Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

„Mafia pseudomesianică” contra „mărturisirii divine”

Opera cea mai importantă a „civilizaţiei occidentale” (A. Toynbee) este blocată constant de acele tipuri de manifestări ale modernităţii negatoare, pe care un economist român le consideră definitorii pentru ceea ce numeşte „mafia pseudomesianică a Şcolii”. Aceste manifestări ne îngăduie să consemnăm că ultima modernitate, a patra, a împins pe scena din faţă a istoriei nişte grupări ideologice ciudate, rod al fracturilor cumulate (quatrocentistă, revoluţionară de secol XVIII şi neo-revoluţionară de secol XX), care promit salvarea universală a omenirii printr-un fel de raiuri terestre, un fel de paradisuri ale istoriei, consacrând astfel formula eshatologiilor imanentiste, de la cea comunistă de ieri la cea panideologică de azi (paneuropeană). Academicianul T. Postolache numeşte aceste grupări, „mafii pseudo-mesianice”, căci ele se nutresc din amăgirea generaţiilor şcolare şi din angoasele speranţei tuturor popoarelor.

Cele trei exprimări istorice ale mafiei pseudomesianice sunt, ne spune acelaşi economist, cea a mesianismului comunist, cea a mesianismului nazist şi cea a mesianismului paneuropenist de astăzi. Ele şi-ar pierde orice legitimitate dacă în rama noii Europe ar triumfa unitatea ştiinţei cu religia profundă, a Şcolii cu Biserica etc. O atare sinteză ar deposeda „secta cărturarilor” (în forma sa de „mafie pseudomesianică”) de orice putere şi de orice rol în societate.

Unitatea dintre ştiinţă şi religie va compune nucleul dur al noii sinteze intelectuale universale pe temelia căreia va triumfa mâine Şcoala universală (T. Postolache). Aceasta, ne spune acelaşi autor, este o Şcoală de generaţia a treia şi cadru al triumfului coexistenţei civilizaţiilor, evidenţiind o a patra formulă de unificare a generaţiilor spirituale care s-au succedat până acum în istoria omenirii. Şcoala universală şi triumful ei sunt legate, iată, de triumful religiei profunde în corpul civilizaţiei universale de mâine. Datorăm creştinismului, mai riguros spus, iudeo-creştinismului, singura formulă de prezervare a civilizaţiilor apuse de ieri, de azi şi de mâine, ca o confirmare minunată la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Eu n-am venit să stric legea şi profeţii; am venit să le împlinesc”.

Suntem, probabil, încă departe de a înţelege deplinătatea acestei mărturisiri divine şi de a urma îndrumarea acestei dumnezeieşti învăţături în ştiinţele noastre. Credem, însă, că dacă modernitatea aceasta, care ar fi o modernitate de al cincilea tip, va împlini lucrarea unei astfel de sinteze, rolul ei în istorie va dăinui şi epoca aceasta s-ar păstra în memoria omenirii salvându-se, astfel, de oarba uitare care a înghiţit atâtea epoci glorioase ale istoriei, pe care aproape că nu le mai poate mărturisi nimeni.

Să reţinem, aşadar, cele cinci tipuri de modernitate, dintre care trei au fost cu desăvârşire negative, una a fost pozitivă şi a cincea este doar un anunţ, o promisiune. Aceste cinci modernităţi sunt: cea quatrocentistă, cea nordic-creştină, cea mediteraneană franceză cu o pulsaţie în cadrul pseudo-mesianismului comunist rusesc, cea panideologică prin care triumfă cultul omului pentru sine (comunistă, nazistă etc.) şi cea de revenire la sinteza religiei universale creştine, cu toate sub-unităţile aduse pe scena lumii, de manifestarea în istorie a celorlalte trei modernităţi europene.

Cele cinci modernităţi traversează corpusul marilor experienţe istorice ale Europei şi fac dintr-o istoriografie europeană relativ disparată o unitate inteligibilă, şi din Europa pluralismelor o Europă vertebrată. Devine cu putinţă să înţelegem cine şi care manifestări au contribuit la dezaxarea Europei şi care au contribuit, în plan local şi deopotrivă general-european la marea sinergie europeană (împreună-lucrare, împreună-simţire şi împreună-gândire a popoarelor europene), atâta câtă a fost şi mai este

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale romanesti

Preluare dupa http://foaienationala.ro

Lasati un raspuns