Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Biserica mucenicilor arşi de la Timişoara, sfinţită la Popeşti-Leordeni

De ziua eroilor, 2 iunie 2011, în comuna Popeşti-Leordeni de lîngă Bucureşti s-a sfinţit biserica ridicată în cinstea celor 40 de mucenici ai revoluţiei timişorene a căror cadavre au fost furate din spitalul judeţean Timişoara în noaptea de 18/19 decembrie 1989 şi arse la crematoriul din Bucureşti.
La vremea aceea Nicolae Ceauşescu era plecat în vizită în Iran. Porunca de a face cadavrele revoluţionarilor ucişi să dispară a fost dată de Elena Ceauşescu. Regimul comunist nici măcar nu voia să recunoască că au existat nişte tulburări (pînă la reîntoarcerea lui Ceauşescu din Iran şi cuvîntarea sa de la TVR din 20 decembrie 1989 – linc – ziarele româneşti nu au pomenit absolut nimic despre cele întîmplate în Timişoara) iar prin dispariţia cadavrelor s-a dorit dispariţia dovezilor, pentru ca să se poată spune apoi că aceşti morţi nici n-au existat. Pentru familiile celor dispăruţi se pregătise varianta că rudele lor au fugit peste graniţă (deşi unele din aceste familii cunoşteau deja adevărul).

În ianuarie 1990 “Renaşterea Bănăţeană” dădea publicităţii comunicatul Procuraturii Generale şi a Inspectoratului General al Poliţiei, prezentat mai sus, cu privire la împrejurările incinerării acestor cadavre. Comunicatul era semnat de procurorul general Gheorghe Robu şi de generalul-colonel Jean Moldoveanu. “Odiosului tiran trebuia să i se raporteze, la întoarcerea din Iran, că nu există victime”, este o frază interesantă din acest comunicat.

Unul din şefii operaţiunii de furt şi incinerare a cadavrelor – generalul Constantin Nuţă, a murit în decembrie 1989 cînd elicopterul în care se afla a fost doborît, în contextul “luptei antiteroriste”. Alt şef – generalul de securitate Emil Macri, a murit în închisoare, iar colonelul Petre Moraru s-a sinucis în închisoare. Celelalte persoane implicate în această operaţiune au fost inculpate în primul proces al revoluţiei de la Timişoara (procesul celor 25), cu excepţia muncitorilor de la crematoriu care n-au fost consideraţi vinovaţi, avînd calitatea de martori. Fapta inculpaţilor a fost calificată drept “favorizare a infractorului”, încadrare pe baza căreia au beneficiat de decretul de amnistie dat de Ion Iliescu în 3 ianuarie 1990, dacă nu au existat şi fapte mai grave care li s-au reţinut.

Biserica de la Popeşti-Leordeni a fost ridicată chiar pe locul unde a fost aruncată cenuşa revoluţionarilor. Ministrul apărării, Gabriel Oprea, a fost unul din principalii susţinători financiari ai acestui proiect.

După revoluţie a apărut o adevărată industrie de minciuni legată de cazul mucenicilor Timişoarei arşi la Bucureşti. De la Radu Portocală la Corneliu Vadim Tudor, de la Gheorghe Olbojan la Aurel Perva, de la Ilie Stoian la Paulian Păsărin, o mulţime de indivizi cu pretenţii de dezvăluitori ai adevărului despre revoluţie au afirmat că, chipurile, nimeni din Timişoara nu-i revendică pe aceşti morţi pe motiv că aceştia n-ar fi fost locuitori ai Timişoarei ci agenţi ai serviciilor secrete (străine sau române, s-au lansat variante pe placul fiecăruia).

Cred că noua biserică e un loc în care toţi aceşti falsificatori ai istoriei ar trebui să meargă în pelerinaj, ca să se roage pentru iertarea păcatelor.

Preluare dupa http://ro.altermedia.info

Lasati un raspuns