Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona (9 Septembrie) – partea a II-a

ACATISTUL

După obişnuitul început, se zic:
CONDACELE ŞI ICOASELE:
Condacul 1

Iubitorului de viaţă sihăstrească şi duhovnicescului povăţuitor către mântuire, rugătorului fierbinte şi luminător al Sihăstriei Voronei, pilduitorului monahilor şi prietenului îngerilor, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor te-a chemat, Cuvioase Părinte, din pruncie să slujeşti Domnului şi să fii candelă luminoasă pentru neamul tău dreptcredincios, căci viaţă cuvioasă ai arătat pentru care şi noi îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, că din pruncie ai fost ales vas al Duhului Sfânt;
Bucură-te, curată copilărie, plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mintea ţi-a fost pururea la Dumnezeu;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, că ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că puterea harului te-a umbrit;
Bucură-te, că tinereţea ta Domnului ai închinat-o;
Bucură-te, că prin acestea calea adevărului ai aflat-o;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 2-lea

Pentru curata-ţi viaţă, înzestrat fiind cu strălucită înţelepciune, ai ajuns, Cuvioase Părinte, să slujeşti în înalte dregătorii, căutând ca prin acestea să împlineşti şi datoriile cele lumeşti, fără a uita însă vreodată de Dumnezeu, Căruia mereu I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Auzind, Sfinte Părinte, îndemnul Mântuitorului Care zice: „cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”, şi aflând de viaţa monahală cu bună rânduială din binecuvântata Ţară a Moldovei, ai lăsat patria ta şi dregătoria lumească şi ai venit la Mănăstirea Dragomirna din părţile Sucevei. Pentru aceasta şi noi îţi cântăm aşa:

Bucură-te, doritor al vieţii desăvârşite;
Bucură-te, împlinitor al chemării lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-a robit slava omenească;
Bucură-te, că ai căutat viaţa pustnicească;
Bucură-te, că ai dorit cele netrecătoare;
Bucură-te, că ai urmat calea smereniei;
Bucură-te, că ai găsit liman duhovnicesc;
Bucură-te, că la Mănăstirea Dragomirna ai fost binecuvântat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 3-lea
Cine nu te va ferici, Părinte Onufrie, pe tine cel care cu înţelepciune ai hotărât să alungi din viaţa ta toate ispitele măririi deşarte şi prin viaţă neîntinată să te faci plăcut lui Hristos. De aceea, te-ai străduit să fii înger în trup, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cuviosul Paisie Stareţul, venind din Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Dragomirna, te-a aflat, Cuvioase Părinte, şi foarte mult s-a folosit de viaţa ta şi de adânca ta smerenie. De aceea, statornică prietenie duhovnicească v-a unit, căci şi tu, sfinte, de la el ai deprins alese virtuţi monahiceşti. Iar noi, minunându-ne de aceasta, te lăudăm cântându-ţi:

Bucură-te, că pe Stareţul Paisie duhovnic l-ai ales;
Bucură-te, că el cu folositoare sfaturi te-a întărit;
Bucură-te, că pentru viaţa ta aleasă Cuviosul Paisie mult te-a preţuit;
Bucură-te, că şi tu sfetnic de nădejde i-ai fost;
Bucură-te, că adesea cu el te-ai sfătuit;
Bucură-te, că împreună aţi strălucit prin virtuţi;
Bucură-te, că şi pe Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului l-ai întâlnit;
Bucură-te, că şi cu acesta duhovnicească prietenie ai statornicit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 4-lea

Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, cel care, cu osârdie, ai căutat monahi cu viaţă îmbunătăţită şi de la dânşii ai învăţat să biruieşti valurile mării învolburate ale acestei vieţi. Aşa, Sfinte, ai cunoscut pe Cuvioşii Paisie de la Neamţ şi pe Vasile de la Poiana Mărului şi împreună aţi lăudat pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind de marii sihaştri din părţile Voronei, Sfinte, şi mistuit de dorul păcii duhovniceşti, te-ai închinoviat în Mănăstirea Vorona cu sete nestinsă de a spori în cele sfinte. Iar de aici, Cuvioase Părinte, te-ai retras în liniştea codrului din apropiere, unde ai petrecut vreme de un sfert de veac în aspră nevoinţă şi neîncetată rugăciune. Minunându-ne de această neobosită nevoinţă, cu evlavie îţi cântăm:

Bucură-te, podoaba obştii Mănăstirii Vorona;
Bucură-te, lumină a sihăstriei codrilor;
Bucură-te, crin preafrumos sădit în grădina virtuţilor;
Bucură-te, mult nevoitorule în cele duhovniceşti;
Bucură-te, că în liniştea pădurii pe Hristos L-ai găsit;
Bucură-te, sfinţitor al locurilor tainice;
Bucură-te, rugător pentru mântuirea multora;
Bucură-te, slujitor al virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 5-lea

În codrii Voronei, candelă luminoasă te-ai arătat, mult nevoitorule părinte, căci, prin pilda vieţii şi mireasma învăţăturilor tale, ai fost vrednic îndreptător multor călugări pe care i-ai călăuzit către viaţa cea sfântă, pe toţi povăţuindu-i a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Chemat la sfânta taină a Preoţiei, cinstitorule de Dumnezeu, te-ai înfricoşat foarte, căci, prin adânca ta smerenie, nevrednic te socoteai. Însă Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, te-a învrednicit cu acest mare dar, pentru care şi noi îţi zicem aşa:

Bucură-te, vieţuitor al pustiei;
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, om duhovnicesc;
Bucură-te, sfătuitor înţelept;
Bucură-te, povăţuitor luminat;
Bucură-te, purtător al harului ceresc;
Bucură-te, lumina mare a Voronei;
Bucură-te, candelă a sfinţeniei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 6-lea

Luminându-te cu pilda vieţii sfinte a părinţilor atoniţi, ai rânduit şi monahilor Mănăstirii Vorona aceeaşi pravilă de trăire îmbunătăţită, îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Vieţuire îngerească petrecând, Sfinte Onufrie, icoană vie de rugăciune, post şi îndelungi privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi şi aşa te-ai învrednicit a primi schima cea mare de la duhovnicul tău, Stareţul Paisie, care te-a chemat la Mănăstirea Dragomirna, unde te-a făcut schivnic. Pentru aceasta sporire duhovnicească, Sfinte, îţi cântăm:

Bucură-te, că nimic din cele trecătoare nu ai iubit;
Bucură-te, că pe cele nestricăcioase le-ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai primit cununa nepieritoare;
Bucură-te, că pe Maica Domnului ai avut-o mereu rugătoare;
Bucură-te, prietenul îngerilor;
Bucură-te, luminător al monahilor;
Bucură-te, cunoscător al tainelor sfinte;
Bucură-te, călăuză a nevoitorilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 7-lea

Vestea vieţuirii sfinte şi puterea rugăciunilor tale, Cuvioase, în toată Moldova s-a răspândit. De aceea, din locuri îndepărtate mulţi credincioşi au venit la tine, iar tu, Cuvioase, ca un preabun părinte pe toţi cu multă dragoste i-ai primit, dând mângâieri, mijlocind cu rugăciunile şi tămăduind prin acestea multe boli ale celor suferinzi. Pentru aceasta, cei care s-au învrednicit de mari daruri prin rugăciunile tale au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Urmând pilda marilor sihaştri din pustia Egiptului, Cuvioase, ai întemeiat obşte monahală la Sihăstria Voronei, unde mulţime multă de călugări s-a adunat, toţi voind a-ţi fi prin preajmă şi a te avea ca doctor sufletesc, căci pentru toţi ai fost un pilduitor călugăr, duhovnic şi stareţ. Pentru aceasta cu dragoste cinstim sfintele tale moaşte şi zicem:

Bucură-te, întemeietorul obştei de la Sihăstria Voronei;
Bucură-te, vieţuitor pilduitor;
Bucură-te, milostiv şi blând păstor;
Bucură-te, povăţuitor înţelept;
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, cărturar duhovnicesc;
Bucură-te, cunoscător al Filocaliei;
Bucură-te, ostenitor al răspândirii scrierilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 8-lea

Către apusul vieţii, depărtându-te de tulburările lumeşti, Cuvioase Onufrie, ai vieţuit într-o peşteră pe malul pârâului Vorona, făcându-ţi din ea poartă a cerului, cu alese rugăciuni, te-ai luminat de dorul pentru Hristos până la cel din urmă ceas al vieţii tale, cântându-I neîncetat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Văzând trăirea ta în netulburată linişte sihăstrească, Sfinte Părinte, cu adevărat înţelegem că viaţa pustnicilor fericită este. Căci, luminându-te cu dumnezeiescul dor, nerodirea pustiului ai preschimbat-o în grădină de viaţă duhovnicească. Pentru aceasta şi noi zicem:

Bucură-te, că pe diavol cu postul şi rugăciunea l-ai ruşinat;
Bucură-te, că din învăţăturile Sfintei Scripturi te-ai adăpat;
Bucură-te, că ai iubit Sfintele Scripturi;
Bucură-te, că ai cercetat scrierile sfinţilor;
Bucură-te, că ai urmat sfatul duhovnicilor tăi;
Bucură-te, că de cuvântul lui Hristos te-ai pătruns;
Bucură-te, odorul de mare preţ al Voronei;
Bucură-te, rugător fierbinte al Moldovei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 9-lea

Săvârşind călătoria acestei vieţi, Părinte Cuvioase, şi cunoscând dinainte ceasul despărţirii sufletului de trup, ai mulţumit Preabunului Dumnezeu pentru darul vieţii îndelungate pe care l-ai primit de la El. După ce ai petrecut pe pământ 89 de ani, Hristos a luat în braţele Sale fericitul tău suflet. Pentru aceasta, minunându-ne de viaţa ta preafrumoasă, Sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Înţeleptii cei mult vorbitori nu pot arăta în cuvinte petrecerea ta din această viaţă. Chiar şi firea îngerească s-a minunat de vieţuirea ta, Cuvioase, căci trup având ai trăit ca un înger. De aceea, mutarea ta din această viaţă la cea veşnică a fost însoţită de multe minuni. Deci şi noi văzând puterea lui Dumnezeu arătată prin cei ce-L iubesc, îţi cântăm aşa:

Bucură-te, cunoscător al tainei sfârşitului tău;
Bucură-te, purtător al Sfântului Duh;
Bucură-te, primitor al darurilor cereşti;
Bucură-te, luptător duhovnicesc neînfricat;
Bucură-te, sfinţitor al codrilor;
Bucură-te, primitor al Euharistiei înainte de ceasul morţii;
Bucură-te, vieţuitor împreună cu sfinţii;
Bucură-te, că aşa ai ajuns la liman fericit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 10-lea

Împăratul David a glăsuit că „minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi” iar viaţa ta, Cuvioase, a adeverit întru toate cele grăite de psalmist. Dumnezeu a arătat slava Lui prin tine, Sfinte, care ai mers pe calea cea strâmtă, purtând jugul vieţii pustniceşti, al neîncetatelor nevoinţe, al rugăciunii stăruitoare, şi aşa, sfinte, suindu-te din putere în putere, te-ai mutat la locaşurile cele veşnice cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Lumină din lumina lui Hristos gustând în această lume trecătoare, după moartea ta, Cuvioase Onufrie, ai răsărit ca o lumină strălucitoare prin cinstitele tale moaşte din care izvorăsc tămăduiri celor care se roagă ţie, zicând:

Bucură-te, sfinte al lui Dumnezeu Cel Preasfânt;
Bucură-te, purtător al darului vindecării;
Bucură-te, făcător de minuni prin harul Sfântului Duh;
Bucură-te, luminător al închinătorilor;
Bucură-te, izvor al alinărilor;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor grele;
Bucură-te, vindecător al celor neputincioşi;
Bucură-te, ajutător grabnic al celor suferinzi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 11-lea

Multe şi mari semne au fost la mormântul tău, Sfinte Onufrie, prin ele arătându-ţi puterea cea dată ţie de la Dumnezeu, ca să întorci pe mulţi la adevărata credinţă, şi să cânte lui Dumnezeu: Aliluia

Icosul al 11-lea

Voievodul Mihail Sturza ajungând la mormântul tău, Cuvioase, a luat un fruct din mărul ce crescuse în apropiere, ca să-l ducă fiicei sale bolnave de epilepsie, iar aceasta, mâncându-l, în chip minunat s-a tămăduit. Atunci domnitorul, mirat de puterea lui Dumnezeu, s-a întors degrabă la Vorona pentru a se închina cu toată familia la mormântul tău. Şi îndată sfintele tale moaşte, Sfinte Onufrie, au fost strămutate în biserica Mănăstirii Vorona spre cinstire. Pentru aceasta noi îţi cântăm aşa:

Bucură-te, că pe fiica domnului Moldovei ai tămăduit-o;
Bucură-te, că te-ai arătat mai iscusit decât toţi doctorii;
Bucurii-te, că în biserica Mănăstirii Vorona ai fost strămutat;
Bucură-te, că şi familia Voievodului ţi s-a închinat;
Bucură-te, ocrotitor al ţinutului Botoşanilor şi al Moldovei;
Bucură-te, ajutător grabnic al credincioşilor;
Bucură-te vieţuitor împreună cu îngerii;
Bucură-te, candelă a Ortodoxiei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 12-lea

Iubind mai mult sihăstria, te-ai arătat în vis stareţului Mănăstirii Vorona, Cuvioase, poruncindu-i să-ţi aducă moaştele la schitul Sihăstria Voronei, pe care l-ai întemeiat. Dar stareţul, neîmplinind porunca ta, greu s-a îmbolnăvit şi amintindu-şi de vedenia avută, a strămutat cinstitele tale moaşte la locul de tine mult dorit. Pentru aceasta şi noi, slăvind puterea lui Dumnezeu arătată în sfinţii Lui, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudând vieţuirea ta, te fericim, Cuvioase Părinte Onufrie, ca unul ce eşti casnic şi prieten al lui Dumnezeu şi al nostru ocrotitor, rugându-te să mijloceşti neîncetat înaintea lui Dumnezeu ca să ne păzească de necredinţă şi dezbinare, de nevoi şi de necazuri. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, că toate uneltirile diavolului le-ai biruit;
Bucură-te, sfânt al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitor grabnic al creştinilor;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, schimonah pilduitor;
Bucură-te, luminător al vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor;
Bucură-te, cetăţean al raiului ceresc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povăţuitor al sihaştrilor!

Condacul al 13-lea

Sfinte făcătorule de minuni, Cuvioase Onufrie, lauda sihaştrilor şi podoaba Voronei, primeşte această cântare a noastră, a celor ce te cinstim, şi du rugăciunile noastre smerite înaintea tronului Preasfintei Treimi, rugându-te neîncetat pentru noi ca să ne izbăvim de toată primejdia, de boli şi de necazuri, şi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: “Făcătorul îngerilor…” şi
Condacul 1: “Iubitorului de viaţă sihăstrească…”

şi apoi se zice această

RUGĂCIUNE

O, Cuvioase Părinte Onufrie, vas ales al Domnului, iubitor de viaţă duhovnicească, aprinzându-te cu dumnezeiasca râvnă, ai urmat îndemnul Mântuitorului: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, ai lăsat rudeniile, patria şi dregătoria cea lumească, venind în Ţara Moldovei. Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, şi să te rugăm: dă-ne răbdarea ta, Sfinte. Dă-ne curajul şi voinţa ta, credinţa şi iubirea ta către Dumnezeu. Ajută-ne să dobândim smerenia, pacea şi lumina inimii tale curate. Pe tine, cel care vieţuieşti împreună cu îngerii, te rugăm, cu lacrimi şi cu umilinţă, izbăveşte-ne, prin sfintele tale rugăciuni, de mulţimea ispitelor şi a necazurilor, de poftele cele vătămătoare ale trupului şi de gândurile rele care se abat asupra noastră. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioşi, sădeşte în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei în credinţă şi a sfinţeniei vieţii. Ajută-ne cu rugăciunile tale să vieţuim, oriunde, ca fraţii întru Hristos şi să căutăm sfinţirea sufletelor noastre pustiite de păcate. Cel ce ai fost mult nevoitor şi mult rugător, ajută pe cei ce se nevoiesc în împlinirea poruncilor lui Hristos în mănăstire sau în lume, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea sufletelor. Amin.

Sursa: CreștinOrtodox.ro – Acatistul Sfântului Onufrie de la Vorona

ICOANE

Preluare dupa http://sfintiromani.ro

Cititi si:  Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona (9 Septembrie) – partea I

Lasati un raspuns