Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

CINCIZECIME

La-nceput a fost aşa, o pace sfântă, o linişte-ncântătoare ca-n dumbravă,
Şi a fost un aer prospăt de recoltă, că era în camera de sus de la mansardă;
Erau laolaltă ucenicii strânşi cu toţii, unsprezece, că atâţia au mai rămas,
Marcu era gazda, Petru şi cu câţiva chiar venise mai devreme cu un ceas.

Şi veniră oaspeţi de departe şi de-aproape, că era serbare şi sfânt jubileu,
An de îndurare şi iertare, zi cu ploaie sfântă ce o dă Eternul Dumnezeu.
A plouat cu limbi de foc ce răspândeau lumină, vuiet ca de vânt s-a auzit,
O mireasmă şi o pace, ca în miezul verii într-un lan de grâu cu spicul aurit.

Se-mpărţiră grai ceresc, atât de minunat şi pe-nţelesul răspicat al tuturor,
Măcar că, laolaltă erau adunate limbi, noroade, nu doar un singur popor ;
S-a făcut atuncea echipare sfântă în lucrare, barierele de limbă au căzut,
Căpătară-nţelepciune şi credinţă şi putere şi curaj cum mai ’nainte n-au avut!

Valul îndurării-acesteia tot străbate de atunci pământul cu-ale sale generaţii
Însoţeşte în lucrare pe acei ce îs chemaţi de Domnul, le dă har şi inspiraţii,
Mărturia-i încă vie, Duhul Sfânt rodeşte, naşte fii, îi creşte şi îi ţine în veghere,
Deşi calea pocăinţei e acum mai grea, dar Duhul echipează şi îmbracă cu putere.…
Şi-a serbat recent şi Europa-n mare pompă, anul ei de jubileu, de cincizecime
Au venit miniştri, preşedinţi şi dame, regi, regine, toate cupele-au fost pline;
N-au venit în capitală vechii vameşi, că e Europa fără frontiere: asta-i noua veste,
Nici pescarii n-au venit în cete, că-n Marea cea Mare, astăzi peşte nu prea este.

Nu a fost nici papa, nu au  fost nici  clerici,  că e altul duhul: Europa-i izgoneşte!
Nu e loc de închinare, nici de pocăinţă între bunăstarea şi-mbuibarea ce tot creşte.
Nu s-a invocat vreun nume de profet sau de apostol : Petru, Iacov, Ioan, Andrei
Au fost doar petrecăreţi şi vorbăreţi, altfel toţi strategi, dar nu creştini, mai mult atei!

Nu a fost acolo închinare, nu s-a revărsat din cer lumină, ci s-au ridicat potire ca-n poveste,
Porumbeii au zburat mai trişti ca niciodată, cum tot tristă-nvolburată e şi marea fără peşte
Şi pământul este trist şi ars şi pârjolit, de-i plângi de milă, însă nu de limbi şi stâlpi de foc,
Ci de vrajbă, de taifunuri şi de poluarea ce se tot întinde şi tot creşte, de cuprinde orice loc.

Vrând să estompeze neajunsul au ţinut concert la Heysel,lâng-Atom ; şi a fost popor puzderie:
Umăr lângă umăr,  mâini rebele ridicate,  capete pleşuve,  figurine rase,  ca acelea de te sperie,
Muzică modernă, ritmuri de cutremur, versuri în engleză, în franceză… că latina-i limbă moartă,
Ca şi cei ce-ascultă şi că spectatorii din tribuna ruptă-n urmă cu decenii, ce acelaşi nume poartă.

N-am fost noi la Heysel la spectacol, nici profeţii şi apostolii nu frecventau, nu-i acolo locul nost’,
Însă nişte tineri, nişte fete: Ady, Johny, Marian, Petrică, Joana, Miriam şi Sandra poate-au fost!
Cât cu lumea cât cu Domnul,  cum şi Europa-i  şi unită şi-mpărţită,  toate limbile să aibă loc
Că la Turnul Babel tocmai limba, graiul, le-a fost nodul ce i-a-mprăştiat, ca şi fumul de la foc.

Lumea-i astăzi  tot mai cultă,  limba-i  codul de comunicare –  o materie ce se  învaţă-n şcoală
Să te-nveţe Duhul, grai ce nu pricepi şi nu cunoşti să îl vorbeşti sau tălmăceşti, e starea ideală.
Noi am vrea cu ucenicii în odaia cu chilim ceresc, n-am fost însă nici acolo, suntem la câmpie,
Ca şi Lot şi-ai lui, în timp ce-Avraam cu turmele-i şi robii cucereşte înălţimi de viaţă, în pustie.

Doamne-Ţi cerem să mai fie, înc-odată Cincizecime-n adunările creştine, că serbările sunt rare,
Şi-i adună laolaltă pe Ilie, Ezechiel şi Zaharia, Daniel şi Ieremia, pe tot slujitorul -mic sau mare,
Că aşa a zis Mântuitorul, « Va cunoaşte lumea că sunteţi ai Mei, dacă va fi dragoste-ntre voi »
Doamne scaldă-ne-n neprihănire şi apoi îmbracă-ne-n iubire, ca dovadă a lucrării Duhului în noi.
…………………………………………………………………………………………………
Azi să-nveţi o limbă faci eforturi, ori de reproduci naiv tipare eşti fudul şi chiar ridicol,
Să conteşti însă aceea ce dă Domnul, e păcat de moarte, nu e numai pagubă, e şi pericol,
Că există un păcat ce nu se iartă, asta-i hula împotriva Duhului de Sus trimis de Tatăl,
Pescuieşti în ape tulburi când izvorul mântuirii e curat ca lacrima iubirii ? Pericolul, iată-l !

E deschisă totuşi poarta îndurării, dar puţini sunt cei ce află calea spre viaţă
Ne orbeşte strălucirea de-o clipită, bogăţia, slava lumii trecătoare ne răsfaţă;
Noi am vrea din toate câte un crâmpei, câte-o măsură, să le ştim aroma, gustul,
Ca şi ginerii  lui Lot,  cei din Sodoma: “întreprinderile mici” le-nghite “trustul”!

Ne seduce Europa, ne asimilează lumea, uite-o, gata, gata să ne-nghită ca un peşte,
Domnul însă pregăteşte nava ca să ne salveze ca pe Iona, precum Biblia adevereşte.
Cine urcă în corabia salvării ? Forţa ce o propulsează o va ridica la cer de pe pământ,
Că Isus e comandantul şi o să-i salveze pe aceia ce-au umblat călăuziţi de Duhul Sfânt.

Doamne, dă să fie înc-odată Cincizecime-n adunările creştin-române, ca odinioară
Şi ne dă puteri să biruim ispitele haine, să ne dezlipim de glodul ce ne înconjoară!
N-am fost la spectacol, dar suntem în lume şi noroiul ei ne copleşeşte şi ne doare,
Însă am gustat din Tine, Tu eşti viaţa! Duhul Tău, Isuse, să ne poarte-n noile hotare!

Preluare dupa http://www.bruxellesmission.org

Lasati un raspuns