Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Slujba de pomenire la Cimitirul international al Eroilor de la Chisinau

Vineri, 3 iunie, a fost organizată o slujbă de pomenire în cinstea eroilor căzuţi în timpul celor două războaie mondiale şi înhumaţi în Cimitirul Eroilor din sectorul Botanica, în locul fostului complex spitalicesc TBC. Acţiunea a fost organizată cu suportul Consiliului Mondial Român care încearcă să sensibilizeze misiunile diplomatice şi guvernele ţărilor care-şi au soldaţii îngropaţi aici.
Deşi cimitirul reprezintă un obiectiv istoric şi un patrimoniu monumental şi arhitectural, astăzi din rămăşiţele vechiului cimitir au mai rămas doar fundaţia fostei capele şi o parte din construcţia monumentală de la intrare, iar locul a devenit un spaţiu pentru aruncat deşeurile menajere, populat de boschetari şi câini vagabonzi. Totodată, se presupune că acest teren a fost înstrăinat în urma unei tranzacţii dubioase încă din perioada guvernării comuniste, astăzi aparţinând unui cetăţean francez.
Academicianul Ion Mahu, preşedintele Asociaţiei veteranilor din R. Moldova, a precizat că vine în fiecare an de Ziua Înălţării, împreună cu alţi veterani, ca să-i comemoreze pe eroii căzuţi pe front. El şi-a exprimat regretul că locul a ajuns o ruină: „Astăzi, nimeni nu mai are grijă de acest loc, iar autorităţile nu se implică nici măcar să-l protejeze de rău-făcătorii care nu îşi cunosc istoria”.
Nistor Grozavu, primar interimar al mun. Chişinău, a menţionat că acest teren a fost câştigat de o companie privată în urma unei licitaţii organizate de către Guvernul RM. Grozavu a accentuat că în niciun caz nu se va admite realizarea unei construcţii pe acest teren. „Primăria Chişinău şi Consiliul municipal vor face tot posibilul ca pe acest teren să fie reamenajat cimitirul, cel puţin, după proiectul elaborat de arhitectul Victor Sava. De asemenea să fie realizate toate obiectivele, iar pentru aceasta împreună cu Guvernul vom depune toate eforturile pentru rezolvarea problemei funciare, prin schimb de terenuri cu această companie sau vor fi anulate rezultatele licitaţiei şi întorşi banii achitaţi pentru acest tern. Vă garantez că aceste obiective pe care ni le-am propus vor fi realizate în viitorul apropiat. Şi aici va fi construit un monument în memoria celor care au căzut în lupta pentru libertatea noastră, iar noi, urmaşii lor, avem obligaţia să-i comemorăm aşa cum se cuvine”, a declarat primarul interimar.
La rândul său, Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor (AIRM), a subliniat că Legea ocrotirii monumentelor interzice privatizarea monumentelor istorice. „Acest monument al eroilor care este inclus în Registrul monumentelor de importanţă naţională şi municipală a fost privatizat în 2007, ori legea interzice acest lucru. Cimitirul este un exemplu, iar pe lângă el au mai fost privatizate şi o serie de conace boiereşti care, în scurt timp, au fost transformate în ruine. Nu trebuie să se admită tranzacţii cu monumente, iar organele de drept nu au dus ancheta până la capăt”, a declarat Ştefăniţă. „Fiecare partid intrat în cursa electorală a promis proiecte de reabilitare şi punere în valoare a mai multor monumente din municipiu, dar sper ca acest mesaj să fie valabil şi după alegeri”, a conchis şeful AIRM.
Cimitirul românesc de campanie din Chişinău a fost distrus în 1959 de către regimul sovietic de ocupaţie fiind, în cea mai mare parte, şters de pe faţa pământului cu buldozerele, iar pe locul lui a fost construit un spital şi Centrul comercial „Jumbo”. În acest cimitir au fost îngropaţi circa 3000 de militari – români, ruşi, austrieci, cehi, francezi, greci şi polonezi, care au luptat în Primul şi al Doilea Război Mondial.
Un articol de: Nadia Tătaru, Timpul.md

Lasati un raspuns