Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Mii de oameni s-au inghesuit la sfintirea unei biserici: Jandarmii au intervenit

Mii de oameni s-au inghesuit la sfintirea unei biserici: Jandarmii au intervenit

Peste cinci mii de persoane au participat la sfintirea noii biserici a Manastirii Gai (Arad), procesiunile fiind conduse de Patriarhul Daniel, iar la un moment dat a fost nevoie de interventia jandarmilor pentru ca oamenii s-au imbulzit la altarul noii biserici.
PF Daniel a sfintit noua biserica a Manastirii Gai, din municipiul Arad, si a oficiat Sfanta Liturghie inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, informeaza MEDIAFAX.

La procesiunile religioase au participat peste 5.000 de persoane, iar in primele randuri, langa personalul bisericesc, s-au aflat numerosi politicieni, majoritatea de la PDL si PSD. Printre liderii politici care au participat la slujbe s-au numarat ministrul de Interne, Traian Igas, si presedintele Consililului National al PSD, Adrian Nastase. Cei doi au fost insotiti de liderii locali ai PDL si USL, dar si de numerosi parlamentari ai puterii si opozitiei. Tototata, alaturi de Traian Igas au stat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca, presedintele Consiliului Judetean, Nicolae Iotcu, si prefectul Calin Bibart.

“Aceasta lucrare sfanta, tarnosirea unei biserici, se sarvarseste odata la 200-300 de ani (…) Este o lucrare mare, iar sfintirea ei este o binecuvantare pentru obstea pentru care a fost construita. Este o biserica cu trei hramuri: Acoperamantul Maicii Domnului, Vesmantul Maicii Domnului si Braul Maicii Domnului”, a spus PF Daniel, care la finalul slujbelor a acordat ordine bisericesti si diplome persoanelor care au contribuit la ridicarea noii biserici, printre care autoritati locale si sponsori.

Dupa prima parte a procesiunilor a fost nevoie de interventia jandarmilor pentru accesul participantilor la altarul noii biserici pentru ca oamenii s-au imbulzit.

Dupa slujbe, care au durat aproximativ cinci ore, au fost impartite participantilor aproximativ 4.000 de pachete cu alimente, fiecare continand un corn cu carnacior prajit, doua felii de cozonac, o sticla cu apa minerala si o sticla cu vin.

Patriarhul Daniel se afla in judetul Arad de vineri seara, in cursul zilei de sambata vizitand si Manastirea Hodos-Bodrog – cea mai veche din tara cu viata monahala neintrerupta si a carei biserica veche a fost restaurata recent – precum si Catedrala Arhiepiscopala din Arad, aflata in curs de pictare.

Luni, PF Daniel va merge la Seminarul Teologic din Arad.

Manastirea Gai a fost ridicata intre 1760-1762 de episcopul Sinesie Jivanovici. Atat biserica veche de piatra, cat si cea din lemn (secoul XVIII) sunt monumente istorice. Lucrarile la biserica noua, sfintita duminica, au inceput in urma cu aproximativ zece ani.

Preluare dupa 9am.ro

Lasati un raspuns