescut duhovniceşte pe înţeleptul Daniil Sihastrul, părintele duhovnicesc al măritului Ştefan vodă al Moldovei, astăzi se laudă cu cântări duhovniceşti, întru bucuria şi slava Bisericii.

Şi acum…, glas 4

Arătatu-te-ai Biserică prea sfântă a Fiinţei celei mai presus de fiinţă, că pe Dumnezeu-Cuvântul, ca o sfântă L-ai născut, Fecioară, din Duhul Sfânt, într-un ipostas şi două firi.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glas 5

Graiurile lui David s-au împlinit, căci ca o făclie te-ai arătat în lume, luminând pe toţi cu învăţăturile tale, pururea pomenite Leontie. Drept aceea neîncetat te mărim, călăuzitorule către Dumnezeu.

Umplându-te, prea înţelepte, şi îndestulându-te de raza cea începătoare de lumină şi de strălucirile Dumnezeirii celei în trei feţe, apără fericite de întunericul păcatelor, pe cei ce te cinstesc, prea sfinte părinte ierarhe.

Dorind cu fierbinţeală bunătatea cea desăvârşită şi prin dragoste unindu-te cu dânsa, iubitorule de Dumnezeu, ai petrecut cu viaţa potrivit doririi tale; dar tăindu-ţi voia ai primit harul arhieriei pe care l-ai purtat cu vrednicie, nevoindu-te ca şi în pustie, desfătându-te neîncetat cu vederea lui Dumnezeu.

Slavă…, glas 5

Arhiereule al lui Hristos Leontie, surpând cu puterea crucii toată înşelăciunea diavolului nu te-ai spâimântat de focul ispitelor, căci primind jugul slujirii celor sfinte, cu smerenie adâncă şi neîncetate nevoinţe sihăstreşti ai păstorit turma încredinţată ţie. Pentru aceea, împreună cu îngerii, roagă-te lui Dumnezeu cerând pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Şi acum…, glas 5, a Născătoarei: Bucură-te, uşa Domnului…

Tropar, glas 8

Cu nevoinţe duhovniceşti toată viaţa ţi-ai petrecut-o şi primind vrednicia arhieriei cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, Şi acum… a Născătoarei, glas acelaşi

Cela ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu care se roagă pentru noi şi mântuieşte, Mântuitorule, pe poporul cel deznădăjduit.

Iar dacă se face LITIE, se cântă troparului sfântului (de două ori)
şi al Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te…, (o dată).

LA UTRENIE:

La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparul sfântului (de două ori),

Slavă…, Şi acum… al Născătoarei de Dumnezeu.

După Catisma întâia, se cântă sedelna, glas 4 Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Veniţi credincioşilor să lăudăm pe înţeleptul povăţuitor al călugărilor, pe ierarhul slăvit al Bisericii lui Hristos, candela nestinsă a Ortodoxiei, pe Sfântul Leontie, lauda credincioşilor.

Slavă…, Şi acum…, însăşi podobia

Spăimântatu-s-a Iosif cea mai presus de fire văzând şi în minte a luat ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu; rugul cel nears în foc, toiagul lui Aron cel ce a odrăslit; şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară.

După Catisma a doua, se cântă sedelna, glas 4, aceeaşi podobie.

Veniţi credincioşilor să ne bucurăm duhovniceşte întru cinstirea omului ceresc şi îngerului pământesc, podoaba sihaştrilor, cununa arhiereilor, Sfântul Leontie care, împreună cu Preacuviosul Daniil Sihastrul, se roagă Prea Sfintei Treimi, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei, glas 4

Marie, cu totul fără prihană şi neasemănată întru sfinţenie, care ai născut pe Dumnezeu cu trup, fără ispită bărbătească; Fecioară curată, roagă pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să ne izbăvească de orice răutate şi primejdie.

Polieleul: Robii Domnului… şi Mărimurile Stih 1:
Auziţi acestea toate popoarele. Ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.
Stihiră

Mărimu-te pe tine, sfinţitorule părinte Leontie şi cinstim sfântă pomenirea ta, că tu te rogi lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Altă stihiră

Veniţi toţi pământenii să lăudăm pe Ierarhul Leontie, zicând: pe povăţuitorul călugărilor şi lauda credincioşilor.

Stihuri:

2. Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.
3. Doamne, iubit-am bună cuviinţa casei Tale şi locul sălăşluirii slavei Tale.
4. Gura dreptului grăieşte înţelepciune şi limba lui rosteşte dreptate.
5. Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul de rău nu se va teme.
6. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda…

După Polieleu, Sedelna, glas 8, Podobia: Porunca cea cu taină…

Lumea cea trecătoare părăsind şi crucea pe umeri luând, pe tine desăvârşit te-ai adus lui Dumnezeu şi ai păstorit turma încredinţată ţie, Sfinte Ierarhe Leontie, purtătorule de Dumnezeu, roagă-te neîncetat pentru pacea sufletelor noastre.

Slavă…, Şi acum…, însăşi podobia: Porunca cea cu taină…

Antifonul întâi, glas 4
Prochimen, glas 4: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.
Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?
Toată suflarea…

Evanghelia de la Matei (5,14-19): Voi sunteţi lumina lumii…

Psalmul 50
Slavă…, glas 2

Pentru rugăciunile ierarhului Tău Leontie, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă. Dumnezeule, după mare mila Ta…

Stihira, glas 6

Cuvioase părinte de trei ori fericite, prea sfinţite ierarhe, păstorule cel bun al lui Hristos, mai Marelui păstorilor, ucenice, cel ce ţi-ai pus sufletul pentru fiii tăi, de Dumnezeu purtătorule Leontie, cere cu rugăciunile tale, să ne dăruiască nouă mare milă.

Se pun: Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de la Paraclis), pe 4 al Sfinţilor Mucenici Cosma şi Damian, pe 4 şi al Sfântului Ierarh Leontie, pe 4 Canonul Sfântului Ierarh Leontie

Cântarea 1, glas 4
Irmosul: Cântare de biruinţă…

Părăsind casa părintească iubitor prea ales al lui Dumnezeu te-ai făcut, cuvioase Leontie, înălţându-ţi sufletul neîncetat cu postul şi cu rugăciunea către primitorul de nevoinţe, Hristos Dumnezeul nostru.

Părăsindu-ţi părinţii trupeşti, părinţi duhovniceşti ţi-ai dobândit în sfânta obşte de la Catedrala Rădăuţilor, şi de la ei ai învăţat smerenia şi râvna neîncetată spre lauda lui Dumnezeu, Căruia roagă-te pentru sufletele noastre.

Slavă…

Stăpânindu-ţi trupul cu înţelepciune, slobozire ai dat sufletului către înălţimile cugetării dumnezeieşti, împărtăşindu-te încă din această viaţă trecătoare de bucuria cea nespusă şi lumina cea neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi acum…

Ca ceea ce ai îndrăzneală ca o Maică a lui Dumnezeu, către Cel ce S-a născut din tine, Cuvântul Cel Unul Născut şi împreună fără de început cu Tatăl şi de o fiinţă cu Duhul, rugându-L nu înceta, ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca să izbăvească din nevoi, pe cei ce te măresc pe tine, de Dumnezeu Născătoare.

Catavasie: Deschide-voi gura mea…, glas 4

Cântarea a 3-a

Nevoindu-te cu înţelepciune după darul lui Dumnezeu, biruitor asupra patimilor te-ai arătat, pentru aceasta povăţuirea obştii sfintei mănăstiri Laura ţi s-a încredinţat ca să o conduci pe calea mântuirii, păzindu-o de lupii cei răpitori, Sfinte Ierarhe Leontie.

Iscusit păstor duhovnicesc fiind, mai Marele păstorilor Hristos Domnul la altă turmă cuvântătoare, cea a episcopiei Rădăuţilor, te-a chemat, ca să o paşti pe pajiştile dreptei credinţe şi să o adăpi la izvoarele harului Sfântului Duh, fericite Leontie.

Slavă…

Deşi retras de lume în liniştea sihăstriei, cu dragoste ai povăţuit pe calea mântuirii pe toţi cei ce veneau la tine, pentru folosul cel duhovnicesc şi, arhiereu fiind, n-ai încetat nevoinţele sihăstriei prin care te-ai întărit şi luminat în chivernisirea Tainelor lui Dumnezeu.

Şi acum…

Mintea mea cea omorâtă cu păcatele înviază-o cu puterea Celui ce S-a născut din tine, Născătoare de Dumnezeu, şi pe calea vieţii curate o povăţuieşte, ceea ce ai sfărâmat porţile iadului cu Cel născut din Tine.

Sedelna, glas 5

Crucea Domnului ridicând, înţelepte, şi Lui până în sfârşit urmând, mintea către Dumnezeu pururea ai îndreptat-o, şi cu înfrânarea şi ostenelile sihăstreşti te-ai făcut cu adevărat locaş al Sfântului Duh. Pentru aceasta, răsplătire de daruri ai luat, a vindeca bolile şi a izgoni duhurile, de Dumnezeu purtătorule Leontie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă…, Şi acum…, glas 5

Ceea ce eşti mireasă cu totul fără de prihană a Făcătorului, locaş luminat prin fapta bună să mă faci, rogu-te, ceea ce eşti de lumină primitoare Curată: izgoneşte-mi negura patimilor şi împărăţiei celei de sus arhieriei, cu dragoste te-ai plecat ascultării întru cârmuirea Eparhiei Rădăuţilor, încredinţată ţie de Hristos Dumnezeu.

Mulţime de călugări ţi-au urmat în viaţa sihăstrească, dar între aceştia a strălucit cel mai mult Sfântul Daniil Sihastrul, părintele duhovnicesc al măritului Voievod Ştefan al Moldovei, care împreună cu tine se roagă pentru noi toţi.

Slavă…

Chipul duhovnicesc cu totul îmbunătăţit al Cuviosului Daniil Sihastrul tu l-ai rodit, Sfinte Ierarhe Leontie, căci, cu harul lui Dumnezeu, i-ai luminat mintea şi i-ai curăţit inima ca să poată fi cu adevărat părinte duhovnicesc tuturor iubitorilor de Dumnezeu.

Şi acum…

Pe Dumnezeu Cel ce S-a întrupat din tine, cu lucrarea Sfântului Duh, roagă-L să dea iertare de greşeli şi mântuire sufletelor noastre, a celor ce te lăudăm pe tine după adevăr, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a

Locuind în inima ta Hristos, Cel ce toate le vede, fericite, te-a învăţat, luminat şi înţelepţitj şi cunoaşterea gândurilor oamenilor ţi-a dăruit.

Darul tămăduirilor asupra bolilor ţi-a dăruit Hristos şi putere asupra duhurilor celor necurate, înţelepte părinte, că firea biruindu-ţi, darurilor Duhului celor negrăite te-ai învrednicit.

Slavă…

Avându-te rugător fierbinte, folositor şi ajutător către Dumnezeu, fericite părinte, de toate nevoile, de ispite şi de primejdii ne izbăveşte.

Şi acum…

Înălţat-ai cu adevărat firea omenească cea căzută, prin Fiul Cel ce văzut S-a făcut pentru noi, deşi neschimbat în chipul cel dumnezeiesc şi întru o tocmire cu Tatăl, de Dumnezeu Născătoare, fără sămânţă L-ai născut.

Cântarea a 6-a

Ierarh al lui Hristos fiind uns prin Duhul Sfânt, fericite părinte, preoţi ai sfinţit şi pe credincioşi spre mântuire i-ai povăţuit şi, prin acestea, pe Dumnezeu L-ai slujit.

Apărat-ai turma de toată vătămarea potrivnicilor, prea fericite Leontie, şi orice rătăcire de la dreapta credinţă ai făcut-o neputincioasă, cu lumina cuvintelor tale.

Slavă…

Fiind împodobit cu puterea Duhului Sfânt, prea fericite, duhurile cele viclene ale răutăţii le-ai alungat, neputând suferi certarea ta.

Şi acum…

Cel ce a zidit toate cu voirea, Se zideşte voind, din prea curatele tale sângiuri, întărind pe cei ce te cunosc pe tine, Curată, Maica lui Dumnezeu.

Condac, glas 4: Arătatu-te-ai astăzi…

Pe ierarhul lui Hristos, vasul cel prea ales al Duhului Sfânt, care cu înţelepciune şi smerenie s-a nevoit cu privegherea sihăstriei şi cu povăţuirea celor încredinţaţi lui spre mântuire, pe Sfântul Leontie cu cântări duhovniceşti lăudându-l îl cinstim.

Icosul

Bucură-te sihăstrie, că ai rodit pe Leontie, vrednicul ierarh al Bisericii; bucură-te cetatea Rădăuţilor, că păstorul tău cu nevoinţe sihăstreşti şi-a împodobit întreaga viaţă; bucură-te Bucovină, că păstorul tău cel duhovnicesc ţi-a lăsat moaştele sale, în care Duhul Sfânt S-a sălăşluit. Drept aceea, şi noi, pe Hristos, primitorul de nevoinţe, îl rugăm să ne dăruiască pace şi bucuria mântuirii prin rugăciunile sfântului ierarh Leontie, părintele nostru.

SINAXAR

Întru această lună, iulie, ziua întâia, pomenirea Sfântului Ierarh Leontie, episcopul Rădăuţilor.

Acest sfânt purtător de Dumnezeu Leontie, s-a născut din părinţi drept măritori creştini, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XlV-lea.

Încă din pruncie mergând cu părinţii săi la biserică a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de sfinţiţii slujitori, de cuvioşii părinţi, şi de ostenitorii de la această catedrală voievodală.

Părinţii din obştea catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie în toate arăta râvnă şi smerenie.

Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoinţele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la stareţul obştii, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acelui schit şi o dată cu aceasta, a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acelei obşti. Aici, în această cuvioasă obşte, vine să se nevoiască şi cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie.

Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea Episcopiei Rădăuţilor, cuviosul Lavrentie este chemat la această înaltă vrednicie şi răspundere de ierarh. Primind harul arhieriei, din ascultare, lasă locul nevoinţelor sale sihăstreşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă nevoinţele duhovniceşti. A hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit biserici şi a vegheat la păstrarea rânduielilor canonice, păzind scumpătatea şi pogorământul în toate cele rânduite de Biserica lui Hristos spre folosul cel mântuitor al păstoriţilor săi sufleteşti.

După ani mulţi de arhipăstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul arhieresc reîntorcându-se la mănăstirea sa, Laura. Aici, a primit schima cea mare, luând numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducând cu adevărat viaţă de înger în trup, până la trecerea sa la cele veşnice.

Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele sale poveţe părinteşti. A rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, pe cuviosul Daniil Sihastrul, şi, binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice.
Credincioşii şi fiii lui duhovniceşti, veneau la mormântul său primind binecuvântare şi tămăduiri de tot felul de boli. Curând a fost dezgropat şi dus la Rădăuţi potrivit dorinţei credincioşilor. La racla moaştelor sale venea multă lume, din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revărsa cu prisosinţă asupra tuturor celor care se rugau cu credinţă.

Amintirea faptelor sale minunate a rămas din generaţie în generaţie până astăzi. Satul Laura, unde a fost mănăstirea în care s-a nevoit sfântul Leontie pe când era egumenul mănăstirii, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poartă numele; acest nume de Laura era numele acelei mănăstiri.

Cu rugăciunile sfântului ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a

Pajiştea înflorită a învăţăturilor tale şi viaţa ta cea dumnezeieşte strălucitoare, prea lăudate, înmiresmează simţirile noastre ca o tămâie cu bună mireasmă.

Jertfa şi jertfitor şi prinos te-ai făcut, cuvioase, şi te-ai mistuit cu sârguinţă, ca o ardere de tot lui Dumnezeu, aducându-te jertfă înaintea lui Hristos.

Slavă…

Domnul cerului, întru întărirea credinţei te-a rânduit ca pe o stea care să luminezi lumea cu învăţăturile tale.

Şi acum…

Neschimbându-Se cu Dumnezeirea, Cuvântul S-a deşertat întreg pe Sine şi cu oamenii a vorbit, luând trup din tine, Fecioară.

Cântarea a 8-a

Oglindă nepătată a faptelor bune vădindu-te după cuviinţă, preafericite, arată curate chipurile credinţei şi luminează pe cei ce cântă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Cinstit la chip şi înalt la cuvânt, cumpătat cu viaţa şi tare în credinţă te-ai arătat, sfinte Leontie, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu

Pe Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită o ai preamărit prin faptele tale minunate, ierarhe al lui Hristos, strigând neîncetat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum…

Pe tine Stăpână, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, care ne-ai adus bucuria mântuirii, te lăudăm şi te rugăm să nu ne părăseşti în ziua judecăţii.

Cântarea a 9-a

Ridicându-te cu mintea mai presus de toate, părinte, ai văzut bunătăţile cele pregătite sfinţilor din veci, către care te-ai mutat ca să iei răsplata ostenelilor tale, bucurându-te.

După vrednicia dată ţie de Dumnezeu, ca dintr-un strugure copt, izvorăşti, Sfinte Leontie, vin de nemurire şi haruri de tămăduiri tuturor celor ce cu dreaptă credinţă cer ajutorul tău.

Slavă…

Strălucind cu înţelepciunea şi cu harul, povăţuitorule în cele de taină, reverşi lumina Duhului în mijlocul credincioşilor prin sfinţenia vieţii tale, părinte Leontie; pentru aceasta cu credinţă şi cu dragoste, după vrednicie, cu cântări te fericim.

Şi acum…

Cu glasul arhanghelului cu mare bucurie strigăm ţie, Fecioară: Bucură-te, dezlegarea blestemului; Bucură-te, izbăvirea din tot felul de nevoi; ceea ce ai îndumnezeit pe oameni cu naşterea ta, cea mai presus de cuget

Luminânda

Podobie: Femei auziţi…, glas 2

Stâlp al Ortodoxiei şi arhipăstor înţelept te-ai arătat Leontie, îndreptând turma către păşunile dreptei credinţe, şi cu nevoinţele sihăstriei ţi-ai luminat întreaga ta viaţă, slăvind Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.

Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei.

Înfricoşătoare este minunea că ai născut în chip negrăit, ceea ce eşti cu totul fără de prihană, pe Cuvântul Cel de o fiinţă, Care a strălucit din Tatăl mai înainte de veci. Pentru aceasta, Stăpână, te mărturisim pe tine cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glas 4

Înţelept păstor te-ai arătat în casa Domnului, ca un măslin roditor din untdelemnul căruia înţelepţeşte ai umplut candela faptelor bune, intrând în ceata sfinţilor cu care împreună te desfătezi în viaţa cea nestricăcioasă şi nematerialnică a celor fără de trup.

Dobândindu-te stea care luminezi, scăpăm de întunericul a toată rătăcirea, prea fericite Leontie, cu învăţăturile şi rugăciunile tale, noi cei ce după datorie te cinstim pe tine.

Îmbogăţindu-ţi sufletul cu fapte bune, învăţător înfrânării te-ai arătat, povăţuitor duhovnicesc al cuvioşilor sihaştri şi Bisericii luminător ai fost, Sfinte Ierarhe Leontie.

Plinit-ai călătoria, părinte înţelepte, credinţa cea dreaptă ai păzit şi ai ajuns în cămările cele cereşti în care ţi s-a gătit cununa cea neveştejită a măririi. Drept aceea, cu rugăciunile tale, îndură-te şi izbăveşte din răutate sufletele noastre.

Slavă…, glas 8

Cu veşmântul arhieriei îmbrăcându-te, sfinte părinte Leontie şi, ca un iconom credincios al harului, înmulţind talantul cel dat ţie, ai păstorit Biserica lui Hristos cu dreptate şi sfinţenie. Pentru aceasta, împodobindu-te cu nevoinţe sihăstreşti, te-ai făcut pildă adevăratei păstoriri şi ai primit în ceruri cununa dreptăţii de la Hristos Dumnezeu, Căruia roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, Stăpână, Stăpână, primeşte..,

Slavoslovia mare
Ecteniile şi apolisul
Ceasul întâi

LA LITURGHIE

Se pun Fericirile pe 8
4 de la Cântarea a 3-a şi 4 de la Cântarea a 6-a

Prochimen, glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului, pentru toate câte mi-a dat mie?

Apostolul din Epistola către Evrei (XIII, 17-21): Fraţilor, ascultaţi de conducătorii voştri…

Aliluia, glas 2: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca cu dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

Stih: Căci Domnul a ales Sionul şi 1-a ales ca locuinţă Lui.

Evanghelia de la Luca (VI, 17-23): În vremea aceea a stat Iisus la loc şes…

CHINONICUL:
Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

Sursa: Slujba Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți.

Lasati un raspuns