Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cele Zece Porunci

Pe un munte în flăcări, Domnul Dumnezeu a scris cu însuşi degetul Său pe două table de piatră, Legea celor zece porunci pentru poporul evreu, pe care a dat-o lui Moise. Domnul a zis lui Moise: “Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă totdeauna încredere în tine.” Şi Domnul a mai zis lui Moise: “Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul se va pogorî în faţa întregului popor pe muntele Sinai.” (Exodul 19:9,10). Moise ştia că acolo trebuia să se întâlnească cu Dumnezeu, pentru că atunci când păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului, îngerul i-a spus: “după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”

Acolo, Dumnezeu a oferit lui Israel posibilitatea să intre în legământ cu El, şi dacă vor respecta legământul Său vor fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.

Moise a pregătit poporul, i-a sfinţit pentru a se putea apropia de munte şi să audă glasul Domnului. Apropiindu-se şi văzând muntele Horeb, Israel trebuia să fi fost impresionat, fiindcă toată viaţa au trăit în şesurile Egiptului. În dimineaţa zilei a treia au început tunetele şi fulgerele, muntele fumega, iar aceste fenomene naturale şi supranaturale au făcut poporul să tremure. Muntele Sinai a devenit un vulcan. Israeliţii devenind fricoşi s-au retras, zicând lui Moise: “Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.” (Exodul 20:19). Această icoană ne face să înţelegem că, Israeliţii naturali cărora li s-a oferit privilegiul de a fi servii lui Dumnezeu, n-au putut sta înaintea Lui ca preoţie.

Poruncile au fost date mai târziu lui Moise scrise pe două table de piatră. Deşi făceau parte dintre cele 613 porunci date lui Israel, la care Hristos le-a pus capăt, (Romani 10:4), cele zece porunci rămân pentru totdeauna. Domnul Isus n-a venit să le strice, ci să le împlinescă. (Matei 5:17). Aceasta este Legea lui Dumnezeu valabilă pentru întreaga omenire. Privind la acest standard, vedem că Legea este ca o oglindă desăvârşită trimisă din cer pe pământ ca să descopere omului stricăciunea sa morală. (Romani 7:7).

Cineva a făcut o analiză foarte plastică a acestui lucru. “Un om închis într-o casă întunecoasă, poate fi înconjurat de praf şi neorânduială fără să le bage în seamă, din pricina întunericului, dar dacă pătrunde o rază de soare va vedea totul. Este praful făcut de razele soarelui? Se înţelege că nu; praful a fost acolo şi soarele doar l-a arătat.” Aceasta face Legea. Ea arată firea omului şi dovedeşte că este păcătos. Legea nu-l ridică de acolo, ci îi arată starea sa de păcătoşenie şi pentru că este desăvârşită îi osândeşte faptele. Foarte mulţi oameni confundă Legea lui Dumnezeu cu legământul legii dat lui Israel. Din această cauză Legea este arătată ca un lucru al trcutului care n-are pentru noi mare importanţă. Este foarte adevărat că noi nu suntem sub legământul legii, ci sub Legământul de Har. Aceasta nu înseamnă că Legea celor zece porunci să o dăm la o parte. Dimpotrivă, ea rămâne pentru creştin o regulă indispensabilă pentru comportare. Creştinii nu sunt sub litera Legii celor zece porunci, care au fost date doar lui Israel, dar noi suntem sub spiritul ei. Acest spirit l-a arătat Isus, când a spus că Legea se cuprinde în două porunci: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22:37-39). Eclesiei Sale, Isus îi dă şi a treia poruncă. “Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” (Ioan 13:34).

După cum ştim, cele zece porunci au fost scrise pe două table de piatră. Se crede că primele patru porunci, cele care arată închinarea către Dumnezeu, au fost scrise pe o tablă, iar celelalte care arată raportul dintre om şi om, au fost scrise pe altă tablă. Această distincţie o face şi Isus când spune:

a) Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău…

b) Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Porunca întâi a fost: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău…să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” Dumnezeu a pretins că numai Lui să i se aducă închinare. A doua poruncă se referă la un lucru de artă; porunca opreşte facerea oricăror chipuri a lucrurilor, pentru ca apoi să fie adorate. Dumnezeu declară că este un Dumnezeu gelos şi nu acceptă rivalităţile, ci pretinde de la cei care au venit sub legământ o devoţiune sfântă. A treia poruncă: “să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău”, a fost dată pentru a păstra respectul şi onoarea faţă de Numele lui Dumnezeu. Adevăratul Israelit nu-şi poate permite să întrebuinţeze Numele lui Dumnezeu, IEHOVA, cu uşurinţă.

Porunca a patra este: “Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti”. Dumnezeu a hotărât această pauză în lucrul evreilor, arătând că El însuşi s-a odihnit de lucrurile Sale. Pe toate Dumnezeu le-a făcut cu înşelepciune. Ap. Pavel explică în ep. către Evrei cap 4, adevărata semnificaţie a zilei de odihnă. Aceste prime porunci arătau care trebuia să fie starea lui Israel faţă de Dumnezeu.

Următoarele şase porunci reglementează poziţia lor, unul faţă de celălalt. Prima din acestea, adică a cincea în ordinea celor zece este: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.” (Exodul 20:12). În Deuteronom, Moise adaugă: “…ca să ai zile multe şi să fii fericit…”. Iar Pavel spune în ep. către Efeseni: “Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă”. Se observă că după Domnul care este izvorul oricărei vieţi, urmează părinţii care îL reprezintă pe Dânsul faţă de copiii lor.

Viaţa creştinească îşi are baza în iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de Domnul nostru Isus şi respectul faţă de părinţi. Un semn al zilelor din urmă, ne spune Pavel, este chiar “neascultarea de părinţi.” (2Timotei 3:2).

Omenirea niciodată nu a fost pusă sub Legea sinaitică dar, creştinătatea şi-a luat cele zece porunci ca măsură de conduită a lor şi de aceea are o responsabilitate în această chestiune.

A şasea poruncă este scurtă: “Să nu ucizi”. Aceasta înseamnă că, în orice circumstanţe viaţa nu trebuie nimicită. Viaţa este un dar de la Dumnezeu. Ne este interzis cu desăvârşire să ne amestecăm în proprietatea Lui. În a şaptea poruncă se cere ca, o persoană să se respecte nu numai pe sine, ci şi pe aproapele său. Se pretinde castitate, puritate, curăţenie în idealuri şi norme morale. Poruncile a opta şi a noua se referă la faptul de a nu mărturisi strâmb împotriva aproapelui tău. Aceasta include şi, să nu furi ceea ce aparţine aproapelui tău. A zecea poruncă este îndreptată contra gândurilor de lăcomie, de a pofti ce nu-ţi aparţine de drept. Aceasta înseamnă curăţenie în interior. Legea a fost dată în a cincizecea zi, după ce Israel a părăsit Egiptul. Israel a ajuns la Sinai în a 25 zi. A treia zi poporul a fost sfinţit şi pregătit să audă Legea. Aceasta se pare că a fost a 50 a zi – ziua Cincizecimei – Şavuot – Rusaliile.

Arătarea înfricoşătoare a puterii lui Dumnezeu, care a însoţit prezenţa Sa pe muntele Sinai este o manifestare ilustrativă a zguduirii de la sfârşitul veacului, când puterea despotică va fi sfărâmată şi se va întemeia pe pământ Împărăţia lui Hristos. Atunci omenirea va recunoaşte Legea lui Dumnezeu pe care va fi obligată să o respecte.

Principiul celor zece porunci a tăiat adânc în lucrurile ascunse din inimile Israeliţilor. Pentru ca urmaşii lui Isus să nu cadă în această “pildă de neascultare”, trebuie să vegheze şi să fie atenţi pentru ca, în tot ce gândesc, vorbesc şi fac, să fie în armonie cu spiritul Legii.

“Ferice de cei fără prihană în cale lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului”. (Psalmul 119:1). Amin.

Preluare dupa http://studentuldebiblie.blogspot.com

Lasati un raspuns