Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Atracţia destinului

Oare oamenii au un destin? Oare viaţa noastră este scrisă undeva, într-un fişier nevăzut, iar noi nu facem altceva decât să executăm cele scrise, să ni se pară că gândim şi alegem conştient ce anume facem în viaţă, dar – în fapt – facem doar să alegem ceea ne era scris? Sunt întrebări care ne ating măcar cu o adiere de ari­pioa­ră din când în când. Sunt întrebări ce ni se rotesc în minte şi-n trăire în clipele în care puterea noastră de a ne controla vieţile pare… subminată, subţire şi chiar imposibilă. Asta nu se întâmplă doar în confruntarea cu inerenta suferinţă umană, ci şi în cele mai tainice, mai abstracte şi mai frumoase dintre întâmplările noastre de viaţă. O simplă întâlnire de iubire, o simplă apariţie a unei fiinţe ce ne tre­zeş­te sentimente de reverie, de mister şi de fericire halucinantă poate trezi în noi conştienţa şi conştiinţa unei întâl­niri cu destinul. Trăirile interioare ce se nasc surprinzător, spontan şi din­colo de raţiune, logică sau putinţa noastră de a le controla, atrac­ţi­ile irezistibile, fie ele către alţi oameni sau către acţiuni, activităţi şi, mai ales, pa­siuni ne pot duce faţă-n faţă cu în­tre­barea; „nu cumva se întâmplă toate acestea fiindcă destinul mi le-a ţesut”?

Răspunsul spiritual ar fi „da, este mâna destinului în toate, dar nu chiar aşa cum am crezut noi”. Problema destinului a preocupat fiinţa umană dintotdeauna, aşa încât găsim sumedenii de răspunsuri, deopotrivă în marea filozofie a lumii, în scrierile iniţiatice şi chiar în diferite domenii ale ştiinţei. O viziune spirituală asupra destinului are David Hawkins, un medic psihiatru, care a trăit o experienţă de iluminare, o vindecare spectaculoasă de o boală incurabilă şi care a înfiinţat un Institut pentru cerce­tarea stărilor avansate ale conştiinţei. Testările kinesiologice pe care Hawkins le-a făcut pe mii de subiecţi au confirmat că fiecare om vine pe lume însoţit de un câmp energetic, în limitele căruia se desfăşoară întreaga viaţă a omului. Acest câmp de energie, ce ne însoţeşte încă de la naştere, stabileşte parametrii, adică limitele şi libertăţile de acţiune într-o viaţă întreagă.

Acelaşi câmp de energie ce ne însoţeşte tăcut în viaţă reprezintă şi un nivel al conştiinţei, ceea ce înseamnă că vom putea atinge în viaţă un maxim de evoluţie şi dezvoltare, dar unul limitat – de regulă – la energia ce ne-a însoţit încă de la naştere. Câmpul de energie menţionat ar putea fi unul şi acelaşi cu … ceea ce noi numim a fi destin. Dacă am venit pe lume într-un câmp pe care-l putem imagina ca pe un balon roşu de mici dimensiuni, noi vom interacţiona în viaţă în mod special cu oamenii veniţi pe lume în alte baloane roşii, chiar de dimensiuni mai mari sau mai mici, şi asta pentru că în balonul nostru există, deja, anumite provocări, dar şi liber­tăţi, anumite posibilităţi de gândire, înţelegere şi, mai ales, afective, cărora trebuie să le facem faţă sau pe care suntem atraşi să le manifestăm şi să le împlinim. Balonul roşu se poate face mai mare până la sfârşitul vieţii, dar nu poate deveni albastru, alb sau verde.

În plus, când privim lumea din balonul roşu nu putem înţelege perspectivele, experienţa şi starea unei lumi născute într-un balon verde. În faţa lumii verzi vom observa că „nu înţelegem lumea verde”, căci perspectiva din balonul roşu ne limitează vi­ziunea. Aşadar, Hawkins spune că destinul este mai degrabă o stare de conştiinţă şi de ener­gie, care favo­ri­zea­ză sau blo­chea­ză individul în limi­te­le sale, nicidecum o poveste preci­să, cu personaje anume, locuri şi în­tâm­plări. Ceea ce văd clarvăzătorii auten­tici atunci când spun că văd ceva predestinat sunt, probabil, imagi­ni­le create de Eul nostru, nu destinul în­suşi. Destinul ne dăruieşte puterea (energia necesară) de a ne împlini visele, dar cele aflate în parametrii stării de conştiinţă destinate. Din pri­ci­­na diferitelor grade de luminozitate şi mărime a energiei destinului, noi iu­bim cu intensităţi diferite, putem atin­ge profunzimi diferite ale con­şti­in­ţei, ale gândirii, ale înţelegerii, precum şi ale puterii de a acţiona în viaţă.

Da­că avem energie destinată ex­pri­mă­rii sufletului nostru prin artă, dar ne facem matematicieni, am putea re­simţi opoziţia destinului printr-o ac­centuată neplăcere, lipsă de energie, lip­să de pasiune şi entuziasm. Atracţia des­tinului nu-i altceva decât energia ce ne atrage spre maxima împlinire a potenţialului nostru în această viaţă. Pentru a merge pe calea destinului tre­buie să ne punem cu sinceritate în­tre­barea: „ce ne face fericiţi în viaţă şi ce ne atrage cu adevărat”? Nu ce ne fa­ce fericiţi când fac alţii, nu ce ne face fericiţi în lume, cât întrebarea ar fi: „ce ne face fericiţi când simţim, gân­dim sau facem chiar noi” (voi re­ve­ni curând la această întrebare pe care unii dintre marii savanţi ai lumii o consideră cheia reuşitei în viaţă şi ar fi de înţeles, căci ceea ce ne atrage şi ne face fericiţi nu-i altceva decât semnul alinierii alegerilor noastre cu… pro­priul destin). O dată aliniaţi cu ceea ce ne face fericiţi, adică alegem con­ştient ceea ce propriul nostru destin conţine deja, energia destinului se activează şi ne sprijină acţiunile, activităţile, eforturile, iar uneori ne arată că în faţa destinului şi în comuniune cu el fiind, ceea ce gândim, sim­ţim şi facem se realizează miraculos.

Preluare dupa http://www.jurnalul.ro

Lasati un raspuns