Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Romani in pelerinaj la capela ortodoxa din Ardross

Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul a fost insemnata in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane ca o zi de post. O zi de intristare duhovniceasca, cauzata de crima nesabuita a nelegiuitului Irod. Acesta a fost spectrul sub care am trait si privit aceasta sarbatoare pana acum. Si cu aceleasi sentimente de tristete interioara, la gandul uciderii “celui mai mare om nascut din femeie”, am pornit la drum spre castelul Ardross.
Situat la cateva mile departare de Inverness, acest castel adaposteste un tezaur nepretuit al Ortodoxiei in Marea Britanie. Pictata in spiritul erminiei bizantine, micuta capela adaposteste 15 particele din moastele unor sfinti precum Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Ierarh Nicolae sau Sf. Ap. Bartolomeu. Instantaneu, mi-a trecut prin minte ca si la intemeierea Bisericii au fost de fata 15 neamuri, si poate, ca intoarcerea la cinstirea sfintilor pe taram britanic va constitui un punct de cotitura in renasterea spiritualitatii pe aceste meleaguri binecuvantate. Si, pentru ca omul sfinteste locul, Pr. Marcel Oprisan si Pr. Raphael Pavouris au slujit armonios Sf. Liturghie si au pomenit, prin slujba parastasului, persoana careia i se datoreaza in intregime acest odor nepretuit.

Un material de Nelu Vasilica, publicatia Roman in UK

Lasati un raspuns