Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş (7 Decembrie) – partea I

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

În salba de mărgăritare a numelor sfinţilor din fiecare zi, la 7 decembrie, se face pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia – Fecioara.
Această frumoasă stâlpare aducătoare de roduri vrednice de împărăţia cerurilor s-a născut pe la 1206 în marea cetate a Târnovei, capitala împărăţiei românilor şi bulgarilor, din sudul Dunării. Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agricultura.

Mama fecioarei, de neam valah, fire evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu, urma pilda sfintelor femei, ca: Emilia – mama Sfântului Vasile cel Mare; Antuza – mama Sfâtului Ioan Gură de Aur; Monica – mama Fericitului Augustin şi altele. Mergea adesea la sfintele slujbe bisericeşti, ascultând cu luare aminte dumnezeieştile Scripturi, străduindu-se să fie împlinitoare a lor. Rugăciunile făcute cu multă căldură sufletească şi posturile ţinute cu multă grijă erau podoabele ei duhovniceşti. Pe lângă buna chivernisire a gospodăriei nu uita să-şi păzească de gânduri tulburătoare curată cămara cea lăuntrică a inimii. Milosteniile şi alte fapte bune erau lucrarea ei din fiecare zi.

Copila Filofteia, trup din trupul mamei sale şi fire din firea ei, era nelipsită de lângă dânsa la biserică, la rugăciune, la postiri, la milostenii şi la faceri de bine.

Când ea a ajuns la vârsta deprinderii învăţăturii creştineşti, a frumuseţii fecioriei, a iubirii de străini şi a altor virtuţi, care fac pe om plăcut lui Dumnezeu, mama ei scumpă s-a mutat la cele cereşti, lăsând-o în grija tatălui. Rămânând orfană de mamă, fetiţa s-a arătat un pământ bogat în rodiri de fapte bune. Ea nu s-a dedat la pierzătoare cântece lumeşti, nici la iubirea hainelor scumpe, nici la împodobirea părului, fapte care moleşesc sufletul. Urmând învăţătura Sfântului Apostol Petru, ea căuta să împodobească „omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 3-4).

După pilda mamei sale, tânăra fecioară se îndeletnicea îndeosebi cu lucrarea milosteniei, ştiind că Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că fericeşte pe cei darnici, dar Se şi face una cu cei suferinzi. Sădind în inima ei aceasta poruncă, buna Filofteia nu mai trăia pentru ea, ci pentru mirele ei, Iisus Hristos, după cum o arată şi numele: „iubitoare de Dumnezeu”. Hainele ei încălzeau trupurile săracilor şi hrana ei îndestula pe cei flămânzi. Toate acestea le săvârşea fericita în taină, că foarte se temea de slava oamenilor, care pierde toate ostenelile făcătorului de bine. De aceea şi Mântuitorul zice: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum jac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca sa fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat răsplata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 2-4).

Îndeletnicindu-se cu plugăria, tatăl fericitei avea şi el credinţă creştină, dar nelucrătoare. Grijile acestei lumi şi deşertăciunile vieţii înăbuşiseră îndemnurile evanghelice, care se ofileau înainte de rodire. De aceea, binefacerile şi milosteniile fiicei sale le socotea o pagubă, se mânia, adesea o certa şi chiar o bătea, în loc să ia aminte la psalmistul care zice: „Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută, îşi rânduieşte vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti” (Ps. 111, 5).

După ce a trecut la cele veşnice mama fetei, tatăl ei şi-a luat după o vreme, o femeie străină de vieţuirea creştină, nemilostivă şi plină de zavistie. De aceea ura de moarte pe fericita copilă, deşi aceasta o ajuta în gospodărie şi o asculta, însă nu mai mult ca pe Dumnezeu. Mergerea la biserică a tinerei i se părea mamei vitrege o pierdere de timp, postirile şi rugăciunile ei o porneau spre mânie la îndemnul celui urâtor de oameni şi al firii ei pline de răutate. S-a pornit, aşadar, cu ură neîmpăcată asupra bunei fecioare, pe care o bătea, chinuind-o cu felurite munci, şi căuta, ca o altă Irodiadă, vreme potrivită să învrăjbească şi mai mult pe tată asupra propriei sale fiice, însă nici ispitirile diavoleşti, nici bătăile părintelui său, nici chinurile pe care le răbda de la vitrega mamă n-au putut să o oprească de la milostenii şi de la lucrarea faptelor bune, după cum zice proorocul David: „Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale” (Ps. 118, 60).

Între multele ascultări pe care i le dăduse mama vitregă bunei Filofteia era şi aceea de a duce tatălui hrană la câmp. Mergând ea cu bucate în fiecare zi la ţarina unde lucra acesta, unii oameni sărmani ştiind-o milostivă, îi ieşeau înainte, cerându-i cu multă stăruinţă să-i miluiască. Fericita, văzându-i atât de lipsiţi, se înduioşa şi, neavând altceva să le dea, le punea înainte din bucatele pe care le ducea tatălui său. Făcând în mai multe zile astfel de fapte, părintele său era hrănit neîndestulător. De aceea el îi reproşează soţiei: „- Pentru ce nu-mi trimiţi bucate îndeajuns?”. Iar femeia i-a răspuns, învinovăţind-o pe fată: „- Eu totdeauna ţi-am trimis bucate destule. Dar ştiu eu ce face fiica ta cu ele? Poate, după obiceiul ei, le împarte la săraci”. Auzind acestea, tatăl copilei a tăcut, punându-şi în gând să o urmărească.

Mergând într-o zi la ţarină ca să lucreze, când s-a apropiat vremea să vină fericita cu hrana obişnuită, s-a aşezat la pândă, să vadă ce face fiica lui cu bucatele. După obiceiul lor, săracii i-au ieşit înainte şi, cu mai multă sârguinţă, i-au cerut să le împartă din cele ce ducea tatălui ei. Neavând altceva, aceasta a început să le împartă mâncarea pe care i-o dăduse mama vitregă.

Din locul în care se ascunsese, tatăl vedea cum fiica lui miluia din bucatele pe care le aştepta. În loc să se bucure de buna deprindere şi de o faptă ca aceasta, pornit fiind pe fericita de învinuirile mamei vitrege şi orbit de urâtorul binelui, el s-a aprins într-atât de mânia cea dobitocească, încât n-a mai avut răbdare şi, scoţând de la brâu barda pe care o purta de obicei, a aruncat-o asupra ei. Rănind-o grav la picior, sângele a început să curgă şiroaie. Fericita Filofteia, la vârsta de 12 ani, dându-şi în mâinile lui Dumnezeu feciorescul ei suflet, a adormit pentru viaţa cea veşnică. O seninătate a luminat atunci faţa ei îngerească, după cuvântul proorocului: „nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi” (Isaia 51, 7).

Nevrednicul ei tată a fost cuprins pe loc de spaimă şi cutremur. El se făcuse ucigaşul fiicei sale pe care o vedea acum strălucind de mărirea lui Dumnezeu care se revărsase asupra ei. Venindu-şi întru părintească milă, s-a gândit să o ridice spre a o înmormânta în mod obişnuit. Dar Dumnezeu, preamărind-o cu darul facerii de minuni, a îngreuiat trupul ei cel tânăr şi fecioresc ca pe o stâncă de piatră şi nimeni n-a putut să o ridice. Nedumerindu-se de cele întâmplate, mâniosul ucigaş a alergat în cetate la arhiepiscop, unde a istorisit toată întâmplarea şi cum trupul fecioarei se află pe pământ proslăvit de Dumnezeu cu cerească lumină.

Acesta, împreună cu mai marii cetăţii, cu clerici şi cu mulţime de credincioşi, au venit cu făclii şi tămâie la locul unde se afla sfânta. Văzând trupul ei strălucind de o lumină mai presus de fire, au preamărit pe Dumnezeu, Care Se arată minunat întru sfinţii Săi. După ce au înălţat cu toţii rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, au slăvit pe prea-plăcuta cerului cu imne ca acesta: „Veniţi, iubitorilor de praznic, să fericim pe preasfânta fecioară Filofteia şi să-i mărim nevoinţele cele pentru fapta bună. Că ea, Fericita, nu şi-a miluit vasul cel de lut, ci cu multe feluri de bătăi l-a chinuit; pălmuiri şi scuipări a răbdat, pândiri şi moarte mucenicească de la cel ce a născut-o a suferit” (1). După îndelungată slujire, membrii soborului au voit să ridice sfintele ei moaşte şi să le aşeze cu cinste în catedrala cetăţii Târnovo, dar n-au putut să o clintească din loc. Arhiepiscopul şi toţi ceilalţi clerici, spăimântându-se şi mai mult, au făcut rugăciuni cu toată evlavia către Dumnezeu, dar moaştele nu se lăsau nicidecum ridicate.

Înţelegând că nu este voia sfintei să fie dusă în cetatea aceasta, au început slujitorii să enumere numele diferitelor oraşe, biserici şi mănăstiri din dreapta şi din stânga Dunării. Dar, minune, când au rostit numele bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, din ţara noastră, trupul sfintei s-a arătat mai uşor decât era firesc. Înştiinţând şi pe voievodul Radu Negru despre vrerea Sfintei Muceniţe Filofteia-Fecioara, el a venit în grabă cu mare evlavie la Dunăre, înconjurat de vlădici, clerici şi nu puţin popor dreptmăritor. Cu slavoslovii, cu tămâieri şi cu făclii au fost întâmpinate sfintele ei moaşte. Şi a „mers aşa măreţu alai prin târguri şi sate, zile şi nopţi de-a rândul. Şi pe unde trecea, bolile celor ce o primeau cu credinţă se tămăduiau. Şi ducând-o, au aşezat-o în „Biserica Domnească”, din vechea cetate a Argeşului”.

De atunci, cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia au devenit pentru ţara noastră o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar pentru dreptcredinciosul popor român, ca una ce era de acelaşi neam cu el, izvor nesecat de binefaceri.

De aproape opt veacuri, ea ocroteşte mănăstirea Curtea de Argeş şi pe credincioşii ortodocşi.

Multe locaşuri măreţe s-au ridicat întru pomenirea Sfintei Muceniţe. Icoana ei se află la loc de cinste în casele creştinilor. Nenumărate dreptcredincioase îi poartă numele. De aceea, ea a devenit izvor tămăduitor de multe suferinţe, celor lipsiţi, ajutătoare, celor întristaţi, mângâietoare către Domnul Iisus Hristos – tuturor mijlocitoare (2).

† Gherasim
Episcopul Râmnicului şi al Argeşului

1. Mineiul pe luna decembrie, în şapte zile.
2. Îndrumătorul pastoral al Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Bucureşti, 1951, p. 373

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 281-285, Sfânta Muceniţă Filofteia „de la Argeş”.

SLUJBA SFINTEI FILOFTEIA, FECIOARA DE LA CURTEA DE ARGEŞ

Însemnare:

Slujba Sfintei Filoteea s-a introdus pentru întâia dată în Minei, cu binecuvântarea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Moldovei, Meletie, aşezându-se în luna decembrie, după slujba Sfântului Ambrozie. (A se vedea Mineiul tipărit la Mănăstirea Neamţ, în anul 1846).

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 4, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz…

Şi cu beţe fiind bătută, şi de sfântul păr trasă şi în tot felul chinuită, n-ai slăbit alergarea cea bună până ce, prin sfârşit mucenicesc, nu ai intrat în locaşurile cereşti; şi acum dănţuind împreună cu muceniţele fecioare, roagă-te să ne mântuim şi noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea ta (de două ori).

Nici asupririle demonilor, nici răutatea maicii tale vitrege, nici bătăile celui ce te-a născut, n-au putut să te împiedice pe tine de la fapta bună; ci ai răbdat cu bărbăţie toate ispitele, până ce te-ai încununat cu cununa de biruinţă. Pentru aceasta, în cămara cea de nuntă te-ai sălăşluit, cu fecioarele cele înţelepte, ca o fecioară preaînţeleaptă.

Cu platoşa credinţei îmbrăcându-te, Fericită Filofteea, cu arma crucii întrarmându-te şi cu bărbăţia întărindu-te, ai ieşit la lupta împotriva vrăjmaşilor şi desăvârşit biruindu-i, cu muceniceasca cunună te-a încununat dreapta lui Hristos Dumnezeu, ca pe o adevărată muceniţă; şi acum stând înaintea Lui, roagă-te pentru sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 8-lea:

De Dumnezeu iubitoare Filofteea, sălăşluind pe doritul tău Mire, Hristos, în inima şi dor neslăbit având către Dânsul, plata de la El ai luat, că de mâinile celui ce te-ai născut să te săvârşeşti, prin sânge. Pentru aceasta, deschizându-ţi-se porţile împărăţiei cereşti, te sălăşluieşti împreună cu cetele muceniţelor; cu care acum desfătându-te, roagă-te pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi întristarea.

La stihoavnă

Se pun stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Efratului…

Când pe cei săraci miluiai şi pe cei flămânzi cu bucate îi hrăneai, atunci cu sfârşit mucenicesc îndată te-ai şi săvârşit, prin mâinile celui ce te-a născut.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.

Dacă te-a văzut tatăl tău întinsă pe pământ, moartă fără de suflare, de spaimă cuprinzându-se, de multă jale s-a umplut.

Stih: Întru adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu.

Dacă au auzit cei din cetate uimitoarea minune, că trupul tău este strălucitor ca o lumină cerească, toţi au alergat cu evlavie la dânsul.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Făcându-te iubitoare de fapte bune din pruncie, şi în acestea binesporind, te-ai făcut neguţătoare de lucruri mari, cumpărând cu cele pământeşti pe cele cereşti, cu cele vremelnice pe cele veşnice, cu viaţa cea stricăcioasă; pe cea nestricăcioasă întru care desfătându-te acum, împreună cu fecioarele cele înţelepte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, sub acoperământul tău alerg; că ştiu că voi dobândi prin tine mântuire, că poţi, curată, ca să-mi ajuţi.

TROPARUL sfintei, glasul al 8-lea:

Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteea, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă… Şi acum; al Născătoarei:

Cel ce pentru noi Te-ai născut… (Caută la sfârşitul cărţii).

Ectenia şi otpustul.

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm se citeşte Fericit bărbatul, starea întâi.

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8, glasul al 8-lea:

Podobie: O, preaslăvită minune…

O, uimitoare minune: sprânceana cea înaltă a celui ce se laudă să piardă pământul şi marea, a smerit-o la pământ o tânără şi cu totul fără prihană fecioară şi măiestriile lui le-a biruit. O, puterea Crucii şi a darului Tău, Hristoase, care cu adevărat a întărit neputinţa omenească (de două ori).

O, uimitoare minune: că slăvita Filofteea sălăşluindu-se în locaşurile cereşti după vrednicie, la un loc cu cetele fecioarelor, şi cu oştile mucenicilor, izbăveşte, cu rugăciunile ei, pe cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ei şi cu dragoste se apropie de acoperământul ei; şi iertare de greşeli de la Dumnezeu le cere, mântuire şi mare milă (de două ori).

O, uimitoare minune: pe mult-lăudata FolifteIa nici bătăile mamei celei vitrege, nici barda plugărească a tatălui său, nici desfătările lumeşti şi nici zburdările tinereţilor n-au despărţit-o de dragostea faptei bune, celei pentru Hristos. Că a dorit să dobândească frumuseţea cea mai presus de minte a Mirelui său; de care s-a învrednicit, de Dumnezeu fericită (de două ori).

O, uimitoare minune: în cer şi pe pământ a strălucit bucurie astăzi, la pomenirea Sfintei Filofteea, care de îngeri cu laude se încununează, şi de la oameni primeşte cântări. O, cum a vieţuit, cât de bine s-a nevoit şi lui Dumnezeu a bineplăcut! Prin care vrăjmaşul cel viclean a căzut, Hristos biruindu-l pe el (de două ori).

Slavă…, glasul al 8-lea:

Risipit-a, dat-a săracilor, dar dreptatea Lui rămâne în veacul veacului, a zis David. Acest lucru l-a plinit Filofteea; că ea, fericita, cu podoabele sale cele fecioreşti a încălzit spatele celor săraci şi a săturat cu bucate pântecele celor flămânzi. Pentru care a şi trecut la Hristos, Mirele ei cel dorit, şi în cămara cea de taină în veci se veseleşte, cu fecioarele cele înţelepte, cu care se şi roagă, să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, acelaşi glas:

Alcătuire a lui Sofronie al Ierusalimului.

Betleeme găteşte-te! Ieslea să se pregătească! Peştera să primească! Că adevărul a venit, umbra a trecut şi Dumnezeu oamenilor din Fecioară S-a arătat, întrupându-Se în firea noastră şi îndumnezeind trupul. Pentru aceasta Adam înnoindu-se, împreună cu Eva striga: Pe pământ bunăvoirea s-a arătat ca să mântuiască neamul nostru.

VOHOD: Lumină lină…

Prochimenul zilei şi

PAREMIIE:

Din proorocia lui Isaia, citire:
(XLIII, 9-14)

Acestea zice Domnul: Neamurile toate laolaltă să se adune şi să se strângă popoarele! Care dintre ele ne-au dat de ştire aceasta şi ne-au făcut proorocii? Să-şi aducă martorii şi să dovedească, să audă toţi şi să zică: Adevărat! Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, şi sluga pe care am ales-o, ca să ştiţi, să credeţi şi să pricepeţi că Eu sunt; înainte de Mine n-a fost Dumnezeu şi nici după Mine nu va mai fi! Eu, Eu sunt Domnul şi nu este izbăvitor afară de Mine! Eu sunt Cel care am vestit, Cel ce am izbăvit şi Cel care am prezis şi nu sunt străin la voi. Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul. Eu sunt Dumnezeu din veşnicie şi de aici încolo Eu sunt! Nimeni nu poate să iasă de sub puterea Mea şi ceea ce fac Eu, cine poate strica? Aşa zice Domnul, Izbăvitorul vostru, Sfântul lui Israel.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(III, 1-9)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(V, 15 – VI, 3)

Însă cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi Cel Atotputernic are grijă de ei. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa şi cu braţul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi. El va face arme din mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor. Din dreptate El îşi va face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică îşi va face coif. Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită; iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte. Săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor. Mânia Lui, ca o praştie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor îneca vijelios. Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi ca viscolul, îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici. Ascultaţi deci, regilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi marginile pământului. Băgaţi în urechi, voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă mândriţi cu mulţimea popoarelor voastre. Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare gândurile voastre.

LA LITIE

Stihirile, glasul 1:

Bucură-te întru Domnul Ţară Românească, având întru tine, ca o comoară de mult preţ, trupul nestricat şi fără de prihană şi fecioresc al Filofteii, izvorând tămăduiri tuturor celor ce aleargă la dânsa cu credinţă. Că această fericită, defăimând dezmierdarea trupească şi desfătarea tinereţilor şi cu moarte mucenicească săvârşindu-se, a primit de la Dumnezeu însutit, pentru ostenelile sale, veselindu-se în cămara cea cerească împreună cu fecioarele cele înţelepte. Şi acum se roagă lui Hristos, Mirelui său, pentru sufletele noastre.

Veniţi toţi iubitorii de praznic, să lăudăm pe Filofteea, fecioara şi muceniţa; că ea, fericita, deprinzându-se din pruncie cu fapta bună a milosteniei, a îmbrăcat cu hainele sale pe cei goi şi pântecele flămând al săracilor l-a săturat. Pentru aceasta se veseleşte în sânurile lui Avraam cu fecioarele cele înţelepte, cu care se roagă lui Hristos, să mântuiască sufletele celor ce cu dragoste săvârşesc pomenirea ei.

Glasul al 2-lea:

În locaşurile cele mai presus de lume, preacinstita Filofteea, a pus Mirele tău, Hristos Dumnezeul nostru, sufletul tău cel fără prihană; că tu, bună Fecioară, pentru dragostea Lui toate le-ai trecut cu vederea; dezmierdarea tinereţilor, împodobirea trupului, dulceţile lumeşti, toate le-ai urât ca pe nişte lucruri vătămătoare de suflet. Pentru aceasta prin mâinile părinteşti ai trecut în cortul lui Dumnezeu, Cel ce veseleşte acum tinereţile tale.

Glasul al 7-lea:

Veniţi, credincioşilor, să lăudăm astăzi pe purtătoarea de biruinţă Filofteea; că pe aceasta nici barda plugărească, nici bătăile mamei celei vitrege, nici ocările răbdate pentru fapta bună, nici cursele mult-măiestritului Veliar nu au biruit-o; ci pe toate cu bucurie le-a răbdat, ca pe Hristos să-L dobândească. Pe Care şi dobândindu-L, acum se roagă să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă…, acelaşi glas:

De-a dreapta Mântuitorului stând Filofteea îmbrăcată şi înfrumuseţată cu podoabele fecioriei şi având candelă luminată cu untdelemnul milostivirii, striga către Dânsul cu bucurie: La mireasma mirului Tău, Hristoase, am alergat, că de dragostea Ta sunt rănită; nu mă despărţi de cămara Ta, Cerescule Mire! Pentru rugăciunile ei, Dumnezeule, trimite nouă mare milă.

Şi acum…, acelaşi glas:
Alcătuire a lui Roman Melodul.

Se apropie Hristos, Betleeme, pregăteşte-te! Ca iată mântuirea neamurilor va străluci din Fecioară; împodobeşte-te iesle; adună pe păstori, cheamă pe magi din Persia, şi voi, oştile firilor celor fără de trup, strigaţi: Împăratul Cerurilor, Hristos, soseşte!

La stihoavnă

Se pun stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Când de pe lemn…

Când sufletul tău cel fără prihană de dumnezeiescul dor al lui Hristos, Mirele cel fără de moarte, s-a aprins, atunci toate cu bucurie le-ai răbdat: necazurile, ispitele şi bătăile cele pentru faptele bune; pentru aceasta candela ta înfrumuseţându-ţi, ai intrat la nunta cea veşnică şi nestricăcioasă. De unde acum, roagă-te Mirelui tău, să mântuiască sufletele noastre.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.

Când tu, bună fecioară, prin faptele bune ale fecioriei şi ale milosteniei, îţi agoniseai untdelemn în vasul sufletului tău şi prin hrănirea celor flămânzi îţi câştigi desfătarea raiului, iar prin îmbrăcarea celor goi, îţi neguţătoreai mărirea cea cerească atunci şi moarte mucenicească ai răbdat, din mâinile celui ce te-a născut. Pentru aceasta acum te desfătezi în veselia cea cerească, îndulcindu-te de rodul ostenelilor tale. Roagă-te pentru cei ce săvârşesc preacinstită pomenirea ta.

Stih: Sfinţilor care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înşii.

Când Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit în inima ta, Filofteea, atunci cu adevărat mireasă a lui Hristos te-ai arătat, strălucind cu frumuseţea dumnezeieştilor fapte şi cu harul veştejindu-ţi patimile cele tinereşti şi cu înfrânarea potolindu-ţi zburdările; pentru aceasta te cinstim pe tine şi preasfinţită pomenirea ta cu dragoste o săvârşim şi racla moaştelor tale acum îmbrăţişând-o şi sărutând-o, dar de tămăduiri de la dânsa luăm.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Strălucit-a ca un soare, până la margini prealuminatul praznic al Filofteii şi neîncetat luminează pe cei credincioşi, dăruind tămăduiri, bolile îndepărtând şi patimile vindecând celor ce aleargă la dânsa cu credinţă; şi se roagă pururi lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Acelaşi glas:

Nu te întrista, Iosife, privind pântecele meu; că vei vedea pe Cel ce Se va naşte din mine şi te vei bucura şi ca unui Dumnezeu te vei închina; grăia Născătoarea de Dumnezeu către logodnicul său, mergând să nască pe Hristos. Pe aceasta să o lăudăm, zicând: Bucură-te cea plină de har, Domnul este eu tine, şi prin tine cu noi!

Troparul glasul al 8-lea:

Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit… (Caută la Vecernia mică).

Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:

Cel ce pentru noi Te-ai născut…

La binecuvântarea pâinilor, troparul sfintei (de două ori) şi Născătoare de Dumnezeu Fecioară…

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparul sfintei (de două ori).

Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:

După Catisma întâia se cântă

Sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif

Semănând cu lacrimi seminţele milosteniei, şi pe calea cea strâmtă cu necurmate necazuri umblând, ai împărţit celor săraci podoabele tale cele fecioreşti, şi cu bucate ai săturat pântecele celor flămânzi. Pentru aceasta, la înălţimea raiului cea desfătată şi la bogăţia cea veşnică ai ajuns, unde te îndulceşti de frumuseţea Mirelui tău, cea de negrăit; Căruia te roagă, preafericită, să mântuiască sufletele noastre (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând, şi în minte a luat ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu: rugul cel nears în foc, toiagul lui Aaron cel ce a odrăslit; şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne fecioară.

După Catisma a doua se cântă

Sedealna, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea fecioriei…

Cu fecioria înfrumuseţându-te şi cu milostenia îmbogăţindu-te, preafericită Filofteea, ca o înţeleaptă fecioară ai intrat în cămara cea cerească de nuntă, la fecioarele cele înţelepte, cu care stând înaintea lui Hristos, roagă-te Mirelui tău să ne mântuiască pe noi (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminată curăţia ta, Gavriil mirându-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: ce laudă vrednică voi aduce ţie? Sau cum te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te ceea ce eşti plină de har!

Polieleul şi Mărimurile.

După Polieleu, se cântă

Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe înţelepciunea…

Urând toate cele pământeşti şi de cele cereşti grijindu-te cu toată silinţa, cu bărbăţie ai suferit toate ispitele cele întristătoare, care au venit asupra ta, de la maica ta cea vitregă, şi n-ai luat în seama bătăile tatălui tău, aprinsă fiind de dragostea pentru Mirele tău, Hristos. Pentru aceasta muceniceşte te-ai şi săvârşit, şi prin mâinile cele părinteşti la Cel dorit ai ajuns. Pe Care roagă-L, cu totul fericită, să lumineze şi să mântuiască sufletele celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Uşa cea cerească, sicriul cel sfânt, muntele cel cu totul sfânt, norul cel prealuminos; scara cea cerească, chivotul cel cuvântător, izbăvirea Evei, odorul cel mare a toată lumea, să-l lăudăm; că întru dânsa s-a lucrat mântuirea lumii şi iertarea greşealelor celor de demult. Pentru aceasta strigăm către dânsa: roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeale să dăruiască celor ce cu credinţă se închină preasfintei naşterii tale.

Apoi Antitonul întâi al glasului al 4-lea.

Prochimen, glasul al 4-lea:
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.

Stih: În biserici binecuvântaţi pe Dumnezeu.

Toată suflarea… Evanghelia de la Matei (XXV, 1-13):

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare…
(Cântă sâmbăta în Săptămâna a 17-a, după Rusalii).

Apoi

Psalmul 50.

Slavă…, glasul al 2-a:

Pentru rugăciunile Sfintei fecioarei şi muceniţe Filofteea, Milostive, curăţeşte mulţimea greşealelor noastre.
Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşealelor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile noastre.

Stihiră, glasul al 6-lea:

Lucrat-a vrăjmaşul cel viclean prin părinţii tăi şi multe feluri de ispite şi necazuri a adus printr-înşii asupra ta, ca să te oprească de la fapta cea bună. Dar tu, bună fecioară, pe toate cu bărbăţie le-ai suferit. Pentru aceasta, cu sfârşit mucenicesc te-ai şi săvârşit şi cu cununa de biruinţă te-ai încununat, din dreapta lui Hristos, Mirele tău Căruia cu de-adinsul roagă-te să mântuiască sufletele noastre.

CANOANEIE

Canonul Născătoarei de Dumnezeu, al Paraclisului, cu Irmosul pe 6, şi Canonul sfintei, pe 8.

Canonul Sfintei
Cântarea 1-a, glasul al 8-lea:

Irmos: Pe Faraon cel ce se purta…

Mie, celui ce voiesc a lăuda nevoinţele tale, cele de biruinţă purtătoare, cere-mi de la Hristos, Mirele tău, să-mi dea dar de cuvânt şi luminare, minte cuprinzătoare şi iertare de greşeale, ca să laud vitejiile tale, Filofteea, de-a pururea pomenită, cu rugăciunile tale cele către Domnul.

Din pruncie deprinzându-te cu fapta bună şi cu nevoinţe plăcute lui Dumnezeu, prin ele te-ai îmbogăţit, fericită fecioară, cu untdelemnul facerii de bine şi cu curăţia ai strălucit. Pentru aceasta în cămara cea veşnică de nuntă ai intrat şi cu fecioarele cele înţelepte te veseleşti.

Slavă…

Socotind vrăjmaşul cel foarte iscusit că va slăbi tăria răbdării tale, a adus asupra ta mulţime de necazuri şi multe feluri de ispite. Dar lovindu-se de turnul răbdării tale cel întemeiat pe Piatra din capul unghiului, în spume şi-a risipit valurile sale.

Şi acum…, a Născătoarei:

Dă-mi biruinţă, preasfântă, ceea ce eşti cu totul neîntinată, mie, celui ce alerg sub acoperământul tău, scoţându-mă de-a pururea, cu rugăciunile tale, din ispite şi din primejdii. Că tu ne-ai născut nouă pe Cuvântul cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul şi de-a pururea împreună-vecuitor şi de un scaun.

Catavasie: Hristos Se naşte, slăviţi-L…

Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Cu fapta şi cu viaţa ta cea fără prihană, numele tău, iubitoare de Dumnezeu, încărcându-l, daruri împărţeşti celor ce au trebuinţă; că primind darul cel desăvârşit, care se pogoară de sus, de la Mirele tău, îmbogăţeşti pe toţi cei ce te cinstesc pe tine.

Cel ce prin tiranii cei de demult a adus asupra sfinţilor mucenici chinuri şi dureri de multe feluri, neputând suferi să vadă viaţa ta cea plăcută lui Dumnezeu, a pornit pe părinţii tăi să aducă asupra ta ispite, necazuri, şi bătăi, mai pe urmă şi moarte mucenicească; prin care ai zburat către cămara cea cerească.

Slavă…

Încingându-te cu tărie de la Dumnezeu, din pruncie, şi cu pricepere îmbogăţindu-te, ai supus mai întâi toate plăcerile trupului cu bărbăţie, iar mai pe urmă ai surpat şi semeţia vrăjmaşilor demoni, fericită fecioară, şi cu ajutorul Sfântului Duh nebiruită ai rămas.

Şi acum…, a Născătoarei:

Carte nouă te-a văzut mai înainte proorocul, având scris, fără condei omenesc, întru tine, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Care a rupt zapisul păcatului strămoşilor, Fecioară fără prihană, şi a izbăvit din blestemul cel de demult tot neamul omenesc.

SEDEALNĂ, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea fecioriei tale…

Cu faptele bune ale milostivirii te-ai îmbogăţit şi cu fecioria ai strălucit; patimile trupului le-ai biruit ca o luptătoare a lui Hristos şi mulţimea demonilor ai ruşinat-o, purtătoare de biruinţă făcându-te, Filofteea preamărită; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Minune preamare: cum ai purtat în braţe, Maică-Fecioară, pe Cel ce pe toate le ţine în palma Sa şi ai hrănit la sânul tău pe Hrănitorul şi Ziditorul a toată făptura, Fecioară Preacurată, Aceluia roagă-te cu de-adinsul, să ne dăruiască nouă mare milă.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne…

Tu eşti odrasla cea preafrumoasă a Târnovei, lauda României, ocrotirea cea tare împotriva tuturor primejdiilor, caldă mijlocitoare către Dumnezeu; tu eşti folositoarea cea grabnică a celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta toţi te fericim, ca pe o mireasă prea de aproape a lui Hristos Dumnezeu, Filofteea de Dumnezeu primită.

Înjugând fecioria cu milostenia, cu aceste două fapte bune, ca şi cu două aripi preauşoare ai zburat la înălţimea faptelor bune şi ai ajuns pe cât este cu putinţă firii omeneşti la măsura vârstei lui Hristos. Pentru aceasta şi uşile cămării celei de nuntă, ca unei fecioare înţelepte, ţi s-au deschis şi ai intrat la nunta cea nestricăcioasă şi veşnică, bucurându-te.

Slavă…

O cârmuitoare a vieţii mele te pun pe tine, mireasă lui Hristos, Filofteea prealăudată. Ocârmuieşte-mă cu vetreala rugăciunilor tale şi îndreptează-mă la limanul mântuirii. Şi cu dumnezeieştile suflări ale adierilor celor blânde ale rugăciunilor tale, preafericită, izbăveşte-mă din învăluirile patimilor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat din tine, fără schimbare, curată, rămânând ceea ce era după fire întocmai cu Tatăl, şi cu tine făcându-Se de o fiinţă, roagă-L să dăruiască iertare de greşeale şi mântuire sufletelor celor ce te laudă pe tine cu credinţă.

Cântarea a 5-a:

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Întrarmându-te cu arma crucii ai ieşit la luptă împotriva vrăjmaşului, şi ai înfrânt toată mulţimea demonilor şi cu totul ai biruit-o, şi din cursele lor te-ai izbăvit. Iar acum stai înaintea lui Hristos, Mirele tău, ca o muceniţă purtătoare de biruinţă, împreună cu muceniţele; cu care roagă-te să mântuiască pe cei ce săvârşesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Arzând de dragoste fierbinte după Dumnezeu, ai urât lumea şi pe toate ale ei cele frumoase şi ca să dobândeşti bunătăţile cele din ceruri, pe toate cele pământeşti deşertăciune le-ai socotit. Pentru aceasta ai suferit şi lovitura bardei părinteşti, şi bucurându-te, moarte ai primit din mâinile celui ce te-a născut.

Slavă…

Sfântă Muceniţă Filofteea ai biruit, dar nu ai fost biruită; că pe demonii cei ce se sârguiau să te împiedice de la fapta bună i-ai biruit, întărită fiind cu puterea lui Hristos, fericită fecioară, departe de picioarele tale i-ai alungat pe ei şi ai alergat după Mirele tău, ca să-L ajungi; de a Cărui dragoste te-ai şi aprins şi acum cu Dânsul împărăţeşti.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cei ce te-am câştigat pe tine zid de apărare şi suntem păziţi cu ocrotirea ta şi ne lăudăm cu mărirea ta cea dumnezeiască, cu credinţă te fericim pe tine. Că tu, Preasfântă Fecioară, ai născut cu trup pe Ziditorul tuturor făpturilor, Care ne-a dăruit nouă veselie, bucurie şi veşnică mântuire.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Nici năvălirile demonilor, nici bătăile maicii tale celei vitrege, nici chinurile ce le-ai răbdat de la tatăl tău, nu te-au putut opri pe tine de la lucrarea faptei bune, până ce pentru dânsa cu sfârşit mucenicesc te-ai săvârşit şi la Mirele tău te-ai dus. Înaintea Căruia stând, fă pomenire pentru cei ce te laudă pe tine.

Uimită fiind de dulceaţa mirosului mirurilor lui Hristos, Mirele tău, ai uitat toate cele frumoase ale lumii, desfătarea tinereţilor şi săltările trupului, şi te-ai afierosit pe tine toată lui Hristos şi moştenitoare împărăţiei Lui te-ai făcut. Întru care desfătându-te, roagă-te pentru cei ce săvârşesc pomenirea ta şi laudă nevoinţele tale.

Slavă…

Arătatu-te-ai porumbiţă curată, cu auritele aripi ale fecioriei şi ale milosteniei, cu care uşor ai zburat şi te-ai făcut mireasă de aproape a împăratului ceresc. Căruia acum stându-I înainte şi de vederea feţii Lui îndulcindu-te, roagă-te să împace lumea aflată în războaie.

Şi acum…, a Născătoarei:

Sălăşluindu-Te trupeşte într-o fecioară, Doamne, Te-ai arătat oamenilor pe cât puteau ei sa Te vadă pe Tine; şi pe aceasta Născătoare de Dumnezeu şi Maică-Fecioară cu adevărat ai arătat-o, ajutătoare credincioşilor şi sprijinitoare întru primejdii, Unule, Iubitorule de oameni.

CONDACUL, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare, Doamnă…

Filofteea preafericită, din pruncie te-ai adus prin faptă bună jertfă fără prihană lui Dumnezeu, Celui ce mai înainte de a te naşte te ştia pe tine, care te-ai făcut podoabă fecioarelor şi locuitoare cămării celei de nuntă, vrednică de laudă. Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, fecioară, pururea pomenită!

ICOS

Iată a strălucit purtătoarea de lumină şi dumnezeiasca pomenire a prealăudatei fecioarei Filofteea, care luminează feţele şi inimile credincioşilor, cu lumină neînserată şi, bolnavilor, celor ce aleargă la dânsa cu credinţă, sănătate le dăruieşte. Veniţi dar, iubitorilor de praznic, ca să săvârşim cu bucurie dumnezeiescul ei praznic, cel de peste an şi cu cuvinte de cântări să încununăm creştetul ei şi către dânsa să strigăm: Bucură-te, fecioară, pururea lăudată!

SINAXAR

În această lună, la ziua a şaptea, pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteea fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Curtea de Arges.

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roduri vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Fiofteea fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţă. Maica-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.

Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi îşi împodobea cu acestea candela sufletului el, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, precum fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.

Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmpla ca mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei. Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.

Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săraci şi flămânzi, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele.

Deci mergând la vremea la care ştia că vine fericita cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea fiica-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o, minune! şi-a dat sfântul şi fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el.

Deci a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate pe rând cum s-au întâmplat şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cel mai mari ai cetăţii şi cu popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremile noastre cele mai de pe urmă, preamăreşte pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele lui porunci. Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l mişte din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Şi cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteea, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să prea-mărească cu minune pe roaba Sa, a îngreunat ca o piatră trupul ei.

Apoi, înţelegând că aiurea voieşte să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinţe vii ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de această parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată a înştiinţat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care şi biserica este zidită) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul sau cu odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească şi le-a aşezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaşte. Iar acum se află aşezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.

Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii evrei în cuptor…

Împreună cu cetele cele fără de trup şi cu oştile mucenicilor stând înaintea scaunului lui Dumnezeu, prealăudată, şi plină de mărire, de har şi de luminare fiind, dezleagă-mi întunericul greşealelor mele, cu rugăciunile tale, ca să cânt: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Lumină neapropiată şi dumnezeiască a luminat Filofteea, după vrednicie, sufletul tău şi în chip de negrăit te-a strălucit pe tine Mirele tău şi către viaţa cea plăcută lui Dumnezeu te-a povăţuit şi te-a învăţat a cânta: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Ridicatu-te-ai la înălţimea cea cu adevărat dumnezeiască şi minte înaltă ai avut, preafericită. Pentru aceasta, te-ai şi sălăşluit în strălucita cămară de nuntă, împreună cu fecioarele cele înţelepte, cântând: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă…

Adevărată mireasă a Stăpânului te-ai arătat, Filofteea, de Dumnezeu purtătoare, şi moarte ai suferit din mâinile celui ce te-a născut, bucurându-te ca o muceniţă nebiruită. Pentru aceasta, împreună cu muceniţele cânţi: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum.., a Născătoarei:

Iată domn din Iuda şi povăţuitor din coapsele lui a lipsit de acum; dar din tine, cea curată, a răsărit Stăpânul a toate, Cel ce este după spusa proorocului aşteptarea neamurilor pe Care Îl binecuvântează toate neamurile, seminţiile şi limbile, în veci.

Cântarea a 8-a:

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Cu fecioria luminându-te, cu milostenia îmbogăţindu-te şi cu mucenicia strălucindu-te, te-ai făcut mireasă de aproape a lui Hristos, Împăratul tuturor, Cel ce a iubit frumuseţea curăţiei tale. Pentru aceasta te-a chemat pe tine în cămara Lui şi împreună cu fecioarele şi cu muceniţele te-a sălăşluit pe tine, ceea ce cântai: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoarelor preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Văzând mulţimile dumnezeiasca strălucire cea revărsată în jurul trupului tău şi greutatea cea mai presus de fire, au cunoscut că în loc străin voieşti a te sălăşlui pentru Hristos, Mirele tău, Cel ce S-a înstrăinat pentru mântuirea noastră şi au preaslăvit pe Dumnezeu, cântând: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Tatăl tău, cel întunecat la minte, necunoscând fapta ta cea bună şi plăcută lui Dumnezeu a chinuit mai înainte trupul tău cel fecioresc cu bătăi, şi cu ocări, şi cu dosădiri a necăjit sufletul tău. Iar mai pe urmă te-a şi trimis, prin sfârşit mucenicesc, la Hristos, Mirele tău cel nestricăcios, pe tine, care cântai: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dacă a fost înştiinţat domnitorul României, că voieşti a te sălăşlui împreună cu dânşii, te-a întâmpinat cu făclii şi tămâie şi cu alai domnesc. Şi cu vrednică cinste şi evlavie, precum ţi se cădea, ca un binecredincios te-a primit întru ale sale şi ca pe o adevărată muceniţă, spre folosul poporului sau celui binecredincios te-a aşezat, cântând: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Scară duhovnicească, ajungând până la cer, te cunoaştem pe tine, Fecioară, prin care Cel Preaînalt, pogorându-Se în trup, împreună cu oamenii a petrecut şi pe cei smeriţi i-a înălţat şi către înalta petrecere a cerurilor i-a povăţuit. Pentru aceasta, ca pe cea mai înaltă decât cerurile, mai mărită decât îngerii şi mai cinstită decât toată făptura, te mărim, Preasfântă Fecioară, întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-au de aceasta…

Mintea şi cuvântul omenesc nu poate povesti cinstirile cele mai presus de fire şi mărirea cea cerească, pe care acum le-ai dobândit, de la Hristos, Mirele tău, muceniţă, împreună cu Dânsul împărăţind şi de vederea feţei Lui în chip negrăit îndulcindu-te. Pentru aceasta, îndrăzneală multă către Dânsul având, roagă-L pentru cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta să dobândească milă în ziua judecăţii.

Scoală, vino de-aproapea Mea, frumoasa Mea, porumbiţa Mea, a zis către tine Hristos, Mirele tău; că iată iarna a trecut şi ploaia, necazurile, ispitele şi bătăile cele pentru fapta bună s-au isprăvit. Acum florile s-au ivit şi glas de turturică s-a auzit, în pământul nostru; via s-a copt şi a dat mirosul său. Deci, scoală, vino de-aproapea Mea, sălăşluieşte-te întru odihna şi bucuria pe care am gătit-o pentru tine.

Ca o luptătoare preafrumoasă şi ca o fecioară preavitează împletitu-ţi-ai cununa dreptăţii, după lege, călcând cu trupul pe cel fără de trup şi purtătoare de biruinţă făcându-te, roagă-te, Mirelui tău să ne mântuiască de ispite şi de primejdii pe noi, cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim cinstita şi sfânta şi întru tot lăudata pomenire a ta.

Slavă…

Pentru rugăciunile fericitei Filofteea, fecioara şi muceniţa Ta, Doamne, împacă lumea care se găseşte întru războaie şi bine-credincioşilor creştini dă-le biruinţă asupra celui protivnic; opreşte năvălirile celor rău credincioşi şi pe poporul tău cel bine-credincios apără-l; păzeşte credinţa nevătămată de eretici şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi de oameni iubitor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cântările şi rugăciunile noastre cele nemeşteşugite primeşte-le, Stăpână, şi risipeşte norul primejdiilor celor amare care năvălesc asupra noastră. Viforul Bisericii potoleşte-l, Preacurată, taberele vrăjmaşilor risipeşte-le şi din chinurile ce au să fie izbăveşte pe robii tăi, cei ce cu dragoste te măresc pe tine.

LUMINÂNDA

Podobie: Cel ce ai împodobit…

Filofteea, muceniţa Domnului, mireasă şi bună fecioară, izbăveşte patria şi poporul românesc de toată vătămarea, rugând pe Dumnezeu ca să ne liberăm toţi din stricăciune, din urgie şi din primejdii.

Slavă…, asemenea:

După cămara Ta, Cuvinte, dorind fecioara Filofteea, tare a răbdat, cu ajutorul Tău, toată cercarea bătăilor şi a ispitelor. Pentru ale cărei rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte sufletele noastre şi ne mântuieste.

Şi acum…, a Născătoarei:

Turnule cu aur poleit, cetate cu douăsprezece ziduri de apărare, scaun picurător de lumină, tron al împăratului, minune necuprinsă de minte, cum hrăneşti cu lapte pe Stăpânul?

LA LAUDE

Se pun stihirile pe 4, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria…

În curţile Domnului sălăşluindu-te, Preacinstită Filofteea, împreună cu fecioarele cele înţelepte, ca o fecioară înţeleaptă de acolo, ai primit dar, ca să tămăduieşti bolile şi să alungi duhurile cele necurate, de la cei ce cu credinţă te laudă pe tine (de două ori).

Cu razele cele cereşti luminându-te şi de dar dumnezeiesc umplându-te, cu puterea lui Hristos tămăduiri dai tuturor sufletelor şi trupurilor, celor ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta, de Dumnezeu fericită fecioară. Nu înceta a te ruga pentru noi.

Fericita Filofteea astăzi ne-a adunat pe noi la sfântă pomenirea ei cea de peste an. Să lăudăm luptele şi nevoinţele ei, pe care le-a răbdat pentru dragostea Mirelui, Hristos, că se roagă Domnului să ne mântuim.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Veniţi, iubitorilor de praznic, să fericim pe Sfânta fecioară Filofteea şi să mărim luptele ei cele pentru fapta bună. Că ea, fericita, nu a avut milă de vasul ei cel de lut, ci l-a chinuit cu multe feluri de bătăi; pălmuiri şi scuipări a răbdat, ispite şi moarte mucenicească a suferit de la cel ce a născut-o. Pentru aceasta acum, sălăşluindu-se în ceruri cu muceniţele, împreună se roagă Domnului să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, acelaşi glas:

Zis-a Fecioara către Iosif: Nu te mâhni asupra mea, bunul meu logodnic, şi nu mă osândi ca pe una fără de rânduială, văzând îngroşarea pântecelui meu; mărirea femeilor m-am făcut, de ruşinea cea de demult le-am izbăvit; pe Eva înapoi o am chemat; am împrumutat pântecele, dar nu am întinat fecioria. Când voi naşte pe Făcătorul tuturor, atunci vei cunoaşte cine sunt; Căruia cu credinţă închinându-te, pe mine fericită mă vei socoti.

Doxologia mare, troparele, ectenia şi otpustul.

Şi se face ungere de către preot cu untdelemn sfinţit la Litie, ori din candela sfintei.

LA LITURGHIE

La Fericiri se pune: din Canonul sfintei, Cântarea a 3-a şi a 6-a, pe 8.

Prochimenul, glasul al 4-lea: Daţi slavă lui Dumnezeu în locaşul cel sfânt, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu.

Apostolul din Epistola către Galateni
(III, 23-IV, 2):
Fraţilor, mai înainte de venirea credinţei…

Aliluia, glasul 1: Aşteptat-am cu nerăbdare pe Domnul.

Stih: Picioare-le mele le-a pus pe stâncă.

Evanghelia de la Matei
(V, 14-19):
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteţi lumina lumii…
(caută la 24 noiembrie).

CHINONICUL

Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul, celor drepţi se cuvine laudă.

Sursa: Mineiul (lunile iulie-decembrie), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

Lasati un raspuns