Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Parcul Dendrologic Arcalia. Un colt de rai!

În centrul localității Arcalia, la doar 17 kilometri de Bistrița, se găsește un deosebit parc dendrologic, ad-literam un colț de rai. Acesta se întinde pe o suprafață de 16 hectare și adăpostește circa 150 de specii de plante autohtone și exotice, fiind un adevărat laborator biologic.
Parcul a fost amenajat în secolul al XIX-lea, de către groful Bethlen, unul dintre cei mai bogați oameni din părțile locului la acea vreme, care era în mod evident un mare iubitor de natură. Organizarea parcului este foarte interesantă, acesta având formă trapezoidală, laturile fiind alcătuite din alei, denumite după diferitele specii ce le alcătuiesc: aleea de molid, de brad, de carpen sau de salcâm, iar în interiorul acestora se găsesc alei de legătură și aleea labirint.

Cele mai impresionante plante pe care le puteți vedea aici sunt cele din alte regiuni, precum: bradul argintiu, molidul caucazian, pinul de mătase, stejarul american, bradul balsamifer, magnolia, nucul american, teiul laciniat, mărul japonez dar și arborele de lalea. Toate aceste specii au reușit să prindă viață la Arcalia și datorită climatului unic în țară, curenții de aer reconstituind un mediu ce cuprinde regiuni climatice din toate continentele lumii. În parc se află și reședința grofului-”Castelul”-unic în țară, o clădire deosebit de frumoasă, construită la începutul secolului al XVII-lea de către înaintașii acestuia în stilul mauro-bizantin.  Amenajarea parcului a început ca o grădină în jurul reședinței iar extinderea acestuia  a durat zeci de ani, până în preajma celui de-al doilea război mondial. Atunci armata sovietică a pătruns în sat, a arestat familia grofului și a devastat parcul și castelul. În anii imediat următori celui de-al doilea razboi mondial groful și unul din fiii săi mor, aceștia fiind înmormântați chiar în parc.

Restul familiei se refugiază în străinătate, iar în anul 1947 proprietatea este preluată de stat și transformată, pe rând, în magazin sătesc, stațiune de mașini agricole, apoi în tabără pentru pionieri. Din 1963, parcul a fost preluat de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, care l-a intabulat în anul 2000 și l-a reamenajat. Timp de trei decenii, aici a funcționat Centrul de Cercetări Biologice și Geologice, constituind, în același timp, o bază pentru practica de vară a studenților.  Din anul 2000 până în 2004, parcul Arcalia a adăpostit Centrul Regional al Francofoniei. Centrul de la Arcalia găzduiește simpozioane științifice, seminarii, cursuri de vară, expoziții, tabere de creație, dar este deschis și vizitatorilor, care, însă, nu au acces în interiorul castelului, ci doar în parcul dendrologic. Parcul Dendrologic Arcalia este unul dintre cele mai frumoase rezervații de acest tip din România având o mare valoare științifică, didactică dar și turistică. Traseele turistice n-ar trebui să ocolească acest simbol al regiunii, parcul dendorologic fiind cosiderat al doilea ca mărime din România, după cel de la Simeria.

Preluare dupa http://www.gbnews.ro

Lasati un raspuns