Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Noaptea de Sînziene, în Ardealul de altădată

Vrăjire. Există nopţi, precum cea de Sînziene, cînd mii de oameni cred în poveşti cu zîne

Zîne nu mai vezi în zilele astea decît la cinema. Unii, mai bătrîni, cred că le mai poţi zări şi în nopţile de peste an, prin pădurile sau pe pajiştile Transilvaniei. Mai ales în noaptea de Sînziene (între 23 și 24 iunie), în satele din jurul Clujului se puteau vedea focuri, iar ziua fetele culegeau flori pentru a-şi afla ursitul sau pentru a vedea cine moare primul. După aşteptări.

Pentru că în noaptea cu pricina, totul era posibil. Potrivit însemnărilor etnologului Maria Bocşe, bătrînii satului păstrau cîteva coordonate mai mult sau mai puţin arbitrare asupra zilei în care sărbătoreau Sînzienele. „Această zi cade „atunci cînd pe cer apare Găinuşa”, constelaţia Casiopeea, „se ţine atunci cînd nu mai cîntă cucul”, iar în fîneţe „scînteiază felinarele zînelor”, licuricii. Tot din această zi începeau să cînte greierii, „semn că soarele dă îndărăpt anul şi se apropie miezul verii””, nota etnologul.

O sărbătoare a fetelor

De obicei, fetele si femeile erau eroinele principale ale acestei sărbători, despre care se spune că ar fi pornit de la slăvirea unei divinităţi feminine romane, fie ea Ceres sau Diana. În ziua în care „soarele străluceşte cel mai tare pe cer, iar florile şi buruienile te îmbie cu puterea lor vindecătoare şi cu aromele dătătoare de viaţă, fetele se spălau în zori, cu rouă ca să fie mai frumoase şi mai sănătoase”, scrie Maria Bocse.

Pe cîmpuri, fetele culegeau florile de sînziene, pentru a le ajuta să ghicească diferitele aspecte ale vieţii. Tinerele îşi împleteau cununi din flori, iar băieţilor le făceau „buzdugane”, în forma crucii. Apoi le aruncau pe casă şi, în funcţie de locul în care ajungeau, ghiceau noroc, sănătate, sau căsătoria cît mai apropiată – dacă rămîneau pe casă – sau necazuri – dacă ajungeau pe pămînt. Cîteodată, cununile de sînziene se aruncau şi pentru a vedea cine din casă va muri primul, sau erau puse să protejeze recoltele.

Ziua zînelor

În noaptea de Sînziene se simţea şi magia zînelor, care se pare că se arătau la ceas de seară. Despre ele, unii bătrîni spuneau că sînt „femei sfinte” care „umblă şi joacă noaptea pe cîmpuri” şi care fac seminţele să rodească şi păzesc recoltele. Alţii se temeau de ele şi le asociau ielelor, interzicînd apropierea de locul în care acestea ar fi putut să se întîlnească pentru horele mai puţin obişnuite. Numite în diferite feluri (Nemilostive, Dînse, Iude, Fetele lui Iuda, Drăgaice, Samovile, Vîlve, Nagode, Irodite, Vînturite, Vîntoase), ielele-sînziene puteau să le „ologească” pe cele care lucrau în ziua de Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie) sau să îi orbeasca pe cei care le priveau cînd se înlănţuiau la hore. Pentru ei existau apoi numai leacuri băbeşti, la graniţa cu vrăjitoria, în care reapăreau, de multe ori, şi florile de sînziene.

Poveşti cu zîna zînelor

„Zîna zînelor, e crăiasa lor, dar e de cînd lumea de bătrînă şi tot nu îmbătrîneşte şi de nu se va mărita, nu îmbătrîneşte în veci, că numai măritîndu-se îşi pierde puterea de zînă şi începe a îmbătrîni. Şade departe de aici în împărăţia zînelor unde nu moare nimeni; oamenii pămîntului însă, care merg, nu se mai întorc. Toţi se prefac în dobitoace ori în stăni de piatră. Îi prefac zînele”, scria carturarul Ion Pop Reteganul, în seria lui de poveşti ardeleneşti.

***

Cîntec de Sînziene

„Fost-am, fost-am prin poiene
S-adun flori de sînziene.
Le-am cautat, le-am adunat,
Si-n cununi ca le-am legat.
Pe case le-am aruncat
Si de noroc ne-am aflat-”

Preluare dupa http://www.ftr.ro

Lasati un raspuns