Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Episcopul ortodox al românilor din Italia vine în Basarabia

La invitația frățească a ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei va efectua o vizită în Republica Moldova între 9 și 12 septembrie a.c. se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.
“Motivul principal al vizitei este participarea PS Siluan la Sfințirea Centrului Maternal În Brațele Mamei, care este un așezământ social al Mitropoliei Basarabiei cu sediul în municipiul Chișinău. Cu ocazia aceleiași vizite va fi lansat proiectului social Brațele Părintești, prin care Episcopia Ortodoxă Română a Italiei în colaborare cu Misiunea Socială Diaconia, a Mitropoliei Basarabiei, va aloca lunar, pentru copiii din familii numeroase sau cu probleme sociale deosebite, prin contribuții individuale sau la nivel de parohii și mănăstiri, un ajutor financiar pentru rechizite, alimente, îmbrăcăminte sau încălțăminte.

Programul Social Brațele Părintești va fi lansat pentru un număr de 20 de copiii la Parohia Ortodoxă Sfântul Vasile de la Brazi din localitatea Orhei, unde cei mici, după slujba de Te Deum, vor primi daruri pentru începutul de an școlar din partea ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Petru și din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan” s emai arată în documentul citat.

O corespondenţă de la Pr. Ioan Lupasteanu, Coordonator Sector mass media şi informare

Lasati un raspuns