Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte sunt la Patriarhia Română (27 Octombrie) – partea I

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Naşterea după trup a Sfântului Dimitrie cel Nou şi naşterea întru Hristos, cea din apă şi din Duh, s-au petrecut într-un sat la sud de Dunăre, cu denumirea voievodală românească de Basarabi, care se găseşte la 2-3 kilometri depărtare de cetatea Rusciuc. Părinţii Sfântului Dimitrie erau ortodocşi, de origine valahi (români) şi se îndeletniceau cu agricultura şi cu creşterea vitelor.

Deşi nu s-au păstrat prea multe mărturii scrise, în legătură cu data exactă a binecuvântatei sale naşteri, din tradiţia rămasă, atât în nordul cât şi în sudul Dunării, se crede că Sfântul Dimitrie ar fi văzut lumina zilei pe timpul binecredincioşilor împăraţi Petru şi Ioniţă Asan (1). De asemenea, peste tot în însemnările cele puţine şi foarte generale despre el, se spune că tânărul Dimitrie a fost întâi păstor şi pe urmă a devenit călugăr.

Păscând oile şi vitele satului pe colinele preafrumoase şi binecuvântate din preajma Dunării şi pe văile râului Lom, precum odinioară Iacob păştea turmele unchiului său Laban, Sfântul Dimitrie, în faptul dimineţii, în crugul zilei şi în serile înstelate, avea timpul necesar să încerce înţelegerea tainică a cuvântului Sfintei Scripturi, care zice: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Ps. 18, 1) Trăirea în sânul naturii, cu ochii concentraţi mereu la podoabele de zi şi de noapte ale cerului, l-a ajutat pe tânărul Dimitrie să iubească pe Făcătorul luminilor, din tăria cea de sus, şi pe Înnoitorul neîntrecut al frumuseţilor celor de pe pământ. Licăritul stelelor îi grăia despre strălucirile în care vieţuiesc acum cei ce întru virtuţi s-au nevoit pe pământ, iar gingăşia florilor şi pârga holdelor i-au vădit roadă nepieritoare a trăirii în Hristos (2).

Ascultarea de evlavioşii săi părinţi i-a fost tânărului Dimitrie întâia roadă a trăirii duhovniceşti în faţa Părintelui ceresc, Tatăl tuturor oamenilor, întâia smerenie a vieţii sale în faţa Dătătorului de viaţă. Drumul bisericii în Duminici şi sărbători l-a învăţat statornicia pe căile Domnului, iar învăţăturile sfinte primite aici l-au îndrumat către Cuvântul cel dintru început, întru care, vieţuind, viaţa pururea stătătoare dobândim. Setea după apa sfinţitoare a Evangheliei i-a purtat paşii spre Izvorul cel nesecat, care este Hristos Domnul, iar foamea după pâinea cea cerească l-a călăuzit spre mana cea de sus, din care mâncând nu mai flămânzeşti niciodată (Ioan 6,48-56).

Prin viaţa cea cu totul îmbunătăţită trăită în mijlocul ispitelor din lume, Cuviosul Dimitrie a reuşit să se izbăvească de multe înclinări spre rău şi, asemenea unui viteaz ostaş al lui Hristos, încerca zi şi noapte să alerge spre luptele duhovniceşti cele mai anevoioase. Dedându-se pe sine postului aspru, privegherii şi rugăciunilor de toată noaptea, sporea întru acestea cu smerita cugetare şi cu dragostea de Dumnezeu.

Fiind încă păstor al vitelor din satul său natal şi ducând o viaţă model de curăţie, rugăciune şi smerenie, dar năzuind mereu spre acea trăire închinată numai lui Dumnezeu prin renunţare la grijile vieţii şi prin cugetare permanentă la cele înalte, Atotţiitorul, Care cunoaşte adâncurile gândurilor şi aspiraţiile fiinţei noastre, l-a îndrumat pe tânărul Dimitrie către oameni îmbunătăţiţi, care se nevoiau cu trăirea „îngerească” (monahală). De la ei a aflat că, în afară de viaţa creştină obişnuită, mai există în Biserică o cale, retrasă de lume, o binecuvântată şcoală a sfinţeniei creştine, trăită din primele zile ale creştinismului de marii Părinţi ai pustiei, care şi-au închinat, acolo, toată fiinţa lor lui Hristos. Din acel ceas, pe măsura creşterii cu vârsta şi cu duhul înţelepciunii şi al evlaviei, sporea în sufletul Sfântului Dimitrie şi dorul după viaţa monahală, cu toate că era conştient de asprimea şi mulţimea nevoinţelor cerute de acest mod de viaţă: sfinţenia vieţii (fecioria), ascultarea (smerenia) şi sărăcia.

Drept aceea, atunci când focul dragostei duhovniceşti şi chemarea cea de sus l-au înaripat către înalta trăire cu Dumnezeu, după chipul cel îngeresc, alesul Lui, Dimitrie, a părăsit totul: părinţi, fraţi, avere şi, „luându-şi crucea”, a pornit să urmeze pe Domnul Iisus, după sfatul sfânt al Evangheliei (Luca 9, 23).

Nu putem afirma cu certitudine unde a început viaţa monahală a Cuviosului Dimitrie. Sunt păreri că el ar fi dus întâi un trai singuratic şi de aceea s-ar fi retras într-o peşteră ce se afla în apropierea satului Basarabi, pe o creastă de stâncă prăpăstioasă, la poalele căreia murmurau tainic şuvoaiele râului Lom (3).

Luând însă în consideraţie faptul că în prima jumătate a veacului al XIII-lea, când atât pe teritoriul Bulgariei de azi, cât şi în Ţările Române, exista o viaţă monahală destul de bine organizată, este foarte probabil că Părintele nostru Dimitrie cel Nou şi-a închinat tinereţea, la început, într-o comunitate monahală mai bine cunoscută. Este cazul cu mănăstirea rupestră de la Basarabi, existentă în Dobrogea noastră străveche, pe malul drept al Dunării, deci în Sciţia Mică (în preajma localităţii numite azi Murfatlar), unde se crede că firul trăirii mănăstireşti a continuat să existe acolo până târziu, după invazia turcilor. Poate că şi supranumele de Basarabov (din Basarabi) i s-a dat pentru că el s-a nevoit în comunitatea monahală de aici. Astfel de numiri, care au în vedere locul de nevoinţă, se întâlnesc şi în cazul altor distinşi trăitori ai vieţii noastre monahale: Evloghie de la Râmeţ, Nicodim de la Tismana, Daniil (Sihastrul) de la Voroneţ, Paisie de la Neamţu, Calinic de la Cernica, Ioan Iacob de la Hozeva (Ţara Sfântă). Desigur că toţi aceştia s-au născut în alte localităţi. Deci marii monahi s-au distins şi au rămas cunoscuţi în Biserică nu prin numele sau originea locului de naştere pământească, ci prin locul unde şi-au închinat viaţa Domnului.

Pelerinii de azi care merg cu metanie la peştera Sfântul Dimitrie, urcând nişte scări săpate în stâncă dreaptă, greu îşi închipuie cum izbutea el să ajungă la sălaşul de nevoinţe în timpul petrecerii sale aici. Căci pe atunci aceste scări nu existau, ele fiind scobite în peretele stâncii de către urmaşii întru pustnicie ai Sfântului Dimitrie, şi sunt întărite cu odgoane de fier, pentru sprijinirea celor ce râvnesc să ajungă la peştera aceasta.

Învăluită în taină ne-a rămas şi durata petrecerii Sfântului Dimitrie din Basarabi în singurătatea acestei peşteri. Nu avem ştiri sigure nici despre chipul nevoinţelor sale, despre modul agonisirii celor necesare pentru traiul său ca om, despre data trecerii lui din viaţa pământească la cele veşnice, despre locul mormântului său sau despre cei care l-au petrecut pe ultimul său drum.

Din unele însemnări foarte sumare despre petrecerea sa duhovnicească în general, înţelegem că, încă din timpul vieţii în sânul familiei, el trăia clipe de înălţare sufletească, chiar atunci când se îndeletnicea cu smerita ascultare de păstor, în mijlocul naturii.

Cât de mult iubea frumuseţile naturii şi câtă milă şi gingăşie purta în suflet, se poate constata din următorul fapt, petrecut cu totul întâmplător într-un anumit moment din viaţa sa: conducându-şi cirezile de vite la un râu să le adape, i s-a întâmplat să calce pe cuibul unei păsărele ce se afla ascuns în iarbă şi i-a omorât toţi puişorii. Condamnând singur această neatenţie, iar întâmplarea socotind-o crimă împotriva vieţii, cuviosul a fost cuprins de mare durere şi a vărsat multe lacrimi de pocăinţă. De aceea el a luat o hotărâre aspră împotriva sa însuşi: piciorul care a strivit puişorii din cuib trebuie canonisit cu grea pedeapsă. Şi astfel, timp de trei ani, a umblat desculţ cu acel picior. Vara sângera, lovindu-se şi rănindu-se de pietre şi spini, iar iarna degera chinuindu-l cumplit. Numai după această grea canonisire, Cuviosul Dimitrie şi-a ispăşit greşeala şi a putut să-şi împace cugetul în faţa lui Dumnezeu.

Se înţelegere de la sine că Sfântul Dimitrie, având curăţia minţii sensibilitatea cugetului mereu îndreptate spre cele înalte, lăsând grijile lumii şi închinându-şi întreaga sa fiinţă Domnului, odată cu primirea schismei monahale a lepădat de la sine toate lucrurile şi preocupările lumii acesteia: şi pe cele simţite şi pe cele gândite. Iar, după cuvântul apostolului, socotindu-se pe sine că este „răstignit” faţă de lume (Gal. 6, 14), tindea la cele dinainte (spirituale), să ajungă „la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu întru Hristos Iisus” (Filip. 3, 14).

Fiind cu totul liber de cele ale lumii, ca un viteaz adevărat, a început luptele cele mai înalte duhovniceşti, după modelul marilor trăitori ai vieţii pustniceşti, şi s-a dat pe sine la post, la culcările pe jos, la smerita cugetare, la dragostea fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi, la întreaga înţelepciune şi la păzirea inimii, de unde se naşte curăţia minţii, şi la toate faptele bune monahiceşti.

Despre ostenelile pustniceşti ale cuviosului Dimitrie şi despre înalta sa trăire duhovnicească, după retragerea din mijlocul lumii, vorbeşte o cântare de laudă orânduită de Sfânta noastră Biserică întru cinstea alesului lui Dumnezeu: „Ca un înger pe pământ viaţa ta ţi-ai săvârşit, în post şi rugăciune ziua şi noaptea petrecând, ca să înfrângi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostaş adevărat al lui Dumnezeu, a Cărui voie ai împlinit-o din tinereţe, Dimitrie, şi toate întunecime le-ai socotit. Pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm şi te slăvim” (Minei, la 27 octombrie).

Prin omorârea patimilor de fiecare zi, care înclină firea omenească spre cele de jos, prin ridicarea „privirii la cele înalte”, Sfântul Dimitrie a ajuns la desăvârşire, la cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu şi la unirea cu Hristos, de care se bucură aleşii Săi şi către care suntem chemaţi să alergăm şi să ne împărtăşim şi noi toţi. De aceea, o altă cântare bisericească, închinată sfântului în aduce laude ca acestea: „Cu nebiruită vitejie, Cuvioase Părinte Dimitrie, şi cu preaînaltă înţelepciune luptându-te împotriva patimilor şi, toată deşertăciunea urând, nicidecum nu a putut vicleanul vrăjmaş să te înşele, ca oarecând pe strămoşi, prin gustarea celor oprite sau cu ridicarea firii împotriva Ziditorului; ci cu amărăciunea înfrânării, ca o preadulce desfătare petrecându-ţi toată viaţa, desăvârşită smerenie ai câştigat… Dar Domnul, Cel ce preamăreşte pe slujitorii Săi, te-a descoperit ca pe o comoară izvorâtoare de tămăduiri, tuturor celor ce pătimesc”.

Viaţa şi nevoinţele Sfântului Dimitrie cel Nou au rămas pildă şi dreptar de aur pentru credincioşii care însetează după împărtăşirea cu roua duhovnicească şi flămânzesc de mana harului, după dulceaţa faptelor bune, după înţelepciunea cea de sus, după dobândirea bogăţiei nepieritoare a vieţii veşnice. Din ostenelile, luptele, izbânzile şi agonisita cununei celei pururea neveştejite a Cuviosului Dimitrie cel Nou, învăţăm care sunt armele duhovniceşti ale slujitorului lui Hristos şi care este armura credinţei şi a plinirilor în care trebuie să se împlătoşeze el, spre a dobândi chemarea de fiu al lui Dumnezeu şi de moştenitor al împărăţiei cerurilor. Fiind mereu conştient că „lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stapâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri” (Efes. 6, 12), Sfântul Dimitrie a dus cu bărbăţie această luptă, în toate împrejurările din viaţa sa, până la capăt. Având mijlocul său „încins cu adevărul” şi fiind „îmbrăcat cu platoşa dreptăţii”, iar picioarele „încălţate” şi „gata spre propovăduirea Evangheliei păcii” şi peste toate fiind asigurat cu „coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6, 14-18), el răspundea cu întreaga sa fiinţă la lucrarea harului, priveghind şi rugându-se neîncetat pentru sine, în Biserica Domnului din care se trăgea, şi pentru toţi oamenii, până la sfârşitul vieţii sale.

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu şi de învăţătura Bisericii lui Hristos, împletită cu smerita cugetare, a fost întâia treaptă pe scara urcuşului către desăvârşirea duhovnicească pentru Sfântul Dimitrie. Luându-şi crucea şi dorind să urmeze pe Domnul, Care „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte” (Filip. 2, 8), de lumina cea neapropiată s-a împărtăşit.

Având în acelaşi timp grija permanentă de a nu supăra pe Dumnezeu prin delăsarea simţurilor în mrejele ademenitoare ale plăcerilor, Cuviosul Dimitrie şi-a cultivat trezvia minţii şi a purtat agonisita Duhului, stingând văpăile cărnii. Această „frică”, adică dragostea de Dumnezeu, îl întărea la săvârşirea celor plăcute Lui şi făceai să se reverse asupra sa, încă de când se nevoia în această viaţă, bucuria slavei celei în veci stătătoare.

Dragostea, „care toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă… şi care nu cade niciodată” (I Cor. 30, 7); răbdarea care e cumpăna dreptei-chibzuinţe creştine şi miezul tuturor virtuţilor, căci: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”, spune Mântuitorul (Matei, 10, 22); blândeţea, care aduce pacea cu sine însuşi, pacea cu Dumnezeu şi pacea cu toţi oamenii, care înnobilează smerenia inimii şi revarsă odihnă peste sufletele încercate; adevărul care ne conduce spre adevărata libertate, la lumina cunoştinţei, şi sfinţenia vieţii, precum şi alte virtuţi care au împodobit viaţa Sfântului Dimitrie, – împletite toate cu acea revărsare a darurilor Sfântului Duh asupra fiinţei sale -, l-au ajutat să ajungă la unitatea credinţei, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos, către care năzuiesc toţi cei plăcuţi lui Dumnezeu.

Ajungând Sfântul Dimitrie la binecuvântate bătrâneţi şi fiind împodobit cu atâtea virtuţi ale trăirii creştine, înflorite în liniştea pustiei, dar apropiate de Dumnezeu şi de sfinţii Săi, care l-au ajutat să învingă toate ispitele venite de la fire şi de la diavol, a sosit şi vremea trecerii sale la cele veşnice. Şi, prin descoperire dumnezeiască, cunoscându-şi de mai înainte sfârşitul, după ce s-a aşezat între doua lespezi de piatră, pe ţărmul râului Lom, înconjurat fiind în chip nevăzut doar de sfinţii îngeri, şi-a încredinţat în pace sufletul său lui Dumnezeu (4). Şi trecând multă vreme, au venit apele Lomului în care s-au pornit lemnele şi pietrele de prin preajmă, făcând să cadă în apă şi cele două pietre între care erau adăpostite moaştele Sfântului Dimitrie. Fiind acoperite de nisip şi de prundiş, moaştele au rămas mult timp neştiute în albia râului, dar şi neatinse de stricăciune, pentru ca să fie scoase la lumină în chip minunat mult mai târziu. Trimiţând Dumnezeu pe îngerul Său, care s-a arătat în chipul cuviosului, în vis, unei copile ce suferea de un duh al neputinţei, i-a zis: „Dacă mă vor scoate părinţii tăi din apă, – arătându-i şi locul -, eu te voi vindeca pe tine”. Şi sculându-se copila aceea a spus părinţilor visul pe care l-a avut. Atunci, adunându-se preoţi şi popor mult, s-au dus cu toţii la locul unde zăceau moaştele sfântului. Aici adeseori se arăta o lumină, socotită de cei care o vedeau a fi o licărire de comoară ascunsă. Şi căutând cu stăruinţă, au aflat cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie, neatinse, în adâncul prundişului din albia acelui râu şi le-au scos întregi, strălucind cu adevărat ca o comoară.

Aceste fapte mai presus de fire petrecute cu Sfântul Dimitrie, după trecerea sa din lumea noastră, adică descoperirea în chip minunat a sfintelor sale moaşte şi păstrarea lor neatinsă de stricăciune, de veacuri până astăzi, sunt mărturia revărsării Sfântului Duh asupra sa. El l-a ridicat la treapta sfinţeniei la care poate ajunge oricare credincios virtuos şi neîntrerupt înveşmântat în respectarea poruncilor dumnezeieşti.

După această minunată descoperire, cum era şi firesc, moaştele Sfântului Dimitrie au fost duse cu cinste în biserica din satul său natal – Basarabi. Fiind de faţă şi fetiţa căreia îi vorbise în vis şi alţi bolnavi, care atingându-se cu credinţă şi evlavie de trupul cel binecuvântat al cuviosului, s-au tămăduit toţi, dând slavă lui Dumnezeu. Ei vedeau că puterea harului divin se revarsă asupra aleşilor lui Dumnezeu, spre binele oamenilor, ca şi în primele zile ale creştinismului, prin Domnul nostru Iisus Hristos şi prin Sfinţii Apostoli.

Străbătând vestea prin toate împrejurimile despre aflarea moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou şi despre multele minuni ce se făceau prin el, un voievod al Ţării Româneşti a trimis anume preoţi şi demnitari să se intereseze de felul cum se păstrează şi se păzesc aceste sfinte moaşte în localitatea Basarabi. Şi având în vedere pericolul turcesc care ameninţa permanent starea creştinilor subjugaţi, din sudul Dunării îndeosebi, domnitorul român a dat poruncă să se zidească în acea localitate o frumoasă biserică, pentru o mai mare asigurare şi purtare de grijă a lor. De fapt, este lucru cunoscut că domnitorii şi credincioşii ortodocşi români au făcut în decursul istoriei multe acte de binefacere, de salvare şi de păstrare a nenumărate locaşuri sfinte din Balcani, din Sfântul Munte Athos, din Antiohia, din Ierusalim, din Muntele Sinai.

După multe minuni, binefaceri şi binecuvântări revărsate asupra binecredincioşilor, pe care Dumnezeu le săvârşea şi la moaştele Sfântului Dimitrie, între anii 1769-1774, s-a mai întâmplat un semn minunat. Fiind război între împărăţia Rusiei şi Poarta Otomană, iar armatele ruseşti conduse de generalul Saltîkov au ajuns la Dunăre şi apoi la localitatea Basarabi, unii dreptcredincioşi s-au gândit să salveze această comoară duhovnicească de furia distrugătoare a puhoiului turcesc. Generalul rus a dat poruncă în grabă ca racla Sfântului Dimitrie cel Nou să fie dusă în Rusia. Trecând cortegiul prin Ţara Românească şi ajungând la Bucureşti, un creştin ortodox român, anume Hagi Dimitrie, l-a rugat pe general să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le dăruiască românilor, având în vedere că Sfântul Dimitrie este la origine valah (român) din sudul Dunării. Învoindu-se la aceasta, el a luat totuşi mâna cea dreaptă a sfântului şi a trimis-o la Kiev, unde se crede că se păstrează şi astăzi în Lavra Pecersca.

Sfintele moaşte au fost întâmpinate de toţi credincioşii bucureşteni cu multă evlavie şi cu cinstea cuvenită, au fost aşezate în catedrala mitropoliei Ţării Româneşti din Bucureşti, în zilele Mitropolitului Grigorie. De atunci şi până astăzi, ele sunt păstrate cu sfinţenie aici. Cuviosul Dimitrie cel Nou, ocrotitor al Bucureştilor şi al Ţării Româneşti, a devenit astfel ajutător în nevoi al tuturor celor ce îl cinstesc cu evlavie, cum s-a dovedit şi pe meleagurile sale natale.

În felul acesta s-au împlinit în mod evident acele laude închinate lui: „Unde a prisosit smerenia şi nerăutatea, acolo şi lucrarea darului dumnezeiesc s-a revărsat din belşug, că aflându-ţi inima curată, Cuvioase Părinte, Dumnezeu S-a închipuit întru tine, săvârşind fapte pe care înţelepciunea veacului acestuia nu poate să le împlinească”.

Dar nu numai acum câteva veacuri, sfintele sale moaşte au fost salvate în chip minunat, ci şi în vremea mai nouă. În timpul primului război mondial, când o bună parte din ţara noastră, inclusiv capitala, era ocupată de armatele cotropitoare, care au încercat să-i răpească racla din catedrala patrii arhală, pentru a o neguţători sau transporta la sud de Dunăre (5), sfântul a mijlocit ca răufăcătorii să fie prinşi şi el să fie cinstit în continuare în Bucureşti. De fapt, cine ar putea istorisi toate binefacerile pe care Sfântul Dimitrie cel Nou, ca şi toţi sfinţii, le revarsă cu dragoste asupra poporului binecredincios?

Luând în seamă aceste daruri dumnezeieşti care lucrează în lume, văzând minunile Cuviosului Dimitrie cel Nou şi facerile sale de bine, – pe care le-a arătat şi le arată credincioşilor -, Sfânta noastră Biserică îl socoteşte pe bună dreptate doctor iscusit al bolnavilor, izbăvitor al celor chinuiţi de duhuri necurate, întăritor al bătrânilor, învăţător al celor tineri, mângâietor al celor întristaţi, grabnic ascultător al celor ce se roagă, izbăvitor al celor ce sunt în primejdii, sprijinitorul întregii creştinătăţi, precum şi ocrotitorul ţării noastre.

Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu

1. Ierom. Teofil Ionescu, Sfântul Dimitrie cel Nou, Bucureşti, 1926, p. 53; Arhim.] dr. Vasile Vasilache, Sfântul Dimitrie cel Nou – Basarabov, în Prietenii lui Dumnezeu, Sfinţii, Bucureşti, 1946, p. 299.
2. Arhid. Iordan Niculescu, Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou – Basarabov, în „Glasul Bisericii”, XIV (1955), nr. 10-11, p. 609.
3. Îndrumătorul pastoral, vol. II, Bucureşti, 1951, p. 327; Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie, Bucureşti, 1902, p. 730.
4. Ierom. Teofil Ionescu, op. cit., p. 54. În legătură cu moartea Sfântului Dimitrie mai există o însemnare, şi anume: sfântul ar fi suferit o moarte năpraznică, fiind atacat de tâlhari, la locul său de nevoinţe, şi apoi ar fi fost aruncat în apele Lomului, care l-au purtat până la locul în care a fost descoperit mai tîrziu (vezi Arhim. Iordan Niculescu, ibidem, p. 610).
5. Ierom. Teofil Ionescu, op. cit., p. 34-42

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 272-280, Sfântul Dimtrie cel Nou.

SLUJBA PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DIMITRIE CEL NOU DIN BASARABI

Slujba preacuviosului părintelui nostru Dimitrie, n-a fost în Mineiele bisericeşti, ci numai în osebita filadă. Iar pe vremea şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Meletie s-a pus după slujba sfântului Nestor; că cei ce vor avea evlavie şi vor voi să poată să-i cânte slujba cu polieleu, după cum este cea de faţă, pentru sfintele lui moaşte ce se află la sfânta Patriarhie din Bucureşti.

LA VECERNIE

După obişnuitul Psalm, citim:
Fericit bărbatul… Starea întâi.

La Doamne, strigat-am…,

Stihirile pe 8, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz…

Nicidecum nu te-ai înşelat de dulceţile trupului, nici de mărirea veacului acestuia trecător nu te-ai amăgit cu ispitele, mărite Dimitrie; ci cu totul te-ai arătat, slugă bună Stăpânului, primind jugul cel prea bun şi sarcina cea uşoară a vieţii celei curate; pentru aceasta te fericim (de două ori).

Ascultând pe Stăpânul tău, Cel ce zice prin rostul său, Cel ce voieşte a urma după mine, să lepede toată voia sa trupească şi Crucea să-şi ia şi să vină după mine. Din pruncia ta ai urmat aceasta, lepădându-te de toată deşertăciunea lumească, preacuvioase Dimitrie (de două ori).

Pavel apostolul, vasul cel sfânt al alegerii zice: Pe cei slabi şi pe cei simpli i-a ales Domnul, ca să înfrunte pe cei tari ai lumii acesteia; ceea ce mărturisim pentru tine, cuvioase; că păstor fiind, simplu, şi slugă între oameni, ca un prunc fără prihană, cu fericire te-a preamărit.

Ostenelile trupului, înfrânarea poftelor şi privegherea de toate nopţile, smerenia cea către toţi şi blândeţele, te-au preamărit şi vestit te-a arătat tuturor credincioşilor, o Dimitrie; dar ca cel ce al mare îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te ca şi noi toţi să ne mântuim.

Ca o stea fiind luminat de razele Soarelui celui înalt şi luminat Iisus Hristos, luminează-ne sufletul celor ce suntem întunecaţi de norul ispitelor şi de rele supărări; ca să putem fi fiii luminii prin candela aprinsă, ieşind spre întâmpinarea Mirelui şi Stăpânului.

Pe noi care te fericim cu credinţă şi prăznuim prin glasuri de laudă pomenirea ta, de tot necazul şi patima, de boli năpraznice, din primejdii şi din nevoi izbăveşte-ne te rugăm; ca să preamărim îndrăznirea ce ai către Stăpânul, ca slugă credincioasă, preafericite Dimitrie.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Precum oarecând porumbelul a vestit lui Noe contenirea potopului şi înduplecarea Stăpânului, aşa şi sfintele tale moaşte fericite, ne-au pricinuit încetarea tuturor scârbelor şi nu numai vestitor de bucurie te-ai arătat, ci şi mijlocitor te-ai făcut către Domnul, pentru potolirea mâniei, celei cu dreptate pornite asupra noastră. Pentru aceasta toţi cu un glas te fericim şi cu credinţă alergăm la ajutorul tău; că prin rugăciunile tale cele bine primite lui Dumnezeu, să scăpăm de toată ispita şi să ne împărtăşim veşnicei împărăţii cereşti.

Şi acum……, a Născătoarei, asemenea:

Trecut-a umbra legii şi harul a venit; că precum rugul n-a ars fiind aprins, aşa Fecioară ai născut şi Fecioară ai rămas. În locul stâlpului celui de foc, a răsărit Soarele dreptăţii; în locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre.

VOHOD: Lumină lină…

Prochimenul zilei, şi citirile din Sfânta Scriptura
(Caută în Minei ziua 14, pag. 174)

LA LITIE

Stihirile, glasul 1:

Pe cel mai mic între sate şi nesocotit, Basarabovul, prin naşterea ta l-ai cinstit, cu creşterea ta l-ai preamărit şi cu viaţa cea fără prihană preacuvioase părinte, între cetăţile cele vestite l-ai înălţat; şi apa cea mica a Lomului, cu afundarea într-însa a sfintelor tale moaşte ai sfinţit-o şi tuturor izvor de tămăduiri ai arătat-o. Iar acum oraşul acesta cel drept măritor cu darurile tale îl veseleşti; tămăduiri întru neputinţe dăruindu-ne şi apărându-ne de ispitele vrăjmaşului pe noi cei ce cu credinţă năzuim sub acoperământul tău. Roagă-te Domnului Dumnezeu, să ne dăruiască nouă iertare de păcate şi mare milă.

Glasul al 8-lea:

Cu nebiruită vitejie, cuvioase părinte, şi cu preaînaltă înţelepciune, luptându-te împotriva patimilor şi toată deşertăciunea urând, nicidecum nu a putut vicleanul vrăjmaş să te înşele, ca oarecând pe strămoşi, prin gustarea celor oprite, sau cu ridicarea firii împotriva Ziditorului; ci cu amărăciunea înfrânării, ca cu o preadulce desfătare petrecându-ţi toată viaţa, desăvârşită smerenie ai câştigat; şi nu numai în viaţă ai petrecut necunoscut, ci şi după moarte ţi-ai ascuns trupul în apa Lomului. Dar Domnul Cel ce preamăreşte pe slugile Sale, te-a descoperit ca o comoară izvorâtoare de tămăduiri, tuturor celor ce pătimesc. Roagă-te dar pentru sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Cuvioase părinte, din pruncie faptelor celor bune urmând şi viaţă fără prihană prin muncă câştigând, vas ales te-ai arătat al Sfântului Duh şi de la El învrednicindu-te de harul minunilor ai întărit pe oameni în frica Domnului. Iar acum cu strălucirea dumnezeieştilor raze luminându-te, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să lumineze ochii noştri cei sufleteşti, ca să nu ne poticnim întru întunericul păcatelor, Părinte Dimitrie.

Şi acum…, a Născătoarei:

Biserică şi uşă eşti, palat şi scaun împărătesc, Fecioară cu totul cinstită, prin care Mântuitorul meu Hristos Domnul S-a arătat celor ce dormeau întru întuneric, Soarele dreptăţii fiind; vrând să lumineze pe cel ce i-a zidit după chipul Său cu mâna Sa. Pentru aceasta cu totul lăudată, ca ceea ce ai agonisit îndrăzneala ca o Maică către dânsul, roagă-te neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.

LA STIHOAVNA

Stihirile, glasul 1:

Podobie: Prealăudaţilor mucenici…

Părinte Dimitrie, de mic ţi-ai înfrânat poftele şi toată voia dulceţei trupului o ai lepădat, şi cu vitejie împotriva şarpelui te-ai luptat, prin post şi prin rugăciuni, până l-ai biruit; pentru aceasta cununa ostenelilor de la Domnul Dumnezeu ai primit.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Nu sânge, nici trup ai biruit de trei ori fericite, ci pe vrăjmaşul diavol, care a izgonit pe Adam, pe Eva şi pe noi pe toţi din Rai, cu sfatul cel viclean şi înşelător spre pomul cel oprit. Dar ca iarăşi toţi să câştigăm fericirea, roagă-te către Domnul.

Stih: Fericit este omul, care se teme de Domnul…

Pe noi cei de tot îngreuiaţi cu sarcina poftelor, şi cu ispitele bolilor; care nu cutezăm să ridicăm ochii spre mila Stăpânului, acopere-ne sfinte cu harul tău şi ne izbăveşte din nevoi prin mijlocirea ta, rugându-te către Domnul Dumnezeu.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Cuvioase părinte, glasul Evangheliei Domnului ascultând, lumea ai părăsit şi bogăţia şi mărirea întru nimic le-ai socotit şi către toţi ai strigat: iubiţi pe Dumnezeu şi veţi afla har veşnic şi fără de sfârşit! Să nu cinstiţi nimic mai mult decât dragostea Lui, ca întru slava Sa, când va veni, să aflaţi odihna sufletelor voastre, împreună cu toţi sfinţii. Cu ale cărora rugăciuni, Hritoase, păzeşte şi mântuieşte sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii; ţie ne rugăm: Roagă-te, Stăpână cu Cuviosul Dimitrie şi cu toţi sfinţii să se miluiască sufletele noastre.

Tropar, glasul al 8-lea:

Întru tine părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Dimitrie, duhul tău.

Slavă… Şi acum…… al Născătoarei:

Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară…

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul…,

Troparul sfântului de două ori,

Slavă…

Şi acum…… al Născătoarei.

După întâia Stihologie, Sedealna, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău…

Din boli, din nevoi, din dureri şi din patimi, scapă sfinte pe cei ce te cinstim; degrab ascultându-ne când strigăm cu osârdie: O Dimitrie preafericite şi bune, întinde-ţi mâinile către Stăpânul şi-L roagă, ca toţi să ne mântuim (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Pe noi cei ce am căzut în păcate grozave şi robi ne-am osândit tiraniei celei crude a şarpelui celui viclean şi pierzător neamului omenesc, Preamilostivă Fecioară, nu ne părăsi, nici să ne treci cu vederea, că poţi a ne mântui.

După a 2-a Stihologie, Sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Ca un înger pe pământ, viaţa ta ţi-ai săvârşit în post şi în rugăciuni, ziua şi noaptea petrecând; ca să înfrângi pornirea ispitelor, cu care te-ai luptat, ca un ostaş adevărat al Domnului; a cărui voie ai împlinit din tinereţe Dimitrie, şi toate întru nimic le-ai socotit; pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm şi te preamărim (de două ori).

Slavă… Şi acum……, a Născătoarei:

Iosif s-a spăimântat, în mintea sa luptându-se, cum Hristos S-a zămislit în pântecele tău cel sfânt, neispitită ştiindu-te de nuntă; iar dacă a gândit la cele vechi minuni, şi la rugul cel nears şi la toiagul cel odrăslit, s-a dezlegat mirarea sa şi a strigat Prealăudată Mireasă: Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară.

După Polieleu

Sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Degrab ne întâmpină…

Degrab izbăveşte-ne din necazuri, pe noi cei ce te-am câştigat folositor în nevoi, mărite Dimitrie; apără, mântuieşte de boli tot poporul; roagă-te îndelung şi înduplecă pe Stăpânul spre noi cei ce prăznuim sfântă pomenirea ta (de două ori).

Slavă… Şi acum…… a Născătoarei:

Spre tine am năzuit noi, toţi cei ce suntem cuprinşi de boli năpraznice, sufleteşti şi trupeşti, strigând cu osârdie: Maică Preafericită, apără, izbăveşte de nevoi şi de scârbe a ta moştenire, ne rugăm şi ne smerim noi nevrednicii.

Apoi Antifonul întâi al glasului al 4-lea:

Prochimen, glasul al 4-lea:
Scumpă este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate care mi-a dat mie ?

Toată suflarea…

Evanghelia de la Luca: În vremea aceea a stat Iisus la loc şes…

După Psalmul 50

Slavă… glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile cuviosului tău Milostive…

Şi acum……

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…

Apoi Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare… glasul al 6-lea:

Cuvioase părinte, în tot pământul a ieşit vestirea isprăvilor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele diavoleşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără de prihană ai urmat. Îndrăznire având către Domnul, cere pace sufletelor noastre.

CANOANELE

Al Născătoarei de Dumnezeu, al Paraclisului cu Irmosul pe 6, al Cuviosului pe 8.

Cântarea 1, glasul 1:

Irmos: Dreapta ta cea purtătoare…

Pururea fiind cu Dumnezeu, cu toiagul neadormitelor tale rugăciuni, pe Faraon cel gânditor, cu toată oastea lui îneacă-l, rugămu-ne, părintele nostru; ca în laude să te mărim.

Rod bun din părinţi binecredincioşi, născându-te, părinte Dimitrie, iar mai ales prin Sfântul Duh şi prin Botez renăscându-te, ai ajuns la măsura vârstei plinirii lui Hristos.

Slavă…

Edenul încă de aici l-ai dobândit cu blândeţe şi smerenie vieţuind; unde acum locuind şi îndulcindu-te de faţa Stăpânului stăruitor roagă-L pentru noi sfinte Dimitrie.

Şi acum……, a Născătoarei:

David mai întâi strămoşul tău, Împărăteasă te-a numit şi munte închegat, în care bine a voit Dumnezeu a locui cu trup omenesc. Deci şi noi, Curată, Născătoare de Dumnezeu, te vestim.

Catavasie: Deschide-voi gura mea…

Cântarea a 3-a:

Irmos: Însuţi Cel ce ştii neputinţa…

Faptele tale pe pământ, pildă ne-au rămas, cuvioase părinte Dimitrie; că urmând ţie, să slujim lui Dumnezeu şi cu tine să ne odihnim în pământul celor blânzi, în vecii vecilor.

Moaştele tale nouă s-au făcut izvor pururea curgător, de multe minuni şi tămăduiri; că bolile năpraznice le alungă de la noi şi pe cei ce caută a ne pierde, îi dă pierzării, părinte cu harul tău.

Slavă…

Armă bine plăcută lui Dumnezeu, o părinte, ai aflat; că cu traiul tău cel simplu, biruind pe vechiul vrăjmaş, sub picioare ţi l-ai supus. Deci supune şi acum credinciosului nostru popor pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul.

Şi acum……, a Născătoarei:

Treime nedespărţită, un Dumnezeu, Părinte, Fiule şi prea Sfinte Duhule, se roagă ţie Preacurată Marie, cu cuviosul Dimitrie, miluieşte lumea ta, care cu dreaptă credinţă Te laudă.

SEDEALNĂ, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi…

Sărăcia Domnului ai iubit-o, urând bogăţia cea trecătoare; pentru aceea ai câştigat împărăţia cea pururea veşnică (de două ori).

Slavă… Şi acum……, a Născătoarei:

La noianul milelor tale, Fecioară, năzuim cu îndrăzneală noi, robii tăi, şi cerem iertare de relele cele ce am făcut, cu umilinţă rugându-ne pururea.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Munte umbrit cu harul…

Raiul cugetând în minte Dimitrie, ale lumii desfătări întru nimic le-ai socotit şi aicea în viaţa ta pe pământ în linişte petrecând, acum te îndulceşti de pomul vieţii. Iisus Dumnezeu cu harul său umbrindu-te, El care a grăit prin prooroci, că aceia îi sunt iubiţi, adică cei blânzi: te-ai depărtat prin munţi şi prin peşteri, ridicând cu bucurie jugul Lui.

Iernând gol şi fără acoperământ ani mulţi pe pământ, te încălzea cu harul său umbrirea Preasfântului Duh. Iar acum te încălzeşte sânul lui Avraam, părinte Dimitrie.

Slavă…

Ceasul cel înfricoşat al judecăţii cugetând, întru suspinuri neîncetat ziua şi noaptea ai petrecut; şi cu posturi şi privegheri trupul topindu-ţi Dimitrie, prin smerenie ai surpat sprânceana lui Veliar.

Şi acum……, a Născătoarei:

Eva cu neascultare de pom atingându-se, moarte a adus lumii; iar prin ascultarea ta, iată roaba Domnului viaţă veşnică lumii ai odrăslit, născând Fecioara pe Hristos Dumnezeu.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Cel ce ai luminat…

Luceafăr luminat a toată lumea, părinte, te-ai arătat, căci după multe osteneli ale pustiei, ce ai săvârşit, har de minuni ai primit; toată boala tămăduieşti, de la toţi cei ce năzuiesc la tine cu credinţă.

Minunată a fost viaţa ta înţelepte părinte, minunată s-a arătat încă şi mutarea ta; minunată a fost şi aflarea ta, ieşind din apele Lomului, ca o comoară de mult preţ.

Arătatu-te-a după mulţi ani din ape Dumnezeu şi ai tămăduit pe cel cuprins de duh necurat, izvorând tămăduiri şi celor ce veneau la sfintele tale moaşte, spre slava lui Dumnezeu.

Slavă…

Ridicând din apa trupul tău cu cinste clerul Bisericii, tot poporul cu bucurie sălta veselindu-se şi cu cântări şi laude l-a pus în biserica Basarabov, ca un har primit lui Dumnezeu.

Şi acum……, a Născătoarei:

Ieşiţi şi staţi de faţă toţi ritorii şi cei cu multe învăţături, de împletiţi Fecioarei cununi frumoase de laudă; că stă de faţă acum slăvind pe cei ce cântă cu dreaptă credinţă minunile ei.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Pe proorocul Iona…

Laudă lui Dumnezeu să trimitem neîncetat, căci ne-a dat ocrotitor şi de bine făcător pe Dimitrie; părinte, doctor şi de minuni făcător! Auzi părinte pe fii tăi, care te roagă neîncetat; vezi necazurile lor, izbăvindu-i din nevoi; întâmpină nevoia, dând la toţi bogată milă ta.

Slavă…

Unime în trei Ipostasuri, Treime nedespărţită, Părinte, Fiule şi Sfinte Duhule cel drept, miluieşte-ne pe noi cei ce ne închinăm stăpânirii Tale.

Şi acum……, a Născătoarei:

Duhul sfânt umbrindu-te, Fecioară Maica Domnului, ai născut fără ispită de bărbat pe Dumnezeu şi ai rămas Fecioară după naştere ca şi mai înainte de naştere.

CONDAC, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Apărător al său nebiruit şi neînfrânt, ca cel ce prin tine din nevoi s-a mântuit, te pune înainte oraşul tău, Dimitrie. Ci ca cela ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, apără-l de toate nevoile; ca să strigăm ţie: Bucură-te făcătorule de minuni, Dimitrie.

ICOS

Jugul Domnului cel uşor cu tot sufletul pe umere luându-l, Lui ai urmat, cuvioase, şi valurile lumeşti de tot aruncându-le, în peşteră, fericite, cu osârdie te-ai nevoit şi spre toate marginile ca un soare ai strălucit. Pentru aceasta cu credinţă strigăm către tine unele ca acestea: Bucură-te, lauda cea frumoasă a Basarabovului! Bucură-te, luminătorul cel strălucit al Daciei. Bucură-te, bună odraslă a peşterii! Bucură-te, al călugărilor îndreptător şi pravilă! Bucură-te, mângâierea cea grabnică a celor bolnavi! Bucură-te, reazimul cel neclătinat al celor sănătoşi! Bucură-te, că în ceruri cu îngerii dănţuieşti! Bucură-te, că prin multă răbdare şi smerenie te-ai făcut vas ales al Sfântului Duh! Bucură-te, păzitorul dumnezeieştilor fapte cu adevărat! Bucură-te, izgonitorul tuturor patimilor! Bucură-te, folositorul nostru cel prea cald! Bucură-te, scăparea tuturor credincioşilor! Bucură-te, făcătorule de minuni Dimitrie!

SINAXAR

În această zi, se prăznuieşte Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel nou de la Basarabov.

Acest cuvios părinte, a fost pe vremea evlavioşilor împăraţi bulgari, dintr-un sat din Bulgaria ce se cheamă Basarabov, de pe marginea apei Lomului; şi întâi a fost păzitor de vite la numitul sat, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din satul acela şi s-a dus într-o peşteră ce era aproape de Basarabov şi s-a făcut călugăr la o mănăstire ce era înăuntrul peşterii. Şi cine poate spune luptele ce a suferit? Postul, rugăciunea şi privegherile ce făcea! Încât şi de harul facerii de minuni s-a învrednicit; încă şi vremea ieşirii sufletului său din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a două pietre, aşa şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu. Şi trecând multă vreme, a venit acea apă a Lomului mare de surpa lemnele şi pietrele de prinprejur. Atunci au căzut în apă şi cele două pietre ce erau în cuprinsul peşterii, dimpreună cu moaştele sfântului; şi mult timp au fost acolo.

Deci vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis la o copilă a unui credincios ce pătimea de duh necurat, zicându-i: De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui; şi dacă s-a sculat copila dimineaţa, a spus visul ce a văzut la părinţii ei şi aşa adunându-se preoţi şi oameni mulţi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arăta lumină şi cei ce vedeau socoteau a fi comoară şi au găsit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg şi luminat ca soarele şi luându-l l-au dus în sat şi mergând vestea în toate părţile de aflarea sfântului, a ajuns şi la urechile domnitorului de la Bucureşti, care îndată a şi trimis preoţi şi boieri, să aducă pe sfântul la biserica Curţii domneşti. Şi mergând trimişii aceia la Basarabov, au luat pe sfântul şi au purces să meargă la Bucureşti, şi sosind până aproape de Ruse, unde este o fântână, n-a vrut să meargă mai înainte. Deci văzând preoţii şi boierii acea minune şi neştiind ce să facă, s-au socotit cu sfat de obşte de au înjugat doi junci tineri neînvăţaţi, ca să vadă unde este voia sfântului să meargă şi aşa o minune! S-a întors îndată sfântul la Basarabov în mijlocul satului şi acolo a stătut. Iar preoţii şi boierii întorcându-se la Bucureşti, au spus toate cele ce au văzut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuială de au făcut o biserică în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabov, unde a şi fost aşezat sfântul. Şi multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinţă au năzuit; şi măcar că fiind satul mic şi simplu şi lipsit de oameni de ştiinţă, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au văzut minunile sfântului, prin cucernici creştini le însemnăm:

Două oarecare femei surori, Aspra şi Ecaterina, de la satul ce se numeşte Cernavodă, au făcut o biserică preafrumoasă, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi au gândit întru sine, doară ar putea să ia vreo părticică din moaştele Sfântului Dimitrie şi să o aducă în biserica lor; că de a le lua cu totul, socoteau ele că nu va vrea sfântul, precum a şi fost. Deci venind prea cu smerenie şi cu evlavie şi închinându-se la sfântul, în taină au luat o mică părticică din moaştele lui şi vrând să se ducă, şezând în căruţele lor, nicidecum n-au putut a se urni caii din locul acela, măcar de-i şi bătea foarte vizitiii. Iar ele cunoscând pricina şi din căruţe pogorându-se, cu lacrimi au alergat şi au căzut la sfântul şi punând părticica la locul ei, s-au rugat să le ierte greşeala, şi aşa s-au dus cu pace la satul lor.
Altădată a venit preasfinţitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca să se închine sfintelor moaşte ale Sfântului Dimitrie. Şi închinându-se mai întâi mitropolitul şi sărutând sfintele moaşte şi depărtându-se a şezut pe un scaun; apoi pe rând mergând şi ceilalţi ai sinodiei lui toţi şi sărutând sfintele moaşte un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sărutării, ispitindu-se să rupă cu gura o mică părticică din sfintele moaşte ale sfântului, a rămas cu gura căscată şi toţi căutând la dânsul şi văzându-l cu gura căscată, nu se pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit să se dea înlături ca să se închine şi ceilalţi. Iar el mut şi fără de glas fiind de-abia s-a depărtat puţin de la sicriul sfântului. Iar după ce au ieşit toţi a căzut cu lacrimi rugându-se sfântului şi cerându-şi iertare şi aşa i s-a dezlegat limba şi a grăit ca mai înainte. După aceea a mers cu mitropolitul la gazdă şi i-a spus toate cele ce a pătimit. Iar el i-a zis: O, omule, cum n-ai socotit că de ar fi fost să se împartă moaştele la toţi câţi vin spre închinarea lor, până acum n-ar fi rămas nimic. Ci de acum căieşte-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi sfântului.

Un iubitor de Dumnezeu, episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, căzând într-o boală foarte grea, încât de patru inşi era purtat şi neputând să se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie şi l-au pus cu aşternutul lui înăuntru în biserică şi slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pe picioarele sale, lăudând pe sfântul şi mulţumindu-i. Acestea şi alte minuni a făcut sfântul, care nu s-au scris după cum s-a zis, pentru neştiinţa locuitorilor.

Iar în anii o mie şapte sute şaizeci şi nouă, şi o mie şapte sute şaptezeci şi patru, fiind război între împărăţia Rusiei şi între Poarta Otomană şi cuprinzând muscalii amândouă ţările acestea şi trecând generalul Petru Salticov Dunărea, şi dând război Rusciucului, a călcat şi câteva sate de peste Dunăre, oraşul Cernavodă şi altele; între care a călcat şi satul Basarabov, unde se aflau moaştele sfântului pe care luându-le mai sus numitul general, vrea să le trimită în Rusia. Iar un evlavios creştin anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lângă general, a căzut la dânsul cu rugăminte, ca să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le dăruiască ţării ca răsplată pentru prăzile şi jafurile care au pătimit din pricina războiului şi să o mângâie cu acest dar al sfintelor moaşte; şi plecându-se generalul, le-a dăruit ţării. Pe care primându-le cu mare cinste şi evlavie tot poporul, le-au aşezat în biserica cea mare a sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele preasfinţitului mitropolit al ţării Chir Grigorie. Şi îndată a simţit tot poporul ocrotirea şi pătimirea sfântului; că nu numai războiul dintre muscali şi dintre turci l-a încetat, ci şi boala ciumei cea înfricoşată a contenit-o. Şi mult ajutor şi mare folos câştigă, toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către sfântul.

Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi pe toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Pe tine cuptor înţelegător…

Ieşind ca Avraam din patria ta, ai venit să ne cercetezi, ca un tată preadorit, pe noi iubiţii fiii tăi, ce eram de tot pierduţi, de nenumăraţii vrăjmaşi şi de desele boli; şi de acestea de toate, ne-ai scăpat, sfinte Dimitrie.
Urmând lui Hristos, numai cu atingerea de cinstitul tău trup alungi toată boala celor ce cu credinţă vin şi de păcate sufleteşti îi curăţeşti, Dimitrie; deci cu un glas te lăudăm, mărind pomenirea ta.

Slavă…

Mare uşurare cu adevărat a luat toată ţara Daciei, cu primirea trupului tău în sânurile ei; căci îndată s-a gonit boala ciumei cea prea grea şi pe cei ce căutau a o pierde, i-ai înfrânt.

Şi acum……, a Născătoarei:

Inima mea cea rănită de asuprelile celui viclean, vindecă-o ca o milostivă, de Dumnezeu Născătoare, Preacurată Maică; ceea ce ai născut nespus pe Cel ce S-a răstignit cu trupul pe Cruce.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Taina mai presus de minte…

Cheamă în taină sicriul tău sfinte, pe toţi câţi pătimesc în nevoi: Cei ce sunteţi bântuiţi de duhuri rele, de friguri şi de ciumă, veniţi cu credinţă şi cu dragoste, de vă atingeţi de moaştele lui Dimitrie, şi fără de plată vă primiţi sănătatea.
Umpli de bună mireasmă duhovnicească pe toţi, din sicriul moaştelor tale. Pentru aceasta cu rugăciunile tale, îngroapă pe cei ce vor să ne dea pierzării, în luciul cel fără de fund. Că al doilea Moise al nostru te avem, de la Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă…

Gura ta cea de Dumnezeu cinstitoare deschide-o şi fă rugăciune pentru tot clerul Bisericii tale, pentru Arhierei şi călugări, pentru preoţi sfinţitori şi pentru tot sufletul creştinesc; că păzindu-se în pace cu solirea ta, să binecuvânteze pe Domnul întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei, asemenea:

Eu sunt pomul cel fără de roadă, şi mă tem de tăiere şi de focul gheenei. Deci milostiveşte-te, Hristoase Doamne, şi mă miluieşte; că se roagă Ţie Fecioara Maica Ta şi al Tău preacuvios Dimitrie, dimpreună şi adunările sfinţilor şi cele fără de trupuri puteri gânditoare.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Pe norul cel purtător…

Rămân cu totul fără glas şi înspăimântat de minune cum slăbănogul Episcop Ioanichie al Preslavei, numai cât a sărutat preacinstit trupul tău s-a şi sculat; iar pe cel ce au vrut să fure din moaştele tale i-ai pedepsit.

Aducându-ne aminte de neputinţa firii noastre, socotind însă şi mărimea harului tău, sfinte, îndrăzneala ce ai luat de la Dumnezeu, Dimitrie, nu ne pricepem a-ţi împleti laudă vrednică, ci primeşte pe cea după putinţa noastră.

Saltă şi dănţuieşte Basarabovul, o părinte, căci întru dânsul ai crescut, vieţuind îngereşte. Dar se laudă mai ales şi România, avându-te Dimitrie vistierie nefurată şi Voievod apărător nebiruit.

Slavă…

Iisus Hristos Domnul, cu toţi cuvioşii şi drepţii şi cu toţi sfinţii au venit, la sfântul tău sfârşit; sfinţii îngeri glăsuind cântarea cea întreit sfântă primindu-ţi sufletul; iar trupul ni l-a lăsat nouă fiilor tăi, izvor de minuni!

Şi acum…, a Născătoarei:

Minţile celor fără de trupuri, nu se pricep o, Fecioară, a lăuda precum se cade minunea naşterii tale; dar ştiind dragostea ta ce ai spre fiii omeneşti cei muritori, am îndrăznit; ci primeşte-o dar, că spre aceasta şi cântarea o săvârşim.

SVETILNA

Podobie: Femei auziţi…

Din mâna Ziditorului ai primit, cuvioase, cununa ostenelilor şi în locaşul drepţilor te sălăşluieşti Dimitrie, privind faţa Stăpânului; având desfătare cântarea cea îngerească şi întreit sfântă (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine, Fecioară, toţi proorocii te-au numit chivot, năstrapă, rug şi tăbliţă, cădelniţă de aur, sfeşnic şi masă, toiag şi munte netăiat; iar noi, Fericită, după vrednicie, de Dumnezeu Născătoare, te lăudăm.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria…

Defăimătorul celor de jos şi înstrăinatul, iubitorul celor de sus şi cetăţeanul pustiei, Dimitrie preaînţeleptul, pe noi pe toţi ne-a adunat, să prăznuim cu credinţă mutarea lui cea către Dumnezeu şi mântuitoarea zi.

Afară de trup şi de lume prin fapte bune făcându-te, şi printr-însele preamărind pe pământ cu viaţa ta pe Domnul slavei, părinte înţelepte, după vrednicie te-ai preamărit şi te-ai arătat prin El, dumnezeiesc izvor de tămăduiri, Dimitrie.

Smerit, fără de răutate, blând şi fără viclesug, lin fiind părinte, mai presus de om cu adevărat, în trup stricăcios fără stricăciune, locaş vrednic lui Dumnezeu te-ai făcut, luând de la dânsul daruri de tămăduiri, şi nouă izvorându-le totdeauna.

Începătura de frunte a celor bune te-ai arătat şi pricina de mântuire, părinte Dimitrie; că viaţa din pruncie ţi-ai făgăduit lui Hristos, Dumnezeului nostru; pe Acesta roagă-L să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Cuvioase părinte, din pruncie cu osârdie spre fapte bune nevoindu-te, te-ai făcut organ Sfântului Duh şi de la dânsul luând lucrarea minunilor ai îndemnat pe oameni să urască dulceţile; şi acum mai curat cu dumnezeiască lumină fiind strălucit, luminează şi gândurile noastre, părinte Dimitrie.

Şi acum…, a Născătoarei:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu; păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Doxologia mare.

Ecteniile şi otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile din Canonul Sfântului.

Cântarea a 3-a si a 6-a, pe 8.

Prochimen,

Apostol,

Aliluia,

Evanghelia şi

Chinonicul.
Caută-le în Mineiul pe luna decembrie, ziua 5, la sfântul Sava.