Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

“Omerul” de mană

“Este scris: “Omul nu trăeşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Mat. 4:4).

Când fiii lui Israel au trecut din sclavia Egiptului la libertate au jubilat de bucurie. Moise a cântat această bucurie într-o limbă profetică. Sora lui, Maria, şi toate femeile l-au acompaniat cu tamburine. Prin expresia bucuriei lor l-au onorat şi slăvit pe Dumnezeu.
Dar, numai peste câteva zile în pustie, când li s-au terminat proviziile de apă, ei au uitat de toată fericirea eliberării. Au ajuns la apele “Mara” unde n-au putut să bea,  pentru că apele erau amare. Atunci au început să murmure împotriva lui Moise. Acolo Dumnezeu i-a pus la încercare şi le-a cerut ascultare şi devoţiune faţă de El.
Mergând mai departe au ajuns la Elim, o oază cu douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri. Acest loc a fost o binecuvântare pentru copiii lui Israel.
Mulţi creştini văd în Elim o ilustraţie a Eclesiei, cu doisprezece apostoli ai Mielului, iar şaptezeci de palmieri reprezintă binecuvântările ce vor fi în viitor pe un pământ restaurat.

Din Elim, copiii lui Israel au ajuns în câmpia Sin. Întreaga adunare a cârtit împotriva lui Moise şi Aron. Rădăcina nemulţumirii lor a constat în faptul că, oricâte binecuvântări au primit din partea lui Dumnezeu, ei mereu s-au gândit la oalele cu carne din Egipt şi la pâinea din care se înfruptau pe săturate.

Moise a zis poporului: “Domnul vă va da astăzi carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui.” (Exod 16:8).
“Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi, dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca boabele de gheaţă albă pe pământ. Copiii lui Israel s-au uitat la ea, şi au zis unul către altul: “ce este aceasta?” căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: “Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.” Iată ce a poruncit Domnul: “Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume, şi anume un “omer” de cap. . .”(Exod 16:13, 14, 15, 16).
Omerul este măsura de hrană care susţinea existenţa fiecărui israelit pentru o zi. Cei care erau mai lacomi şi strângeau mai mult, ca să aibă şi a doua zi, s-au înşelat. A doua zi mana era stricată.

Această minune cu “pâinea din cer” a rămas în amintirea tuturor generaţiilor viitoare de evrei, prin mana care a fost strânsă într-un vas şi păstrată în chivotul legământului ce se afla în “Locul prea sfânt” din cortul întâlnirii. Această mană nu s-a stricat multe generaţii, şi acest fapt a fost una dintre cele mai mari minuni pe care le-a făcut Domnul până atunci cu poporul lui Israel.

Când Isus a vorbit despre mana din pustie s-a referit la El.  “Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scrie: “Le-a dat să mănânce pâine din cer.” Isus le-a zis: “Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţă.” “Doamne” , i-au zis ei, dă-ne totdeauna această pâine.” Isus le-a zis: “Eu sunt pâinea vieţii. . .” (Ioan 6:31-35).

Pentru a ne păstra releţia noastră cu Dumnezeu şi a trăi în Cristos este obligatoriu să recoltăm în fiecare zi “omerul” nostru de hrană spirituală – Pâinea lui Dumnezeu. Ea se găseşte în Cuvântul Său care este Adevărul. Să o culegem cu multă dragoste în fiecare zi.
Amin.

Lasati un raspuns