Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Puterea limbii

“Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Prov. 18:21)
Pe măsură ce înaintăm în viaţă ne dăm seama tot mai mult de înţelepciunea afirmaţiei prisbiterului Iacov că: “…limba este un mic mădular, …că este o lume de nelegiuiri,…întinează tot trupul,… este un rău care nu se poate înfrâna…”. (Iacov cap. 3). Din acest punct de vedere, limba este cel mai periculos organ din corpul omenesc, datorită influienţei sale.
Iacov care abordează acest subiect ne mai spune că: “Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n’o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” (Iacov 3:7,8).
Oamenii, oricine ar fi ei, vor răspunde răspunde cândva pentru activitatea limbii lor. De aceea se cere o analiză serioasă şi continuă a cuvintelor pe care le rostim cu limba. “Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:37). Limba este purtătorul de cuvânt al caracterului. Cuvintele vorbite de către limba noastră demască gradul de dezvoltare al caracterului.
În “Etica”, Baruc Spinoza spunea: “Experienţa ne învaţă pe deplin că, oamenii nu-şi ţin nimic mai puţin în frâu decât limba.” Dacă dorim ca limba noastră să fie ţinută sub control trebuie să lucrăm la “cauza care produce efectul”. Să trecem dincolo de aparenţe şi să punem degetul pe profunzimi. Noi aruncăm toată vina pe acest minuscul organ, deşi el ar fi fără nici o influienţă dacă inima noastră de la care primeşte comenzi ar fi reglată după voinţa divină. Limba – care din plinătatea inimii vorbeşte – poate ucide integritatea altora, le poate răpi demnitatea ori, dimpotrivă, poate aduce îmbărbătare, mângăiere, iubire, linişte şi pace. Atunci când vorbim de inimă nu ne referim la organul care asigură vehicularea sângelui prin corp, ci la o parte a intelectului nostru. Inima este reprezentanta caracterului.
Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să ne punem frâu limbii. Cum putem face aceasta? Să ne aducem aminte ce se spune despre Domnul Isus: “Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, care ieşiau din gura Lui…” (Luca 4:22).
În ascensiunea noastră spre “Munţii cei Sfinţi”, singurul model de urmat este Domnul. Purtarea noastră trbuie să fie ca a Lui. Vorbele plăcute, moderate, pline de compasiune ca ale Lui. Să nu depăşim niciodată hotarele unei raţiunii sănătoase. Adversarul nostru satan stă la pândă, pentru a ne prinde în cursă şi a face să păcătuim cu limba. Să nu-i dăm satisfacţie. Iacov ne spune: “Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” (Iac. 4:7).
Se cere vigilenţă deosebită din partea noastră, pentru ca vorbele ce ne ies din gură să ne dezvolte caracterul şi nu să-l distrugă. Să ne lăsăm inima în totalitate la dispoziţia Spiritului Sfânt, pentru ca limba noastră să vorbească mereu despre dreptate, înţelepciune, iubire etc. Prin aceasta vom glorifica pe Dumnezeu şi pe Iubitul Său Fiu. Amin!

Lasati un raspuns