Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Apa in Sfintele Scripturi

Apă

Materie creată de Dumnezeu la început (Facerea 1.2), esențială pentru viață și, prin urmare, mult folosită în Credința lui Dumnezeu, atât în Vechiul cât și în Noul Testament (a se vedea și Apă sfințită).

Apa este simbol al puterii (lucrătoare) dumnezeiești, căci atunci când este liniștită este dătătoare de viață, ca la Facerea 13.10, iar atunci când este mânioasă este foarte distrugătoare, ca la Facerea 6.17, Isaia 8.8, 28.28.

Totodată apa este în Sfintele Scripturi și simbol al curăției, al harului și al sincerității, al spălării, al binecuvântării lui Dumnezeu șamd.

Un minunat simbol al puterii dumnezeiești și al nepătrunsului cutremurător al Dumnezeirii îl găsim, pentru apă, în Psalmi:

Adânc pe adânc cheamă în glasul căderii apelor Tale. Toate talazurile și valurile Tale peste mine au trecut. (Psalmi 41.9-10)

Dincolo de frumusețea acestor cuvinte se cuvine să vedem și folosirea unor forme ale apei luate deosebi de Duhul Sfânt, așa cum sunt aici „talazurile” și „valurile”, iar în alte părți „roua”, „izvoarele”, „râurile”, „marea” șamd.

Din această bogăție de forme, fiecare având rostul și rânduiala sa, ba chiar și rosturi și rânduieli, izvorăște și simbolistica biblică foarte bogată a apei, amintită mai sus.

Pentru unele dintre aceste înțelesuri se pot vedea și:

Facerea 13.10 și 43.24; Ieșirea 17.5-6; Deuteronom 8.7 și 11.11; Iosua 15.19; Pilde 5.15; Isaia 35.6-7 și 41.17-18; Ioil 4.18 ș.a.m.d. (dar, binecuvântare sau binecuvântare și dar); Facerea 18.4 (curățire și ușurare); Facerea 24.11-51 (dărnicie sfântă și binecuvântare); Ieșirea 29.17, 30.18-20, 40.12 și 40.30-32, Levitic 6.28, 11.32-40 etc (curățire); Judecători 6.36-40 (har și semn dumnezeiesc); Judecători 15.19 (binecuvântare și mântuire); I Regi 7.1-11 și, mai ales, 7.6 (sinceritatea pocăinței); II Regi 23.15-17 (sinceritatea credinței jertfelnice); Pilde 20.5, Isaia 32.2 (hrănire duhovnicească, izvor de har) etc, etc.

Ca simbol al harului, apa se poate arăta și ca simbol al harului mincinos, al idolatriei, ca în Ieremia 3.13, 18 și 15.18. Același simbol îl are și apa sărată sau apa amară la Iacob 3.12. O însemnătate deosebită o are și apa vie, despre care vom vorbi deosebi, dar și faptul că din coasta Mântuitorului, la Răstignire, a curs nu doar sânge, ci și apă (Ioan 19.34).

Cuvântul apă vine din latină.

Apa sfințită (curățitoare, sfințitoare)

Apă care printr-o anumită rugăciune/slujbă este afierosită Domnului, ca prin puterea Lui să fie curățitoare trupului și sufletului, să fie sfințitoare și tămăduitoare. Se mai numește și Aghiasmă (Aghiazmă; Agheazmă etc).

Apa curățitoare este bine-cunoscută și mult folosită în Vechiul Testament. Acest lucru se poate vedea și în postul dinainte, la Apă, dar și la Ieșirea 40.30-32, Levitic 11.32-40, 16.4, 24, 26, 28; Ioan 13.5; Evrei 9.19 și 10.22 ș.a.m.d.

Binecuvântarea sau sfințirea apei sunt întâlnite adeseori în Biblie, ca și folosirea apei pentru curățire simbolică, rituală.
Astfel este, de pildă, apa folosită la jertfa junincii roșii (Numeri, cap. 19), fiind numită și apă de curățire, apă de stropire sau apă curățitoare (și la Numeri 31.23; Iezechiel 16.4, 9 și 36.25; Zaharia 13.1 etc).

Tot acolo se arată că apa afierosită Domnului printr-o slujbă deosebită, numită apă amară sau apa blestemului, se făcea osândă pentru femeia vinovată și ocrotea pe cea nevinovată (Numeri 5.12-31).

Puterea de curățire și sfințire a apei crește pentru Poporul lui Dumnezeu în Noul Testament. Botezul pocăinței al Sfântului Ioan Botezătorul se face prin mijlocirea apei, desigur (Matei 3.11; Marcu 1.8; Luca 3.16; Ioan 1.26; Faptele Apostolilor 1.5).

Dar și Sfântul Botez întemeiat de Hristos și săvârșit de Apostolii și ucenicii Săi se face prin apă și prin Duhul Sfânt: Ioan 3.5; Faptele Apostolilor 1.5 și 8.36-39; Faptele Apostolilor 10.47; I Petru 3.21; I Ioan 5.6.

O altă mărturie a puterii apei sfințite o avem la Ioan 5.1-4, dar sfințirea prin atingerea îngerului, după cât se putea în umbra Legii lui Moise, nu se poate măsura cu adâncimea și puterea darului venit prin Duhul Sfânt în Legea Harului.

De aceea cu atât mai de folos este apa sfințită sau aghiasma celor care au crezut în Hristos și Cuvântul Său.

Apa vie

Expresie folosită în Vechiul și Noul Testament pentru a simboliza harul bogat și dătător de viață adevărată al lui Dumnezeu. Acest har a fost făgăduit în Vechil Testament și a fost dat de Iisus Hristos celor ce cred în El cu adevărat.

A se vedea și: Cântarea Cântărilor 4.4; Isaia 58.11; Ieremia 3.13, 18; Ioan 4.10-14 ș.cl.; Ioan 7.38; Apocalipsa 22.1, 17.

Rouă

În chip obișnuit prin rouă se înțeleg picăturile de apă ce apar în diminețile de vară (și, uneori, noaptea spre dimineață) pe frunze, ierburi, ramuri etc dacă este destulă apă în aer. Acolo unde este prea multă uscăciune nu poate apărea roua. Apa de rouă este foarte curată, ca una ce apare prin condensarea vaporilor din aer. Toate aceste lucruri au făcut ca roua să fie mult apreciată în Sfintele Scripturi, ca și în tradiția populară a Românilor.

În Dumnezeieștile Scripturi roua este, în primul rând, simbol al binecuvântării dumnezeiești, aducătoare de împăcare, pace și belșug (Facerea 27.28, 39; Deuteronom 32.2; 33.13, 28; Iov 29.19; Psalmi 132.3; Pilde 3.20; 19.12; Isaia 45.8; Osea 14.6; Mihea 5.6; Zaharia 8.12) și chiar de înviere și viață veșnică (Isaia 26.19; Sirah 43.26).

Un loc deosebit îl are roua și prin semnul cerut de Ghedeon lui Dumnezeu și dat de Acesta (Judecători 6.37-40), când roua vine în chip minunat doar acolo unde se cere, fără a atinge altceva. Acest semn este o prefigurare a conceperii mai presus de fire, în deplină curăție, a Fiului lui Dumnezeu din pururea Fecioara Maria (Matei 1.20, 23; Iezechiel 44.2).

De asemenea trebuie observată și legătura dintre rouă și mană (Numeri 11.9), cu o puternică încărcătură simbolică.

Mai este roua, sau, mai bine zis, vremelnicia ei, simbol al lucrului care, dacă nu este păzit și înmulțit, se pierde – harul lui Dumnezeu și credința (Osea 6.4; 13.3).Tot vremelnicia, dar și micimea picăturii de rouă, sunt folosite ca simbol al nimicniciei Creației în fața Dumnezeirii (Înțelepciunea lui Solomon 11.22).

În sfârșit, să observăm că și la Daniil roua simbolizează viața într-un chip cu totul deosebit (Daniil 4.12, 20, 22). Nabucodonosor, care urmează a fi aspru pedepsit pentru trufia lui, e simbolizat de un copac tăiat; dar butucul și rădăcinile rămân păzite „în legături de fier și de aramă”, fiind udate „din roua cerului”. Astfel pedeapsa se arată a fi spre viață, iar nu spre moarte, prin harul (roua) care nu încetează a cădea peste cel pedepsit.

Cuvântul vine din latină.

Preluare dupa http://foaienationala.ro

Lasati un raspuns