Sf. Cuvios Paisie de la Neamţ (15 Noiembrie) – partea I

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Vestea cea bună de mântuire a lumii prin activitatea Fiului lui Dumnezeu întrupat s-a răspândit si în ţinuturile balcano-dunărene încă din primele trei secole în urma propovăduirii Sfântului Apostol Andrei.
Pe lângă evidenţa unor factori istorici, a textelor literare sau a descoperirilor arheologice, o mărturie a profunzimii, a purităţii şi a tăriei apostolice a creştinismului românesc o constituie însăşi dăinuirea lui bimilenară, tendinţa de unitate cuprinzătoare şi forţa de atracţie duhovnicească pe care o exercită şi astăzi. Sub influenţa misiunii ortodoxe din Sciţia Mică, lucrarea evanghelică a ajuns curând în estul Munteniei, în sudul Moldovei şi în alte puncte. Pilde de credinţă şi de vieţuire creştină – asemenea aceleia a Sfântului Mucenic Sava (+ 12 aprilie 372) – se întâlnesc în atâtea alte locuri şi în epocile următoare.

Încă din veacurile al IV-lea-al VI-lea s-a păstrat în Munţii Buzăului şi în general în ţările române o tradiţie neîntreruptă a mărturisirii şi a evlaviei dreptei-credinţe. Această continuitate isihastă de sine, cu nuanţă sinaită şi palamită (1), este desigur anterioară organizării pe care a introdus-o Cuviosul Nicodim de la Tismana (+ 1406). Intensa viaţă isihastă buzoiană este atestată de nu mai puţin de 40 de sihăstrii, schituri şi mănăstiri aflate în străvechea vatră în veacul al XVII-lea. „…În primele decenii ale secolului al XVIII-lea erau încă sihăstrii la Buzău cu o intensă trăire isihastă. Mai ales cele de sub munte şi din fostul judeţ Râmnicu Sărat. Între acestea la loc de cinste se aflau sihăstriile: Fundătura, Agaton, Alunişul, Ciolanu, Barbu, Cârnu, Găvanul, Trestieni şi mai ales Dălhăuţi” (2).

De vestiţii duhovnici de la această ultimă sihăstrie se va minuna şi cunoscutul stareţ Vasile de la Poiana Mărului, care l-au crescut în Domnul. Tot aşa sihaştrii din muntele Ţeta au contribuit la formarea sufletească a ucenicilor săi şi la păstrarea vechilor rânduielii ortodoxe.

Cu astfel de vase alese şi cu o tradiţie duhovnicească milenară, sihăstriile şi schiturile rupestre româneşti nu puteau să nu iradieze influenţa lor şi în afara hotarelor ţării, atrăgând aici pe cei dornici de desăvârşire. Mai ales în urma uniaţiei din Ucraina, rătăcitorii după dreapta-credinţă, nemicşorată, spre acest „Sfânt Munte, de data aceasta românesc şi chiar buzoian” (3) se îndreptau, căci în Orientul grec îi pândea robia turcească, iar în Rusia ţaristă îi întâmpina indiferenţa raţionalistă a conducătorilor. Bătrânul Onufrie care a sihăstrit la schitul Cârnu, Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului şi Stareţul Paisie de la Mănăstirea Neamţu sunt trei cazuri de pelerini ai transfigurării monahale împlinite în Carpaţi.

Râvna lui Paisie de desăvârşire şi de păstrare a ortodoxiei a avut desigur şi temeiuri mai îndepărtate. Astfel el a primit la naştere numele de Petru, în amintirea marelui Petru Movilă, român care a ajuns mitropolit ai Kievului. În fruntea eparhiei căreia îi aparţinea tatăl său era cărturarul grec Evghenie Vulgaris, fost şi pe la noi. Despre monahismul românesc se mai putea afla acolo şi din opera lui Dimitrie Cantemir. Pe aceşti călugări Paisie i-a căutat şi pe când se afla la Muntele Athos, ca de pildă pe Macarie, de la care a învăţat limba greacă.

Născut la 21 decembrie 1722, ca al unsprezecelea din cei doisprezece copii ai protoiereului Ioan din Poltava şi ai prezbiterei Irina, tânărul Petru rămâne orfan la vârsta de patru ani. Tăcut şi cu blândeţe în purtări ca unul ce zăbovea adesea asupra paginilor din Vieţile Sfinţilor, el începe să se gândească la îmbrăţişarea căii monahale. Deocamdată el urmează câţiva ani ca elev extern al şcolii mănăstireşti Bratska şi cercetează bisericile oraşului, cu deosebire Lavra Pecerska, ale căror aşezăminte şi sfinte amintiri sunt vestite şi astăzi. De mult folos sufletesc i-a fost aici şi întâlnirea cu mitropolitul Antonie al Moldovei ale cărui slujbe în limba română cucerea inima şi cugetele credincioşilor.

Hotărându-se să îmbrăţişeze nevoinţa monahală, viitorul stareţ este tuns în curând ca rasofor, schimbându-şi numele în Platon. Tânărul frate întru Hristos năzuia însă după desăvârşirea evanghelică pe care o explică atât de simplu şi de frumos operele şi experienţa Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

„Din viaţa lui Paisie este cunoscut că la începutul drumului lui monahal nu se găseau în mănăstiri nici manuscrise duhovniceşti, nici scrieri literare corespunzătoare” (4). De aceea împreună cu alţi trei călugări, el poposeşte în curând la schitul Dălhăuţi (judeţul Vrancea), unde trăiau mai mulţi nevoitori însemnaţi. Ieromonahul Rafail se îndeletnicea cu transcrierea cărţilor patristice, schiminahul Timotei era iscusit în discuţii duhovniceşti şi în tâlcuirea acestor scrieri, monahul Dosoftei -cu chipul lui cucernic – vorbea de păzirea canoanelor şi a tuturor predaniilor (5). Petrecând câtva timp în acest schit, Platon a continuat drumul şi a ajuns la schitul Trăisteni. Aici, pentru întâia dată, Platon a auzit despre pravila şi rugăciunile după rânduiala Sfântului Munte, monahii ducând viaţa de obşte, şi a întâlnit câţiva pustnici care trăiau în apropierea schitului. În acest loc, Platon a făcut ascultarea la bucătărie, dedicându-se adâncirii studiului limbii române.

În curând a venit la Trăisteni stareţul Vasile, care oblăduia duhovniceşte schitul şi, văzându-l pe Platon, îl luă, la Poiana Mărului. Acolo funcţiona un scriptoriu în care se lucrau manuscrise slavone şi româneşti. Platon a copiat într-un manuscris lucrarea Desiderie în limba slavonă de pe un miscelaneu adus de la Moscova, care era tradus din limba română, a cărei copie s-a păstrat până în zilele noastre (6).

De la schitul Poiana Mărului, el a făcut ascultare la schitul Cârnu, sub conducerea duhovnicească a schimonahului Onufrie. Acolo, într-o chilie sihăstrească, a înţeles tainele adevăratului monahism şi ascetism, simţind mai profund efectul binefăcător al rugăciunii. Acolo a învăţat şi alte meşteşuguri manuale pe lângă scrierea cu care se îndeletnicea zilnic.

Petrecând schiturile din Valahia aproape patru anii şi culegând ca albina mierea spirituală de la stareţi, duhovnici şi siha;tri, Platon s-a hotărât să meargă la Muntele Athos, pentru ca, potolindu-şi setea la izvorul milenar al cetăţii monahismului, să se desăvârşească în viaţa cea întru Hristos. Avea 24 de ani.

Însoţit de ieromonahul Trifon, el a ajuns la Athos la 4 iulie 1746 şi s-a oprit la mănăstirea Pantocrator, unde pe lângă călugări greci erau şi unii de origine slavă. Prietenul de drum a muţit a patra zi, iar Platon a colindat pe la monahi, căutându-şi un părinte duhovnicesc. Neaflând pe nimeni, s-a decis să locuiască singur. Aşa au trecut patru ani, cei mai grei din viaţa monahală. A fost o etapă de creştere sufletească.

În acest timp, el a fost cercetat de stareţul Vasile de la Poiana Mărului, venit la Sfântul Munte, care voia să-l facă preot la Trăisteni, în Valahia. Stareţul i-a arătat pericolul vieţuirii singuratice şi l-a sfătuit să ducă nevoinţa împreună cu doi sau trei fraţi. Apoi l-a tuns în mantie, schimbându-i numele din Platon în Paisie, pe care-l ca păstra până la moarte. Cuviosul nostru avea atunci 28 de ani.

În curând a sosit din Moldova monahul Visarion în căutarea unui duhovnic şi, auzind că Paisie ştie limba română, a venit la el. Văzându-i viaţa aspră, i-a plăcut mult şi l-a rugat să-l primească drept ucenic. Patru ani au trăit ei în pace, dragoste, mărturisindu-şi gândurile şi citind Sfânta Scriptură şi scrierile patristice. Cu timpul, în preajma lor s-au adunat ucenici dornici să fie admişi la mica lor obşte. Cei dintâi au fost români, moldoveni de origine, şi se numeau Partenie şi Chesarie. Sporind vieţuitorii comunităţii la 12 români-moldoveni şi 5 slavi şi cumpărându-se chilia Sfântului Constantin, slujba dumnezeieştilor Liturghii a început să se facă în limba română şi în slavonă. Obştea avea nevoie acum de preot şi duhovnic.

Paisie a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 36 de ani de către episcopul Grigorie de la Athos. Mărindu-se obştea, ieromonahul Paisie a cerut mănăstirii Pantocrator îngăduinţa ca pe moşia ei să se înfiinţeze schitul Sfântul Ilie. Dobândind aprobarea Patriarhului Serafim, vieţuitor atunci la Athos, obştea a purces la lucru. În curând (l757), fraţii au zidit biserică din piatră, trapeză, bucătărie, arhondaric şi 15 chilii, cu donaţii care veneau din ţările ortodoxe. Schitul acesta a atras şi mai mulţi ucenici şi astfel obştea a ajuns la numărul de 60 de vieţuitori. Paisie a orânduit viaţa comunităţii sale după principiile Sfinţilor Părinţi, începând cu ale Marelui Vasile, ajungând în curând renumită din Sfântul Munte.

În noul schit, Stareţul Paisie a învăţat de la monahul Macarie, cunoscător bun al limbii eline, nu numai limba greacă, ci a şi tradus sub îndrumarea acestuia în limba slavonă. În nopţile de priveghere, el lucra la diverse tălmăciri, nedormind mai mult de trei ore. Stareţul se bucura de bunăvoinţa Patriarhului Serafim, care-l invita adeseori să slujească la mănăstirea Pantocrator în limbile slavonă, elină şi română.

Atitudinea ostilă a turcilor pe de o parte, iar pe de alta, rivalitatea dintre greci şi slavi la Sfântul Munte, în acest veac de adânci frământări, l-au făcut pe Paisie să se gândească la reîntoarcerea în ţările române.

Lăsând la Sfântul Ilie un număr însemnat de fraţi, el a plecat de la Athos cu două corăbii în care erau 64 de suflete. Îl atrăgea aici amintirea tinereţii pe care şi-o petrecuse la schiturile din munţii Buzăului şi hotărârea sa de a reînnoi viaţa obştească din ele. La acestea se adăuga ataşamentul său faţă de limba română şi de pământul noii sale patrii. Au trecut prin Constanstantinopol şi au ajuns la Galaţi. După debarcare, obştea a găsit adăpost în schitul Vărzăreşti, din apropierea oraşului Focşani.

Împreună cu duhovnicii Visarion şi Gheorghe, el a plecat la Bucureşti au cerut o mănăstire de la mitropolitul de atunci, care era de origine grec. Fiind refuzaţi, au mers la Iaşi, unde au fost primaţi cu dragoste de mitropolitul Gavriil Calimah. Acesta, de origine română, fusese alhidiacon la Patriarhia Ecumenică şi apoi, din 1745, timp de 15 ani activase ca mitropolit al Tesalonicului. Din 1760 devenise mitropolit al Moldovei şi îl cunoştea personal pe Paisie de la Sfântul Munte. Cu aprobarea Divanului şi a voievodului Grigorie Calimah, obştii venite de la Athos i s-a dat mănăstirea Dragomirna cu toate moşiile, prin hrisovul din 31 august 1763.

În septembrie din acelaşi an, cei 64 de fraţi au venit în noul aşezământ, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca din 1609, cu biserică mare, neobişnuit de înaltă şi cu forme decorative deosebit de artistice. Această comunitate era hotărâtă „la viaţă obştească”, la rugăciune, la gospodărie, dar mai ales la activitate de cultură, sub îndrumarea lui Paisie. Mai întâi s-a aşezat în biserică aceeaşi rânduială ca la Sfântul Munte. Citirea şi cântarea se făceau în limba slavă bisericească şi în limba română, de pe cărţile tipărite la Iaşi de mitropolitul Iacob Putneanul şi de alţi tipografi. În toate ascultările se păstra tăcerea, iar pe buze, rugăciunea. Însuşi stareţul se aduna cu fraţii şi lucrau, ca nimeni să nu fie fără o preocupare precisă.

Tipicul Sfântului Vasile cel Mare, al altor Sfinţi Părinţi, de a trăi cu toţii în obşte, era mereu prezent în mintea noilor veniţi. În cererea pe care o adresase mitropolitului Gavriil, Paisie a arătat că „mai înainte de ducerea mea la Sfântul Munte, şezând câţiva ani în ţările acestea m-am deprins foarte mult de limba română… acum nu cerem lucru nou scornit din capul nostru, ci lucrul cela ce era hotărât şi întemeiat în toate vieţile cele de obşte… căci în toată lumea n-au rămas alte locuri ca să poată cineva a ţine mai vârtos viaţa de obşte, fără numai într-aceste blagoslovite ţări pe care Dumnezeu le păzeşte ca să preamărească numele Său cel sfânt…” (7).

În urma conflictului ruso-turc (1768-1774), partea de nord a Moldovei a trecut sub stăpânirea Austriei. Teama de uniaţie şi atitudinea guvernului austriece, care privea cu ostilitate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, au determinat pe Stareţul Paisie să primească invitaţia soborului de la Secu de a se instala în acea mănăstire. Ctitoria vornicului Grigore Ureche a primit pe cei 350 de părinţi şi fraţi, strămutaţi de la Dragomirna, în frunte cu Stareţul Paisie, la 14 octombrie 1775. Instalându-se la Secu, el a organizat şi aici viaţa lăuntrică a obştii, care creştea mereu prin venirea multor fraţi transilvăneni şi a unor monahi de la recent desfiinţata arhiepiscopie de Ohrida.

După patru ani, voievodul Constantin Moruzi, vrând să ajute obştea Stareţului Paisie în lucrarea ei duhovnicească şi gospodărească, în loc de bani i-a acordat mănăstirea Neamţu pe care a trecut-o în stăpânirea soborului acestuia. Cea mai veche mănăstire din Moldova, care de veacuri a fost centrul vieţii ei religioase şi culturale, care a pregătit episcopi şi mitropoliţi, a avut şcoli de caligrafie şi miniaturistică, a apărat credinţa ca nici o altă instituţie, a ajuns să fie condusă de stareţul cu înaltă viaţă duhovnicească, Paisie. Prin munca şi jertfa sa, el a reuşit ca spiritul de viaţă monahală, verificată şi păstrată la Athos, să-l întărească din nou în mănăstirea care avea propriile ei obiceiuri şi practici. O grijă deosebită a fost arătată faţă de cei săraci, bolnav şi refugiaţi, ca şi faţă de închinătorii cu suferinţe sufleteşti. Gospodărirea celor 48 de moşii şi întreţinerea sutelor de monahi cereau muncă, şi aceasta, unită cu rugăciunea, o organiza în primul rând stareţul.

În timpul războiului ruso-turc la Stareţul Paisie a venit arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov, ca exarh al Moldovei. El l-a hirotesit în rangul de arhimandrit, în anul 1791. Cuvântarea rostită de acest ierarh la mănăstirea Neamţu a fost redactată în limba română şi se păstrează în manuscrise miscelanee.

La 27 iunie 1792 l-a întâlnit şi tânărul episcop Vemamin Costache, dorind să se numească şi el cu metanie la Neamţu. De la vestitul stareţ, el a primit atunci învăţăturile şi sfaturile cuvenite, făcând şi ascultare ca frate.

Dar starea sănătăţii Stareţului Paisite a început să slăbească. În ziua de miercuri, 15 noiembrie 1794, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine şi transmiţând pace şi binecuvântare întregului sobor prin cei doi duhovnic – Silvestru, din partea românilor, şi Sofronie, din partea slavilor -, el a adormit întru Domnul. Înmormântarea s-a făcut de către soborul mănăstirii în biserica Înălţarea Domnului, în partea dreaptă a nartexului (8). S-a rostit atunci Cuvânt la îngroparea Preacuviosului părintele nostru Paisie, arhimandritul şi stareţul sfintei mănăstiri Neamţul şi Secu, care a fost copiat în numeroase manuscrise româneşti.

Concepţia stareţului s-a statornicit în aceea că viaţa de obşte şi ascultarea au fost, binecuvântate de Dumnezeu. Ele nu au rămas simple idei, ci au devenit principii călăuzitoare, puse în practică şi împlinite în mănăstirile pe care le-a condus, fiind perpetuate de către ucenici.

Aşezământul în 8 puncte, alcătuit o dată cu stabilirea la Dragomirna, prevedea „sărăcia cea de bună voie după făgăduinţa chipului îngeresc, ascultarea de bună voie mărturisită din Sfânta Scriptură şi de Sfinţii Părinţi, mărturisirea, petrecerea până la moarte cu fraţii soborului adunaţi şi suferind toată strâmtorarea vieţii, citirea Dumnezeieştilor Scripturi şi a învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, păzirea sfintelor posturi şi participarea, la slujbele mănăstirii”. „În toate zilele sunt datori toţi fraţii a se aduna şi din obşteasca mâncare toţi să se împărtăşească”. În mănăstire să fie înfiinţate „felurimi de meşteşuguri” la care să lucreze fraţii şi să înveţe şi pe cei neştiutori. În sfârşit, să se înfiinţeze bolniţa care să slujească bolnavilor şi pentru cei bătrânilor şi prea slabi şi cu mare osârdie să se facă cele cuviincioase bolnavilor. Noutatea acestui regulament era că reintroducea rânduiala în viaţa călugărilor, ce scăpătase în ultimele secole.

Ca rezultat al normelor stabilite prin acest Aşezământ, la mănăstirile Dragomirna, Secu şi apoi la Neamţu, s-au alcătuit obşti asemănătoare celor de la Sfântul Munte, care înglobau pe lângă români: moldoveni, munteni şi transilvăneni, şi slavi: ruteni, bulgari, sârbi, greci şi arnăuţi.

Aşezământul stipula „să nu se puie trimis din afară egumen gata”, aşa după cum se proceda la mănăstirile închinate Locurilor Sfinte, ci „numai să se aleagă din soborul fraţilor şi să se puie prin blagoslovenia Preasfinţiei Tale” (adică a mitropolitului). Deoarece acest deziderat era considerat „ca o temelie pe care stă întemeiată şi viaţa soborului nostru”, Paisie, în scrisoarea către mitropolitul Gavriil, sublinia ca acest punct să fie întărit în mod deosebit prin autoritatea bisericească, „precum Duhul Sfânt ar fi luminat pre Prea Sfinţia Ta”, ca şi următorii stareţi să fie aleşi dintre cei mai buni şi povăţuitori.

Spiritul de organizare a vieţii monahale a dăinuit mulţi ani aşa cum l-a statornicit Paisie. Pravila sa a fost aprobată şi întărită prin hrisoave domneşti. Numeroase manuscrise româneşti, începând din 1795 şi până în 1880, au transmis copii, realizate la mănăstirea Neamţu, Cernica, Căldăruşani, Râşca, Poiana Mărului, Secu, Noul Neamţ sau Sfântul Pavel de la Athos, după Aşezământul Stareţului Paisie.

Îndeletnicirile acestuia au fost determinate de însăşi activitatea pe care a desfăşurat-o şi de etapele vieţii sale. Cercetările din ultimii ani au enumerat „manuscrise ale Stareţului Paisie, care au fost transcrise de către ucenicii săi şi apoi răspândite în lumea ortodoxă”. Manuscrisele în limba română traduse în perioada sa de la Neamţu, fiind depozitate în turnul clopotniţei, au ars la incendiul cel mare din 1862, după cum relatează actele oficiale şi mărturiile contemporanilor.

Dintre operele sale se evidenţiază: Despre rugăciunea minţii, care cuprinde 6 capitole şi o introducere. Isihasmul se vădeşte astfel a fi o prezenţă la români şi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Paisie a primit primul impuls spre această trăire încă din tinereţea sa, în ţările române, pe care l-a dez-voltat la Athos, ca apoi să revină în Moldova, unde şi-a însoţit experienţa de la Athos cu cea locală, românească. În mănăstirile noastre, a îndemnat şi a urmat el însuşi neîncetat Rugăciunea lui Iisus. Rugăciunea aceasta aduce linişte, iar, pe de altă parte, ea este uşurată de o pace câştigată şi prin alte osteneli. Cel liniştit “după Dumnezeu” are parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfintei Scripturi şi ajunge la înţelesuri, chiar despre cele lumeşti, superioare celor învăţaţi. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie a tradus din limba greacă în limba slavă Viaţa Sfântului Grigorie Sinaitul scrisă de Patriarhul Calist. Traducerea sa în manuscris a fost citită de către numeroşi părinţi monahi.

La Athos, aprofundând cunoaşterea limbii greceşti, constată că textele patristice slavone, traduse din greceşte, conţin numeroase greşeli şi echivalenţe neconforme cu originalul şi că unele fraze slavone nu mai erau înţelese în timpul său. Aceste concluzii l-au îndemnat să înceapă traducerea din nou a scrierilor ascetice şi patristice. Având un mare respect faţă de text, Paisie compară atât traducerea în limba noastră cu cea slavă, cât şi pe cea slavă cu prototipul grecesc, pe care îl verifică cu originalele mai vechi, pentru ca textul tradus de el să reflecte cât mai fidel gândirea Sfinţilor Părinţi. De aceea, neobositul îndrumător autentifica prin binecuvântarea sa manuscrisele care puteau fi multiplicate.

Stareţul Paisie este considerat, pe drept cuvânt, unul dintre cei dintâi scriitori asceţi din veacul al XVII-lea. Lucrările sale au fost folosite de către cărturarii asceţi Ignaţie Briancianinov şi Teofan Zăvorâtul. Ele urmăresc să îndrume pe credincioşi la înţelegerea justă a operelor marilor nevoitori ai Răsăritului, de aceea au fost complet străine de vreo influenţă apuseană. Activitatea literară a lui Paisie s-a inspirat din iubirea lui Dumnezeu, din dragostea faţă de Biserică şi de aproapele.

Ca rezultat al traducerilor sale din limba greacă în limba slavă, monahismul din Biserica Rusă a fost înzestrat cu tălmăcirile scrierilor Sfinţilor Părinţii nevoitori. El tradus Filocalia, care conţine cele mai de seamă scrieri ale asceticii răsăritene (9). Şi prin activitatea sa de traducător, Stareţul Paisie a înnoit viaţa monahală şi a fost un mare îndrumător şi educator în spiritul operelor care călăuzesc desăvârşirea lăuntrică.

Opera acestuia dezvoltată în ţările române a avut o mare influenţată Ortodoxia rusă. Sistemul stăreţiei practicate de el s-a răspândit în veacul al XIX-lea la un număr de 117 mănăstiri şi schituri din 35 de eparhii. Biograful cel mai complet, protoiereul Serghie Cetferikov, enumeră peste 200 de călugări, persoane civile, arhimandriţi şi episcopi care au răspândit mişcarea paisiană până în pragul primului război mondial.
De asemenea, numeroase manuscrise slavone ale Stareţului Paisie s-au răspândit în copii şi se păstrează în mănăstirile din Bulgaria, din Serbia, din Athos şi din alte biblioteci publice de peste hotare.

Athosul, cu milenarele sale mănăstiri, schituri şi metocuri, a fost cel dintâi care s-a bucurat de influenţa binefăcătoare a curentului paisian. Schitul Sfântul Prooroc Ilie, în care şi-a organizat el prima obşte, a dus mai departe spiritul şcolii lui monahale, prim ucenici şi superiori. Influenţa paisiană s-a exercitat şi asupra vieţuitorilor mănăstirii Pantocrator pe moşia căreia se afla schitului amintit, precum şi asupra mănăstirii Noul Athos, înfiinţată de ucenici paisieni. Monumentala operă a lui Isaac Sirul, tradusă de Paisie din limba greacă în cea slavă, a fost tipărită după moartea sa, în 1812, la mănăstirea Neamţu şi apoi trimisă la Athos, pentru numeroşii călugări de acolo.

În Moldova, curentul paisian a fost sprijinit de ierarhii Bisericii. Mitropolitul Veniamin Costache este socotit ca reprezentantul cel mai de seamă al acestei orientări de ascetism şi de cărturărie. Prin mitropolitul Iosif Naniescu (1875-1902) paisianismul încheie o epocă a istoriei spirituale a Bisericii Ortodoxe Române. Principiile vieţii obşteşti şi ale Rugăciunii lui Iisus s-au manifestat în două ramuri: una la mănăstirile din Moldova, Neamţu, Secu şi Sihăstria şi altă în Ţara Românească, la mănăstirile Cernica şi Căldăruşani. Organizarea comunitară a acestora din urmă s-a datorat ucenicului lui Paisie, stareţul Gheorghe, care a trezit la viaţă aşezămintele pe care le-a condus. Ambele ramuri au pornit de la principiile de organizare ale lui Paisie, pe care l-au recunoscut ca înaintaş şi părinte spiritual. Monahii contemporani cu râvnitorul dascăl şi generaţiile care i-au urmat s-au referit la el ca la “Părintele nostru Paisie”, i-au venerat şi mormântul, şi amintirea.

Numeroşii săi biografi au descris viaţa ca o „înţelepciune ipostatică, ca un preacurat lăcaş în care era înţelegerea cea dumnezeiască prin care cunoştea lămurit dogmele credinţei ortodoxe, iar sfatul său era drept şi adevărat”.

Viaţa Stareţului Paisie, alcătuită după moartea sa de către diferiţi ucenici, unii din însărcinare oficială, relevă că el vorbea către întreg soborul mănăstirii de trei ori pe an, în biserică: de Crăciun, de Paşte şi de Înălţarea Domnului, în limbile română şi slavonă bisericească. Influenţa sa cărturărească se răsfrângea asupra tuturor monahilor adunaţi sub toiagul său păstoresc. Astfel, dintre monahii cu care Paisie a venit de la Athos, ieromonahul Spiridon a scris la mănăstirea Neamţu Viaţa lui Paisie, urnat de alţi biografi, ca schimonahul Mitrofan, ca ierodiaconul Grigorie, care – cel din urmă – a prezentat-o mitropolitului Veniamin al Moldovei.

În doua jumătate a secolului al XIX-lea, duhovnicul Andronic de la mănăstirea Noul Neamţ a scris şi el o Viaţă a Stareţului Paisie. Dar cea mai autentică Viaţă a Stareţului Paisie este aceea scrisă de monahul Vitalie, care aduce mărturii oculare relativ la ultimii săi ani de viaţă ai cuviosului şi la înscău-narea succesorului său, Sofronie, ce se produce după o lună de la moartea marelui înaintaş (10).

Părinţii din mănăstirea Neamţu au perpetuat respectul faţă de Cuviosul Paisie, prin metania depusă la mormânt, prin candela care arde acolo neîntrerupt, prin tabloul lui venerat şi în zilele noastre. Ei depun această metanie de fiecare dată când intră şi când ies din biserică, obicei care se păstrează şi acum.

În 1967, stareţul de pe atunci, Arhim. Nestor Vornicescu, a chestionat pe cei mai bătrâni părinţi ai mănăstirii: Mina Prodan, Damaschin Trofin şi Epifanie Berghie care au mărturisit că aşa au continuat, din tradiţia înaintaşilor, să-l considere pe Paisie „sfânt”, numindu-l „Cuviosul Paisie”. Portrete ale sale sunt pictate în holul palatului patriarhal şi în paraclisul Seminarului Teologic de la mănăstirea Neamţu.

Încheiem aceste pagini despre nevoinţele Stareţului Paisie cu caracterizarea făcută într-o istorie a literaturii române, care l-a inclus printre marile sale personalităţi: „Şcoala lui Paisie a avut un efect pozitiv pentru că a contracarat curentul de grecizare şi a favorizat impunerea limbii poporului în Biserică, cultură şi literatură”, iar în perioada când Paisie a fost stareţ, „mănăstirea Neamţu a devenit un important centru al monahismului ortodox”. Opera Cuviosului Paisie, cristalizată pământul românesc, a reînnoit aşezământul monahal, a dezvoltat arta scrisului, a cultivat dragostea către scrierile patristice, răspândite apoi de la români la greci şi la slavi.

Cinstind pe Cuviosul Paisie, cinstim Biserica Ortodoxă Română şi totodată instituţia aşezământului monahal, în care, cu metode duhovniceşti novatoare, el a activat şi a lăsat urme nepieritoare.

Pr. Dr. Paul Mihail

1. Ierom. Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, secolele JV-XX, Bucureşti, 1982, p. 181.
2. Comp. C. C. Giurescu, Principatele române la începutul secolului XIX. Constatări istorice, geografice, economice şi statistice pe temeiul hărţii ruse din 1835, Bucureşti, 1957, p. 141; Arhim. Nifon Stoica şi Dr. N. Stoicescu, Aşezămintele monahale din eparhia Buzăului, vol. II, Buzău, 1983, p. 268-273.
3. Pr. Horia Constantinescu, Schituri sau sihăstrii rupestre buzoiene. Mărturii ale vechimii creştinismului şi continuităţii noastre pe aceste meleaguri, ibidem, vol. I, Buzău, 1983, p. 399.4. I, Hiarin, Activitatea de traducător a Stareţului Paisie (Velicicovschi, în „Jurnal Mosk. Patr.”, 1956, nr. 12. p. 59
5. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Din istoria isihasmului în Ortodoxia română, în Filocalia, vol. VIII, Bucureşti, 1979, p. 579.
6. Pr. dr. Paul Mihai şi Dr. Zamfira Mihail, Geneza manuscrisului românesc „Desiderie” în „Mitropolia Olteniei”, XXXI (1979), nr. 1-2, p. 126.
7. Lucrarea fundamentală în problemă rămâne aceea a Prot. Serghie Cetferikov,. Paisie, stareţul mănăstirii Neamţului, trad. de episcopul Nicodim, 1933.
8. La înmormântare a participat şi episcopul Veniamin, pe atunci episcop al Huşilor, venit şi ca reprezentant al domnitorului, şi a fost întâmpinat cu o cuvântare care s-a păstrat într-un document din aprilie 1795 (Mss. rom… 1962, Biblioteca Academiei R. S. România)
9. Pr. Gheorghe I. Drăgulin, Filocalia. De la Sfântul Vasile cel Mare până în zilele noastre, în „Studii Teologice”, XXXVIII (1980), nr. 1-2, p. 66-8010. Vezi Diac. Ioan Ivan, Paisie Velicicovschi, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXIV (1958), nr. 1-2, p. 131- 133

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 484-495, Cuviosul Stareţ Paisie de la Neamţ.

SLUJBA SFÂNTULUI PAISIE DE LA NEAMŢ

VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, Stihirile pe 4, glas 8

Podobie: O, preaslăvită minune…

Sfinte Părinte Paisie, lauda sihaştrilor şi podoaba cuvioşilor, tu, din pântecele maicii tale, ai ales să urmezi lui Hristos, Căruia te-ai făcut ucenic credincios şi neadormit rugător.

N-ai dat somn ochilor tăi, nici odihnă inimii tale, până nu ai părăsit cele pământeşti; şi, lăsând fraţii, rudele şi prietenii, te-ai sălăşluit în pământ străin, pentru a sluji toată viaţa lui Hristos.

Mare este taina vieţii tale, purtătorule de Dumnezeu, Paisie, că lepădând cele trecătoare, ai ales pe cele veşnice, şi, ca un înţelept, te-ai îmbrăcat cu cele nemuritoare, pentru dragostea lui Hristos, Mântuitorul lumii.

Cine va spune ostenelile tale, fericite, purtătorule de Dumnezeu, Paisie, că lepădând cele trecătoare, ai ales pe cele veşnice, şi, ca un înţelept, te-ai îmbrăcat cu cele nemuritoare, pentru dragostea lui Hristos, Mântuitorul lumii.

Cine va spune ostenelile tale, fericite, pe care le-ai răbdat pentru Hristos în copilărie? Că părăsind patria ta, te-ai dus în Muntele Atonului, şi, deprinzând nevoinţa cuvioşilor părinţi, pe mulţi ai întrecut cu osteneala ta.

Slavă…, glas 8

Veniţi astăzi toate cetele călugărilor la pomenirea cea de peste an a Cuviosului Paisie de la Neamţ, lauda Moldovei şi podoaba Ortodoxiei, că a luat ostenelile sale de la Hristos, Mântuitorul lumii, şi pe noi, pe toţi, ne cheamă ca împreună într-un glas să-L lăudăm pe Dumnezeu, cerând iertare sufletelor noastre.

Şi acum…

Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău omofor, Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, şi du rugăciunile noastre la tronul Fiului tău ca, prin mijlocirea ta, să mântuiască sufletele noastre.

La Stihoavnă

Stihirile, glas 2, Podobie: Casa Eufratului…

Cuvioase Părinte, vas ales la Duhului Sfânt, mijloceşte pentru noi înaintea Tatălui ceresc, ca să dobândim milă şi iertare de păcate sufletelor noastre.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Adu-ţi aminte de noi, fiii tăi, fericite părinte, şi cere pentru toţi de la Hristos vreme de pocăinţă şi mare milă.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte.

Sfinte Părinte Paisie, iscusit povăţuitor al călugărilor şi dascăl al rugăciunii, ocroteşte cu rugăciunile tale cele fierbinţi Lavra Neamţului, ţările ortodoxe şi pe noi cei care te lăudăm.

Slavă…, Şi acum…, asemenea

Acoperă-ne pe noi cu rugăciunile tale, de Dumnezeu Născătoare, şi cere de la Hristos Dumnezeu, pace lumii şi mântuire sufletelor noastre.

Tropar, glas 4

Sfinte Preacuvioase Părinte Paisie, lauda Potlavei şi apărătorul dreptei credinţe, din pruncie iubind pe Hristos, ca un al Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Atonului nevoindu-te; şi adunând ceată de ucenici, te-ai aşezat în ţara Moldovei cea binecuvântată şi Lavra Neamţului rai pământesc o ai făcut. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei: Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută…

Ectenia întreită scurtă şi Apolisul

VECERNIA MARE

După obişnuitul Psalm, cântăm: Fericit bărbatul…, starea I-a

La Doamne strigat-am…, Stihirile pe 8, glas 5

Podobie: Preacuvioase Părinte…

Sfinte Preacuvioase Părinte Paisie, ca o mlădiţă de măslin ai odrăslit în casa părinţilor tăi cea cu mulţi fii, şi, ascultând glasul Evangheliei, ai părăsit cele pământeşti pentru cele cereşti; şi, luând crucea, ai urmat cu bucurie lui Hristos, pe Care roagă-L, fericite, să miluiască lumea şi să mântuiască sufletele noastre. (de două ori)

Alergat-ai ca un cerb din loc în loc, neaflând odihnă sufletului tău, Sfinte Părinte Paisie. Apoi, rugându-te Preasfintei Treimi şi sărutând mormântul fericitului Petru Movilă din Kiev, al cărui nume de botez l-ai primit, ai aflat odihnă bună şi pace în pământul românesc. De aceea, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască pace lumii şi milă sufletelor noastre. (de două ori)

Dorind viaţă pustnicească te-ai nevoit mulţi ani în Muntele cel Sfânt al Atonului, răbdând grele ispite, şi, urmând sfatul Cuviosului Vasile, duhovnicul tău, ai adunat mulţi fii şi te-ai întors în Moldova cea binecuvântată, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, pe Care roagă-L, fericite, să dăruiască pace lumii şi mântuire sufletelor noastre. (de două ori)

Cum vom lăuda după cuviinţă faptele tale, Sfinte Părinte Paisie, că ai făcut din Moldova rai duhovnicesc, adunând peste o mie de călugări; pustnicii din munţi i-ai îndrumat, duhovnici ai crescut, rugăciunea inimii pe toţi i-ai învăţat, şi, cărţi sfinte scriind, cu Hristos neîncetat ai vorbit. Pentru aceasta, roagă-L, Cuvioase, să dăruiască Bisericii pace şi mare milă. (de două ori)

Slavă…, glas 5

Cuvioase Păinte Paisie, lumea cu totul părăsind, în Lavra Neamţului ucenici cu viaţă sfântă ai adunat, şi ca un înger în trup bine te-ai nevoit; cu Hristos neîncetat vorbind, pe toţi prin cuvânt i-ai mângâiat, pe săraci i-ai miluit, şi tuturor toate te-ai făcut, ca pe toţi să-i dobândeşti. De aceea, fericite, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să dăruiască pace lumii şi mântuire sufletelor noastre.

Şi acum…, Dogmatica, glas 5: În Marea Roşie, chipul miresei…

Vohod

Lumină lină…

Prochimenul zilei, apoi Paremiile:

Din Înţelepciunea lui Solomon citire:
(V, 15 – VI, 3)

Însă cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi Cel Atotputernic are grijă de ei. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa şi cu braţul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi. El va face arme din mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor. Din dreptate El Îşi va face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică Îşi va face coif. Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită; Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte. Săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor. Mânia Lui, ca o praştie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor îneca vijelios. Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi râurile îi vor îneca vijelios. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici. Ascultaţi deci, regilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi marginile pământului. Băgaţi în urechi, voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă mândriţi cu mulţimea popoarelor voastre. Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel Prea Înalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare gândurile voastre.

Din Înţelepciunea lui Solomon citire:
(III, 19)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd. Dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor e plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurilor şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrecere cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.

Din Înţelepciunea lui Solomon citire:
(IV, 7-15)

Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă. Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească sufletul. Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii. Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că poartă grijă de sfinţii Săi.

La Litie

Stihira de la Slava Hramului şi ale Cuviosului, glas 1

Bucură-te Lavra Neamţului, că bărbatul doririlor duhovniceşti, Sfântul Paisie, părintele nostru, ţi-a înmulţit fiii tăi. Şi, adunând pe toţi cuvioşii ce s-au nevoit în sânul tău, împreună cu ei să-i cântăm: Fericit eşti, părinte Paisie, că ai umplut munţii şi lavrele Moldovei cu sihaştri şi călugări cuvioşi. De aceea, nu înceta a te ruga să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, glas 5

Veniţi astăzi ca împreună cu mulţimea călugărilor să prăznuim cu cântări de laudă mutarea la cele cereşti a Sfântului Paisie, făclia cea luminoasă a Moldovei, povăţuitorul cel preaiscusit al monahilor, dascălul dumnezeieştii liturghii şi părinte duhovnicesc cu mulţi fii, cântându-i această cântare: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Paisie, vas ales al Duhului Sfânt şi mărgăritar de mult preţ al Ortodoxiei.

Şi acum…

Biserică şi uşă, cămară şi scaun al Împăratului eşti, Fecioară întru totul cinstită, prin care Mântuitorul meu, Hristos Domnul, S-a arătat celor ce dormeau în întuneric, Soarele Dreptăţii fiind, Care voia să lumineze pe cei pe care i-a zidit după chipul Său, cu mâna Sa. Pentru aceasta, cu totul lăudată, ceea ce ca o Maică ai câştigat îndrăzneală către Dânsul, roagă-L neîncetat să mântuiască sufletele noastre.

La Stihoavnă

Stihirile, glas 1

Bucură-te astăzi, Sfinte Cuvioase Paisie, şi adună de peste tot pe fiii tăi, ca să te lăudăm după cuviinţă, împreună cu fericitul Vasile, stareţul tău, şi cu toţi cuvioşii scriitori, imnografi şi ucenici, ca împreună cu ei să prăznuim mutarea ta la cele cereşti, slăvind în veci pe Hristos Dumnezeu.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Bucură-te, binecuvântată ţară a Moldovei, că sfântul Paisie de la Neamţ a împodobit frumoasele tale mănăstiri cu cete alese de călugări, cu sfinţi cuvioşi făcători de minuni şi cu părinţi purtători de Dumnezeu, cu care împreună preamărim neîncetat pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte.

Cu ce cântări de laude vom cinsti astăzi pe Cuviosul Părintele nostru Paisie de la Neamţ, că taberele iadului le-a biruit, îngerilor s-a asemănat şi din Moldova rai duhovnicesc a făcut, cu care dimpreună slăvim neîncetat pe Dumnezeu Cel în Treime preamărit.

Slavă…, glas 8

Mulţimile călugărilor te cinstesc pe tine, Cuvioase Părinte Paisie, că prin tine am cunoscut cu adevărat a umbla pe cărarea cea dreaptă. Fericit eşti căci lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii şi împreună locuitor în rai cu ucenicii tăi. Roagă-te lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, de la Stihoavna glasului 8
Fecioară nenuntită…

UTRENIA

La Dumnezeu este Domnul…, se cântă troparul cuviosului (de două ori)

Slavă…, Şi acum…, a Năcătoarei: Taina cea din veac ascunsă…

După catisma întâi, Sedelna, glas 1

Podobia: Mormântul Tău…

Cu diavolul te-ai luptat şi desăvârşit l-ai biruit, iar pe Atanasie cel răzvrătit la pocăinţă l-ai adus, fericite. Roagă-te, purtătorule de Dumnezeu Paisie, să dobândim şi noi iertare de păcate şi mare milă.

Slavă…, glas 5
Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…

Dascăl al rugăciunii te-ai făcut, Sfinte Paisie, arzând cu duhul pentru Hristos, şi izvor de lacrimi ai dobândit. Învaţă-ne şi pe noi să ne căim de mulţimea păcatelor noastre.

Şi acum…, a Năcătoarei, a Învierii, glas 5: Bucură-te, munte sfânt…

După a doua Catismă, Sedelna, glas 8

Podobie: Pe înţelepciunea şi cuvântul…

Întru tine, Cuvioase Paisie, s-a odihnit Hristos Dumnezeu, făcându-te biserică vie a Preasfintei Treimi. Căci, darul cuvântului şi al scrierii având, pe tineri i-ai învăţat, pe bătrâni mai înţelepţi i-ai făcut, pe leneşi i-ai deşteptat şi pe cei căzuţi, la pocăinţă i-ai adus. Pentru aceea, fericite, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, glas 4; Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

S-a înfricoşat maica ta, Cuvioase Paisie, de negrăită vedenie, că rugându-se cu lacrimi, a fost înştiinţată de înger că eşti ales de Dumnezeu să păstoreşti cetele călugărilor. De aceea, bucurându-se, neîncetat mulţumea cerescului Împărat.

Şi acum…, însăşi podobia: Spăimântatu-s-a Iosif…

Polieleul

Mărimurile, glas 1

Fericimu-te pe tine, Preacuvioase părinte Paisie, şi cinstim sfântă pomenirea ta, povăţuitorule al călugărilor şi împreună vorbitorule cu îngerii.

Veniţi toate cetele călugărilor să lăudăm pe Sfântul Paisie de la Neamţ, zicând: Pe lauda mănăstirilor Moldovei!

Stihuri (de la Sfântul Antonie cel Mare, 17 ianuarie)

După Polieleu, Sedelna, glas 4

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Spăimântatu-s-a Cuviosul Vasile, stareţul tău, văzându-ţi nevoinţa în Muntele Atonului; s-a spăimântat şi patriarhul Grigorie care te-a hirotonit, simţind darul Sfântului Duh venind peste tine; ne mirăm şi noi de viaţa ta îngerească. Ajută-ne, Sfinte Paisie, să dobândim cereştile locaşuri, cerând de la Hristos să ne dăruiască pace şi mare milă.

Slavă…, glas 8; Podobie: Pe înţelepciunea…

Nu ai dat somn ochilor tăi, fericite, nici genelor tale dormitare, că, neîncetat rugându-te cu lacrimi şi suspine din adânc, ai dobândit darul rugăciunii şi bucuria Duhului Sfânt. Pentru aceasta, Părinte Paisie, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, asemenea

Cum vom putea să te lăudăm îndeajuns, Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Năcătoare, că, prin naşterea ta, ai unit cele cereşti cu cele pământeşti, şi pe îngeri slujitori sfinţilor i-ai arătat. Nu înceta a cere milă de la Hristos pentru sufletele noastre.

Antifonul întâi, glas 4

Prochimen: Cinstită este înaitea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie…

Toată suflarea…

Evanghelia: În vremea aceea a stat Iisus la loc şes…
(Luca VI, 17-23; caută în 6 decembrie, la Liturghie)

Slavă…, glas 2

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Paisie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…, acelaşi glas

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive…

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule…, glas 6

Cuvioase Părinte Paisie, mare pător sufletesc te-ai arătat, că mii de călugări ai povăţuit şi pământul Moldovei rai duhovnicesc l-ai făcut. Nu înceta, sfinte, a te ruga pentru sufletele noastre.

Canoanele Cuvioasele Paisie

Al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe 6 (de la Paraclisul al doilea), şi două Canoane ale

Cuviosului Paisie, pe 8

Cântarea 1

Canonul I al Cuviosului

Fiind născut în familie de preot, din botez numele marelui mitropolit Petru Movilă l-ai primit, Sfinte Paisie, şi, din pruncie, cu Dumnezeieştile Scripturi te-ai hrănit. Roagă-te lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Din braţele maicii tale te-ai arătat vas ales al Duhului Sfânt; de aceea, primeşte rugăciunile noastre şi le du înaintea lui Hristos.

Copil fiind, nu iubeai cele copilăreşti, ca ceilalţi fraţi, căci neîncetat te rugai lui Dumnezeu; ajută-ne şi pe noi, fericite părinte, să dobândim darul neadormitei rugăciuni.

A Născătoarei

Unde este mai bine decât în casa lui Dumnezeu? Şi cine se roagă mai mult pentru lume decât tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară? Roagă-te, Stăpână, şi pentru noi, fiii tăi cei păcătoşi, ca să dobândim pe Hristos şi dăruieşte-ne lacrimi de pocăinţă.

Al doilea Canon al Cuviosului

Te retrăgeai singur în casa părinţilor tăi, ca să vorbeşti cu Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul. Învaţă-ne şi pe noi, Sfinte Paisie, taina neprihănitei rugăciuni.

Cum vom începe a te lăuda, Cuvioase Părinte Paisie, că te-ai ascuns de mic în cămara cea de taină a inimii tale? Ajută-ne, fericite, să descuiem, prin rugăciune, cămara cea ascunsă a inimii noastre, ca să-L vedem pe Hristos.

Slavă…

Chemat ai fost de Hristos din casa părinţilor tăi, Cuvioase Paisie, şi singur te-ai înstrăinat de lume, alergând ca un cerb la izvorul liniştii, care este maica rugăciunii. Adu-ţi aminte, fericite, şi de sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei

La cine să alergăm, Preasfântă Fecioară, şi unde să aflăm odihnă, dacă nu sub acoperământul milei tale? Nu înceta a mijloci pentru sufletele noastre.

Catavasie: Deschide-voi gura mea…

Cântarea a 3-a

Canonul I al Cuviosului

Părăsind cele pământeşti, ai ales pe cele cereşti, fericite, şi, urmând lui Hristos, ai primit numele Sfântului Platon, în Mănăstirea Pecerska. Apoi ai fost trimis de Dumnezeu în Ţara Românească pentru a te deprinde cu singurătatea şi înstrăinarea, făcându-te vas ales al Sfântului Duh.

Mult te-ai nevoit, fericite, în mănăstirile Trăisteni şi Dălhăuţi, sub povăţuirea Cuviosului Vasile, având împreună ostenitori pe sihaştrii Mihail, Proterie şi Ioan Pustnicul, cu care, dimpreună, slăveai neîncetat pe Treimea cea de o fiinţă.

Arzând de dor pentru Hristos, ţi-ai căutat liniştea în Muntele Atonului, nevoindu-te patru ani în colibă pustnicească. Cere de la Domnul, Cuvioase, iertare şi pentru sufletele noastre.

A Născătoarei

Ne rugăm ţie, Preasfântă Stăpână, să duci rugăciunile noastre înaintea tronului Fiului tău şi Mântuitorului nostru, cerând iertare pentru mulţimea greşalelor noastre.

Al doilea Canon al Cuviosului

N-ai dat odihnă sufletului tău, Cuvioase Părinte, căci alergai la izvoarele apelor duhovniceşti, hrănindu-te cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi, după care neîncetat suspinai. Dă-ne şi nouă râvnă să urmăm dumnezeieştilor părinţi.

Mult te-ai buucrat, fericite, de venirea în Athos a Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului, care te-a tuns în marele şi îngerescul chip, primind numele Sfântului Paisie Egipteanul, cu care dimpreună roagă-te, Cuvioase Părinte, să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă…

Cine va spune nevoinţele tale din Muntele Athos, Părinte Paisie, şi lacrimile tale, şi luptele tale cu diavolii, şi râvna neîncetatei rugăciuni? Sau cine va spune bucuria şi dulceaţa dumnezeieştilor cărţi părinteşti, cu care te hrăneai în pustie? Hrăneşte-ne şi pe noi, Sfinte Părinte, din învăţăturile nemuritoare ale Sfinţilor Părinţi.
Şi acum…, a Născătoarei

Ai milă de lume, Maica lui Dumnezeu, şi nu ne părăsi pentru mulţimea păcatelor noastre, că numai tu singură poţi să ne împaci cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.

Cântarea a 4-a

Canonul I al Cuviosului

Aşezându-te în Schitul Proorocului Ilie, ai adunat mulţi ucenici în jurul tău, şi, învrednicindu-te de harul preoţiei, îi hrăneai pe toţi din dulceaţa sfintelor slujbe şi a dumnezeieştilor Taine, prin care neîncetat slăveai pe Hristos.

Bine nevoindu-te în Sfântul Munte, ai fost chemat de Hristos să te întorci cu fiii tăi în pământul binecuvântat al Moldovei; şi aşezându-te în Lavra Dragomirnei, ai mulţumit pentru toate, dând laudă lui Dumnezeu.

Mult ai ostenit, Preacuvioase, în Mănăstirea Sfintei Treimi, ca un purtător de har, în toate bine nevoindu-te, obştea ai înmulţit-o, chiliile înnoindu-le şi rânduială duhovnicească tuturor dându-le, prin care neîncetat slăveai pe Dumnezeu.
A Născătoarei

Maică Preacurată, caută cu milă spre noi, robii tăi, şi ne acoperă de tot răul sub dumnezeiescul tău acoperământ, ca să te lăudăm în veci.

Al II-lea Canon al Cuviosului

Cine va spune frumuseţea slujbelor şi iubirea frăţască din obştea ta, Cuvioase Părinte? Că toţi, una cugetau şi slăveau pe Dumnezeu împreună cu îngerii şi sfinţii.

Mare era râvna traducerii Sfinţilor Părinţi şi copierea scrierilor filocalice în mănăstirea Dragomirna, Sfinte Paisie. Că unii traduceau, alţii scriau, alţii alcătuiau cântări de laudă lui Dumnezeu, făcând din Lavra Dragomirnei o adevărată şcoală duhovnicească de rugăciune şi trăire în Hristos.

Slavă…

Nici milostenia către cei săraci nu o uitai, Cuvioase Părinte, că zilnic împărţeai cele de trebuinţă săracilor şi îi mângâiai cu cele duhovniceşti, împlinind întru toate cuvântul Sfintei Evanghelii.

Şi acum…, a Născătoarei

Nu ne părăsi, Preacurată Fecioară, că nu avem alt ajutor şi scăpare decât sub acoperământul tău, ceea ce mijloceşti pentru sufletele noastre.

Cântarea a 5-a

Canonul I al Cuviosului

Norii ispitelor venind peste Ţara de Sus a Moldovei, silit ai fost, Cuvioase Părinte, să părăseşti Lavra Dragomirnei şi să te aşezi cu ucenicii tăi în Mănăstirea Secu. Pentru aceasta ai dat laudă lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul acestui sfânt locaş.

Întărit ai fost de Dumnezeu, bunule bărbat al doririlor dumnezeieşi, să rezişti tuturor ispitelor de la văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, căci ţi-ai găsit liniştea ta şi a fiilor tăi sufleteşti, dând slavă Preasfintei Treimi.

Nu ne lăsa pe noi, Sfinte Paisie, să cădem în robia diavolilor şi grijilor pământeşti. Ci ne ridică din păcat cu rugăciunile tale şi ale Sfântului Ioan Înaintemergătorul, pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu.
A Născătoarei

Pe tine, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, te ştim scăpare şi mijlocitoare înaintea scaunului Preasfintei Treimi. Ajută-ne, Maică şi Fecioară, să fim primiţi în lumina slavei lui Hristos.

Al doilea canon al Cuviosului

Ajută-ne, Părinte, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul acestei mănăstiri, şi nu ne lăsa biruiţi de mulţimea ispitelor. Ci mijloceşte, Cuvioase Paisie, să dobândim pace şi mântuire sufletelor noastre.

Roagă-te, fericite, pentru noi, împreună cu ucenicii tăi, să dobândim lacrimi de pocăinţă şi adânc de smerenie, ca să putem dobândi cereasca împărăţie făgăduită de Mântuitorul Hristos.

Slavă…

N-ai găsit deplină odihnă nici la Mănăstirea Secu, Cuvioase Păinte, căci, cu voia lui Dumnezeu, te-ai strămutat şi de aici la Mănăstirea Neamţ, maica mănăstirilor Moldovei, unde te-ai nevoit încă cincisprezece ani, până când ţi-ai dat duhul în mâinile lui Hristos.

Şi acum…, a Născătoarei

Îngerii te laudă, Preasfântă Stăpână, sfinţii toţi te preamăresc şi noi cu alese cântări te cinstim, că tu mijloceşti pentru noi şi ne împaci cu Dumnezeu.

Condacul Cuviosului, glas 8

Pe Cuviosul Paisie de Neamţ, vasul cel ales al Duhului Sfânt, pe părintele Filocaliei româneşti şi dascălul cel cu mulţi ucenici, care a hrănit pe toţi cu cuvântul Sfintei Evanghelii, înnoind multe mănăstiri, să-l lăudăm astăzi după cuviinţă, cântându-i împreună cu cetele cereşti: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Paisie, lauda Moldovei şi cununa cuvioşilor!

Icosul

Cântarea noastră nu e de ajuns a te lăuda pe tine, Sfinte Părinte Paisie, povăţuitorul cel mare al călugărilor, cununa cuvioşilor, lauda nevoitorilor, mângâierea ucenicilor, odihna celor suferinzi şi tăria celor căzuţi. Nu înceta, fericite, a te ruga lui Dumnezeu pentru pacea lumii şi mântuirea sufletelor noastre.

SINAXAR

În această lună (noiembrie), ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv.

Tot în această zi se face pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Paisie de la Neamţ.

Sfântul Preacuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a năcut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 1 decemrbie, într-o familie binecuvântată de preoţi, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Tatăl său se numea Ioan şi era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735, copilul a fost dat de mama sa să înveţe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind şcoala, intră în viaţa monahală la mănăstirea Medvedeski, având vârsta de şaisprezece ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puţină şedere în mănăstirea Pecerska vine în Moldova, în anul 1745, şi se stabileşte la schitul Trăisteni – Râmnicu Sărat şi apoi la Mănăstirea Dălhăuţi.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoieşte ca sihastru patru ani de zile. În anul 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi este hirotonit ieromonah şi întemeiază o obşte mnahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoieşte până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi.

Din motive binecuvântate, în vara aceluiaşi an, se reîntoarce în Moldova împreună cu toţi ucenicii săi şi se stabileşte în Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoieşte doisprezece ani. Aici, Cuviosul Paisie formează o obşte mare de 350 de călugări, şi traduce împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o bună parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind astfel ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecţie majoră de traduceri româneşti filocalice (626 p.), adunate de monahul Rafail.

În anul 1775, Moldova de Nord căzând sub ocupaţie austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obşte de numai 150 de monahi. Aici se nevoieşte numai patru ani, continunând aceeaşi rânduială de viaţă duhovnicească atonită, ca şi la Dragomirna.

Cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi şi încuviinţarea domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamţ, cu o mare parte din obşte de la Secu, în ziua de 14 august 1779, unificând astfel cele două mănăstiri sub povăţuirea unui singur stareţ.

Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareţ al celor două mănăstiri unificate, Neamţ – Secu, Preacuviosul Paisie păstrează cu sfinţenie acelaşi regulament de viaţă monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte rânduiala sfintelor slujbe, cât şi nevoinţa monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toţi părinţii şi fraţii, afară de cei bolnavi sau trimişi la ascultări. Marele stareţ venea cel dintâi la sfintele slujbe şi neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obştea Pracuviosului Paisie de la Neamţ se aflau mai mulţi călugări, sporiţi duhovniceşte, care aveau darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.

Spovedania obştii se făcea săptămânal, iar pentru cei începători în fiecare seară. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau şi îndrumau duhovniceşte întreaga obşte, iar marele stareţ supraveghea bunul mers la celor două mănăstiri, atât în cele duhovniceşti, cât şi în ascultările de obşte, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat şi binecuvântare. Cei neascultători primeau canon şi mustrare părintească.

O ocupaţie deosebită a Cuviosului Paisie de la Neamţ era şi traducerea din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând şirul traducerilor de la Dragomirna şi Secu. Unii călugări moldoveni, munteni şi ardeleni, fiind buni elenişti, traduceau din Sfinţii Părinţi din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau din limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamţ o adevărată academie patristică şi duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte ţări ortodoxe din acea vreme.

Cuviosul Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlăului câteva sihăstrii de călugăriţe pe care le îndruma duhovniceşte, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul, (+ 1828), unul din ucenicii săi de la Neamţ. Alt ucenic al său cu viaţă sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (+ 1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul mănăstirii Horaiţa şi al altor aşezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum şi al bisericii de pe Muntele Tabor, din Ţara Sfântă.

Pentru sfinţenia vieţii sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamţ era cunoscut în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până la Lavra Peşterilor din Kiev şi de la mănăstirea Optina până la sihăstriile din nordul Rusiei. De aceea, în 1790 mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea mulţi dregători, boieri şi chiar ierarhi şi domnitori, poposeau la Mănăstirea Neamţ, dorind să vadă pe acest mare stareţ cu viaţă sfântă. Influenţa lui a fost mare asupra multor mănăstiri şi schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamţ, Agapia, Văratec, Bisericani, Râşca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău precum şi Cernica, Robaia, Căldăruşani etc, din Ţara Românească.

În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, cincisprezece noiembrie, la vârsta de 72 de ani, fiind plâns de toată obştea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruşi, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropniţa bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viaţă, ucenicii săi i-au săvârşit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum şi în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în Ţările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia şi Ucraina.

În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a canonizat pe Cuviosul Paisie de la Neamţ. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamţ, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamţ vin să se închine şi să-i ceară ajutor nu numai credincioşi din România, ci şi din alte ţări.

Cu ale lui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a

Canonul întâi al Cuviosului

Ai părăsit neamul tău, Preacuvioase Părinte, şi ai slăvit pe Dumnezeu în pământ străin, ca un alt Avraam. Te-ai făcut frate cu toţi şi părinte al tuturor. Pe cei slabi i-ai întărit, pe cei leneşi i-ai deşteptat, pe cei mândri i-ai smerit şi toţi călugării i-ai învăţat să se roage şi să aştepte în tot ceasul venirea Dreptului Judecător.

Se bucură astăzi Lavra Neamţului, maica tuturor mănăstirilor, şi se îmbracă în haină de sărbătoare, că Sfântul Paisie este numărat în ceata drepţilor şi a cuvioşilor părinţi.

Se bucură astăzi cetele călugărilor nevoitori că fericitul Paisie, părintele nostru, se roagă înaintea tronului Preasfintei Treimi să se mântuiască lumea şi mulţimea ucenicilor lui.

A Născătoarei

Maica Luminii, Preacurată Stăpână, priveşte cu milă spre poporul român cel binecredincios şi spre sfintele lui mănăstiri, că astăzi Cuviosul Paisie, luceafărul Ortodoxiei, în cetele sfinţilor se desfătează şi se roagă neîncetat pentru noi toţi.

Al doilea canon al Cuviosului

Se bucură acum pustnicii şi sihaştrii Carpaţilor că Sfântul Paisie, dascălul nostru, se odihneşte cu pace în ceata sfinţilor, în lumina cuvioşilor, în bucuria drepţilor şi în strălucirea Raiului.

Se bucură cu noi toate cetele călugărilor, că Sfântul Paisie a biruit cetele diavolilor, a ajuns pe îngeri şi se roagă neîncetat pentru fericiţii nevoitori care slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Slavă…

Se bucură acum ucenicii Sfântului Paisie: Iosif şi Irinarh, Sofronie şi Onorie, Visarion Moldoveanul şi Gheorghe Cernicanul, Mitropoliţii Veniamin Costachi şi Grigorie Dascălul, şi ceilalţi toţi, că părintele lor se veseleşte în ceata cuvioşilor şi se roagă neîncetat pentru noi.

Şi acum…, a Născătoarei

Nu ne părăsi, Preacurată Fecioară, pentru mulţimea păcatelor noastre, ci ne împacă prin pocăinţă cu Hristos, Fiul tău şi Mântuitorul lumii.

Cântarea a 8-a

Canonul întâi al Cuviosului

Bucură-te astăzi, Ţara Moldovei, că Sfântul Paisie ţi-a înmulţit pe fiii tăi duhovniceşti şi pe toţi îi cheamă la ospăţul credinţei, ca într-un glas să-L slăvim pe Hristos, Dumnezeul nostru.

Bucură-te popor blând şi binecuvântat al pământului românesc, că prin răbdarea, evlavia şi smerenia ta, pe păgâni i-ai izgonit, pe dreptcredincioşi i-ai întărit şi cetele călugărilor ţi s-au înmulţit cu rugăciunile Sfântului Paisie de la Neamţ.

Roagă-te lui Dumnezeu, Cuvioase Părinte Paisie, pentru toate ţările ortodoxe, să se întărească dreapta credinţă în lume, să fie pace pe pământ, iubire între fraţi, şi să dăruiască mântuire tuturor celor ce urmează lui Hristos.
A Născătoarei

Te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te cinstim după cuviinţă, că tu mijloceşti pentru mântuirea tuturor. Roagă-te, Stăpână, cu Sfântul Paisie de la Neamţ şi cu toţi sfinţii, să dobândim pace şi mântuire sufletelor noastre.

Al doilea canon al Cuviosului

Învaţă-ne, Sfinte Paisie, prin pilda vieţii tale, să trăim după voia lui Hristos, şi să urmăm întru toate poruncilor Lui, ca să vieţuim în veci cu El.

Ajută-ne, Cuvioase Părinte, să urcăm pe treptele pocăinţei, ca să dobândim sfârşit creştinesc şi răspuns bun la dreapta judecată a lui Hristos.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Vino la noi, Sfinte Părinte, şi cu rugăciunile tale dă-ne bărbăţie împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, ca să nu cădem în robia patimilor şi a morţii.
Şi acum…, a Năcătoarei

Tu eşti Maica Vieţii, tu eşti rugătoarea lumii, tu eşti acoperitoarea sufletelor noastre. Nu ne lăsa, Stăpână, în mâinile cumplitului vrăjmaş, ci ne scapă de tot răul sub acoperământul milei tale.

Cântarea a 9-a

Canonul întâi al Cuviosului

Veniţi toţi iubitorii de Hristos, să prăznuim astăzi mutarea la cele cereşti a Sfântului Paisie de la Neamţ, care ne cheamă pe toţi la pocăinţă, ca într-un glas să lăudăm pe povăţuitorul călugărilor.

Veniţi toate cetele cuvioşilor părinţi, care bine v-aţi nevoit în Lavra Neamţului şi pe Cuviosul Paisie luminător duhovnicesc l-aţi avut, să-i sărutăm împreună icoana, moaştele şi mormântul, şi să-i cerem iertare şi bineucvântare, că el străluceşte în ceata cuvioşilor părinţi.

Roagă-te, bunule păstor, fericite Paisie, pentru Lavra cea mare de la Neamţ, pentru tineri şi bătrâni, pentru sănătoşi şi bolnavi, pentru ierarhi, preoţi şi popor, şi pentru toţi cei care cu dreaptă credinţă slăvesc pe Unul Dumnezeu, în Treime lăudat şi preamărit.

A Născătoarei

Ceea ce eşti mai cinstită decât sfinţii şi îngerii, izbăveşte-ne şi pe noi de necazuri şi primejdii, ca, prin darul tău, să-l slăvim în veci pe Dumnezeu.

Al doilea canon al Cuviosului

Roagă-te, fericite Părinte Paisie, împreună cu toţi sfinţii, pentru lume, pentru ţară şi pentru cei ce cu dreaptă credinţă slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Roagă-te, fericite Părinte Paisie, împreună cu toţi sfinţii, pentru mănăstiri şi biserici, pentru oraşe şi sate, pentru mame şi copii şi pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu cu smerenie şi dreaptă credinţă.

Slavă…

Nu părăsi, Sfinte Paisie, pe fiii tăi pe care ţi i-a dat Dumnezeu, ci, împreună cu ei şi cu toţi dreptmăritorii creştini, roagă-te înaintea Domnului să dăruiască pace lumii şi mântuire sufletelor noastre.
Şi acum…

Apropie-te de noi, păcătoşii, Maica lui Dumnezeu, şi ne învaţă cum să-L slăvim pe Hristos prin credinţă şi fapte bune, ca să ne învrednicim cereştilor locaşuri întru lumina Preasfintei Treimi.

Luminânda, glas 2

Podobie: Cel ce eşti lumină…
Lumina cea neapropiată a Sfintei Treimi, Care se odihneşte peste sfinţi, să se sălăşluiască şi întru noi, Sfinte Paisie, cel ce ai luminat mulţime de cuvioşi monahi, făcându-i purtători de Dumnezeu şi neadormiţi rugători pentru toată lumea. (de două ori)

Slavă…, Şi acum…, a Năcătoarei

Nu ne părăsi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Marie, ci ne acoperă de tot răul şi îndepărtează de la noi pe cumplitul vrăjmaş care ne trage spre întuneric, făcându-ne, prin rugăciunile tale, fii ai dumnezeieştii lumini.

La Laude

Stihirile pe 4, glas 8

Mulţimile călugărilor cinstesc astăzi pe Sfântul Paisie cel minunat, care pe mulţi i-a adus la Hristos, făcându-i fii ai cereştii împărăţii. Împreună cu aceştia şi noi aşa să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Paisie, lauda Moldovei şi părinte al părinţilor! (de două ori)

Să ne adunăm toţi iubitorii de Hristos în Lavra cea mare a Moldovei şi cu cântări duhovniceşti să lăudăm pe Sfântul Paisie de la Neamţ, podoaba Bisericii, cântându-i: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Paisie, cununa Ortodoxiei!

Să mergem, Cuvioşilor Părinţi, la mormântul fericitului Paisie, purtătorul de Hristos şi să-i cerem ajutor în ispitele acestei vieţi, ca, prin rugăciunea lui, să biruim pe cumplitul vrăjmaş şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Paisie, rugător neadormit pentru sufletele noastre!

Slavă…, glas 8

Cuvioase Părinte Paisie, vas ales al rugăciunii şi mijlocitor tare al tuturor, nu te depărta de la noi, fiii tăi, ci dă-ne râvnă şi putere să purtăm cu bărbăţie Crucea lui Hristos, întăreşte dreapta credinţă în lume şi te roagă neîncetat pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Doxologia mare
Ecteniile şi otpusul
Ceasul întâi

LA LITURGHIE

Fericirile pe 8, 4 de la Cântarea a 3-a, canonul întâi şi 4 de la cântarea a 6-a, canonul al doilea

Prochimen, glasul al 7-lea: Drepţii să se bucure de izbânda lor…

Stih: Cântaţi Domnului cântare nouă. Cântaţi laudele în adunarea credincioşilor.

Apostolul din Epistola către Galateni (V, 22 – Vi, 2): Fraţilor, roada Duhului…
(caută sâmbătă din săptămâna a 27-a dupa Rusalii)

Aliluia, glas 1: Fericit bărbatul cel ce se teme de Domnul.

Stih: De la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele Domnului.

Evanghelia de la Matei (XI, 27-30): Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate-Mi sunt date de către Tatăl Meu… (caută joi în săptămâna a 4-a dupa Rusalii)

CHINONICUL
Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.