Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

3 Ani de la Înfiinţarea Parohiei Române din Nottingham

Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Petru şi Pavel” ce deserveşte regiunea East Midlands va sărbători trei ani de la înfiinţare pe data de 10 septembrie 2011. Îi vom avea alături pe Preasfinţitul Marc, Episcop Vicar din partea Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, Preasfinţitul Paul Buttler, Episcop de Nottingham şi Southwell, din partea Bisericii Anglicane, primarul cartierului Gedling din Nottingham, oficialităţi din partea Ambasadei României de la Londra, precum şi domnul deputat William Brânză, din partea Parlamentului României, ne transmite dna. Madalina Stalniceanu, Presedinte al Romanian Society – University of Nottingham.

“Ne bucură cei trei ani de existenţă pastorală şi culturală şi dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-am avut până acum. Ne dorim să strângem fonduri pentru achiziţionarea sau construirea unei Biserici proprii, să consolidăm şcoala duminicală şi cea românească, să iniţiem o publicaţie lunară, o bibliotecă românească şi alte proiecte de care comunitatea noastră să se bucure” a declarat Părintele paroh, Dan Ghindea cu această ocazie.

Prin acest eveniment dorim să facem cunoscute valorile creştine autentice şi tradiţiile româneşti atât în plan local, cât şi naţional, de aceea am invitat şi o corală din judeţul Braşov. “Îi vom avea alături pe studenţii, cercetătorii şi profesorii români din cadrul universităţii Nottingham. Bucatele tradiţionale vor fi preparate de către restaurantul românesc „La Gogu”, sponsorul principal al evenimentului, căruia îi mulţumim pentru sprijinul acordat societăţii noastre” a declarat şi dna. Stălniceanu.

Această sărbătoare românească are loc cu sprijinul Ambasadei României la Londra, restaurantului românesc “La Gogu”, companiei de taxi Rio Cabs, ROSoc – Nottingham, cât şi comunităţii româneşti din East Midlands, potrivit organizatorilor.

Lasati un raspuns