Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Hramul Mănăstirii Bârsana 2011 – o mare binecuvântare duhovnicească pentru miile de credincioşi prezenţi

Cu cât un eveniment are o mai mare încărcătură duhovnicească, cu atât este mai dificil să vorbeşti despre el. Nu există cuvinte care să-l poată exprima. Apostolul Pavel spune despre aceasta: …a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască (II Cor. 12, 4). Adică a auzit, a trăit, a înţeles – cu puterea lui Hristos – lucruri pe care nu-i stă în puteri omului să le exprime prin cuvânt.
O mare binecuvântare au fost momentele de aleasă încărcătură duhovnicească trăite de miile de credincioşi prezenţi la Mănăstirea Bârsana, azi, 30 Iunie. Fără să poată spune prea mult prin cuvinte ceea ce au simţit.

De Soborul Sf. 12 Apostoli, ÎPS Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului şi PS Iustin Sigheteanul au slujit la Mănăstirea Bârsana din Maramureşul Voievodal, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal de călugariţe, condus de maica stareţa Stavrofora Filofteia Oltean. La slujbă au participat un ales sobor de preoţi şi diaconi, peste 60, precum şi mii de credincioşi de pe Valea Izei, Valea Vişeului, Valea Marei şi Valea Cosăului.

Totodată, au fost prezente oficialităţi locale şi judeţene, demnitari şi mulţi alţi invitaţi de seamă, printre care Mircea Man – preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Emil Marinescu – vicepreşedinte al CJ, Gheorghe Marian – consilier al preşedintelui CJ, senatorul Gheorghe Mihai Bîrlea etc.

Mesajele duhovniceşti adresate credincioşilor de către ÎPS Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului şi PS Iustin Sigheteanul au fost şi de această dată un apel de apropiere către Dumnezeu, mai multă credinţă şi bunătate în aceste perioade tulburi în care trăim.

“Viaţa, pentru fiecare, este o colecţie de încercări, multe dintre ele foarte grele. Dar, care, oricât de mult ne-ar slei de puteri, trebuie să nea dea curajul să trecem peste ele, cu credinţă şi apropiere de Dumnezeu. Cine nu mai spera să iasă la Lumina, se va pierde în veşnicie”, le-a spus credincioşilor PS Iustin Sigheteanul.

Totodată, adresându-le mulţumiri oficialităţilor prezente pentru că se zbat să facă lucruri multe deşi sunt vremuri grele, a amintit şi de sprijinul şi atenţia deosebite pe care preşedintele CJ, Mircea Man le-a acordat de fiecare dată bisericilor şi mănăstirilor din Maramureş.

Lasati un raspuns