Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Prizonieri într-un turn de fildeş

Biserica revine în actualitate, cu o solicitare care naşte controverse: legiferarea ca zi nelucrătoare pentru data de 30 noiembrie. Opinia unanimă este că Parlamentul va aproba această cerere, pentru simplul motiv că politicienii nu se opun niciodată cererilor venite din partea clerului. Consiliile locale şi judeţene îşi deschid larg buzunarele când e vorba de solicitări pentru finanţarea unor lucrări în cadrul lăcaşelor de cult. Din bani publici, evident.

Nu mai vorbim de retrocedări sau atribuiri cu titlu gratuit ale unor clădiri aflate în domeniul public. Apoi, dacă Patriarhia ortodoxă vrea o catedrală a neamului construită din bugetul de stat, Parlamentul nu poate zice nu. În ultimii ani, se cer, şi legislativul aprobă, zile nelucrătoare (dar plătite) pentru a sărbători diverse manifestări religioase.
Nu puţini au fost cei care au sesizat ritmul în care averea bisericii creşte, la concurenţă cu cea a statului, eludându-se impozitarea. Cum însă proprietăţile sunt fărâmiţate şi nu există o evaluare a lor, fenomenul trece neobservat.
Problema, însă, nu se reduce la aspectul financiar, deşi traversăm o criză economică destul de severă, ci presupune, în egală măsură, o latură morală şi una socială. Dacă statul, ca reprezentant al populaţiei, face atât de multe pentru biserică, întrebarea este ce face biserica pentru oameni, pentru enoriaşi? De obicei, răspunsul se reduce la prezumţia că în comunităţile religioase primează sănătatea morală şi scade infracţionalitatea. Dacă această premisă ar fi valabilă şi tot ar fi bine. Dar un lăcaş de cult plantat într-un cartier sau într-un sat nu presupune neapărat o comunitate religioasă preocupată să respecte măcar cele zece porunci din cartea sfântă a creştinilor. Preotul e o “pasăre rară”, în sensul că oamenii îi văd faţa doar la slujbe sau de Bobotează, când colindă casele spre a le sfinţi. Prea puţine parohii dezvoltă programe sociale, pentru copii sau pentru bătrâni: prea puţini preoţi stau de vorbă cu enoriaşii care au cu adevărat probleme şi îi ajută, cu un sfat sau cu o vorbă bună, de încurajare.
Senzaţia generală este că feţele bisericeşti trăiesc într-un “turn de fildeş” şi sunt puţin sensibile la nevoile enoriaşilor. Religia operează la nivelul psihicului, al convingerilor interioare, al credinţei. Adică, tocmai acolo de unde ar putea veni salvarea unui popor.
Sau decăderea lui.

Preluare dupa http://dorinstef.blog.com

Lasati un raspuns